x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A explodat o lege-bomba!

0
Autor: Ilarion Tiu 12 Iun 2006 - 00:00

SFARSITUL CAPITALISMULUI
La 11 iunie 1948, comunistii "au incheiat socotelile" cu economia capitalista, nationalizand industria, comertul si transporturile.

SFARSITUL CAPITALISMULUI
In 11 iunie 1948, muncitorii au fost instiintati ca sunt proprietarii intreprinderilor

La 11 iunie 1948, comunistii "au incheiat socotelile" cu economia capitalista, nationalizand industria, comertul si transporturile.

O data cu "abolirea" monarhiei si proclamarea RPR (30 decembrie 1947), regimul comunist de la Bucuresti putea trece la principalele reforme pentru "transformarea socialista" a tarii. Intaia masura luata a fost "curatirea" politica, prin eliminarea partidelor burgheze, o data cu alegerile pentrul noul legislativ. Acestea au avut loc la 28 martie 1948, fiind castigate, evident, de comunisti, fara bataia de cap din 1946. Dupa acest eveniment, noul parlament - Marea Adunare Nationala - a votat la 13 aprilie o Constitutie, care permitea organizarea politico-economica dupa model sovietic. Prin aceasta era anuntata si viitoarea nationalizare.

"NU PUTEM ASTEPTA VESNIC...". Cu toate ca Romania era "republica populara" si avea o constitutie "in numele oamenilor muncii", controlul partidului asupra tarii nu era insa total. In sedintele Biroului Politic al PMR, liderii faceau critici si autocritici referitoare la primirea "oportunistilor" in partid si combaterea propagandei "elementelor dusmanoase". "Tovii" erau unanim de acord ca "opozitia burghezo-mosiereasca" putea fi definitiv combatuta prin nationalizarea industriei. Discutiile din Biroul Politic au avut loc in lunile mai-iunie 1948, fara ca intentiile "sa rasufle" in afara grupului de decizie, pentru a nu crea panica printre "capitalisti".

"Nu putem astepta vesnic sa avem pozitii politice si capitalistii (sa aiba - n.n.) pozitii economice, pentru ca aceasta pozitie devine insuportabila, justifica Vasile Luca necesitatea legii. Trebuie si va fi lichidata («clasa» capitalistilor - n.n.), fiindca acest raport este nepotrivit. Ar fi numai iluzoriu sa credem ca noi conducem in astfel de conditii, daca punem problema ca trebuie sa mergem pe drumul construirii socialismului."

Legiferarea si aplicarea nationalizarii a fost "opera" exclusiva a unui grup restrans. Proiectul a fost discutat de Biroul Politic al PMR, fiind prezentat spre ratificare Plenarei a II-a a Comitetului Central, din 9-10 iunie 1948. La nivel local, organizatiile judetene deja primisera dispozitii sa intocmeasca liste cu intreprinderile nationalizabile. In acest demers, un rol important l-au avut sindicatele afiliate Confederatiei Generale a Muncii (condusa de Gheorghe Apostol). Acestea au oferit date despre activitatea fabricilor, numarul de angajati si potentialul economic. Totodata, organizatiile judetene ale PMR au pregatit si un aparat administrativ paralel pentru intreprinderile nationalizate. Asadar, la data citirii legii in Marea Adunare Nationala, fiecare fabrica avea un nou director, desemnat dintre muncitorii care gravitau pe langa "judeteana de partid".

Petru Groza, Dej si Teohari Georgescu, dupa ce au "lichidat" "economia capitalista" si "regimul burghezo-mosieresc"

ZIUA CEA MARE. Presa oficiala nu a facut comentarii pe Legea nationalizarii. In iunie 1948, Scinteia ridica osanale lui Stalin, care "prin sufletul sau marinimos" redusese datoria de razboi a Romaniei catre URSS. In dimineata zilei de 11 iunie 1948 s-a organizat o sedinta extraordinara a guvernului, in care Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat proiectul de Lege a nationalizarii (fusese aleasa aceasta data pentru a sarbatori Centenarul Revolutiei de la 1848). Petru Groza a propus sa se sara peste articolele legii, propunerea fiind aprobata "in unanimitate", si prin... aplauze furtunoase. Astfel ca membrii guvernului s-au dus in sala de sedinte a Marii Adunari Nationale, convocata pentru aceeasi zi. Sub ropotul de aplauze ale "alesilor", Dej a dat citire proiectului. "Inca de la 23 august 1944, justifica el utilitatea nationalizarii, reprezentantii burgheziei au cautat atat pe teren economic, cat si pe teren politic, atat din interiorul guvernului, cat si din afara lui sa lupte cu toate mijloacele contra intaririi regimului de democratie si sa saboteze din toate puterile masurile lui. Lasand mai departe uneltele de productie in mainile lui, ar insemna sa permitem burgheziei sa inlature poporul de la conducerea politica, sa continue politica de a dezorganiza viata noastra economica, pentru a compromite regimul in ochii poporului."

