x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Timp frumos, cu 32 de grade in sudul tarii

Timp frumos, cu 32 de grade in sudul tarii

15 Iun 2005   •   00:00
Timp frumos, cu 32 de grade in sudul tarii
COMENTARIUL SPECIALISTULUI
Datorita relativei stagnari a evolutiei campului de presiune la nivelul solului, vremea se va mentine buna in cea mai mare parte a tarii. O tentativa de deteriorare a aspectului sau va apartine gradului de instabilitate atmosferica relativ ridicata din zonele inalte, unde, in fiecare dupa-amiaza, vor fi ploi slabe si de scurta durata. Regimul termic va fi caracterizat de valori in crestere de la o zi la alta, consecinta atat a transportului de aer dinspre regiunile sudice ale continentului, cat si a nebulozitatii reduse din cea mai mare parte a tarii. (meteorolog Victor Stefanescu)

BUCURESTI
  • maxima: 30°C
  • minima: 13°C
    Azi:
    Vremea va fi calda si frumoasa, cu cer variabil si vant slab. Temperatura maxima va fi in jurul valorii de 30 de grade, iar cea minima, de 13... 15 grade.

    Maine:
    Vremea va fi calda. Cerul va fi variabil, cu innorari spre seara si in cursul noptii, cand vor fi conditii de ploaie de scurta durata. Vantul va sufla in general slab. Temperatura maxima va fi de 30... 31 de grade, iar cea minima, de 15... 16 grade.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, cu innorari spre seara si noaptea, cand vor fi conditii de averse si descarcari electrice. Vantul va sufla in general slab. Temperatura maxima va fi in jurul valorii de 30 de grade, iar cea minima, de 15... 16 grade.
  • MARAMURES
    Azi:
    Vremea va fi calda. Dupa-amiaza va ploua izolat, in aversa.

    Maine:
    Spre seara se va innora si va ploua in aversa. Maxima: 29°C si minima: 13°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda, cu cer temporar noros. Dupa-amiaza, local, va ploua. Maxima: 28°C si minima: 13°C.

    CRISANA
    Azi:
    Cerul va fi variabil, cu innorari spre seara, cand va ploua slab. Vremea va fi frumoasa.

    Maine:
    Vremea va fi calda, cu cer variabil. Spre seara va ploua izolat. Maxima: 31°C si minima: 14°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si spre seara, local, va ploua. Maxima: 29°C si minima: 13°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Vremea va fi calda, cu cer variabil. Dupa-amiaza, la deal va ploua izolat, in aversa.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi calda. Spre seara va ploua in averse, la deal. Maxima: 31°C si minima: 10°C.

    Poimaine:
    Dupa-amiaza, local, va ploua. Maxima: 29°C si minima: 10°C.

    BANAT
    Azi:
    Cerul va fi variabil, cu innorari seara, cand va ploua la deal.

    Maine:
    Vremea va fi calda, cu cer variabil. Spre seara se va innora si va ploua in aversa. Maxima: 32°C si minima: 14°C.

    Poimaine:
    Dupa-amiaza, local, va ploua in aversa. Maxima: 30°C si minima: 14°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Vremea va fi calda si frumoasa. Spre seara, la deal, va ploua in aversa.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, cu innorari dupa-amiaza, cand va ploua. Maxima: 32°C si minima: 13°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda, iar spre seara va ploua. Maxima: 31°C si minima: 14°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Cerul va fi variabil, cu unele innorari dupa-amiaza, la deal.

    Maine:
    Vremea va fi calda, cu cer variabil. Dupa-amiaza vor cadea averse la deal. Maxima: 33°C si minima: 14°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil si spre seara va ploua local, in aversa. Maxima: 32°C si minima: 14°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Vremea va fi calda si frumoa-sa, cu cer variabil si vant slab.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi calda si frumoasa. Maxima: 29°C si minima: 14°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda, cu cer temporar noros si ploi in aversa, spre seara. Maxima: 30°C si minima: 15°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Cerul va fi variabil, cu innorari spre seara, la deal, cand va ploua in aversa.

    Maine:
    Vremea va fi calda si frumoa-sa. Seara va ploua la deal. Ma-xima: 30°C si minima: 12°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si dupa-amiaza va ploua. Maxima: 30°C si minima: 14°C.

    LA MUNTE
    Azi:
    Vremea va fi in continuare calda si predominant frumoasa. Cerul va fi variabil, cu unele innorari dupa-amiaza, cand izolat va ploua in aversa si se vor semnala descarcari electrice. Vantul va sufla in general slab. Temperatura aerului va marca o crestere usoara in comparatie cu intervalul precedent.

    Maine:
    Vremea va fi calda si predominant frumoasa. Cerul va fi variabil cu innorari dupa-amiaza si noaptea, cand local va ploua in aversa, se vor semnala descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Temperatura aerului va continua sa creasca usor fata de ziua anterioara.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda, dar in general instabila. Cerul va fi temporar noros si, indeosebi dupa-amiaza si in prima parte a noptii, local, vor cadea averse de ploaie insotite de descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Regimul termic nu va suferi modificari esentiale in comparatie cu intervalul precedent.

    LA MARE
    Azi:
    Vremea va fi in continuare calda si frumoasa. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi de 24... 26 de grade, iar cele minime de 16... 18 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorii de 18 grade.

    Maine:
    Vremea va fi calda si predominant frumoasa. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 24 si 27 de grade, iar cele minime de 17... 19 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorilor de 18... 20 de grade.

    Poimaine:
    Vremea va fi in continuare calda si in general frumoasa. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi de 26... 28 de grade, iar cele minime de 17... 19 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorii de 19 grade.

    VREMEA ACUM UN AN
    Noaptea cerul a fost senin

  • Maxima: 30°C
  • Minima: 8°C

    In tara: Vremea a fost predominant frumoasa si calda in toate zonele tarii. A plouat doar izolat, dupa-amiaza, in Moldova si Crisana. Noaptea cerul a fost mai mult senin.

    In Bucuresti: Cerul a fost temporar noros, iar vremea a fost frumoasa si s-a incalzit. Vantul a suflat slab pana la moderat. Maxima a fost de 27... 28 de grade, iar minima, de 13... 14 grade.
  • ×