x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Scrisori

22 Iul 2006   •   00:00
Scrisori

ORGANISMELE DE GESTIUNE COLECTIVA A DREPTURILOR DE AUTOR SI A DREPTURILOR CONEXE

Titularii dreptului de autor si ai drepturilor conexe isi pot exercita drepturile recunoscute prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe in mod personal sau, pe baza de mandat, prin organismele de gestiune colectiva.

Organismele de gestiune colectiva a dreptului de autor si a drepturilor conexe sunt, in sensul Legii nr. 8/1996, persoanele juridice constituite prin libera asociere, care au ca obiect de activitate, in principal, colectarea si repartizarea drepturilor, a caror gestiune le este incredintata de titulari.

Organismele de gestiune colectiva sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau de drepturi conexe: autori, artisti interpreti sau executanti, producatori, organisme de radio si de televiziune, precum si alti titulari ai drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice si juridice.

Aceste organisme functioneaza potrivit reglementarilor privind asociatiile fara scop patrimonial si potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996.

OBIECTIV. Organismele de gestiune colectiva actioneaza in limitele mandatului incredintat si pe baza statutului adoptat dupa procedura prevazuta de lege, ele putand fi create in mod separat pentru gestionarea de categorii distincte de drepturi, corespunzand unor domenii diferite de creatie, precum si pentru gestionarea de drepturi apartinand unor categorii distincte de titulari.

Organismele de gestiune colectiva pot fi create numai cu respectarea prevederilor legale si cu avizul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor. Avizul de constituire si functionare pentru organismul de gestiune colectiva se acorda prin decizie a directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pe cheltuiala organismului de gestiune colectiva.

Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, conform art. 126 din Legea nr. 8/1996, poate acorda aviz numai organismelor de gestiune colectiva cu sediul in Romania, care:
  • urmeaza sa se constituie sau functioneaza potrivit reglementarilor legale la data intrarii in vigoare a Legii nr. 8/1996;
  • depun la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor repertoriul de opere, interpretari si executii artistice, fonograme si videograme apartinand propriilor membri si pe care il gestioneaza, precum si contractele incheiate, pentru gestionarea de drepturi similare, cu organisme straine;
  • au adoptat un statut care indeplineste conditiile prevazute de Legea nr. 8/1996;
  • au capacitate economica de gestionare colectiva si dispun de mijloacele umane si materiale necesare gestionarii repertoriului pe intregul teritoriu al tarii;
  • permit, potrivit procedurilor exprese din propriul statut, accesul oricaror titulari ai drepturilor de autor sau drepturi conexe din domeniul pentru care se infiinteaza si care doresc sa le incredinteze un mandat.

    OBLIGATII. Legea nr. 8/1996 prevede in sarcina organismelor de gestiune colective urmatoarele obligatii:
  • a) sa elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzand drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii in vederea platii acestor drepturi, in cazul acelor opere al caror mod de exploatare face imposibila autorizarea individuala de catre titularii de drepturi;
  • b) sa-i autorizeze pe utilizatori, in cazul in care s-au stabilit metodologii, la cererea acestora efectuata inainte de utilizarea repertoriului protejat, in schimbul unei remuneratii, prin licenta neexclusiva, in forma scrisa;
  • c) sa incheie, in numele titularilor de drepturi care le-au mandatat sau pe baza conventiilor incheiate cu organisme similare din strainatate, contracte generale cu organizatorii de spectacole, organismele de radiodifuziune ori de televiziune sau cu distribuitorii de servicii de programe prin cablu, avand ca obiect autorizarea de utilizare a repertoriului protejat;
  • d) sa protejeze interesele membrilor lor, in ceea ce priveste gestionarea drepturilor cuvenite, ca urmare a utilizarii repertoriului propriu, in afara teritoriului Romaniei, prin incheierea de contracte de reprezentare cu organismele similare din strainatate;
  • e) sa colecteze sumele datorate de utilizatori si sa le repartizeze intre titularii de drepturi, potrivit prevederilor din statut;
  • f) sa asigure accesul propriilor membri la informatiile privind orice aspect al activitatii de colectare a sumelor datorate de utilizatori si de repartizare a acestora;
  • g) sa acorde asistenta de specialitate titularilor de drepturi si sa ii reprezinte in cadrul procedurilor legale, in limita obiectului lor de activitate;
  • h) sa ceara utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informatii si transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneratiilor pe care le colecteaza, precum si informatii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, in vederea repartizarii acestora;
  • i) sa asigure transparenta activitatii de gestiune colectiva in raporturile cu autoritatile publice care au drept de control;
  • j) sa indeplineasca orice alta activitate, conform mandatului special primit de la titularii dreptului de autor sau ai drepturilor conexe, in limitele obiectului lor de activitate.
  • Stefanica, Dutu & Asociatii
    societate de avocati

