x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul UE ne bate pe umar: Binisor, dar mai asteptati!

UE ne bate pe umar: Binisor, dar mai asteptati!

de Maria Toader    |    17 Mai 2006   •   00:00
UE ne bate pe umar: Binisor, dar mai asteptati!

E oficial! In raportul de monitoriza-re, Comisia Europeana cere Roma-niei sa bifeze inca patru domenii importante de reforma si sa dove-deasca stabilitate politica. Doar in acest fel aderarea va avea loc la 1 ianuarie 2007. Deci-zia finala se ia la inceputul lui octombrie.

Corespondenta din Strasbourg
Mai multe eforturi in agricultura si finante i-ar asigura Romaniei garantia ca va deveni membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, insa evaluarea finala va intarzia pana in octombrie. Comisia Europeana va evalua abia la inceputul lunii octombrie daca Romania si Bulgaria sunt pregatite sa adere la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007. Pentru a transmite acest mesaj, oficialii europeni au apelat ieri, la Strasbourg, la o formulare neclara intr-un sens diplomatic. "Comisia considera ca Bulgaria si Romania ar trebui sa fie pregatite pentru aderare pana la 1 ianuarie 2007, daca vor solutiona, in urmatoarele luni, un numar de probleme nerezolvate." Dincolo de formularea "ar trebui sa fie pregatite... daca...", decizia anuntata in plenul Parlamentului de la Strasbourg de seful Comisiei, Jose Manuel Barroso, si de comisarul pentru Extindere, Olli Rehn, nu a fost o surpriza, aceasta fiind varianta vehiculata de o saptamana de mass-media romane si internationale.

LA TOAMNA. Oficialii europeni au spus ca la inceputul lunii octombrie vor revizui progresele Romaniei si Bulgariei, care mai au de rezolvat cateva probleme importante. "Comisia va aprecia daca data de 1 ianuarie 2007 poate fi mentinuta. Aceasta posibilitate exista, daca in cele doua tari se iau masuri decisive", a spus Barroso. "V-am promis o decizie bine cantarita, care sa mentina ritmul reformelor. Romania si Bulgaria trebuie sa arate ca au mentalitatea si dorinta de a aborda problemele restante", a spus si Olli Rehn. Finlandezul le-a recomandat statelor membre care inca nu au ratificat Tratatul de Aderare sa o faca. El le-a remintit tuturor ca Tratatul include clauze care sa asigure statele membre ca Romania si Bulgaria vor adera doar cand sunt pregatite si ca banii europeni nu vor fi irositi.

NU E NU, DAR NICI DA. La conferinta de presa ce a urmat prezentarii din plenul de la Strasbourg, Rehn si Barroso au incercat sa detalieze cum va arata in urmatoarele luni scenariul aderarii celor doua state. Seful Comisiei si-a declarat speranta ca decizia politica a liderilor statelor membre va fi luata abia dupa raportul de monitorizare anuntat pentru inceputul lunii octombrie. "E timpul ca autoritatile sa-si suflece manecile, pentru ca au in fata o vacanta de vara mai scurta ca de obicei. Vrem sa le uram Romaniei si Bulgariei «Bun venit» in UE, dar este de datoria noastra sa ne asiguram ca sunt pregatite sa ni se alature", a fost mesajul lui Barroso pentru Bucuresti si Sofia.

CONDITIILE. Prin urmare, Romania mai are de bifat patru domenii importante, pentru a fi sigura ca nimic nu ii mai poate impiedica aderarea la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007. Raportul de monitorizare prezentat ieri la Strasbourg a confirmat, in cea mai mare parte, evaluarile din proiectul de raport care a circulat cu o saptamana inainte in mass-media de la Bucuresti.

Cu stegulet rosu sunt marcate deplina functionare a Agentiilor de Plati, implementarea Sistemului Integrat de Administrare si Control (IACS), capacitatea de colectare si prelucrare a produselor de origine animala in vederea prevenirii bolilor, iar ultimul steag priveste sistemul computerizat de transmisie a datelor privind TVA.

Progresele facute in lupta impotriva coruptiei sunt considerate, deocamdata, multumitoare, dar Romaniei i se cere sa combata cu forta coruptia si criminalitatea organizata. Prioritara trebuie sa fie completarea legislatiei in domeniu cu cateva legi, printre care si cea de modificare a Legii privind finantarea partidelor politice, cat si de continuare a luptei anticoruptie in justitie. Pana la raportul de monitorizare din toamna, Romania trebuie sa prezinte rezultate concrete ale cercetarilor si punerilor sub acuzare aflate in desfasurare.

