x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Vin zile cu fulgi, lapovita si polei

Vin zile cu fulgi, lapovita si polei

16 Ian 2006   •   00:00
Vin zile cu fulgi, lapovita si polei

COMENTARIUL SPECIALISTULUI
Cea mai mare parte a Europei se afla inca sub influenta unui anticiclon care are centrul situat in zona Campiei Panonice, iar precipitatiile sunt localizate, in principal, la periferia acestuia. La noi, presiunea atmosferica va avea valori mari si in zilele urmatoare, insa in zona Mediteranei se intrevede dezvoltarea unei formatiuni barice depresionare, care, la mijlocul saptamanii, va aduce precipitatii si in Romania. Pe de alta parte, dinspre nord-vestul Rusiei va cobori nucleul altui anticiclon, exact acela care va mentine ridicata presiunea in estul continentului. (meteorolog Victor Stefanescu)

AZI IN TARA - TEMPERATURI MAXIME
  • Bacau - 2
  • Baia Mare - 1
  • Brasov - 2
  • Cluj 0
  • Constanta 2
  • Craiova 3
  • Galati 2
  • Iasi - 1
  • Sibiu 2
  • Suceava - 4
  • Timisoara 2
  • BUCURESTI
  • maxima: 2 °C
  • minima: - 7 °C
    Azi:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab. Noaptea si dimineata sunt conditii de ceata. Temperatura maxima va fi de 1... 2 grade, iar cea minima de - 7... - 6 grade.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 2 grade, iar cea minima va fi de - 6... - 5 grade. Vor fi conditii de ceata.

    Poimaine:
    Cerul se va innora. Vor fi precipitatii mixte si conditii de polei, indeosebi in a doua parte a intervalului. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 2... 3 grade, iar cea minima de - 3... - 2 grade.
  • MARAMURES
    Azi:
    Maxime: 2°C, minime: - 11°C. Vremea va fi rece, iar cerul va fi variabil.

    Maine:
    Cerul se va innora treptat si noaptea vor fi conditii de ninsoare. Maxime: 2°C si minime: - 8°C.

    Poimaine:
    Va ninge, iar cerul va fi mai mult noros. Maxime: 4°C si minime: - 6°C.

    CRISANA
    Azi:
    Maxime: 4°C, minime: - 9°C. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab.

    Maine:
    Indeosebi noaptea vor fi conditii de ninsoare slaba. Maxime: 4°C si minime: - 6°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi noros si, indeosebi noaptea, va fi lapovita si se va forma polei. Maxime: 5°C si minime: - 6°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Maxime: 2°C, minime: - 18°C. Vremea va fi rece, iar cerul va fi variabil. Local va fi ceata cu depunere de chiciura.

    Maine:
    Cerul se va innora treptat si, indeosebi noaptea, va ninge. Maxime: 3°C si minime: - 15°C.

    Poimaine:
    Indeosebi noaptea va fi lapovita si se va forma polei. Maxime: 4°C si minime: - 10°C.

    BANAT
    Azi:
    Maxime: 4°C, minime: - 9°C. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab.

    Maine:
    Se va innora treptat, iar noaptea va ninge slab. Maxime: 6°C si minime: - 6°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi noros si, mai ales noaptea, va fi lapovita si se va forma polei. Maxime: 7°C si minime: - 8°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Maxime: 4°C, minime: - 12°C. Local, in zonele joase, va fi ceata asociata cu depunere de chiciura.

    Maine:
    Cerul se va innora treptat si mai ales noaptea va ninge slab. Maxime: 6°C si minime: - 8°C.

    Poimaine:
    In cursul noptii va fi lapovita si se va forma polei. Maxime: 7°C si minime: - 4°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Maxime: 4°C, minime: - 10°C. Cerul va fi variabil, iar in zonele joase vor fi conditii de ceata.

    Maine:
    In cursul noptii, in vest, vor fi conditii de ninsoare slaba. Maxime: 4°C si minime: - 10°C.

    Poimaine:
    Cerul se va innora treptat si noaptea va fi lapovita. Maxime: 5°C si minime: - 5°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Maxime: 3°C, minime: - 8°C. Local va fi ceata asociata cu depunere de chiciura, iar cerul va fi variabil.

    Maine:
    Cerul va fi variabil si izolat vor fi ceata si chiciura. Maxime: 4°C si minime: - 6°C.

    Poimaine:
    Se va innora treptat, iar noaptea va ploua si se va forma polei. Maxime: 6°C si minime: - 3°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Maxime: 2°C, minime: - 12°C. Cerul va fi variabil, iar vremea va fi rece.

    Maine:
    Vremea va fi rece, iar cerul va fi partial noros. Maxime: 2°C si minime: - 10°C.

    Poimaine:
    Cerul se va innora si vor fi lapovita si ninsoare. Maxime: 2°C si minime: - 12°C.

    LA MUNTE
    Azi:
    Cerul va fi variabil, mai mult senin. Vantul va sufla in general slab. Local pe vai si in depresiuni se va forma ceata asociata si cu depunere de chiciura. Temperatura aerului va continua sa creasca usor in comparatie cu intervalul precedent.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, cu innorari in Carpatii Occidentali si in vestul Carpatilor Meridionali, unde, indeosebi noaptea, vor fi conditii de ninsoare slaba. Vantul va sufla in general slab. Local pe vai si in depresiuni se va forma ceata asociata si cu depunere de chiciura. Temperatura aerului va fi in scadere usoara fata de ziua anterioara.

    Poimaine:
    Cerul se va innora treptat in toata zona montana si va ninge pe arii relativ extinse. Vantul va sufla moderat. Temperatura aerului nu va avea variatii semnificative fata de ziua precedenta.

    VREMEA ACUM UN AN
    Ninsori abundente in Dobrogea

  • Maxima: 3°C
  • Minima: - 12°C

    In tara: Vremea a continuat sa se raceasca, iar cerul a fost temporar noros in majoritatea regiunilor tarii. A nins pe arii extinse in Dobrogea, iar vantul a viscolit zapada. In restul zonelor a nins izolat.

    In Bucuresti: Cerul a fost temporar noros, iar ziua a nins slab. Vantul a prezentat unele intensificari, in prima parte a intervalului. Maxima a fost de 2 grade, iar minima de - 8 grade.
  • ×