x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Suflet calator, aromanul

0
01 Mar 2005 - 00:00

GEOGRAFII CULINARE


TUDOR CIRES

Prin trei tari si un secol,oda bucatariei stravechi

"Soarta noastra a fost sa nu stam locului. Cu oile in transhumanta sau dupa cum ne-a cantat istoria, am schimbat trei tari intr-un secol!". Marturisirea vine de la un om pe fata caruia timpul a incrustat o geografie aparte: la 77 de ani, Iancu Naca a trecut prin incercari pe care nici lacrimile ce-i apar ca mici perle in coltul ochilor nu le pot spala usor. Nascut in Iugoslavia, de teama persecutiilor etnice ajunge in Cadrilater, iar dupa 1944 il gasim in Romania. Sta, azi, pe o strada retrasa din Bucuresti, multumit ca are o casa "acasa", unde totul straluceste de curatenie si unde centrul geografic e bucataria, loc de adunare al familiei, al misterelor gastronomice si al amintirilor. Aromanii sunt oameni gospodari. Corecti si onesti. Oieritul le-a fost cea mai veche meserie. Pentru a-si pastra unitatea etnica, se casatoreau doar intre ei. Nuntile incepeau miercuri si durau o saptamana. Duminica, alaiul mergea la mireasa, apoi la biserica si la mire. Urma petrecerea. La nunti, mancarea se gatea la cazan si numai din oaie. Din ficat, plamani si alte maruntaie se facea o supa, separat. Carnea se alegea de pe oase, se fierbea si se amesteca in supa. Mancarea asta se chema "ahnie" si era insotita de mamaliga sau "bardagan". Dintr-o tava comuna, fiecare lua cat putea. Se manca numai cu lingura. Masa se punea jos, batranii se asezau turceste pe un asternut de lana, in timp ce femeile mancau in alt loc, separat de barbati. La desert se manca "pita dulce" sau placinta. Se intindea foaia, se punea in tavi (numai rotunde). Separat, se pregatea zahar ars. Zaharul se amesteca apoi cu malai si se intindea pe foaie. Asa se completau 7-8 straturi. Se dadea la cuptor si... "Ala e!"... Ochii lui "tataie", cum ii spun nepoatele Steriana, Georgiana si Diana, sclipesc acum de savoarea desertului. Dar cea mai grozava ramane "pita di oaua", preparata din 20 de oua, un kg de faina, doi litri de lapte, un iaurt mare, ulei si sare. E o placinta pentru sarbatori - de Anul Nou, de Buna Vestire (cand aromanii il serbeaza pe Sf. Vanghelie), de Paste... Aromanii nu tin zilele de nastere, ci numai onomasticile. Cea mai importanta sarbatoare e Lasata Secului, cand toti se iarta unii pe altii. In casa, capul familiei este barbatul, dar mare respect este dat celui mai batran. Femeia e supusa si tacuta, discretie de care ne-am convins in familia Naca: "mamaie Steriana" a trebaluit tot timpul prin bucatarie, la "conferinta de presa" participand numai capul familiei. Ca in ziua in care a fost mireasa si cand nici n-a mancat, nici n-a vorbit. Cand a luat-o pe Steriana de sotie, in 1950, "tataie" a fost primul machidon din sat care si-a cumparat costum de ginerica din stofa de la magazin.

Traditional, costumele erau numai din lana groasa, de oaie. Vineri, inaintea nuntii, se scotea zestrea fetei in fata casei si se arata satului. Rochiile se faceau numai din lana tesuta la razboi. Mai primeau lucruri de casa, "flocate" (paturi groase) din lana toarsa cu mana si dusa la piua cu apa de izvor, numita "darsteala". "Am trecut prin multe", ne spune Iancu Naca. "Intotdeauna am respectat traditia noastra armaneasca si, daca acum am ajuns sa ne vedem si in revista, inseamna ca ne-a fost dat sa gustam din toate, macar cate putin."

DESTIN DE MACHIDON

Aromanii sunt romani de la sud de Dunare, care atesta, istoric, continuitatea romaneasca milenara in peninsula balcanica, in ciuda prigonirilor sociale. Slavii le spun vlahi, grecii le spun cuto-vlahi, iar noi, impropriu, le spunem machidoni. Aromanii traiesc in Grecia, Albania, Macedonia, Iugoslavia, Croatia, Bulgaria, Romania (Dobrogea, mai ales) si, izolat, in Europa, America si Australia. De secole, se revarsa in Romania, iar existenta ei, a "patriei-acasa", a fost mereu prezenta in educatia si viata culturala de la sud de Dunare.

Si eu am mancat din pita di oaua!

"Soarta noastra a fost sa nu stam locului. Cu oile in transhumanta sau dupa cum ne-a cantat istoria, am schimbat trei tari intr-un secol!". Marturisirea vine de la un om pe fata caruia timpul a incrustat o geografie aparte: la 77 de ani, Iancu Naca a trecut prin incercari pe care nici lacrimile ce-i apar ca mici perle in coltul ochilor nu le pot spala usor. Nascut in Iugoslavia, de teama persecutiilor etnice ajunge in Cadrilater, iar dupa 1944 il gasim in Romania. Sta, azi, pe o strada retrasa din Bucuresti, multumit ca are o casa "acasa", unde totul straluceste de curatenie si unde centrul geografic e bucataria, loc de adunare al familiei, al misterelor gastronomice si al amintirilor. Aromanii sunt oameni gospodari. Corecti si onesti. Oieritul le-a fost cea mai veche meserie.

