x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Adoratorul nestamparat"

0
Autor: Alex Nedea 05 Dec 2005 - 00:00
"Adoratorul nestamparat"


COSTACHE CONACHI
Daca ar fi trait in zilele noastre Conachi ar fi fost acel gen de om invitat la toate talk-show-urile sa-si dea cu parerea si despre conflictul PSD-Alianta, si despre meciul Steaua-Rapid, si despre productia de macese de anul acesta. Conachi a fost un erudit, se pricepea la toate. A fost un om politic, un scriitor, un patriot, dar si un "adorator neastamparat al sexului frumos".

Am perdut o maica pe care n-am cunoscut/ Rapind-o cumplita moarte indata ce m-am nascut", isi plangea mama intr-o poezie Costache Conache amintindu-si de ziua de 14 octombrie 1777, cand a venit pe lume. Numele de "Costache" marcheaza o alta tragedie din familie. Numele sau de botez era Alexandru, dar apropiatii l-am numit Constantin dupa fratele lui mai mare, care murise copil. A fost crescut numai de tata, vornicul Manolachi Costachi, om cheltuitor din cale-afara, dupa cum il prezinta Emanuel Conachi Vogoride, nepotul lui Costache. Dar oricat de cheltuitor era tatal viitorului logofat, stia si pe ce sa dea banii: nu s-a sfiit sa-si sloboada gura pungii cand era vorba de educatia copilului sau. Astfel, Costache primeste o educatie solida: un arhimandrit grec il invata limba greaca si literatura elena veche, limba slavona atat de necesara in acele vremuri si-o insuseste la Scoala Domneasca din Iasi, invata si franceza de la un dascal renumit printre boieri, Mr Flury, iar de la un hangiu turc "fura" si ceva din limba vorbita de otomani.

Caimacamul Nicolae Vogoride s-a casatorit cu unica fiica a lui Conachi. A decis sa-si alature si numele de Conachi

LA PLUG. Lui Conachi i-au placut si stiintele exacte si cele umaniste: era priceput si in geometrie, si in drept, si in literatura, si in filozofie. Pana la 29 de ani Conachi nu are nici o functie publica. Dar avea treaba de facut acasa, nu gluma. Mai ales ca in 1802 ii moare tatal si ii lasa mostenire o caruta de datorii pe care Conachi, din averea ciuntita pe care o primeste, trebuie sa le plateasca. Vistiernicul Costache Bals, unul dintre cei mai priceputi in afaceri din Moldoca in acea vreme, il sfatuieste sa se retraga la tara, la mosia de la Tiganesti, si "sa apuce coarnele plugului". Si a tot tras la plug Conachi de a reusit intr-un timp record sa-si inmulteasca proprietatile asa de mult ca se intindeau pe trei judete, Tecuci, Covurlui si Putna, ajungand sa aiba, conform lui Emanuel Conachi Vogoride, cel mai mare domeniu al Moldovei din zona de campie. Vazandu-se cu averea pusa la punct, Conachi a intrat in 1806 in functiile publice devenind "ispravnic de Tecuci".

FELICITAT DE IMPARATUL AUSTRIEI. Pentru priceperea de care a dat dovata, domnitorul Scarlat Callimachi l-a chemat la IasI in 1814 pentru a conduce politia Capitalei din functia de vornic de politie. "Se remarca cu barbatie in timpul ciumei lui Calimah din 1817, punandu-si viata in pericol", scria in 1856 nepotul sau, Emanuel, observand ca bunicul sau nu se ferea sa mearga printre bolnavi pentru a se asigura ca totul e organizat ca la carte. In primavara lui 1821 miscarea eterista l-a gasit pe boier la Iasi, unde este retinut alaturi de alti boieri de Alexandru Ipsilanti. Conform lui Paltanea, Conachi s-a manifestat ca anti-eterist, asta deducandu-se si din versurile lui unde ii numeste pe eteristi vrajmasi: "Izgoneste pe vrajmasi si zdrobeste cu manie/ Si in patria cea dulce pe noi pe toti ne aduna". Se refugiaza in acelasi an la Chisinau. Aici se zice ca l-a impresionat pe imparatul Austriei, dupa o discutie cu boierul Franz, exclamand: "Felicitari ca sunt printre moldoveni barbati asa cu minte si cu invatatura".