COMPARATIE. Legat de Bulgaria, tonul evaluarii a fost mai sever. Daca principala problema a Romaniei este punerea in practica a reformelor, autoritatilor de la Sofia li s-a atras atentia ca inca au de luat o serie de masuri obligatorii pentru un stat care doreste sa se alature UE in 2007.

BASESCU
Presedintele Traian Basescu (foto) considera ca raportul este "o radiografie reala si credibila" a performantelor Romaniei, apreciind "profesionalismul si corectitudinea Comisiei Europene" in evaluarea progreselor inregistrate de Romania. Basescu "atentioneaza" insa institutiile statului, in mod deosebit ministerele si agentiile guvernamentale, asupra recomandarilor din raport, in primul rand in domeniile care sunt marcate cu sintagma "preocupari semnificative", respectiv Agricultura si capitolul Impozitare. Seful statului considera ca Executivul are obligatia sa depuna eforturi considerabile ca intrarea la 1 ianuarie 2007 sa se faca fara nici o restrictie de utilizare a fondurilor alocate Romaniei. El promite ca va continua sa ceara intensificarea ritmului reformelor in toate domeniile. Raportul CE reprezinta "un ghid pentru actiunea guvernamentala, pentru cea prezidentiala, pentru toate institutiile statului, fiind in acelasi timp si un ghid pentru fiecare dintre romani".

TARICEANU
"O evaluare corecta si obiectiva, care a scos in evidenta tot ceea ce a realizat Romania de la raportul precedent si a pus in evidenta ce trebuie realizat pana la sfarsitul anului 2006", a caracterizat ieri premierul Tariceanu (foto) raportul de monitorizare. In opinia sa, acesta reprezinta cea mai buna evaluare pe care Romania a avut-o vreodata, lucru cu atat mai elocvent daca se tine cont de faptul ca, urmare a intarzierilor acumulate pana in anul 2005, monitorizarea facuta de Comisie a fost una "extrem de stricta si riguroasa". Tariceanu a subliniat ca raportul prevede explicit 1 ianuarie 2007 ca data de aderare a Romaniei la UE si ca alternativa 2008 nu este luata in nici un fel in considerare. In privinta diferentelor dintre Romania si Bulgaria, Tariceanu a afirmat ca ar fi fost bucuros sa existe o diferentiere "mai neta" intre cele doua tari. El a apreciat ca, daca Romania ar fi fost azi in situatia in care este Bulgaria, "amanarea aderarii ar fi fost decisa". (Aniela Nine)

BOAGIU
Ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu (foto), a declarat ieri ca raportul Comisiei Europene confirma data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea Romaniei la UE. "Este raportul confirmarii, care arata foarte clar ca Romania si-a facut temele. A fost confirmata data aderarii 1 ianuarie 2007", a spus Boagiu. Ea a precizat ca "soarta este in mainile Romaniei" si ca totul depinde de institutiile care trebuie sa-si faca treaba. "Trebuie sa ne uitam la ce era acum un an si ce este acum si la echipa care a facut posibila aceasta data", a mai spus Boagiu. Prezenta la Strasbourg, Anca Boagiu se declarase optimista in privinta aderarii la data stabilita inca dinaintea prezentarii raportului. Ministrul a evitat sa faca posibile scenarii in cazul in care aderarea Romaniei va fi amanata pentru 2008. S-a limitat doar sa explice ca ultimele declaratii ale lui Theodor Stolojan nu vor afecta in vreun fel decizia cu privire la aderarea Romaniei, cu toate ca ele provoaca valuri.

VLADESCU
Beneficiar al unui stegulet rosu in raportul de monitorizare, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu (foto), a declarat ca sistemele de comunicare a datelor intre Romania si tarile UE privind accizele si TVA vor fi functionale la 1 ianuarie 2007. De asemenea, Vladescu a spus ca se lucreaza "foarte solid" impreuna cu colegii din Guvern pentru implementarea sistemelor de accesare a fondurilor europene. Totusi, Vladescu si-a exprimat satisfactia fata de continutul raportului de monitorizare. Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Nicolae Lazin, a admis ca numarul de trei stegulete rosii acordate sistemului agroalimentar si sanitar-veterinar este mare fata de total, dar a subliniat ca acquis-ul pe agricultura a insemnat circa 60% din total si ca s-au facut progrese fata de acum sapte luni. "Cred ca noi putem fi multumiti, fara excese, de munca depusa in aceasta perioada si vom fi centrati pe cele trei stegulete care au mai ramas de rezolvat", a adaugat Lazin.

