x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Balalaica pentru inima si pistol

0
Autor: Roxana Roseti 16 Ian 2006 - 00:00
Balalaica pentru inima si pistol


PUSKIN, SPAIMA CHISINAULUI
Aleksandr Sergheevici Puskin. Cel mai mare poet al Rusiei. A murit tanar, la 38 de ani. Duelul i-a adus sfarsitul acestui d’Artagnan in versiune ruseasca, mare cautator de certuri si amoruri nepermise.

Ianuarie 1837. Pe un camp, la Ciornaia Recika, marginea Petersburgului. Vant aspru. Puskin, nepasator, astepta cu pistolul in mana. In dimineata aceea fusese de o veselie neobisnuita: cantase - neacompaniat de balalaica, asa cum si-ar fi dorit. Totodata se gandise la ultimii ani, macinati de griji materiale, de sacaieli din partea oficialitatilor, de atitudinea ostila a unei parti a presei. Nu se gandea la moartea sa, ci conta pe cea a adversarului sau. Vedea chiar un exil la Mihailovskoie, unde sa se retraga impreuna cu sotia, Natalia Nicolaevna, pe care n-o socotea vinovata. Sa-si continue acolo lucrarea asupra lui Petru cel Mare. Dar... soarta fu potrivnica. Ce s-a intamplat pana la urma nu a fost decat consecinta multelor galcevi puskiniene insotite de pistol.

CUCONAS PUSCA. Temperament vulcanic, Puskin nu s-a dat niciodata la o parte in a da glas nemultumirilor. Si cum altfel putea sa o faca decat prin versuri indraznete ce slaveau libertatea sau prin epigrame de o fina, dar usturatoare ironie la adresa tarului Alexandru I. Un surghiun in Siberia ii sufla de mult in ceafa, insa prietenii stateau pe aproape. Astfel, la 6 mai 1820, tarul dispunea indepartarea poetului din capitala sub forma unui exil deghizat. Puskin este numit functionar pe langa guvernatorul tinuturilor din sudul Rusiei - generalul Inzov. Dupa o scurta calatorie prin Caucaz si Crimeea, navalnicul poet soseste la Chisinau, unde isi avea sediul cancelaria generalului.

Era cam amarat poetul: slujba pe termen nelimitat intr-un orasel situat la periferia imperiului, fara teatru (una dintre distractiile sale preferate), fara societate aleasa, fara discutii savante. Surpriza insa. Realitatea se dovedi a fi destul de... vesela. Si cum veselia pentru Puskin insemna femei si lupte pentru inima lor... Dupa cum mentioneaza cercetatorul Andrei Oisteanu in studiul "Duelul la romani", in decurs de numai cativa ani, Puskin reuseste performanta de a fi implicat in multe dueluri, fapt ce-i atrage si o porecla din partea romanilor simpli din Basarabia: «cuconas Pusca»".

ZAMFIRA SI MARGHIOLITA. In perioada 1820-1823 (cat i-a durat exilul) boierii romani din Chisinau s-au bucurat de lectiile duelistice ale maestrului Puskin. Care nu pierdea ocazia de a se lupta, s-ar putea spune, "calendaristic". Astfel, in octombrie 1820, in urma unei neintelegeri la masa de biliard, era evitat in ultimul moment un duel intre poet si doi colonei rusi. In iunie 1821, in urma unui conflict la jocul de carti, poetul avea un duel cu ofiterul Zubov - duel descris de Puskin in povestirea "Impuscatura". Prin 1821-1822, poetul se infrunta iar in duel cu boierul moldovean Dimitrie Spiridon Inglezi, miza fiind, bineinteles si cum altfel, decat gratiile unei femei. O tiganca ce i-ar fi inspirat, se pare, poemul "Tiganii". Se spun chiar diferite istorii despre aceasta pasiune, bunaoara, cum ar fi trait poetul in satra cu tiganca - Zamfira pe nume - si cum aceasta i-ar fi prezis soarta. Ca o sa ia de nevasta o femeie foarte frumoasa, care nu va face nici cat cizma lui (!). In ianuarie 1822, Puskin, aflandu-se in casele viceguvernatorului Basarabiei Krupenski, o intalneste pe cucoana Marghiolita Bals. In timpul conversatiei, aceasta ar fi avut fata de Puskin iesiri prea violente, pe care el le-a socotit jignitoare. Spunand boieroaicei ca nu poate raspunde unei femei, s-a dus sa ceara socoteala sotului, Toderas Bals, viitorul hatman. Dupa un schimb de cuvinte grele si chiar palmuirea lui Bals, s-a hotarat iesirea pe teren. Duelul insa a fost interzis din porunca stapanirii rusesti, Puskin fiind exilat sub paza.

