x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Scrisori - 2 iunie 2005

Scrisori - 2 iunie 2005

01 Iun 2005   •   00:00
CASUTA NOASTRA. Pentru a intabula o locuinta trebuie sa va adresati la judecatoria de sector de care apartineti
Dumitru Ioana, Bucuresti:
"As vrea sa stiu unde se face intabularea la locuinta in Sectorul 2. Apartamentul a fost cumparat acum cinci ani. Va rog sa-mi spuneti daca se plateste amenda si cat este suma".

RASPUNS: In principiu, cadastrul si intabularea sunt formalitati ce trebuie indeplinite atat la cumpararea unui teren, cat si a unei case. Cadastrul este operatiunea de inscriere in Registrul de Carte Funciara si este obligatoriu la orice act de instrainare a unui bun imobiliar, fie acesta casa, apartament sau teren, si indiferent daca este vorba de o vanzare-cumparare, donatie, succesiune, partaj sau precontract de vanzare-cumparare. Inscrisul in Cartea Funciara (intabularea) are aceeasi functie ca si cartea de identitate pentru o persoana. Inscrierea se face la Registrul de Carte Funciara si este foarte importanta, iar dreptul de proprietate devine opozabil fata de terti dupa ce se realizeaza intabularea; deci, dupa realizarea acestei etape, sunteti efectiv proprietar al unui imobil. Institutia unde trebuie sa va adresati pentru a intabula o locuinta este Judecatoria de sector de care apartineti. Exista un program de lucru cu publicul, pentru depunerea actelor, si program de lucru pentru ridicarea lor. Pentru intabulare aveti nevoie de un dosar cu urmatoarele acte: autorizatia de construire, procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, cadastrul in original, certificatul de atestare fiscala, taxa de timbru (la CEC sau Trezorerie), timbru judiciar si o cerere tip.

Plesa Gheorghe, Bucuresti:
"La data de 02.09.1996 am obtinut certificatul de actionar la o societate, atat eu, cat si sotia. Am trimis scrisori la sediul firmei in care am cerut lamuriri la faptul ca nu am primit dividente in 2000 si in 2002, dar nu am primit nici un raspuns. Va rugam sa ne ajutati sa ne rezolvam aceasta problema".

RASPUNS: Orice societate care are actiuni distribuite public este obligata sa anunte burselor unde sunt tranzactionate, in presa si in Monitorul Oficial, datele AGA, ca si date despre activitatea sa. Informatii puteti obtine si de la o filiala a unei societati de servicii de investitii financiare, care este autorizata sa intermedieze tranzactionarea actiunilor la una dintre cele doua burse. Publicul interesat poate consulta si site-urile: www.rasd.ro (pentru societatile cotate la Bursa Electronica Rasdaq) si www.bvb.ro (pentru ele cotate la Bursa de Valori Bucuresti), unde sunt disponibile rapoartele societatilor emitente de actiuni, facute publice conform legii.

Dinu Lina, Constanta:
"Am lucrat la un spital la maternitate si apoi la pediatrie. M-am internat in spital la neurologie, unde nu mi s-a specificat ca as suferi de boala Parkinson. Cand am revenit la munca, am fost transferata la Sectia psihiatrie. Am cerut sa mi se dea libere pentru ca lucrasem un an fara intrerupere si mi s-au aprobat 30 de zile. In acest timp, colegelor mele le-au fost acordate prime in valoare de trei milioane de lei. Cand am intrebat de ce mie nu mi s-a dat prima, directorul spitalului mi-a raspuns: «Ca asa am vrut!». Ce pot face in acest caz?".

RASPUNS: Va sfatuim sa va adresati la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta, cu adresa in strada Decebal, nr. 13C, telefon/fax: 0241-694.317. Programul de lucru cu publicul este de luni pana joi, intre orele 8:00-14:00.

