DIN TINERETE
Bucurestiul, precum si societatea romaneasca moderna, a cunoscut pentru o indelungata perioada de timp, de peste o suta de ani, un tip de socializare pe care indeosebi tinerii l-au folosit in felurite chipuri: balurile.
Despre costumele si fantezia vestimentara sau rigorile etichetei sau a manierelor in lumea aristocrata se cunosc multe lucruri. Mai putin se cunosc realitatile din interiorul evenimentului. Principele Carol, pe cand era adolescent, a scris in cateva randuri, care compun o scurta povestire, atmosfera unui bal de palat si tipul de concurenta, care se desfasura prin saloanele de bal. Povestea lui descrie unul dintre primele baluri de palat ale anului 1912, poate cel mai important bal al anului, acela din ianuarie.
AMINTIRI. Povestea acelei nopti de bal mascat este pastrata in arhiva nationala si arata astfel:
"Dupa bal/D-soarei T.M./ In coltul odaii, linga fereastra, o masa de lucru simpla, pe masa o calimara cu cele trebuincioase pentru scris, un vas cu flori, citeva fotografii cu prieteni. O luminare asezata pe aceeasi masa, era singura lumina din odaie. Inaintea mesei adincit intr-un jilt si fumind alene o tigareta era un tinar ce privea lung si induiosat la rotocoalele de fum ce se inaltau spre plafon cind intrai in odaie si vazui aceasta lugubra priveliste ma apropiai tiptil de jiltul in care se adincise prietenul meu si, privindu-l lung, ma mirai sa-l vad in halul acesta. In seara de ieri fusese la noi o topaiala la care luase si el parte. Jucase aproape toata seara cu una si aceeasi fata, cea mai frumoasa din salon, si pareau nebuni de fericire. Cind isi luase ramas-bun de la mine, in acea seara, zimbea intra-asa fel, incit mi-am zis: iata unul ce nu are griji, si acum il gasesc aci in acest hal! Nici nu bagase de seama cind intrai si nici eu nu m-am infatisat lui. Am incercat sa-i urmaresc gindul cu acel simt pe care-l au persoanele ce se inteleg, si iata ce vazui: pe buze avea un nume, numele ei! Inaintea ochilor un chip, chipul ei! Fumul care-l inconjura lua incetul cu incetul o inchipuire mai deslusita, mai reala, o duioasa infatisare de fata care-l domina, disparea la un nou rotocol, fumul se inalta, se desfasura, apoi disparea, si asa tot mai departe. Dar, cind patrunse in inima lui, ce admirabil poem, ce drama, ce complex de sentimente, ce curaj si ce teama: o simtea asa de aproape si asa de departe, ascultind cu induiosare la cuvintele neinsemnate ce-i soptea. Apoi o vedea adorata, dumnezeita de toti tinerii din salon, ca o craiasa inaintea careia toti se inchinau, iar ea trece mindra si dispretuitoare cu un singur gind: sa-l faca pe el fericit, sa-l iubeasca numai pe el. Dar, deodata, aceasta siguranta il parasea, o stia de fire usuratica, o vedea cu cit se indeparta de el, luind in seama soaptele de adoratiune ce se ridicau in jurul ei; incepea chiar sa raspunda pe ici pe colo printr-un zimbet si, cu cit se indeparta, cu atit devenea mai putin o fiinta ideala. Deodata, ajuns inaintea unuia dintre adoratorii ei se opri si asculta mai cu luare aminte adulatiunile ce i se spuneau si chiar, oh, durere! raspundea, apoi pleca agatata voluptoasa de bratul tinarului.