x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Acuze false si naframe

Acuze false si naframe

de Daniela Cârlea Şontică    |    14 Aug 2006   •   00:00
Acuze false si naframe
DE LA BUREBISTA LA COMUNISTI
Comploturi, scrisori false, pare, acuze, uneltiri, viclenii. De la Burebista la "inalta tradare" din comunism.

Istoricul Dorina Tomescu, sef de sectie la Muzeul National de Istorie a Romaniei, face o scurta trecere in revista a celor mai importante momente de tradare din istoria poporului nostru.

Jurnalul National: Cum a aparut si cum s-a manifestat tradarea de-a lungul istoriei noastre?
Dorina Tomescu: A trada inseamna a insela in mod voit si perfid increderea cuiva. In istorie, tradarea a capatat un inteles complex, iar scopul celor care tradau era obtinerea unui avantaj, indiferent care ar fi fost acela. Cele mai multe acte de tradare au aparut in contextul luptei pentru putere si au presupus existenta unui complot.

Care este cel mai vechi caz de tradare consemnat de cronici?
Putem sa ne gandim la asasinarea lui Burebista. El cucerise si stapanise cu forta o serie de triburi a caror aristocratie nu putea renunta usor la independenta lor. Strabo ne spune ca Burebista a pierit rasturnat de niste rasculati. Aceasta se intampla in anul 44 i.H., la putina vreme dupa asasinarea lui Cezar, la Roma. Un alt gen de tradare a fost cel al aristocratului dac Bicilis, in anul 106. Dupa cum se stie, al doilea razboi al romanilor cu dacii se sfarsise cu infrangerea lui Decebal. Acesta, impreuna cu un numar de fruntasi ai aristocratei dacice, s-a sinucis, iar statul dac s-a desfiintat. Prada luata de romani a fost foarte bogata, din moment ce, dupa razboi, finantele romane se gaseau intr-o situatie infloritoare. Cronicarul bizantin Lidus vorbeste insa si despre o cantitate fantastica de aur si obiecte scumpe, care ar fi fost ascunsa de Decebal in albia raului Sargetia, si care ar fi fost gasita de romani in urma indicatiilor date de Bicilis. Nu stim ce avantaje ar fi obtinut acel Bicilis, tradator, dar o scena de pe Columna lui Traian reprezinta mai multe animale care transportau acel tezaur si confirma stirea bizantina.

Dorinta de putere


In epoca medievala avem exemple foarte multe de tradare. Care ar fi pe scurt, cele mai semnificative?
Perioada medievala a fost dominata de lupta pentru putere intre domni si boieri sau intre candidatii la domnie. Implicit, si actele de tradare sunt mai numeroase si mai elaborate.
Dorina Tomescu
sef sectie Istorie la Muzeul National de Istorie a Romaniei
Matei Corvin, regele Ungariei, ca sa-l inchida si sa-l retina pe Vlad Tepes, in 1462, a recurs la trei scrisori false, asa-zise dovezi de tradare ale domnului roman. Daca sultanul Mohamed al II-lea, care fusese infrant de Tepes, gasise pe Radu cel Frumos, fratele acestuia, sa-i fagaduiasca supunere si tribut, sasii din Transilvania si Brasov pun la cale o intriga. Ei prezinta lui Mateias Corvin trei scrisori ca din partea lui Tepes, dintre care una adresata sultanului, prin care se ruga de iertare si fagaduia sultanului inlesnirea cuceririi Transilvaniei si supunerea Ungariei. Vlad Tepes a stat la inchisoare la Visegrad 12 ani. Se spune ca in acest timp a invatat mestesugul croitoriei, pe care il practica din plictiseala. In vremea detentiei i s-a permis sa detina relatii permanente cu familia, deci a fost un prizonierat cu regimul unui domiciliu obligatoriu. Rolul important in eliberarea sa l-a avut Stefan cel Mare, care avea nevoie de un om viteaz in lupta antiotomana pe tronul Tarii Romanesti. Dupa 139 de ani, metoda scrisorilor false va fi folosita cu succes, cu aprobarea tacita a Imparatului Rudolf, in asasinarea lui Mihai Viteazul. Era dupa batalia la Goraslau, din 3 august 1601, cand Bathory fusese infrant, iar generalul Basta era aghiotantul lui Mihai. Ii era inferior ca ostean si ca om politic, dar ravnea sa stapaneasca Transilvania, el si nimeni altul. Basta a raspandit niste zvonuri intre Mihai Voda si pasa din Timisoara. In zorii din 9 august 1601, in tabara de pe Campia Turzii, 300 de soldati valoni ai lui Basta au aparut in preajma cortului lui Mihai Viteazul. Voievodul a crezut ca vor sa se angajeze in armata sa, dar acestia l-au omorat.

Lupta pentru putere fost mobilul si in mazilirea si executarea lui Constantin Brancoveanu de catre turci. Preocuparea domnului de a transmite puterea ereditar a starnit invidia Cantacuzinilor. Odioasa para la Inalta Poarta si-a spus cuvantul. In apropierea Pastelui, in anul 1714, a sosit la Bucuresti trimisul sultanului, pe care Brancoveanu l-a primit in divan, nebanuind nimic. La un moment dat, s-a trezit cu naframa neagra pe umeri, semnul mazilirii. Dupa o scurta perioada de domnie a lui Stefan Cantacuzino, la tronul Tarii Romanesti se instaureaza domniile fanariote, ca si in Moldova, de altfel.

