x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Scrisori

03 Ian 2006   •   00:00

3 IANUARIE 2006

Asociatie de Proprietari din Magurele, Ilfov:
"In luna septembrie 2004 a fost dat in folosinta blocul B21 din Strada Bujorului. Locatarii au preluat apartamentele fara a cunoaste sau a fi informati cu privire la aspecte legale referitoare la proiectarea si executia instalatiilor blocului. Acesta a fost dat in folosinta de organele in drept, singurele in masura sa stabileasca daca exista fond legal pentru functionare. Ulterior, s-au constatat lucrari de proasta calitate, executii de instalatii fara fond legal, ceea ce a determinat asociatia sa aduca la cunostinta aceste aspecte si Primariei si firmei de constructii. In urma acestor actiuni, firma constructoare a deplasat muncitori pentru lucrari de reparatii interioare si exterioare ale blocului, lucrari care s-au efectuat partial si intr-o perioada destul de mare. Mai mult, sunt lucrari de proasta calitate. O alta problema o reprezinta infiltratia apei pe perioada de ploaie in majoritatea apartamentelor si in casa scarii. Ne aflam in situatii critice la fiecare ploaie, apa intra in apartamente pe la toate incheieturile, la toate etajele. Ce trebuie sa facem?".

RASPUNS: Potrivit specialistilor de la Liga Asociatiilor de Proprietari Habitat, "primul pas consta in analizarea conditiilor initiale, pentru a descoperi cine este de vina pentru situatia creata. Care erau obligatiile constructorului? Care erau prevederile contractului de constructie? Cine a facut receptia si a semnat procesul- verbal de receptie? Cine a dat in folosinta blocul in aceste conditii improprii? In al doilea rand, trebuie studiate contractele individuale de vanzare-cumparare. Care erau termenii contractuali? Ce trebuiau sa primeasca proprietarii in schimbul pretului platit? Care erau obligatiile fiecarei parti? In al treilea rand, va sfatuim sa consultati un avocat care sa analizeze amanuntit toate documentele si sa va ajute sa luati masurile legale necesare pentru remedierea situatiei".

Cofa Ion, Ilfov:
"In fiecare luna primesc factura detaliata de la RomTelecom si nu stiu de ce trebuie sa platesc pentru ea. Nu ar trebui sa fie gratuita?"

Paraschiva Tudose, Bucuresti:
"Vecinele mele primesc foaia cu apelurile efectuate la telefonul fix, din casa si nu li se ia nici o taxa, iar eu platesc 40.000 de lei. De ce?"

Dumitru Anghel, Cluj-Napoca:
"Am facut anul trecut cerere la RomTelecom pentru factura detaliata, pentru ca mi se parea ca venea prea mult pe luna. Acum am auzit ca se emit gratuit, dar eu platesc in continuare. Este corect?"

RASPUNS: De la RomTelecom am primit urmatorul raspuns: "Ca regula, emitem gratuit lista detaliata a apelurilor non-locale tuturor clientilor. Clientii care au facut cerere pentru lista detaliata completa (inclusiv apelurile locale) sunt taxati conform tarifelor in vigoare (1 euro fara TVA, pe suport de hartie). Este decizia clientului cum doreste sa procedeze: daca renunta la cererea pentru lista detaliata completa va primi automat si fara cost lista detaliata pentru apeluri non-locale. Daca isi mentine cererea pentru lista detaliata completa, achita taxa corespunzatoare".

Zsezki Floare, Mures:
"De ce acelor pensionari care au iesit la pensie dupa 1982 nu li s-a marit pensia? Atunci cand am iesit la pensie am avut incadrarea de functionar administrativ, am lucrat ca dactilografa, desi sectia la care am lucrat in cadrul Primariei Cluj nu avea post de dactilografa. De ce ne dau tichete de transport, care nu ne ajuta pe multi dintre pensionari, si batrani si bolnavi? Eu nu ma pot deplasa, imi tremura mainile...".

