x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A aparat si ironii

0
27 Mar 2005 - 00:00

Singurul portar care a aparat patru lovituri consecutive de la 11 metri a vazut lumina zilei la 1 aprilie. Cel putin asa este consemnat in certificatul de nastere.

  • de ADRIAN VADUVA
  • NASCUT DE 1 APRILIE
  • Helmut Dukadam este fericit ca o data in viata a reusit sa-si pacaleasca prietenii: i-a chemat la un chef, iar el nu a venit
    Helmut Dukadam a venit pe lume la 2 aprilie, la ora 3:00 dimineata, numai ca moasa l-a trecut la primarie ca nascut in prima zi a lunii, in ciuda impotrivirii mamei sale. Este unul din putinele regrete pe care le are in viata. Tocmai pentru ca 1 aprilie are o semnificatie aparte, fostul stelist a incercat de fiecare data sa-i faca pe colegii sai sa uite ca s-a nascut in ziua pacalelilor. "Imi aduc aminte cate glume se faceau pe seama mea si de aceea nici nu ma duceam cu bomboane la scoala. Ceilalti copii isi serbau onomastica, numai eu nu. As fi vrut ca macar intr-un an sa nu-si aminteasca de mine."

    BERBEC NOROCOS. "Dar nici gand ca prietenii sa uite de aniversarea mea. Nu vreau sa-mi amintesc prin ce treceam atunci. Parca aud si acum vocile copiilor: "1 Aprilie, ziua pacalelilor, ziua prostilor". In copilarie eram distrus, dar acum nu ma mai deranjeaza, mai ales ca am auzit toate glumele posibile si nu cred ca as mai putea fi surprins cu ceva", isi aminteste zambind Helmut. Insa, trecand peste glumele nasarate facute de amici, Dukadam considera ca de fapt s-a nascut intr-o zodie norocoasa (Berbec), iar momentele placute pe care i le-a rezervat viata au fost numeroase.

    Desi de-a lungul timpului a fost victima mai multor farse reusite, Dukadam considera ca mama sa l-a pacalit cel mai tare: "Chiar asa i-am si spus odata: "Mama, dar chiar pe 1 aprilie te-ai gasit sa ma nasti? Nu puteai si tu sa ma aduci pe lume la 2 sau 3?". Iar ea mi-a zis ca m-am nascut la 2 aprilie, la 3:00 dimineata. Insa moasa m-a trecut la primarie pe 1 aprilie".

    NEBUN DE-A BINELEA. Nici cand a ajuns la echipa din Ghencea, Dukadam n-a scapat de ironii. Dar cum, la acea vreme, Steaua nu forma doar o echipa formidabila, ci si o adevarata familie, portarul nu era deranjat de aceste glume. "Imi aduc aminte cum Marin Barbu, "Maradona din Ghencea", ma tachina incontinuu. In acea perioada imi cazusera dintii din fata si cum nu exista portelan aveam doi dinti facuti din... fier. Iar Barbu imi zicea: "Ba, Dukadame, daca ma enervezi, intr-o zi iau un magnet si te plimb prin tot Bucurestiul" sau "Nu-i nici o problema pentru ca te-ai nascut la 1 aprilie. Toti portarii sunt nebuni, iar la tine se potriveste treaba". Si, daca tot am vorbit de "Maradona" al nostru, trebuie sa amintesc ce i-a facut lui Bumbescu. Ne aflam mai multi fotbalisti intr-un restaurant, intra asta pe usa, se duce glont la Adrian si-i spune gafaind: "Ai dat de dracu’! Te cauta militia prin tot orasu’!" La care Bumbescu, speriat, il intreaba: "Da’ de ce?". Iar Barbu ii raspunde printre hohote: "Ai fost parat ca joci fotbal"", isi aminteste fostul mare portar al "militarilor".

    SEVILLA, MAGIA UNEI NOPTI
    Helmut Dukadam este omul care a contribuit decisiv la castigarea primei si singurei Cupe a Campionilor din istoria fotbalului nostru. Tocmai de aceea, majoritatea romanilor considera ca Dukadam i-a pacalit cel mai bine pe jucatorii Barcelonei. Fostul stelist a aparat, la Sevilla, patru lovituri de departajare, iar Steaua Bucuresti a devenit cea mai buna echipa din Europa. Probabil ca vor trece multi ani pana cand alti fotbalisti din Romania vor putea sa repete aceasta mare performanta. Poate si din cauza faptului ca fotbalul a devenit in prezent o mare afacere. Pentru a accede in grupele Champions League este nevoie de multi bani. Iar echipele romanesti au nevoie de macar cateva zeci de milioane de dolari anual.

    SPORTUL, LASAT LA COADA

    Helmut Dukadam este dezamagit de faptul ca, in viziunea guvernantilor, sportul nu se afla intre primele zece prioritati. "Cred ca prim-ministrul Tariceanu a facut o mare gafa cand a spus acest lucru. Chiar daca gandeste in acest mod, nu ar trebui sa o zica si cu voce tare. Oricum ar fi, nu sunt deloc incantat sa aud ca sportul romanesc trebuie lasat de izbeliste. Pana la urma, le datoram mult sportivilor romani", a subliniat Dukadam.

    ROMANII RAD PREA PUTIN

    Fostul stelist are o parere foarte proasta despre oamenii din ziua de astazi, care au uitat sa faca si sa guste glumele. Singura lor preocupare e legata de bani. Aproape toti romanii se gandesc cu disperare cum sa castige cat mai multi, cum sa-i inmulteasca foarte repede, fara sa mai fie preocupati si de altceva. "Si noi am fost tineri, dar aveam timp pentru distractii. Dar acum am devenit o natiune agitata. Nici macar bancurile nu mai au savoarea de altadata. Sintagma "A face haz de necaz" nu-si mai are acoperire in practica", a conchis Dukadam.

    PETRECERE FARA SARBATORIT

    Desi a incercat si Dukadam sa le joace feste prietenilor, nu prea a avut succes. Pana intr-o zi, cand a reusit sa-si duca de nas amicii. "I-am anuntat pe toti apropiatii ca imi serbez ziua de nastere la Seba, comuna mea natala, unde am o casuta de vacanta. Au venit impreuna cu familiile si cand au ajuns la poarta: SURPRIZA! Aceasta era incuiata. Eu nu am venit si, pe deasupra, aveam telefoanele inchise. Aceasta a fost cea mai reusita farsa pe care am facut-o vreodata", a declarat satisfacuta fosta glorie a Stelei.
    Citeşte mai multe despre:   aprilie,   editie de colectie,   dukadam

    Serviciul de email marketing furnizat de