x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Scrisori

12 Ian 2006   •   00:00
Scrisori

12 ianuarie 2006

INTOCMIREA ACTELOR DE STARE CIVILA ALE ROMANILOR AFLATI IN STRAINATATE


Intocmirea actelor de stare civila privind cetatenii romani aflati in strainatate se face la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de cariera ale Romaniei sau la autoritatile locale competente.

Cetatenii romani aflati in strainatate pot solicita inscrierea in registrele de stare civila romane, de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de cariera ale Romaniei, a certificatelor de stare civila eliberate de autoritatile straine, care ii priveste, in cazul in care inregistrarea actului sau faptului de stare civila a fost facuta in prealabil la autoritatea din statul in care acestia se afla; inscrierea se face cu aprobarea sefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, iar refuzul acestora se motiveaza.

Autoritatea competenta in materie de evidenta a populatiei repartizeaza misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei liste cu coduri numerice precalculate, in vederea inscrierii lor in actele de nastere intocmite si in certificatele eliberate in baza acestora.

PROCEDURA. Sefii misiunilor diplomatice si ai oficiilor consulare de cariera ale Romaniei incheie casatorii intre cetateni romani sau daca unul dintre viitorii soti este cetatean roman, daca aceasta este in concordanta cu legislatia tarii in care sunt acreditati.

Misiunile diplomatice si oficiile consulare de cariera ale Romaniei trimit, prin Ministerul Afacerilor Externe, actele din primul exemplar al registrelor de stare civila, pe masura completarii lor, la serviciul public comunitar local de evidenta persoanelor a Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, impreuna cu documentele primare pe baza carora s-a intocmit actul. Al doilea exemplar al actelor din registrele de stare civila va fi trimis, in termen de 30 de zile de la data cand toate actele au fost completate, la serviciul public comunitar local de evidenta persoanelor a municipiului Bucuresti.

DOVADA. Actele de stare civila ale cetatenilor romani, intocmite la autoritatile straine, au putere doveditoare in tara numai daca sunt inscrise sau transcrise in registrele de stare civila romane. Transcrierea actelor de stare civila si inscrierea mentiunilor primite din strainatate se efectueaza cu aprobarea Ministerului Administratiei si Internelor. Cetateanul roman este obligat ca, in termen de sase luni de la intoarcerea in tara sau de la primirea din strainatate a certificatului sau a extrasului de stare civila, sa ceara transcrierea acestor acte la serviciul public comunitar local de evidenta persoanelor in a carui raza administrativ-teritoriala are domiciliul. Cetatenii romani ale caror acte de stare civila au fost inregistrate in localitati care au apartinut Romaniei, iar in prezent se gasesc pe teritoriul altor state pot solicita intocmirea actelor de stare civila la serviciul public comunitar local de evidenta persoanelor in a carui raza administrativ-teritoriala au domiciliul, pe baza extrasului de pe actul de stare civila care se gaseste in pastrarea Arhivelor Nationale. Transcrierea acestor extrase in registrele de stare civila se va face cu aprobarea Ministerului Administratiei si Internelor.

Stefanica, Dutu & Asociatii, societate de avocati

  • Grescenco Gheorghe, Arad: "Am fost ofiter in trupele Ministerului Afacerilor Interne (MAI). In 1946 am intrat la Scoala de Ofiteri Jandarmi Bucuresti si am urmat cursurile pana la data de 30 aprilie 1948, cand am absolvit si am fost inaltat la gradul de sublocotenent de jandarmi, incepand cu data de 1 mai 1948. De la aceasta functie am fost repartizat la diferite unitati in diferite functii, pana la data de 30 iunie 1956, cand am fost trecut in rezerva cu gradul de capitan. 1) - Doresc sa stiu daca pentru intreaga perioada cat am facut serviciul in MAI am dreptul sa beneficiez de pensie militara. Mentionez ca in cartea de munca intreaga perioada cat am fost in MAI figureaza numai ca vechime, fara a se indica functia, gradul si salariul. In aceasta situatie, la recalcularea pensiei sunt complet dezavantajat; 2) - Unde trebuie sa ma adresez pentru a primi o adeverinta in care sa fie specificate toate datele privind functiile, gradul si salariul, pentru intreaga perioada aratata mai sus?; 3) - Exista vreun act normativ care sa prevada ca scolile militare de doi ani sunt considerate studii postliceale?".
    RASPUNS:

    De la Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale am primit urmatorul raspuns: "Potrivit normelor de aplicare ale HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, in situatiile in care, la stabilirea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, au fost valorificate si perioade de vechime in serviciu realizate in sistemul pensiilor militare, la determinarea punctajului mediu anual aferent acestor perioade se utilizeaza solda de grad, solda de functie, precum si alte sporuri si indemnizatii pentru care se achita contributia la pensia suplimentara si care intrau in baza de calcul a pensiei, conform legislatiei in vigoare la acea data, dovedite cu acte eliberate de organele abilitate. In lipsa prezentarii unor astfel de dovezi, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeaza salariile minime pe tara, brute sau nete, dupa caz. In cazul in care in dosarul de pensie nu se regasesc elementele mai sus precizate, este necesar sa prezentati adeverinta in acest sens, eliberata de catre unitatea militara unde ati realizat vechimea in serviciu".