ALTE AVENTURI. In ianuarie 1822, poetul se duela cu colonelul rus Starov, din cauza unei ofense aduse intr-o sala de bal. S-a tras de doua ori cu pistoalele, dar - din cauza viscolului - lupta a ramas nedecisa. Unii prieteni au incercat sa-i impace. In orice caz, peste zece ani, Starov - devenit general - va fi numit de Kiseleff cel dintai instructor al armatei romane. Dupa plecarea lui Puskin din Basarabia, un bun prieten ii scria poetului despre duelurile care continuau sa aiba loc in oras. Dupa el, potopul... Puskin era atasat pe langa generalul Vorontov, guvernatorul provinciilor din sudul Rusiei. Vorontov, pentru a scapa de poet, obtine sa i se dea domiciliu fortat la Mihailovskoie, proprietatea familiei Puskin, in nordul Rusiei. Pe parcursul acestui surghiun, Puskin a imbogatit literatura rusa cu opere nemuritoare.

NATALIA NICOLAEVNA

FATALITATEA. Dupa ridicarea exilului de catre noul tar Nicolae, la sfarsitul anului 1828, Puskin intalneste la un bal in Moscova o fata de 16 ani, Natalia Nicolaevna Gonciarova. Puskin se indragosteste nebuneste de ea, dar familia ei se opune casatoriei. Se invoiesc in 1831. Retras cu sotia la Tarskoe Selo, dupa doua luni are nenorocul ca familia imperiala sa-si ia resedinta tot acolo. Natalia placu tarului, care, pentru a o avea la Curte, ii da lui Puskin atributia de istoriograf al Curtii. Intre timp, barfa isi urma calea. In anul 1836 nimeni nu se mai codea sa vorbeasca de legaturile care ar fi existat intre ea si un frumos ofiter de garda, Georges d’Antes, un tanar ofiter francez monarhist, refugiat in Rusia tarului Nicolae I, adoptat de catre baronul de Heeckeren, ministrul Tarilor de Jos in Rusia. La primirea unei scrisori anonime cu continut insultator, Puskin, incredintat ca pornea de la tatal adoptiv al lui D’Antes, il provoaca la duel. Baronul da explicatii si cere un ragaz de 15 zile. In acest timp D’Antes, pentru a spulbera barfele, cere mana Ecaterinei, sora Nataliei, cu care se si casatoreste. Puskin nu ii inghite in continuare pe Heeckereni. Iar familia Heeckeren hotaraste ca trebuie sa scape de poet.

SFARSITUL. D’Antes incepe sa se apropie de Natalia, facand tot ce se putea ca sa o compromita. Reuseste chiar sa obtina o intalnire in casa unei cunostinte, dusmana a lui Puskin. Aceasta a fost picatura chinezeasca pentru poet, care trimite baronului o scrisoare dura. Pe loc d’Antes il provoaca la duel. A doua zi, la 27 ianuarie 1837, se intalnira pe camp, la Ciornaia Recika.