  • Radulescu Ion, Prahova: "Se stie ca muncitorii productivi din perioada 1949-1989 au lucrat in acord de productie si se sacrificau pentru a realiza normele impuse, fiind nevoiti sa lucreze peste programul de opt ore, 12-16 ore, pentru a realiza un salariu decent pentru familie. Acest salariu nu a fost trecut in cartea de munca, cu toate ca s-au oprit, in functie de acest salariu obtinut, CAS si alte impozite din acea perioada. Din calculele facute de legea de pensionare, toti muncitorii au fost santajati. Va rog sa ne spuneti ce putem sa facem si cui sa ne adresam pentru a ne primi drepturile."
    RASPUNS: Potrivit specialistilor de la Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale si "conform art. 164 din Legea nr. 19/2000, pentru stagiul de cotizare realizat anterior datei de 1.04.2001, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeaza salariile inregistrate in carnetul de munca (salarii de incadrare) si sporurile cu caracter permanent. Acordul global a fost o forma de retribuire, nu este un spor cu caracter permanent in sensul Legii nr. 49/1992 si, ca atare, nu poate fi valorificat la stabilirea punctajului mediu annual".
  • Dinu Mussulis: "Sunt mandatarul surorii mele, cetateana germana, care, la plecarea din Romania, in 1980, a renuntat la cetatenia romana. Am depus dosarul ei de pensionare, dar Legea 19/2001 nu poate fi aplicata de Casa de Pensii din cauza lipsei unui CNP. Ce trebuie sa faca?"
    RASPUNS: Tot de la specialistii de la Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale am aflat ca "trebuie sa solicitati Casei Judetene de Pensii la care ati depus dosarul de pensionare al surorii dvs. atribuirea unui cod de identificare sociala (actul Cod Numeric Personal), urmand ca ulterior sa fie generat acest cod de Casa Nationala de Pensii, in baza solicitarii Casei Judetene de Pensii".
  • Mosneag Adrian, Gabriela Zalog, Tarnaveni: "Sotia mea, Gabriela, a nascut la data de 9.02.2006. A terminat facultatea in iunie 2005 la stat, la zi, si tot atunci a luat si licenta. Din iulie 2005 pana in decembrie 2005 am platit CAS-ul la Casa Judeteana de Pensii Mures, unde apartinem. De la 1.01.2006 pana la 22.03.2006 a avut concediu pre si postnatal. Certificatele medicale le-am depus la Casa de Sanatate Mures, fiindu-mi inregistrate la secretariat. Dupa trei luni, in momentul in care am solicitat adeverinta necesara pentru intocmirea dosarului de obtinere a indemnizatiei de crestere a copilului, mi s-a comunicat ca nu-mi vor fi platite concediile. Drept urmare, dosarul pentru obtinerea indemnizatiei este respins, deoarece pe adeverinta eliberata de Casa de Sanatate este mentionat faptul ca certificatele au fost primite, dar nu s-a realizat plata acestora. As dori sa stiu de ce nu avem dreptul la indemnizatia de crestere a copilului, daca noi nu am facut altceva decat sa respectam legile de anul trecut, care ne dadeau dreptul ca, odata platit CAS-ul, sa beneficiem de acest drept si, nu in ultimul rand, consider ca este foarte grav faptul ca nu mi s-a comunicat din partea Casei de Asigurari de Sanatate inca din luna ianuarie (momentul depunerii primului concediu) faptul ca nu intrunesc conditiile necesare in vederea realizarii platii acestora, lasandu-ma sa cred ca totul este normal si in ordine, din moment ce mi-au fost inregistrate concediile inclusiv pe luna februarie si martie. Daca eram informati din timp, puteam sa aleg si o alta cale, respectiv o angajare pentru doua, trei luni pentru sotie, iar acum totul era in regula. As vrea sa stiu daca o lege se poate aplica retroactiv, adica ceea ce era valabil in 2005 sa nu mai fie valabil in 2006."
    RASPUNS: Ne-am interesat pentru dumneavoastra la Centrul de Informare si Consultanta pentru Familie si am obtinut urmatorul raspuns: "Trebuia sa platiti contributia la Casa de Asigurari de Sanatate pentru a beneficia de concediu de maternitate si de indemnizatia aferenta. Conform art. 7 din OUG nr. 158/2005, trebuia sa aveti un stagiu de cotizare de sase luni in ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul medical. Pentru a beneficia de concediu si de indemnizatie pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, trebuie sa aveti un stagiu de cotizare de 12 luni anterioare datei nasterii copilului, adica din 9 februarie 2005 pana in 9 februarie 2006, perioada in care ar fi trebuit incluse si concediile medicale de maternitate, cu conditia platii contributiei la Casa de Asigurari de Sanatate. Daca tatal a realizat timp de 12 luni anterioare datei nasterii copilului venituri profesionale supuse impozitului pe venit, poate solicita acordarea concediului si indemnizatiei pentru cresterea copilului sau a stimulentului lunar de 300 lei (RON)."
  • APEL UMANITAR
    "Sotul meu a fost diagnosticat in anul 2002 cu o boala foarte grava, scleroza laterala amiotrofica. Boala a aparut din senin si ne-a dat vietile peste cap. Chiar si medicii din Romania s-au mirat vazandu-l la numai 36 de ani cu aceasta boala cumplita. Primele simptome au aparut la mana stanga, apoi la dreapta si, in cele din urma, la picioare. Acum vorbeste cu foarte mare greutate, nu-si poate folosi mainile si picioarele, inghite cu greu si se sufoca des. Boala a evoluat si poate muri in orice clipa prin sufocare. Este hranit de mine si de fiica lui, de 13 ani, Andreea. Nu a mai iesit din casa de peste doi ani, s-a izolat si este foarte descurajat. Aici, in Romania, Viorel a fost internat in diferite spitale, dar medicii nu au putut face nimic pentru el. O singura speranta mai avem. De curand am aflat ca s-ar putea face o interventie in China, care costa in jur de 30.000 de euro. Dar suma este imensa pentru noi.

    Singura speranta sunt oamenii cu suflet mare. Pentru cine doreste detalii ma poate gasi la: 021/320.92.49 sau 0724.859.844. Am deschis un cont la PRO Credit Bank, agentia Vitan. Numar cont euro: RO 92MIRO 00001766 9402 4004, numar cont LEI (RON): RO 65 MIRO 0000 1766 9402 0901, titular Culbeciu Mihaela.
    Va rog, ajutati-ne pana nu este prea tarziu."
    Culbeciu Mihaela, Bucuresti
  • ×