Iarasi scrisorile


In epoca moderna, cine pe cine tradeaza?
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de tradare a fost cel din 1821. Tudor Vladimirescu lucrase intr-o prima faza in acord cu Eteria, miscare de eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominatie turceasca, condusa de generalul Alexandru Ipsilanti. Dezavuarea transmisa de tar, care era membru al Sfintei Aliante, a fost o adevarata catastrofa pentru eteristi. Apoi, intrarea turcilor in tara il determina pe Tudor sa se retraga in Oltenia. Pe drum se opreste la Golesti, cu oastea, ocupand ca resedinta foisorul de la intrarea in curtea conacului Golestilor. Aici vin, la 21 mai 1821, capeteneiile eteriste si il acuza de tradare si colaborare cu turcii. Unul dintre eteristi, Iordache Olimpiotul, iese in curte si, fluturand niste scrisori prin fata pandurilor, il acuza pe Tudor. Inconjurat de arnauti, este scos rapid din tabara inainte ca pandurii sa se trezeasca si sa afle despre ce este vorba. Dus la Targoviste, este asasinat miseleste de eteristii lui Vasile Caravia. Cu tot tragismul acestor evenimente s-au restibilit domniile pamantene la care turcii si-au dat consimtamantul. De dragul progresului

In complotul urzit contra lui Cuza au fost atrasi o serie de ofiteri din apropierea domnitorului: colonelul Haralambie, Candiano Popescu, maiorul Leca. In seara de 11 februarie s-a strecurat in palat un baiat de pravalie, trimis de Cezar Bolliac, care il prevenea pe Cuza ca la noapte va fi inlaturat. Domnitorul s-a multumit doar sa dubleze santinelele. La ora 4 conspiratorii au patruns in palat fortand usa dormitorului. I s-a cerut sa abdice. Unul dintre conjurati si-a aplecat spatele, iar domnitorul a trebuit sa-si semneze actul de abdicare, in favoarea unei locotenente domnesti formate din Nicoale Golescu, Lascar Catargiu, colonelul Nicolae Haralambie. Dupa doua zile, Cuza parasea pentru totdeauna Romania. Cu toate acestea, procesul de modernizare a Romaniei a continuat si sub Carol I de Hohenzollern.

NOII TRADATORI DE NEAM SI DE TARA DUPA 1944

Oana Ilie
muzeograf Sectia de Istorie, Muzeul National de Istorie a Romaniei
In viziunea comunistilor, dupa instaurarea regimului politic dupa 23 august 1944, cine contesta noua ordine este declarat tradator de neam si de patrie. Oana Ilie (foto), muzeograf la Sectia Istorie a MNIR, aduce in atentie cele mai importante momente din aceasta perioada marcata de acest nou tip de tradare: "Pornind de la articolul 14 din Conventia de Armistitiu din 12 septembrie 1944, in care se stipula ca «Guvernul si Inaltul Comandament Roman se obliga sa colaboreze cu Inaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea si judecarea persoanelor acuzate de crime de razboi», comunistii organizeaza o serie de mascarade juridice in urma carora sunt condamnati la ani grei de inchisoare multi dintre cei care ar putea periclita, de multe ori doar in viziunea lor, implantarea modelului sovietic in Romania".

LA MOARTE! "Numai in anul 1945 au comparut in fata justitiei comuniste noua mari loturi de condamnati politici care au platit pentru vini mai mult decat imaginare. Un an mai tarziu, capul de afis este tinut de procesul maresalului Antonescu. Pe langa relatarile, mai mult decat partinitoare din presa, si in sala de judecata a fost creata o atmosfera tensionata prin aducerea unor persoane care strigau: «La moarte tradatorul, la moarte ciminalul!». Dar condamnarea lui Antonescu nu putea fi suficienta. Comunistii aveau nevoie, pentru a guverna linistiti de disparitia oricarei opozitii, intruchipata in epoca de partidele «istorice», de Rege, de Biserica", spune Oana Ilie. Muzeograful de la MNIR face referire la modul facil in care erau eliminati contestatarii regimului si parghiile folosite pentru aceasta.

"Presa, controlata, prin serviciul de cenzura, de comunisti, a inceput sa publice inca din 1945 materiale denigratoare si extrem de virulente la adresa membrilor marcanti ai opozitiei. Ziarul Scinteia, modelul impus pentru intreaga presa, abunda de articole tip: «Intregul popor cere sa fie zdrobit cuibul tradatorilor». Nici liderii marcanti ai opozitiei n-au scapat de etichete, mai ales in timpul campaniei electorale din 1946, cand Ion Mihalache a fost prezentat ca fiind cel mai mare tradator din Romania pentru «vina» de a se fi inrolat ca voluntar pe frontul din est in cel de-al doilea razboi mondial.

In 1949 este promulgata o noua lege pentru «pedepsirea tradatorilor de patrie, sabotorilor si spionilor». In procesul de la Canal, din 1952, au fost condamnati la moarte oameni pentru vini inventate. Comunistii nu s-au sfiit sa declare tradatori nici pe propriii membri. Stefan Foris a fost omorat brutal de colegii de partid, in timp ce mamei sale i s-a legat un bolovan de gat si a fost aruncata in Cris, sub pretextul ca a tradat partidul colaborand cu Siguranta. Lucretiu Patrascanu a fost si el acuzat ca era agent al Sigurantei si al serviciilor de spionaj englezesti", a conchis muzeograful Oana Ilie.
×
Subiecte în articol: istorie editie de colectie tradare