RASPUNS: Potrivit prevederilor art. 4, din OUG nr. 71/2004 privind acordarea unor facilitati familiilor de pensionari, incepand cu anul 2005 se va reglementa acordarea de produse alimentare familiilor de pensionari, in cazul in care nu s-au utilizat tichetele de calatorie pe calea ferata la care au dreptul. Modalitatea de compensare in produse alimentare a tichetelor de calatorie pe calea ferata neutilizate urma sa fie stabilita prin hotarare de Guvern. Precizam ca acest act normativ a fost adoptat la finele anului 2004, fara insa ca suma necesara pentru aplicarea sa sa fie prevazuta in bugetul de stat pentru anul 2005. Ca urmare, se fac eforturi pentru identificarea resurselor financiare necesare pentru aplicarea acestei masuri de protectie sociala. De asemenea, trebuie stabilita o modalitate mai eficienta de compensare a tichetelor de calatorie pe calea ferata, eventual prin acordarea unei sume de bani, intrucat cea prevazuta de OUG nr. 71/2004 se dovedeste a nu fi solutia optima, contravaloarea tiparirii tichetelor pentru alimente necesitand costuri suplimentare, iar reteaua de distributie prin magazine care accepta acest tip de comercializare este insuficient reprezentata in mediul rural. In sensul celor prezentate, dorim sa va informam ca nu va putem comunica o data certa la care pensionarii vor putea beneficia de prevederile acestui act normativ. In ceea ce priveste corectitudinea privind calculul punctajului mediu anual obtinut ca urmare a recalcularii drepturilor de pensie, va informam ca, in situatia in care aveti nelamuriri cu privire la drepturile stabilite, va indrumam sa va adresati Casei Judetene de Pensii Mures, institutia care are competenta in ceea ce priveste stabilirea si plata pensiilor pentru a solicita buletinul de calcul din care reies elementele utilizate in procesul de recalculare.

REGIMUL FINANTARILOR NERAMBURSABILE ALOCATE ACTIVITATILOR NONPROFIT
Legea nr. 350 din 2.12.2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1128 din 14.12.2005 si va intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii (13.01.2006). Actul normativ stabileste principiile, cadrul general si procedura pentru atribuirea contractelor de finantare nerambursabila din fonduri publice, precum si caile de atac al actului sau deciziei autoritatilor finantatoare care aplica procedura de atribuire a contractelor de finantare nerambursabila.

DOMENIU DE APLICARE. Orice persoana fizica sau persoana juridica fara scop patrimonial (asociatii ori fundatii constituite conform legii - sau culte religioase recunoscute conform legii) care desfasoara activitati nonprofit menite sa sprijine realizarea unor obiective de interes public general, regional sau local are dreptul de a participa, in conditiile prezentei legi, la procedura pentru atribuirea contractului de finantare nerambursabila. Finantarile nerambursabile nu se acorda pentru activitati generatoare de profit si nici pentru activitati ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului, cu exceptia cazului in care aceasta reprezinta o componenta indispensabila proiectului.

CONDITII. Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de finantare nerambursabila sunt:
  • a) libera concurenta, respectiv asigurarea conditiilor pentru ca persoana fizica sau juridica ce desfasoara activitati nonprofit sa aiba dreptul de a deveni, in conditiile legii, beneficiar;
  • b) eficacitatea utilizarii fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurential si a criteriilor care sa faca posibila evaluarea propunerilor si a specificatiilor tehnice si financiare pentru atribuirea contractului de finantare nerambursabila;
  • c) transparenta, respectiv punerea la dispozitia tuturor celor interesati a informatiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finantare nerambursabila;
  • d) tratamentul egal, respectiv aplicarea in mod nediscriminatoriu a criteriilor de selectie si a criteriilor pentru atribuirea contractului de finantare nerambursabila, astfel incat orice persoana fizica sau juridica ce desfasoara activitati nonprofit sa aiba sanse egale de a i se atribui contractul respectiv;
  • e) excluderea cumulului, in sensul ca aceeasi activitate urmarind realizarea unui interes general, regional sau local nu poate beneficia de atribuirea mai multor contracte de finantare nerambursabila de la aceeasi autoritate finantatoare;
  • f) neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilitatii destinarii fondurilor nerambursabile unei activitati a carei executare a fost deja inceputa sau finalizata la data incheierii contractului de finantare;
  • g) cofinantarea, in sensul ca finantarile nerambursabile trebuie insotite de o contributie de minimum 10% din valoarea totala a finantarii din partea beneficiarului.

    SELECTIE. Atribuirea contractelor de finantare nerambursabila se face exclusiv pe baza selectiei publice de proiecte, procedura care permite atribuirea unui contract de finantare nerambursabila din fonduri publice, prin selectarea acestuia de o comisie, cu respectarea principiilor sus-mentionate. Procedura de selectie de proiecte cuprinde urmatoarele etape: a) publicarea programului anual pentru acordarea finantarilor nerambursabile; b) publicarea anuntului de participare; c) inscrierea candidatilor; d) transmiterea documentatiei; e) prezentarea propunerilor de proiecte; f) verificarea eligibilitatii, inregistrarii si a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara; g) evaluarea propunerilor de proiecte; h) comunicarea rezultatelor; i) incheierea contractului sau contractelor de finantare nerambursabila; j) publicarea anuntului de atribuire a contractului sau contractelor de finantare nerambursabila. Atribuirea de contracte de finantare nerambursabila se va face in limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual in bugetele autoritatilor finantatoare.

    Stefanica, Dutu & Asociatii, societate de avocati
  • ×