MINISTRII FARA STEGULETE SUNT MULTUMITI
Ministrul Justitiei, Monica Macovei (foto), si procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, s-au declarat ieri multumiti de ceea ce contine raportul Comisiei Europene in privinta justitiei si a luptei anticoruptie. Monica Macovei a catalogat raportul ca fiind "riguros si corect", adaugand ca nu mai poate fi activata clauza de salvgardare, intrucat la Capitolul JAI (Justitie si Afaceri Interne) nu mai figureaza steguletele rosii. Totodata, ea a spus ca mai trebuie facute eforturi in domeniul legislativ - respectiv adoptarea unor legi anticoruptie, Codurile Penal si Civil, precum si cele de procedura. Eforturi, in opinia lui Macovei, trebuie facute si in ce priveste Consiliul Superior al Magistraturii, managementul instantelor. Referitor la adoptarea de legi, Macovei a aratat ca trebuie reglementata raspunderea penala pentru demnitari, precum si pentru declararea averilor. De asemenea, Monica Macovei a spus ca trebuie infiintata Agentia de integritate si de lupta impotriva coruptiei. Daniel Morar a sustinut ca absenta steguletului rosu "confirma progresele in lupta anticoruptie" si ca si in viitor procurorii isi vor desfasura activitatea in acelasi ritm, "indiferent de presiunile care exista". Seful DNA a recunoscut ca nu a citit tot raportul de tara. La randul sau, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a declarat ca in raport este precizata "clar" data aderarii Romaniei la UE si ca, pentru tara noastra, "raportul suna bine". "As dori precizari mai clare in legatura cu ce are Romania de facut, precizari de la Olli Rehn asupra conditiilor care trebuie indeplinite de Romania", a mai spus Blaga. (Miruna Pasa)

REACTII LA CALD PE SCENA POLITICA
PNL. Liberalii au apreciat raportul de monitorizare drept unul "extrem de obiectiv" si corect, care demonstreaza ca, in perioada urmatoare, este nevoie de stabilitate politica. "Lucrul cel mai important este ca acest raport mentioneaza data de 1 ianuarie 2007 ca data a aderarii Romaniei la UE, in conditiile in care Romania va continua reforma justitiei, lupta impotriva couptiei si va rezolva cele patru stegulete rosii, care reprezinta probleme, de altfel, tehnice", a spus vicepresedintele PNL, Teodor Melescanu.

PD. "Mesajul raportului este - sunteti tari balcanice, lasati mentalitatea balcanica la o parte, nu va culcati pe lauri. Europa asteapta acum un efort sustinut de la noi, nu in sistem heirupist, ci o evolutie in timp, pe termen lung, asteapta sa ne schimbam mentalitatea, deoarece obiectii majore in calea aderarii nu mai sunt. Numai o delasare a autoritatilor romane sau o vointa contrara integrarii ar putea periclita drumul Romaniei catre UE", a declarat liderul PD, Emil Boc.

PC. Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a apreciat ca reprezentantii UE au prezentat un raport "just" si "echilibrat", prin care Romaniei ii sunt apreciate eforturile pentru integrare. "Ni se arata clar zonele in care va trebui sa ne consolidam eforturile, iar amanarea deciziei pentru luna octombrie nu face decat sa incurajeze mediul politic la stabilitate si la implicarea fara rezerve in indeplinirea acestor conditii", a spus Ciuca.

UDMR. "Ne-au mai ramas patru stegulete rosii si, cunoscand domeniile respective, sunt convins ca vom reusi sa eliminam si aceste stegulete", a sustinut si presedintele UDMR, Marko Bela, subliniind ca raportul prezentat este unul dintre cele mai bune de pana acum.

PSD. Social-democratii s-au declarat "dezamagiti" de concluziile raportului de monitorizare. Liderul PSD, Mircea Geoana, a dat vina pe actuala Putere pentru amanarea prezentarii unei date certe privind integrarea Romaniei, acuzand "instabilitatea politica permanenta" din tara si "incapacitatea Guvernului de a obtine o data ferma si neconditionata". Geoana a mai spus ca motiunea de cenzura va fi depusa dupa Consiliul European din iunie. Liderul senatorilor PSD, Ion Iliescu, a precizat ca, daca motiunea va trece, PSD "nu va face guvernul", pentru ca "nu are forta necesara de a forma un guvern".

PRM. Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a vazut insa in raportul prezentat "uvertura alegerilor anticipate". Potrivit acestuia, raportul a fost "dur", dar "pe deplin meritat", si reprezinta "falimentul regimului Basescu-Tariceanu". "Nu este un succes, este o forma eleganta de a te pasa", a conchis liderul PRM. (C.V., L.D., A.N.)

