x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Timpul va continua sa fie frumos, dar rece

Timpul va continua sa fie frumos, dar rece

28 Ian 2006   •   00:00
Timpul va continua sa fie frumos, dar rece
AZI IN TARA

Temperaturi maxime


  • Bacau 0
  • Baia Mare - 1
  • Brasov - 3
  • Cluj - 3
  • Constanta 1
  • Craiova 2
  • Galati 1
  • Iasi - 2
  • Sibiu - 2
  • Suceava - 2
  • Timisoara 2
  • COMENTARIUL SPECIALISTULUI

    In cea mai mare parte a Europei presiunea atmosferica se va mentine ridicata, la acest sfarsit de saptamana si inceputul saptamanii viitoare. Sistemele noroase, mai bine organizate si purtatoare de precipitatii, apartin unor formatiuni ciclonice, centrate in bazinul central-vestic al Marii Mediterane si respectiv in partea central-nordica a Rusiei si nordul tarilor scandinave. Circulatia aerului este de asa natura incat doar extremitatile acestor sisteme vor influenta zona geografica a Romaniei cu ninsori. Desi in mare masura masele de aer care le insotesc sunt de provenienta nordica sunt mai calde decat cele care au persistat in ultima perioada de timp in tara noastra. Ca urmare, regimul termic va continua sa se imblanzeasca. (meteorolog Romica Jurca)

    BUCURESTI
  • maxima: 2°C
  • minima: -8°C
    Azi:
    Vremea va fi frumoasa, dar rece. Cerul va fi senin, iar vantul va sufla in general slab. Temperatura maxima va fi de 1... 2 grade, iar cea minima se va situa in jur de - 8 grade.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 2... 3 grade, iar cea minima de - 8... - 6 grade.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 3... 4 grade, iar cea minima se va situa in jur de - 7 grade.
  • MARAMURES
    Azi:
    Vremea se va mentine rece, geroasa noaptea si dimineata. Cerul va fi temporar noros.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Maxime: 0°C si minime: - 18°C.

    Poimaine:
    Vantul va sufla slab pana la moderat, iar cerul va fi temporar noros. Maxime: 2°C si minime: - 15°C.

    CRISANA
    Azi:
    Cerul va fi temporar noros, iar vremea se va mentine rece, geroasa noaptea si dimineata.

    Maine:
    Vantul va sufla slab pana la moderat, iar cerul va fi variabil. Maxime: 2°C si minime: - 11°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Maxime: 4°C si minime: - 10°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Vremea se va mentine rece, geroasa noaptea si dimineata, cu cerul variabil.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Maxime: 1°C si minime: - 24°C.

    Poimaine:
    Se va innora treptat si izolat, in est, va ninge slab. Maxime: 2°C si minime: - 18°C.

    BANAT
    Azi:
    Cerul va fi temporar noros, iar vremea se va mentine rece, geroasa noaptea si dimineata.

    Maine:
    Vantul va sufla slab pana la moderat, iar cerul va fi variabil. Maxime: 3°C si minime: - 10°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Maxime: 6°C si minime: - 10°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Vremea se va mentine rece, geroasa local noaptea si dimineata. Cerul va fi senin.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Maxime: 3°C si minime: - 10°C.

    Poimaine:
    Vantul va sufla slab pana la moderat, iar cerul va fi variabil. Maxime: 5°C si minime: - 9°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Cerul va fi senin. Vremea se va mentine deosebit de rece noaptea si dimineata.

    Maine:
    Vantul va sufla slab pana la moderat, iar cerul va fi variabil. Maxime: 4°C si minime: - 9°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Maxime: 5°C si minime: - 8°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Vremea se va mentine deosebit de rece noaptea si dimineata, iar cerul va fi senin.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Maxime: 4°C si minime: - 7°C.

    Poimaine:
    Vantul va sufla slab pana la moderat, iar cerul va fi variabil. Maxime: 4°C si minime: - 7°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Cerul va fi senin. Vremea se va mentine geroasa noaptea si dimineata.

    Maine:
    Vantul va sufla slab pana la moderat, iar cerul va fi variabil. Maxime: 1°C si minime: - 14°C.

    Poimaine:
    Se va innora treptat si local va ninge slab. Maxime: 2°C si minime: - 10°C.

    LA MUNTE
    Azi:
    Desi valorile de temperatura vor continua sa creasca usor in comparatie cu intervalul precedent, vremea se va mentine deosebit de rece. Cerul va fi mai mult senin, cu innorari temporare in Carpatii Occidentali, unde izolat vor fi conditii de ninsoare slaba. Vantul va sufla slab pana la moderat.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura aerului va continua sa creasca usor fata de ziua anterioara.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, dar se va innora treptat in Carpatii Orientali, unde local va ninge slab. Vantul va prezenta intensificari in zona inalta. Temperatura aerului va continua sa creasca usor in comparatie cu intervalul precedent.

    AZI IN EUROPA

    Fulgi in vest


    In cea mai mare parte a Europei vremea va fi rece, geroasa dimineata in centru, est si sud-est. Va ninge in Spania, Franta, Polonia, Rusia, Belarus si Ucraina. In Italia, unde va ploua, temperatura aerului va avea valori ridicate. In restul continentului cerul va fi variabil, mai mult senin.

    DRUMETII
    Paraul Rece - Cabana Cheia - Cheile Rasnovului - Paraul Rece
  • Marcaj: DN 73A si triunghi galben

    Se porneste spre Cabana Cheia pe drumul national DN 73A, trecand pe langa Cabana Cerbu (900 m). Soseaua coboara in serpentine pe pantele nord-estice ale Muntelui Piatra Arsa pentru a ajunge in Valea Pietrosul. Pana la Cabana Cheia (700 m) drumul este aproape rectiliniu. De la cabana se strabate, pret de aproape 3 km, un drum forestier pe Valea Cheii, traversandu-se mai intai Paraul Mic (Pietrosu). De la Gura Cheii drumul se bifurca spre Poiana Brasov si spre Cheile Rasnovului. Cu o lungime de mai bine de 200 m, cu pereti abrupti de 70-80 m, Cheile Rasnovului ofera satisfactii estetice deosebite. Torentii de apa strabat in forta aceste muchii, pentru a se linisti in padurea ce acopera poalele muntelui. Dupa ce parcurge cheile de la vest spre est, calatorul se poate intoarce pe acelasi traseu sau urca peste Dealul cu Mesteacan si ajunge la Paraul Rece, trecand pe la Cabanele Poiana Secuilor si Trei Brazi.
  • VREMEA ACUM UN AN
    Noaptea a nins abundent

  • Maxima:
  • 5°C
  • Minima: -13°C

    In tara: Vremea a fost inchisa, iar temperatura a scazut. A nins temporar in nordul, vestul si centrul tarii, iar in celelalte zone cantitatile de precipitatii au fost abundente, in cursul noptii.

    In Bucuresti: A nins mai ales in a doua parte a intervalului, iar vremea a fost in general inchisa. Vantul a suflat slab pana la moderat. Temperatura maxima a fost de 0 grade, iar temperatura minima de - 5 grade.
  • ×