"CEL DINTAIU LOGOFET". Calitatile de om politic si le-a pus cu adevarat in valoare intre anii 1828-1829, cand a fost ales de Adunarea Obsteasca in comisia pentru alcatuirea regulamentului organic. Si a avut de multe ori de protestat. Nu i-a convenit articolul 71 care prevedea desfiintarea scuteljnicilor, breslasilor si slugilor si a observat ca nicaieri in text nu era specificat faptul ca norodul trebuia sa aiba dreptul sa vina cu jalba in protap direct la domn. Zicea Conachi: "Vai de norodul acela cand tanguirile lui au a ajunge la urechile stapanului prin functionarii statului". In 1831 Conachi primeste functia de logofat. "Cel dintaiu legofet din Moldova dupa parerea parintilor, care a prezentat tarii imaginea moderna a unui Ministru de Justitie", zicea nepotul lui Conachi, Emanuel, care ar putea fi acuzat de subiectivism din motive lesne de inteles. Insa nu putini au fost cei care au apreciat felul cum Conachi a inteles sa-si faca treaba. Din aceasta functie a dispus "talmacirea in limba pamanteana a Condicei civile". aCiudat lucru: Condica Civila era scrisa in greceasca, limba necunoscuta de multi judecatori", observa Emanuel Conachi Vogoride. Totodata Conachi trebuia sa se ocupe de pastrarea arhivelor institutiilor precum Divanul Domnesc, Departamentul Criminalicesc, care urmau sa fie desfiintate asa cum prevedea Regulamentul Organic. 10.000 de dosare trebuia sa randuiasca logofatul.

GROZAVUL INTUNERIC. In 1849 cade la pat, fiind bolnav de astm. Moare la 4 februarie 1849. Unul din credinciosii sai slujitori, Burduja, descrie imprejurarile mortii marelui logofat: "(…) doctorului casnic Moritz Kernbach, care la durerea de pept numita astma de care suferea, l-a tratat numai cu apa rece(…) cu plangere a toata tara de jos a Moldovei a inchis ochii la mosia Tiganesti(…) stingandu-se ca o lumina dulce intr-un grozav intuneric".

"Om de actiune, Conachi a vrut o functie si mai mare, chiar cea de Domnitor. Candideaza in aprilie 1834 la tronul Moldovei, dar pierde in favoarea vechiului sau rival politic Mihail Sturdza. Socul infrangerii il determina sa iasa din viata politica, incheindu-si o cariera pe care multi au apreciat-o atat de tare incat se crease o aura legendara in jurul sau. Circulau poezii anonime in Moldova dedicate lui. Iata una dintre ele: "Dar Conachi ce au lucrat/ Ales de obstescul sfat?/ Caci acest istet barbat mi se pare a nu fi departat/ De paravili si de dreptate/ Si de datorii cat poate".

TELENOVELE BOIERESTI CU AH!-URI
Fiica lui Costachi a ridicat un imens conac la Tiganesti, dupa moartea tatalui
Conachi a iubit femeia pana a ajuns pe patul de moarte. Chiar in timp ce isi astepta sfarsitul a scris o poezie in care isi lua la revedere de la dragoste: "Amoriu, la a ta putere de-acum nu ma mai inchin/ Na-ti si sageata, na-ti si ghimpul cu venin/ Caci la invalizi ca mine ele nu se mai cuvin". Tineretea lui a fost una nelinistita la capitolul "cu dragostea cum stai?". Iubea mult si multe, iar poeziile lui sunt pline de "Ah!"-uri si "Oh"-uri din cauza sentimentelor.

FLER LA FEMEI. Nepotul lui Conachi a gasit o expresie pentru felul in care iubea: "adorator neastamparat al sexului frumos". Avea boierul totusi fler la femei si gasise chiar o reteta de succes pentru a cuceri. Exista pe atunci o moda printre boieri. Atunci cand se indragosteau de cate o fata, tocmea lautari pe care-i punea sa cante iubitei respective. La fel facea si Conachi numai ca adaugase si un bonus: compunea versuri pentru acea fata si ii punea pe lautari sa gaseasca muzica pentru poezia cu dedicatie. Numai ca tiganii nu se dadeau in laturi sa cante aceleasi versuri mai departe si altor cliente. Asa s-a ajuns sa se raspandeasca poeziile lui Conachi pe cale orala pana in Tara Romaneasca. Dimitrie Bolintineanu, citat de Paltanea, isi arata revolta in acea vreme: "In Muntenia orasele sunt innecate de cantece amoroase facute in Moldova, cele mai multe obscene". Le-a placut tiganilor lauteri de felul cum lucra cuvintele Conachi. O melodie la moda printre lautari era "Alearga suflete, aleaga", pe versurile boierului, nu tocmai ortodoxe. "Sanul, peptul desveleste/ Titisoare rumineste/ Ridica de pe picioare/ orice-feliu de-nvelitoare/ Si spune cu indrazneala/ Ca-am sa fac mare navala".