NEMULTUMIRI EUROPENE
Amanarea luarii unei decizii finale privind data de aderare a celor doua state i-a deranjat atat pe popularii europeni, cat si pe socialisti si ecologisti. Argumentul grupurilor parlamentare a fost acela ca Executivul european nu poate fi sigur ca in urmatoarele cinci luni se vor mai face progrese semnificative de autoritatile de la Bucuresti si de la Sofia si, daca asta se va intampla, va trebui sa se reia toate discutiile care au loc in prezent. In plus, Comisia, cu precadere comisarul pentru Extindere, Olli Rehn, a fost mustrata de parlamentari pentru faptul ca nu a fost destul de eficienta in a pregati autoritatile celor doua state pentru marea provocare - aderarea la 1 ianuarie 2007. "Ati ales in raport formula care ne sugereaza ca exista deficite. Daca mergeti la Bucuresti si la Sofia, va dau un sfat: vorbiti cu guvernele, spuneti-le ceea ce ne-ati spus noua aici si spuneti-le unde sa lucreze pentru ca toate criteriile pe care le cere Uniunea Europeana sa fie indeplinite. Aceasta ar fi o dovada de onestitate din partea dumneavoastra", a declarat socialistul Martin Schultz. Rehn a fost admonestat de socialisti si pentru faptul ca isi asuma riscuri prin amanarea deciziei. "Preluati o mare raspundere. Ati spus ca abia in octombrie o sa spuneti clar daca data de aderare va ramane 1 ianuarie 2007, dar daca toate criteriile nu vor fi indeplinite pana atunci va trebui sa reluam discutia de astazi", a conchis Schultz.

Raportul Comisiei Europene a incins spiritele printre unii eurobservatori romani. Deputatul PSD Titus Corlatean, reprezentant pe langa grupul socialist european, a considerat raportul ca o dovada a ineficientei actualului guvern.

"Guvernarea Basescu a esuat in obiectivul propus: obtinerea datei de aderare 1 ianuarie 2007. Politic vorbind, actualii guvernanti, incepand cu Basescu, ar trebui sa isi asume responsabilitatea politica pentru acest raport." Ca raspuns la aceasta declaratie, euroobservatorul din partea Partidului Democrat, Marian-Jean Marinescu, a declarat ca raportul este cat se poate de clar in privinta mentinerii datei de aderare stabilite in Tratatul de aderare. "Cei de la PSD au comentat ca un partid de opozitie rau inteleasa sau mai bine zis de «opozitie romaneasca». Ei sunt baieti suficient de isteti ca sa stie ca Executivul de la Bruxelles nici macar nu trebuia sa zica data exacta. Opozitia ar putea sa fie corecta, ceea ce din pacate nu e, si sa spuna ca in doi ani s-a facut ceea ce nu s-a facut in cinci ani de PSD", a subliniat Marinescu.

RAPORTUL CARE DEZBINA TANDEMUL ROMANIA-BULGARIA
Strasbourg, Parlamentul European, 16 mai, o zi cu mare incarcatura nu numai politica, dar si emotionala pentru romani si bulgari. Agitatia si alergatura continua pe holurile alambicate ale sediului central al Legislativului au avut efecte vizibile mai ales asupra presei din cele doua state care asteptau ieri cu sufletul la gura concluziile raportului de monitorizare al Comisiei Europene. Pe bulgari, presiunea i-a facut sa clacheze. Colegii de la sud de Dunare s-au aratat extrem de suspiciosi fata de grupul de jurnalisti romani, ceea ce nu i-a impiedicat sa ne bordeze destul de abrupt. Voiau sa le dam documentul ce continea concluziile raportului. "Voi le stiti inca de aseara. Stiti ca Bulgaria va fi amanata cu un an si nu vreti sa ne spuneti", m-a abordat un ziarist din presa scrisa bulgara. "Nu e normal ca voi sa stiti inaintea noastra si sa nu ne spuneti", a continuat acesta, incercand sa ma convinga sa-i dau, din pamant, din piatra seaca, raportul complet al Comisiei.

I-am explicat ca presa romana nu a fost in nici un fel privilegiata in vederea obtinerii pozitiei finale a Comisiei, iar ziaristul bulgar s-a retras, cu cateva "adnotari" spuse printre dinti la adresa mea si a colegilor mei. Epopeea raportului insa abia incepea. Ni se promisese ca pe la ora 11:00 vom primi raportul complet, dar planurile ne-au fost date peste cap. Alergand intre conferintele de presa ale grupurilor politice din Parlament si observartorii romani, ni s-a comunicat ca nu vom avea nici o sansa sa primim varianta finala a raportului inainte de sesiunea plenara a Legislativului, cand va fi prezentat si dezbatut. Nici ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, nu stia catusi de putin ce vor stipula concluziile. De altfel, Boagiu s-a declarat in continuare optimista in privinta aderarii la data stabilita. Cu o temperatura foarte mare din cauza racelii, la care s-au adaugat si emotiile cu privire la raport, ministrul a evitat sa faca posibile scenarii in cazul in care vom fi amanati pentru 2008.
×