x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Asteapta totul de la stat

Asteapta totul de la stat

de Carmen Plesa    |    27 Feb 2006   •   00:00
Asteapta totul de la stat
MURA-N GURA
Statul e vazut ca o salvare pentru majoritatea celor care au raspuns sondajului CURS. Mai mult de jumatate din respondenti au declarat ca ar fi bine ca statul sa asigure un loc de munca pentru fiecare. Numarul celor care cred ca e bine ca oamenii sa intre in competitie pentru o slujba e mic.

Mai mult de jumatate (61 de procente) din cei care au raspuns sondajului CURS cred ca e mai bine ca statul sa asigure un loc de munca pentru fiecare. 35% din cei intrebati cred ca e mai bine ca oamenii sa intre in competitie unii cu altii pentru locurile de munca.

PREFERINTE. Intrebati ce ar alege, intre o slujba la stat si una in sectorul privat, 45% din respondenti au spus ca ar merge pe mana statului. 21 de procente au raspuns ca ar alege o slujba in sectorul privat, iar 26% din respondenti au declarat ca le este indiferent in care din cele doua sectoare ar lucra. Dintre femeile chestionate, 64% cred ca e mai bine ca statul sa asigure un loc de munca pentru fiecare. Numarul barbatilor care cred la fel e ceva mai mic decat al femeilor - 56%. 67 de procente din respondentii care au 56 sau peste 56 de ani au raspuns ca ar fi ideal ca statul sa asigure pentru toti locuri de munca. La categoria de chestionati cu varste intre 18 si 30 de ani, procentul celor care cred ca statul ar trebui sa asigure locurile de munca scade la 58 de procente. La categoria 31-55 de ani se inregistreaza cel mai mare procent (40%) de persoane care au spus ca e mai bine ca oamenii sa intre in competitie pentru locurile de munca. Peste trei sferturi (75%) din persoanele cu studii sub liceu care au raspuns sondajului CURS cred ca e bine ca statul sa asigure locuri de munca pentru toti. La chestionatii cu studii superioare, procentul celor care cred acest lucru scade la 38%. La acesta categorie, 57 de procente din chestionati au declarat ca e mai bine ca oamenii sa intre in competitie pentru locurile de munca. 73% din persoanele cu venituri sub medie care au raspuns sondajului cred ca e bine ca statul sa asigure pentru fiecare un loc de munca. 56 de procente din chestionatii cu venituri peste medie cred ca e mai bine ca oamenii sa intre in competitie pentru locurile de munca.

Majoritatea respondentilor din mediul rural (71%) cred ca e ideal ca statul sa asigure locuri de munca. La fel vad lucrurile 53% din respondentii din mediul urban.

ADEPTII COMPETITIEI. Mai mult de jumatate din respondentii din Capitala (53 de procente) cred ca oamenii trebuie sa intre in competitie pentru un loc de munca. In celelalte regiuni ale tarii, numarul respondentilor care au fost de acord cu acest lucru coboara mult sub jumatate. Doar 20 de procente din femeile chestionate ar alege o slujba in domeniul privat. Procentul barbatilor care ar face aceeasi alegere se ridica la 23. La categoria de varsta 18-30 de ani s-a inregistrat cel mai mare numar de respondenti (30 de procente) care ar alege sa lucreze in domeniul privat. 36 de procente dintre chestionatii cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani ar prefera sa lucreze la stat. Ar alege sa lucreze la stat 48 de procente din respondentii cu varste intre 31 si 55 de ani si 46 de procente din cei care au peste 56 de ani. Le este indiferent daca lucreaza la stat sau in sectorul privat la 30 de procente din cei de la categoria 18-30 de ani, la 24% din cei cu varste intre 31 si 55 de ani si la 26% din respondentii care au peste 56 de ani.

In Capitala s-a inregistrat cel mai mare numar de persoane (33%) care ar alege sa lucreze in domeniul privat. Ar face aceeasi alegere 18% din respondentii din zona de sud, 24% din cei din zona de vest si 18 procente din cei din zona de est. In sud se inregistreaza cel mai mare numar de amatori de a lucra la stat - 56 de procente din cei care au raspuns sondajului.

Doar 14 procente din respondentii din mediul rural ar vrea sa lucreze in sectorul privat.

79 de procente din chestionati au marturisit ca nu au apelat vreodata la mica publicitate (ziare, internet) pentru a gasi un loc de munca. Doar 18 procente din cei care au raspuns sondajului CURS au apelat la mica publicitate pentru a-si gasi o slujba.

MICA PUBLICITATE. La categoria de varsta 18-30 de ani, 43% din respondenti s-au folosit de ziare, internet pentru a-si gasi un loc de munca. La categoria 31-55 de ani, acest procent scade la 20, pentru ca la respondentii de peste 56 de ani sa ajunga la doi. 80% din femeile care au raspuns sondajului CURS au declarat ca nu au apelat vreodata la mica publicitate pentru a-si gasi un loc de munca. In aceeasi situatie se afla si 77% din barbatii care au raspuns sondajului.

"PILA" LA ANGAJARE, VAZUTA CA O NECESITATE

Peste jumatate din cei care au raspuns sondajului CURS cred ca nu te poti angaja daca nu ai o "pila", 39 de procente cred ca merge sa obtii o slujba si fara "ajutor". Cei mai optimisti par a fi respondentii de la categoria de varsta 18-31 de ani. 54 de procente dintre acestia considera ca te poti angaja si fara sa ai o pila. Cred acelasi lucru 42 de procente din chestionatii cu varste intre 31 si 55 de ani si 27 de procente din cei care au peste 56 de ani. La aceasta ultima categorie, proportia celor care cred in puterea "pilei" trece de jumatate (53% dintre chestionati). 32 de procente din respondentii cu studii sub liceu cred ca se pot angaja fara "pila". 52% cred insa ca nu au sanse sa primeasca o slujba fara un astfel de "sprijin". Cei mai multi optimisti s-au inregistrat printre cei cu studii superioare, categoria la care 48 de procente din chestionati au raspuns ca o persoana se poate angaja si fara "pila".

MAI OPTIMISTI, IN CAPITALA

Doar in Bucuresti proportia respondentilor care nu cred ca iti trebuie "pila" la angajare trece de jumatate (55 de procente). 40% dintre chestionatii din sudul tarii, 39% dintre cei din vest si doar 32% din cei din est cred ca te poti angaja fara "pila". In zona de est s-a inregistrat cel mai mare numar de respondenti (57%) care au declarat ca "pila" este indispensabila atunci cand vrei sa obtii o slujba.

DIN ZIARE, DE PE INTERNET

Bucurestenii par a fi mai familiarizati cu mica publicitate, atunci cand cauti un loc de munca, decat respondenti din alte zone ale tarii. Astfel, 22 de procente din persoanele care locuiesc in Capitala si au raspuns la sondaj au declarat ca au folosit ziarele sau internetul pentru a-si gasi un loc de munca. La fel au procedat 20% din respondentii din sudul tarii, 17% din cei care locuiesc in vest si 18 procente din respondentii din estul tarii. In vestul tarii, 81 de procente din chestionati nu au apelat vreodata la mica publicitate pentru a-si gasi o slujba.

DUMNEAVOASTRA CUM CREDETI CA ESTE MAI BINE?
  • aproape o treime (35%) din respondenti crede ca oamenii trebuie sa intre in competitie unii cu altii pentru locurile de munca
  • 61% din cei chestionati considera ca e mai bine ca fiecare om sa aiba un loc de munca asigurat de stat

  • ×