  • Melter Violeta, Timisoara:
  • "As dori sa stiu ce trebuie sa fac pentru a deveni asistent maternal, pentru a lua un copil in ingrijire". Oprea Constanta, Pitesti: "Sunt pensionata cu gradul III si doresc sa stiu care sunt conditiile pentru a fi asistent maternal. Ce acte imi sunt necesare? Este nevoie de carte de munca?".
    RASPUNS: Asistentul maternal este persoana fizica atestata care, pentru o perioada, ia unul sau mai multi copii in scopul ingrijirii si educarii la domiciliul sau, ca urmare a deciziei Comisiei Judetene pentru Protectia Copilului, semnand astfel un contract de munca. Pentru a obtine atestatul de asistent maternal trebuie sa nu aveti un loc de munca stabil sau sa aveti persoane cu grad de handicap in ingrijire si sa indepliniti mai multe conditii privitoare la varsta (intre 26 si 52 de ani), sanatate, aptitudini, locuinta (nu se accepta doar o garsoniera), mediu familial (nu se accepta persoane care stau singure), venit (minimum 1.500.000 de lei pentru fiecare membru al familiei). De asemenea, trebuie sa dovediti capacitate deplina de ingrijire, sa prezentati garantiile necesare pentru ocrotirea si buna dezvoltare fizica, afectiva si educativa a copilului si sa aveti o locuinta care sa acopere toate necesitatile. Pentru a fi asistent maternal, nu exista conditionari legate de sex si nu sunt exclusi nici pensionarii care fac dovada ca pot desfasura o astfel de munca - acestia pastrandu-si totusi dreptul la pensie. Nu pot fi asistenti maternali: cei care au fost condamnati pentru savarsirea de infractiuni, parintii decazuti din drepturile parintesti sau cei care si-au abandonat copiii si suferinzii de boli cronice transmisibile. Actele necesare sunt: cerere adresata Directiei pentru Protectia Copilului din judetul in care domiciliati, curriculum vitae insotit de motivele pentru care doriti sa deveniti asistent maternal profesionist, copii legalizate dupa actele de identitate ale dvs. si ale celorlalti membri ai familiei, copii legalizate ale actelor de stare civila si actelor de studii, o scurta prezentare a persoanelor cu care locuiti, certificate medicale legalizate pentru dvs. si pentru toti membrii familiei care locuiesc cu solicitantul (impreuna cu urmatoarele analize: HIV, Ag HBS, VDRL (sifilis), examen coproparazitologic, examen pulmonar, examen psihiatric), cazierul judiciar al solicitantului si al persoanelor majore din casa, adeverinta de venituri ale familiei si un document care atesta dreptul de folosinta asupra locuintei in care stati. In termen de 90 de zile se efectueaza verificarile si, daca totul este in regula, Comisia pentru Protectia Copilului elibereaza atestatul. Asistentii maternali sunt angajati de proba pentru trei luni, timp in care urmeaza cursurile de formare profesionala (minimum 60 de ore) organizate de angajator. Acest atestat e valabil timp de trei ani, dar poate fi suspendat sau retras daca se constata nereguli. Asistentul maternal este recompensat cu un salariu de baza, brut, echivalent cu cel al unui asistent social cu studii medii, la care se adauga spor de stres si spor de vechime in munca. Pentru fiecare copil se primeste alocatia de plasament si alocatia de stat. Pentru mai multe amanunte, trebuie sa va adresati la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Timis, cu sediul in Timisoara, Piata Regina Maria 3, telefon 0256-49.02.81 sau 0256-494030.

  • Sava Grigore, Buzau:
  • "Sunt pensionar de stat de la data de 1 mai 1990 si, in vederea recalcularii pensiei de catre Casa Judeteana de Pensii Buzau, m-am adresat primariilor din cumunele Viperesti si Odaile din judetul Buzau la data de 27.01.2005 pentru a-mi elibera cate o adeverinta din care sa reiasa salariul brut si sporurile realizate de mine in perioadele in care am lucrat in cadrul acestor unitati administrative. Desi ambele primarii mi-au confirmat primirea cererilor la data de 31 ianuarie 2005 de catre functionarul acestor unitati administrative si cu toate ca au trecut aproape patru luni, nu am primit nici un fel de raspuns. Fata de aceasta situatie eu sunt pus in imposibilitatea de a trimite la timp actele cerute de legislatia in vigoare in vederea recalcularii pensiei. Ce sa fac in acest caz?".
    RASPUNS: Potrivit specialistilor de la Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale "sporurile, indemnizatiile si majorarile de retributii tarifare se dovedesc prin inscrisurile din carnetele de munca sau prin adeverinte, eliberate de angajatori, care isi asuma intreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea si corectitudinea datelor consemnate in adeverinte. Prezentarea acestor adeverinte se poate face oricand, inainte sau dupa data aplicarii etapei de recalculare din care fac parte. Daca dovezile se prezinta in termen de trei ani de la data la care s-a efectuat plata drepturilor recalculate, atunci noile drepturi se acorda de la data initiala. In situatia in care dovezile se aduc dupa cei trei ani, drepturile se platesc cu luna urmatoare celei in care dovezile au fost depuse la casele teritoriale de pensii".
    ×