x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Scrisoare de dragoste

Scrisoare de dragoste

08 Feb 2005   •   00:00

OCHIUL SOACREI

MONICA STEFANIA VELICU

Astazi de dimineata a venit postasul sa-mi aduca ziarele si mi-a zis ca are o surpriza pentru mine. Dar nu va imaginati ce bucuroasa am fost cand mi-a dat, pe langa presa pe care o citesc zilnic, sa fiu la curent cu toate cele..., un plic. Albastru deschis. Misterios. M-am inrosit ca o domnisoara. Ce sa va mai spun? Am fost emotionata rau de tot. Nici nu-mi venea sa deschid plicul. Ca de vreo cativa ani buni, de cand barbata-miu, socrul vreau sa spun, a luat televizorul in brate si nu mai iese din casa, am si uitat ce inseamna sa-ti tresalte inima in felul asta. Domnul socru nici nu s-a sinchisit, ca de obicei, asa ca m-am strecurat la mine in camera sa citesc in liniste scrisorica din plic. Altceva ce-ar fi putut sa fie? Vreun admirator din tinerete sau domnul sotul meu si-o fi adus aminte ca e Ziua Indragostitilor si a vrut sa-mi faca o surpriza? Desi nu e stilul lui.

INUNDATIA. Cand sa ma asez si eu comod, suna telefonul. Nora-mea, disperata ca i s-a spart racordul la apa calda si casa e un dezastru. Am pus plicul bine, in sertar, si am plecat intr-un suflet s-o ajut. De, ce sa-i fac? E nora-mea, nu? Si vedeti bine, de cate ori are o problema la mine suna, nu la maica-sa.

Cand am ajuns acolo, balamuc total. Am strans, am sters, am curatat. Noroc cu racordul asta, ca altfel panzele alea de paianjen de pe la colturi nu stiu ce s-ar fi ales de ele. Cand le potoliseram aproape pe toate, suna telefonul. Era barbata-sau, adica fiu-meu. Am auzit voci ridicate, asa ca am ciulit urechile si am prins cateva franturi de conversatie.

CIORBA DE BURTA. Bag seama ca el voia, mititelu, sa manance niste ciorba de burta, iar ea nu voia sa-i faca pe motiv ca miroase urat in casa si ca de-abia a facut curat. Si ca e obosita, si ca n-are chef. De, ce sa-i faci, asa au unele noroc de barbati buni, care le roaga sa faca de mancare! Apuca-te, asadar, mama soacra, cumpara burta, spal-o bine ca sa nu-i miroasa nurorii, pune-o la fiert, bate ouale, taie verdeata, drege-o cu otet, pune si un pic de usturoi, c-asa ii place baiatului... si uite-asa, dupa ce le-am salvat eu casnicia, m-am intors acasa la "valentina" mea cea albastra. L-am desfacut, intr-un final, si ce credeti ca era? O scrisoare "de amor" de la nora-mea si de la baiat. Sa-mi multumeasca pentru ce soacra buna sunt, respectiv mama. Si asta inca inaine de racord si de ciorba de burta. Pana la urma, bine si-asa. Decat nimic?

POVETE
BURTA. Daca vreti ca o ciorba de burta sa aiba un gust deosebit, trebuie ca atunci cand fierbeti burta sa puneti in aceeasi oala si cateva ciocanele de vita, fara carne, pentru un plus de aroma.

OTETUL. Nu trebuie sa adaugati otetul atat timp cat ciorba mai fierbe inca, pentru ca acesta isi va pierde din tarie. Ciorba se drege cu otet sau usturoi abia dupa ce ati luat-o de pe foc.

SMANTANA. Smantana cu care dregeti ciorba de burta trebuie sa fie cat mai lichida, la nevoie diluata cu putin lapte si cu vreo cateva oua batute bine, in functie de cantitate si de gust. Daca insa doriti un gust cat mai pur, e bine sa nu adaugati oua deloc.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul ciorbă burta