x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Alesi la mustata: stelele folkului

0
Autor: Dana Andronie 05 Sep 2005 - 00:00
Alesi la mustata: stelele  folkului


MAI STII VARA CU MIROS DE... FOLK?
Un om bun si un atlet. Victor Socaciu si Vasile Seicaru. Doi folkisti cu stiluri diferite, dar confundati adesea. De vina este doar mustata!

Elev fiind, Vasile alerga la 800 si 1.500 de metri si la cros. Dar canta si la festivaluri. Apoi, prin 1978, s-a intalnit cu Socaciu la Cenaclul Flacara. Stateau in aceeasi camera, erau prieteni, cantau impreuna. "Suntem confundati din cauza muzicii. Suntem cumva pe aceeasi strada. Lumea ne incurca pentru ca amandoi avem mustata. Mie imi spun Socaciu, iar lui Socaciu, Seicaru. Bine ca nu ne confunda cu Dolanescu!", mi-a spus zambind Vasile. Acelasi Vasile care, in fiecare seara, mergea in parc pentru a lua lectii de la un balbait cu o chitara cu trei corzi. Se uita la el ca la un zeu: "Studiam chitara la Casa Pionierilor, in clasa a VI-a. Cu greu am convins-o pe mama sa-mi cumpere chitara, si nu acordeon. I-am zis ca mor daca-mi ia acordeon. Dupa ce am primit o chitara ieftina, m-am dus in parc. Acolo m-am intalnit cu un vagabond. Un tip pe care eu il stiam ca face serenade la o chitara, vai de capul ei! Avea doar trei corzi, iar el era usor balbait. M-a oprit si mi-a zis: «Chi-chi-ta-ta-ra, da-da-mi si mie pu-pu-tin». Eu ma uitam la el ca la un zeu. Iar el era un tigan. Mi-a luat chitara, a pus piciorul pe banca si a inceput: «Te iubesc asa cum esti / Si toata viata te voi iubi»... Facea tot felul de nebunii in timp ce canta... Se facea ca trage cu pistolul...".

ASCULTATI-L! "Vasile Seicaru se poate numara cu cinste in randul veteranilor folkului romanesc. Cei care il confunda cu Victor Socaciu gresesc. Inseamna ca nu cunosc cele doua stiluri, dar mai cu seama repertoriile celor doi. Mustata? Si eu pot avea mustata, dar talentul lor, nu. Astia sunt oamenii, si nu sunt singurii despre care se va vorbi mult timp, adevarate «stele» ale folkului. Versurile cantecelor lui Vasile Seicaru, impletite cu o muzica potrivita, fac sa vibreze sufletele celor care mai stiu ce inseamna poezia, dragostea, frumosul, in general. Vocea lui, cand patetica («Mai stii, vara cu miros de alge/ Si pierdutele catarge/ De la tarmul unei mari?»), cand acuzatoare («Domnule maior»), este plina mereu de caldura si simtire. Ascultati-l! Ascultati si muzica pe care formatiile si cantaretii aparuti ca ciupercile dupa ploaie o canta si faceti o comparatie. Ne vom intalni peste zece ani si vom vedea cine a rezistat timpului... Salutari, domnule Seicaru, sa stiti ca mai existati inca in amintirea fetitei mele careia i-ati dat o dedicatie direct de pe scena, acum zece ani! Inca se mai lauda la cunoscuti cu autograful dumneavoastra si al lui Hrusca, desi acum are alta varsta!." Acest mesaj l-am preluat de pe pagina de Internet a Jurnalului National si ii apartine lui Miki. Cu siguranta, Vasile Seicaru a primit inapoi ceea ce da la fiecare cantare: un strop de fericire!

"Folkul este ca o masina (de curse). Merge daca are combustibil. Pana sa aduceti voi folkul de tabara, ea (masina) era trasa pe dreapta. Acum, cand ati alimentat-o, zbarnaie! Poti spune lucruri semnificative doar cu o chitara. Folkul trebuie sa ajunga pe marea scena, chiar si in teatru. Acest lucru s-a incercat cu festivalul «Om bun». Din pacate, se intampla doar o data pe an"
Vasile Seicaru

SPLENDOAREA CUVANTULUI


Abia in Cenaclu, Vasile Seicaru si-a dat seama ce-i cu folkul: "Bob Dylan a fost primul individ care s-a gandit ca se poate adresa planetei cu o singura chitara. Si a spus lucruri importante. Si la noi s-a intamplat la fel. Incet-incet, romanii au luat chitara si au inceput sa zica ceva interesant. Folkistul aduna mii de oameni pentru ca aducea in toata splendoarea lui cuvantul cu prelungirea lui cu tot".

NOI, CEI CARE GRAIM CU CHITARA


"Folkul a fost noul folclor adevarat. El ne unea si ne dadea sentimentul apartenentei la un grup in multe privinte special, neinregimentat, cu posibilitati de exprimare nepermise celorlalti. Vorbesc acum de perioada ’70-’80 cand toate lucrurile astea erau evidente. Sper ca si acum publicul nu vine in sala numai din nu stiu ce sentimente nostalgice, sau pentru a se distra, ci si pentru a gasi o comunicare directa, fara intermediari. Folkul, cel putin, cred ca si-a pastrat acest caracter. De aceea si cei care ne asculta au poate o alta calitate. E ceea ce face ca folkul sa reziste. S-a spus ca nu se mai canta. Fals! Ce-i drept, formula omul cu chitara, care era izvorata si din constrangerile pur materiale ale vremii ce au nascut-o, nu mai reprezinta una dintre putinele forme de expresie in muzica, asa cum era atunci, dar este una sincera si care si-a pastrat in cea mai mare parte puritatea. Dovada stau toti tinerii care au venit dupa noi, Maria Gheorghiu, Florin Chilian, Daniel Iancu... De altfel, festivalul «Om bun» asta si incearca sa faca. Pe langa descoperirea de noi talente, incearca permanent sa convinga de adevarul acestor spuse. Asta e menirea noastra, a celor ce graim cu chitara!", a consemnat Victor Socaciu.

FOLKISTUL NU MINTE!


"Acum ar fi bine sa apara un pusti destept care sa cante ce vrea el cu chitara, dar sa si spuna ceva. Trebuie sa suporte operatia pe cord deschis: sa i se rupa o coarda si sa vedem ce se intampla cu el in acel moment. Noi am patit-o de zeci de ori, in fata unui stadion plin. Atunci trebuie sa faci ceva sa umpli spatiul ala gol. Povestesti, in timp ce-ti innadesti coarda. Eram saraci rau cand am inceput sa cantam la Flacara. Dupa aceea am castigat si bani. Folkul a castigat prin sinceritate. Folkistul n-a mintit niciodata. Nu putea...", a consemnat Vasile Seicaru.
Citeşte mai multe despre:   vasile,   editie de colectie,   chitara,   seicaru,   vasile seicaru,   folkul

Serviciul de email marketing furnizat de