Sora infractorului

Când eram puşti, la începutul anilor ’90, zona în care stăteam era destul de curată. Nu ieşeau scandaluri, nu era mult zgomot.

Când eram puşti, la începutul anilor ’90, zona în care stăteam era destul de curată. Nu ieşeau scandaluri, nu era mult zgomot. Exista însă un băiat care avea titlul de oaie neagră a străzii. Intrase la pârnaie pentru un viol cu paradirea fetei. Mai târziu se va specializa în spart apartamente şi vile, fapt pentru care e şi acum la pârnaie. Făcea parte dintr-o familie ciudată, care stătea în subsolul blocului meu. Maică-sa avea un al nu ştiu câtelea soţ, mai tânăr cu vreo 20 de ani decât ea, şi un tată bătrân. Mai avea o soră de 18 ani, Anca, posesoare a unei fetiţe culese din grădină, făcută pe la 16 ani. Stăteau toţi claie peste grămadă în două camere igrasioase şi probabil că în momentul în care l-a umflat poliţia pe Florin oamenii au văzut şi o parte bună a lucrurilor, fiindcă aveau ceva mai mult spaţiu.

Pocher

Una dintre plăcerile prietenilor mei din zonă era să joace pocher. Ne strângeam ba la unul, ba la altul şi jucam pe sume mici, demne de un cazinou pentru somalezi cu foamea-n gât. Într-o seară, în timpul unei partide desfăşurate la mine acasă, am avut noroc. Am ştiut când să joc la cacealma, de câteva ori mi-au intrat cărţi bune şi mi-am ras toţi companionii. Chiar reuşisem să umflu bani cam cât era un salariu bunicel în timpurile alea. Cel mai mult pierduse Mircea, feciorul unui vecin, fost securist extern, devenit sieist (cred că aşa se zice), care la plecare era mai uşor cu 50 de mărci germane, pe care le ciordise de la taică-său. Mi-am condus victorios amicii până în faţa blocului. În faţa porţii era şi Anca, sora infractorului. Mircică a zbierat la mine, congestionat, în chip de la revedere: “F...-te-n cur de nenorocit, cu norocu’ tău cu tot! De unde scot eu 50 de mărci?! Cum o mai duc pe Mona la concert?! Cum naiba ţi-au intrat damele alea la sfârşit?!”.

Am zâmbit superior şi m-am uitat cum fac spume oamenii care pleacă. Atunci când dădeam să intru la loc în bloc, am auzit o voce feminină din spate: “I-ai spart la cărţi pe fraierii ăia?”.

Era Anca şi se uita la mine oarecum interesată. M-a rugat să mergem în spălătoria blocului, să o ajut să coboare nişte scaune vechi. Serviabil, nu am refuzat-o.

Împrumut

Ajunşi în pod, unde era spălătoria, mi-a spus să fumăm o ţigară, că obosise pe scări. M-am aşezat pe unul dintre scaunele pe care trebuia să le coborâm, iar ea s-a plasat fără să zică nimic la mine-n braţe. În timp ce inspiram fum de Carpaţi în piept, ea, mai puţin preocupată de ţigară, începuse să mă tragă discret de ce aveam între picioare. Îşi şi vârâse sânii destul de mari în faţa mea. Eram destul de excitat. Până la urmă a zis că vrea 20 de mărci împrumut, să-i ia, ca o bună soră, ţigări şi mâncare lui Florin pentru la puşcărie. Am zis “da” fără să mă gândesc prea mult. Am făcut amor pe o dormeză desfundată, uitată acolo de nu ştiu ce vecin. Era aşa de plăcut când stătea cu capul între picioarele mele, încât nu am simţit prea tare cum îmi intră în spate arcurile ruinei pe care eram parcaţi. După ce am ejaculat, am scos din buzunar două hârtii de zece mărci şi am dus scaunele la subsol. M-a întrebat dacă am acasă ceva tărie, să o injecteze în nişte mere pe care să le introducă la puşcărie, nu de alta, dar Florin se plictisea de moarte şi era trist că nu poate să bea. I-am mai “împrumutat” şi o sticlă de votcă, nu o săniuţă oarecare, ci una poloneză, cu pai pe fund. Vreme de un an şi ceva, de câte ori mă întâlneam întâmplător cu Anca îmi spunea că nu a uitat de datorie, dar că nu are bani. A mai făcut la un moment dat un copil, tot din flori. La doi ani şi ceva de la întâmplarea din pod, am văzut tot familionul cu boarfele strânse în faţa porţii. Mama Ancăi mi-a povestit că în curând se liberează pentru bună purtare şi Florin şi că au reuşit să facă un schimb, să dea cele două camere din centru pe un apartament cu trei camere confort III, undeva în Prelungirea Ferentari.

Multă vreme nu am ştiut absolut nimic despre ce s-a întâmplat cu ei. Anul trecut, ajunsesem după oarece subiect de reportaj în Ferentari. După ce mi-am terminat treaba, am intrat să beau o bere, într-un fel de magherniţă plină cu alcoolici fără dinţi, ţigănci cu fuste creţe şi cerşetori. Când ajunsesem pe la jumătatea sticlei, fata care servea, o jună maronie de vreo 17 ani, mi-a pus în faţă o sticlă de votcă, o marcă oarecum bună, pe care o beau probabil doar baronii locali. M-am uitat mirat şi mi-a zis: “Domnu’, p’asta v-a trimis-o şefa, zice că vă e datoare”. Am ridicat privirea, şi în spatele barului era Anca, vopsită roşcat şi ceva mai buhăită.