Rosu Mariana, Brasov:
"Am lucrat la o firma din Brasov cu contract de munca pe perioada nedeterminata de la data de 22.10.2003. Mentionez ca am lucrat opt ore pe zi, iar cartea de munca mi-a fost inregistrata la data de 1.11.2003. Am ramas insarcinata in noiembrie 2003 si am avut o sarcina cu probleme, dar am lucrat totusi pana la data de 7.05.2004, cand am intrat in concediu medical pentru o luna, iar apoi in prenatal. La data de 10.08.2004 am nascut si am primit de la doctor o adeverinta din care rezulta ca am nascut cu 14 zile mai repede. Perioada de prenatal mi s-a incheiat la data de 10.10.2004, cand urma sa intru in perioada de ingrijire a copilului pana la doi ani. Patronul mi-a spus ca nu ma incadrez in perioada de 10 luni lucrate si nu poate sa imi plateasca si nici sa imi acorde concediu. Acest lucru m-a determinat sa-mi fac lichidarea la data de 25.10.2004, dar nu cred ca a fost aprobata, deoarece patronul nu mi-a dat actele inapoi. De la data de 1.08.2004, acest patron nu mi-a mai dat nici un ban. Am facut plangere la Casa de Pensii si la Camera de Munca, dar nu am primit nici un raspuns. Vreau sa stiu daca am dreptul la concediu de ingrijire a copilului, plus plata acestuia pe perioada de doi ani".

RASPUNS: Conform legislatiei in vigoare, daca ati lucrat timp de 10 luni consecutiv si aveti trecute pe cartea de munca aceste luni, puteti beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului si de concediu pana la varsta de 2 ani a acestuia. Suma la care se ridica indemnizatia este de 7.830.000 lei si este neimpozabila. In cazul in care indepliniti aceste conditii, patronul trebuie sa va acorde plata indemnizatiei, iar in caz contrar, puteti sa-l dati in judecata. Daca nu aveti aceste luni lucrate, nu veti putea beneficia de indemnizatie.

Rely Stoica:
"In luna noiembrie 2004 a decedat fiica mea care locuia in Bucuresti, dar care nu avea serviciu deoarece era bolnava. Avea o vechime in munca de 11 ani si varsta de 42 de ani. Dupa 1990 a lucrat doar sporadic doua-trei luni, dupa care o internam pentru tratament in spital. Nu am putut sa obtin nici o pensionare pentru ea, eu avand grija de ea. In 2004 nu am mai lucrat (am 65 de ani) si m-am mutat la Constanta, la baiatul meu. Dupa decesul fetei m-am adresat Casei de Pensii pentru a solicita ajutorul de deces. Am fost refuzata, pe motiv ca nu era pensionara si nici salariata. Va rog sa-mi lamuriti aceasta problema: ajutorul de deces se acorda numai anumitor categorii de persoane?".

RASPUNS: In cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiaza de ajutor de deces o singura persoana, care poate fi, dupa caz, sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul, in conditiile dreptului comun, sau, in lipsa acesteia, oricare persoana care dovedeste ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces. Cuantumul ajutorului de deces se stabileste anual prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat si nu poate fi mai mic decat valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat si facut public de catre Casa Nationala de Pensii si alte Asigurari Sociale (CNPAS). Asiguratul sau pensionarul beneficiaza de ajutor de deces in cazul decesului unui membru de familie aflat in intretinerea sa si care nu are un drept propriu de asigurari sociale. Cuantumul ajutorului de deces in acest caz reprezinta jumatate din cuantumul prevazut pentru asigurati. Dreptul asiguratilor la ajutorul de deces nu este conditionat de indeplinirea stagiului de cotizare. Pentru lamuriri suplimentare puteti apela telefonul info-line de la CNPAS: 021-250.91.11.

ACTUL JURIDIC CIVIL
(continuare a articolului publicat in data de 26 mai 2005)
Conceptul general de act juridic civil, subsumeaza o mare varietate de acte. Intrucat regimul juridic caruia ii sunt supuse actele juridice civile difera de la o categorie la alta, clasificarea actelor juridice se impune.