Pentru a-si pastra unitatea etnica, se casatoreau doar intre ei. Nuntile incepeau miercuri si durau o saptamana. Duminica, alaiul mergea la mireasa, apoi la biserica si la mire. Urma petrecerea. La nunti, mancarea se gatea la cazan si numai din oaie. Din ficat, plamani si alte maruntaie se facea o supa, separat. Carnea se alegea de pe oase, se fierbea si se amesteca in supa. Mancarea asta se chema "ahnie" si era insotita de mamaliga sau "bardagan". Dintr-o tava comuna, fiecare lua cat putea. Se manca numai cu lingura. Masa se punea jos, batranii se asezau turceste pe un asternut de lana, in timp ce femeile mancau in alt loc, separat de barbati. La desert se manca "pita dulce" sau placinta. Se intindea foaia, se punea in tavi (numai rotunde). Separat, se pregatea zahar ars. Zaharul se amesteca apoi cu malai si se intindea pe foaie. Asa se completau 7-8 straturi. Se dadea la cuptor si... "Ala e!"... Ochii lui "tataie", cum ii spun nepoatele Steriana, Georgiana si Diana, sclipesc acum de savoarea desertului. Dar cea mai grozava ramane "pita di oaua", preparata din 20 de oua, un kg de faina, doi litri de lapte, un iaurt mare, ulei si sare. E o placinta pentru sarbatori - de Anul Nou, de Buna Vestire (cand aromanii il serbeaza pe Sf. Vanghelie), de Paste... Aromanii nu tin zilele de nastere, ci numai onomasticile. Cea mai importanta sarbatoare e Lasata Secului, cand toti se iarta unii pe altii. In casa, capul familiei este barbatul, dar mare respect este dat celui mai batran. Femeia e supusa si tacuta, discretie de care ne-am convins in familia Naca: "mamaie Steriana" a trebaluit tot timpul prin bucatarie, la "conferinta de presa" participand numai capul familiei. Ca in ziua in care a fost mireasa si cand nici n-a mancat, nici n-a vorbit. Cand a luat-o pe Steriana de sotie, in 1950, "tataie" a fost primul machidon din sat care si-a cumparat costum de ginerica din stofa de la magazin. Traditional, costumele erau numai din lana groasa, de oaie. Vineri, inaintea nuntii, se scotea zestrea fetei in fata casei si se arata satului. Rochiile se faceau numai din lana tesuta la razboi. Mai primeau lucruri de casa, "flocate" (paturi groase) din lana toarsa cu mana si dusa la piua cu apa de izvor, numita "darsteala". "Am trecut prin multe", ne spune Iancu Naca. "Intotdeauna am respectat traditia noastra armaneasca si, daca acum am ajuns sa ne vedem si in revista, inseamna ca ne-a fost dat sa gustam din toate, macar cate putin."

Ahnie di oae
(TocanA de oaie)
  • Ingrediente: doua kg carne de oaie, doua kg ceapa, doua kg cartofi, ulei, pasta de tomate, sare, condimente.

  • Preparare: Se pune sa fiarba carnea de oaie. Se curata cartofii, s-taii (se taie) pe lung in sferturi si se pun la fiert in alta cratita. Separat, se taie ceapa si se caleste in ulei. Dupa ce s-a calit ceapa, se pune peste cartofi si se fierb impreuna. Se pun pasta de tomate si sare. Dupa ce s-a fiert bine carnea, se amesteca cu cartofii si ceapa si, dupa gust, se pun condimente, dupa care se mai lasa un pic la fiert. S-maca (se serveste) calda. S-avet orixi! (Pofta buna!)
  • Piperchi dinjcate
    (MAncare de ardei gras)
  • Ingrediente: doua kg ardei gras, un kg rosii, 700 gr branza de oaie, 5 oua, ulei, sare dupa gust

  • Preparare: Ardeii se spala si se sterg sau se lasa cateva minute sa se usuce. Se incinge putin ulei intr-o cratita si se pun in el ardeii taiati bucati mai mari, se calesc amestecand mai des. Dupa ce s-au calit, se pun rosiile date pe razatoare. Se lasa s-hiarba (sa fiarba) un pic in sucul de rosii, dupa care se marunteste bucata de branza si se pune peste ardei, lasand 2-3 minute sa fiarba. Sarea se pune dupa ce s-au amestecat branza cu ardeii, dupa cat de sarata e si branza. Apoi se sparg ouale intr-un castron si se amesteca, dupa care se pune peste ardei si se amesteca din nou pe foc, inca 2-3 minute. Se gateste mai mult vara si se serveste la pranz si seara. Se poate manca si calda, si rece.
  • Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   aromanii,   amesteca,   separat,   oaie,   lana

    Serviciul de email marketing furnizat de