AMANT. Mare navala a facut Conachi in sufletul a cate si mai cate fete. Nepotul sau, Emanuel, face un "inventar" al iubitelor: "Trei Casandre, atatea Marioare sau Maria, Anica, Rucsandra, Elencu, Casuca, nu mai stiu cate altele se insira una langa alta, ca margaritele unui stralucitor colan". Dar dintre toate aceste margele numai una a fost dragostea vietii lui: Smaranda Donici, pe care o canta in poeziile lui sub numele de Zulnia. Numai ca era o problema: Smaranda era sotia unuia dintre cei mai buni prieteni ai lui, Petrache Negre. Ca intr-o veritabila telenovela, dupa ce o curteaza in prealabil, Conachi devine amantul sotiei vechiului amic. In 1823, Petrache Negre si Conachi pot in sfarsit sa se casatoreasca cu vaduva Smaranda, care avea 5 copii. Insa mai trebuie sa astepte sa-i moara si sora mai mare care nu accepta aceasta relatie si fata de care avea un mare respect. In 1828 se casatoreste in cele din urma si in august Smaranda aduce pe lume o fata. Dupa patru ani "ingerul de omeneasca fiinta", Smaranda, moare si Conachi ramane singur cu 6 copii de crescut. "Ah! te-ai dus dulce lumina din marea ochilor mei!(…) Toate s-au sfarsit, dar moartea, macar cu cruzimea sa,/ Legaturile iubirei n-au putut desfiinta".

"Ah! Nurule imparat al podoabelor firesti! Fiinta necunoscuta priceperei omenesti Tu, ce tii imparatia intr-un cuprins de obraz Si stapanesti lumea toata numai prin plac si prin haz" - "Ce este nurul" de Costache Conachi

"Ah! Ochisori vii Cam negri-caprii Blanzi si mult nurlii Cat loviti de tare Tocmai unde doare" - "Ah! Ochisorii vii" de Costache Conachi

BOIER DIN RAZES

Istoricul Paul Paltanea apreciaza ca familia logofatului Conachi se trage dintr-o veche familie de boieri numita Goescu. Initial se credea si datorita sufixului "ache" ca boierii Conache descind dintr-o familie fanariota. Primul boier care si-a atribuit numele de Conachi a fost identificat de Emanuel Conachi Vogoride ca fiind Marele Comis Anghel care a trait in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, care fusese "randuit de domnie privighitor si randuitor de conacuri pentru armata turceasca". Coincidenta, si logofatul Costache Conachi a fost un astfel de "randuitor" numai ca pentru armata rusa. Numele de Conachi ar putea avea legatura si cu substantivul neogrecesc "konaki", care inseamna magulire.

UN OM CREDINCIOS CARE A CTITORI TREI BISERICI PE MOSIILE SALE

Logofatul Conachi a fost un om credincios si a avut grija ca taranii de pe mosiile lui sa aiba unde se ruga. In 1816 a ridicat la Tiganesti biserica cu Hramul "Sfanta Inviere a Mantuitorului", caruia i-a donat mai apoi carti si vesminte si ii plateste studiile de preotie la Socola dascalului din sat, iar pe mosia parinteasca Fundeni mai ridica o biserica cu Hramul "Inaltarea Domnului". Cu noua ani inainte de a muri, logofatul Conachi mai inalta o biserica nu departe de concul sau de la Tiganesti, la Ungureni. Biserica, terminata in 1840, poarta Hramul "Schimbarea la Fata". Cand nu a avea bani de construit biserici, Constache Conachi dadea cat avea, ba pentru o restaurare, ba pentru o pictura, ba pentru dotari bisericesti.

SCRIITORUL NOVATOR

In vremea in care Conachi scria primele poezii erau la moda in Tarile Romanestii poeziile scrise in greceste. Dar logofatul a demonstrat ca si limba romana poate suna bine in versuri. El nu a scris pentru prestigiu literar. De fapt nu a vrut sa publice creatiile sale desi la vremea sa existau reviste de prestigiu ca : Dacia literara, Propasirea. Criticul Emil Iordache aprecia acum cativa ani ca "Poate ca inainte de Eminescu n-a mai existat un suflet mai cutremurat decat cel al lui Costache Conachi".

In documentare acestui articol s-au folosit si informatii din urmatoarele lucrari: Paul Paltanea - "Neamul logofatului Costache Conahi", Costache Conachi - "Poesii. Alcatuiri si talmaciri"(1888), Costache Conachi - "Visul amoriului", Octav George Lecca - "Familii boieresti Romane. Istorie si genealogie"
Citeşte mai multe despre:   costache,   editie de colectie,   conachi,   emanuel,   costache conachi

Serviciul de email marketing furnizat de