In functie de numarul partilor, exista acte juridice civile unilaterale, bilaterale si multilaterale. Prin parte intelegem persoana sau persoanele care, manifestandu-si vointa, personal sau prin reprezentant, promoveaza in act un interes juridic propriu si direct. Daca sunt o pluralitate de persoane, atunci acestea, pentru a putea fi parte, trebuie sa aiba o pozitie juridica unitara si identica fata de interesul promovat in act.

Pentru a sti daca un act a luat fiinta in mod valabil, este necesar sa stabilim, in prealabil, daca ne aflam in prezenta unui act juridic unilateral, bilateral sau multilateral. Distinctia intre actul unilateral si cel bilateral este importanta si in privinta viciilor de consimtamant sau a efectelor lor diferite.

UNILATERAL. Cu privire la acest tip de act juridic, in literatura de specialitate s-a cazut de acord ca actul juridic unilateral nu trebuie confundat cu contractul unilateral. Este unilateral actul avand o singura parte, intrucat el exprima, intotdeauna, interesul juridic al unei singure parti. Pentru formarea sa valabila, este suficienta manifestarea de vointa a acestei parti unice, spre deosebire de contractul unilateral, care este, de fapt, un act conventional, dupa cum reiese si din art. 944 Codul civil. Pentru incheierea valabila a acestuia este necesar sa aiba loc acordul de vointa al partilor. Un astfel de act juridic, rezultat al vointei unei singure parti, este testamentul (art. 806 din Codul civil).

In literatura de specialitate se spune ca actele juridice unilaterale produc efecte numai in mod exceptional in cazurile prevazute de lege (de exemplu: promisiunea publica de recompensa; oferta de a contracta; gestiunea intereselor altuia; contractul in folosul altuia; acceptarea succesiunii, renuntarea la o mostenire; titlurile de valoare; oferta de purga a imobilului ipotecat; promisiunea publica de premiere a unei lucrari, in caz de reusita la un concurs etc.)

BILATERAL. Este bilateral actul juridic civil care reprezinta vointa concordanta a doua parti. Nu toate persoanele al caror consimtamant este necesar pentru validitatea actului conventional pot fi considerate parti, daca actul nu produce efecte direct in persoana ori patrimoniul lor si, mai ales, daca aceste persoane nu promoveaza in act un interes juridic propriu si direct. Spre exemplu, sotul celui care infiaza, desi este chemat sa-si dea consimtamantul la infiere (conform art. 69, alin. 2 Codul familiei), nu este parte in actul juridic al infierii si, de aceea, nu devine infietor daca a consimtit la infiere numai ca sot al infietorului.

Ceea ce este caracteristic acestor acte este ca, pentru formarea lor, este necesara participarea a doua interese distincte. Actele bilaterale, intrucat implica acordul de vointa a doua parti se numesc si acte conventionale.

MULTILATERAL. Este multilateral actul juridic civil care ia nastere prin acordul de vointa a trei sau mai multe parti. Un astfel de act este contractul civil de societate. (va continua)

Stefanica, Dutu & Asociatii societate de avocati

APEL
Tata si fiu bolnavi de cancer au nevoie de ajutorul semenilor pentru a putea face fata acestei boli. domnul Ciupitu, din localitatea Urdori - Gorj, este diagnosticat cu cancer limfatic stadiul IV, iar fiul sau, Ciupitu Dan, in varsta de 15 ani, cu cancer de os (reticulosarcom). Pe langa tratamentul oncologic care este gratuit, ei au nevoie de multe alte medicamente pentru a reusi in lupta cu aceasta boala. Totodata, boala implica si o alimentatie adecvata, bazata pe produse naturale, care costa foarte mult. La acestea se mai adauga si drumurile ce trebuie facute la Bucuresti, dar si perioadele de stat in spital pentru tratament. Cei care doresc sa-i ajute, exista deschis contul 45921752506 pentru cardul 6761640014379373 in lei la BCR sau IBAN RO 19RNCB 5080C45921752506. Detalii la telefonul 0723.057.055.
×