CALEA SOCIALISTA. Proiectul de lege citit de Gheroghiu-Dej dovedeste ca se lucrase "in detaliu", fiind incluse toate ramurile economiei in nationalizare, cu specificarea in anexe a intreprinderilor nationalizabile imediat. "Pe teren", listele se aflau deja la dispozitia organizatiilor judetene, care executau planul simultan cu difuzarea lui. In articolul 1 al legii se prevedea: "Se nationalizeaza toate bogatiile subsolului care nu se gaseau in proprietatea statului la data intrarii in vigoare a Constitutiei Republicii Populare Romane, precum si intreprinderile individuale, societatile de orice fel si asociatiile industriale, bancare, de asigurari, miniere, de transporturi si telecomunicatii". Erau nominalizate ulterior tipurile de industrii nationalizate, de la cea siderurgica la cea a lemnului si a producerii de bomboane.

Intreprinderile nationalizate intrau in administrarea ministerelor de profil. Prin lege, acestea urmau sa numeasca in cel mai scurt timp noi directori si consilii de administratie. In realitate, aparatul administrativ fusese deja pregatit si numit de partid si actiona pe teren inca din 11 iunie 1948.

Proprietarii urmau "sa fie despagubiti" prin intermediul unei institutii special create: "Fondul Industriei Nationalizate", care functiona pe langa Ministerul de Finante. Din despagubiri se scadeau datoriile fabricilor, a caror valoare urma a fi stabilita de comisii special numite de Ministerul Justitiei. Datoriile erau destul de mari, atat din pricina perioadei postrazboi, cat si a cotelor pentru plata catre URSS, astfel ca problema despagubirilor s-a dovedit simpla pentru stat.

Pentru a evita complicatiile, legea mentiona sanctiuni aspre pentru patronii care se opuneau aplicarii nationalizarii (pedepse cu inchisoarea intre 5 si 10 ani, plus confiscarea averii).

"Nationalizarea este trecerea intreprinderilor sau a unor ramuri intregi ale economiei nationale din proprietate privata in proprietatea statului. In URSS, nationalizarea a insemnat trecerea averii, in mod silit si fara recompensa, din proprietatea privata a capitalistilor si mosierilor in proprietatea statului. Nationalizarea este una din cele mai importante masuri politice economico-organizatorice ale statului socialist"
Marea enciclopedie sovietica

SABOTAJE CAPITALISTE



Propaganda de partid "demasca" nationalizarea din Occident, unde fostii patroni devenisera directori
In primele zile dupa publicarea Legii nationalizarii, presa sustinea puternic activitatea "organelor de partid". Asa cum Carol al II-lea primea telegrame de felicitare in 1938, liderii PMR erau ridicati in slavi de "oamenii muncii", pentru initiativa lor de a "smulge" fabricile din mana "burghejilor".
Cu toate ca rapoartele interne de partid n-au semnalat cazuri serioase de opozitie ale vechilor proprietari, Scinteia prezenta zilnic cazuri de "capitalisti" care sabotau "procesul democratic" al nationalizarii.

Cel mai adesea se reclamau furturi de bani din seifurile fabricilor si distrugerea evidentelor. Insa, prin "vigilenta", "oamenii muncii" le demascau "urzelile". Aceleasi publicatii reliefau si diferentele dintre nationalizarea "democratica" din tarile vecine si nationalizarile din Franta si Anglia.
Spre deosebire de "Occidentul" putred, unde preluarea de catre stat a industriei se facuse tot in interesul capitalistilor cu datorii mari, imposibil de achitat, nationalizarea in tarile cu democratie populara era in favoarea "poporului". "Capitalistii" erau acuzati ca nu i-au "pedepsit" pe patronii intreprinderilor pentru exploatarea muncitorilor, acestia pastrandu-si pozitiile ca directori generali.

TOT INAINTE!

Aplicarea nationalizarii a inceput in paralel cu votarea legii de catre Marea Adunare Nationala, in dimineata zilei de 11 iunie 1948. Organizatiile locale ale PMR s-au prezentat la sediul administrativ al fabricilor, cerand directorilor cheile de la casele de bani si registrele. Preluarea de catre "oamenii muncii" a "mijloacelor de productie" a continuat ulterior. Astfel ca la 2 noiembrie, in acelasi an, s-a votat Legea nationalizarii cinematografiei. Ministrul Artelor, Eduard Mezincescu, argumenta masura astfel: "Pana acum nu s-a ajuns la rezultate ca proprietarii particulari ai caselor de import si exploatatorii de la sate de cinematografe sa inceteze importul si prezentarea de filme decadente, cu propaganda imperialista. Cinematografia este arma puternica de propaganda si agitatie pentru mase si nu va putea sta la indemnana guvernului cata vreme proprietarii sunt particulari".
Citeşte mai multe despre:   iunie,   naţionalizarea,   naţionalizării,   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de