Asezandu-se pentru duel, Puskin se indreapta spre adversar si scoboara pistolul pentru a trage, dar D’Antes, nemiscat, ocheste si... nimereste. Puskin cade, dar se ridica sprijinindu-se pe o mana si la randu-i trage, ranindu-l foarte usor pe ofiter.

Dupa doua zile de chinuri, Puskin moare. 29 ianuarie 1837. Ora 2:45. Puskin inceteaza din viata.

Nenorocirea zguduia Rusia din temelii. Cercurile inalte erau ingrijorate. La 3 februarie tarul da ordin ca sicriul sa fie ridicat noaptea si transportat la Mihailovskoie. Astfel, sicriul va fi ascuns intr-o sanie si dus, aproape fara insotitori, spre Manastirea Sviatogorsk, unde va fi ingropat langa mama sa. Cantecul de balalaica s-a stins ars de inima unei femei si de teava pistolului.

"La salul cel negru privesc ca nebun Si-n sufletu-mi rece durere adun. Pe cand eram tanar si-n toate credeam, O juna grecoaica frumoasa iubeam. In calde alinturi de foc m-a-nvalit - dar ziua cea neagra curand a sosit. Sedeam la o masa cu prietenii mei, Cand bate la usa un jalnic ovrei. «Tu stai - imi sopteste - cu prieteni la masa, grecoaica ta insa-i cu altul la masa», Blesteme atuncea si aur i-am dat. Un rob de credinta in graba-am chemat. Sarii pe-un cal sprinten ce-n vant se avanta. (...) Ma-ndrept spre stiutul iubirii divan Si vad cum grecoaica saruta-un armean. Ma-ntunec la fata: scrasneste otelul! (...) Vad sange suvoaie curgand clocotit E moarta grecoaica, iubire-a pierit. Cu salul ei negru - in ganduri pierdut, De sange eu spada mi-am sters-o tacut. (...) La salul cel negru privesc ca nebun Si-n tristul meu suflet durere adun." - A.S. Puskin, "Salul negru", 1820

"Madona mea, modelul cel mai pur al celei mai pure frumuseti." Astfel o canta poetul pe Natalia Nicolaevna (foto), sotia sa. Inainte de a muri, poetul a rugat-o sa-i dea o... inghetata.

"Addio mia bella, idol mio, mio bel tesoro quando mai ti rivedro. Mi-e urat fara tine..."
- dintr-o scrisoare a lui Puskin catre sotia sa; in 1833 Puskin calatorea mult si ii adresa Nataliei, de cate ori putea, randuri inflacarate

"Ce zi frumoasa; ger si soare! Iubita mea, mai dormi tu, oare? Deschide ochii larg si sari… Aseara viscolea intruna, Arar iesea pe ceruri luna Din nouri, si-o asemanam Cu-o palida, galbuie pata. Iar tu stateai ingandurata - Si-acuma… uita-te pe geam: Albastru-i ceru, si covoare De nea se-ntind lucind la soare (...)" - A.S. Puskin, "Dimineata de iarna", 1829

POEMELE, PE LANGA DUELURI

La 21 septembrie 1820, Puskin ajungea in Chisinau si se stabilea in casa generalului Inzov (astazi transformata in muzeu). In doar trei ani poetul scrie poemele: "Salul negru", "Lui Ovidiu", "Grecoaica fidela, nu plange", "Lui Baratanschi din Basarabia", "Lui Raievschi", "Generalul Puskin", "Gavriliada", prima parte a celebrului roman in versuri "Evgheni Oneghin" si altele, incluse in circuitul valorilor universale. Puskin va fi prezent deseori printre elita oamenilor de cultura din Chisinau: scriitorii C. Stamati, C. Negruzzi, familia Donici si altii, ulterior cunoscuti drept clasici ai literaturii romane.

UN NEAM DE LUPTATORI VITEJI SI DIPLOMATI ISCUSITI

Aleksandr Sergheevici Puskin s-a nascut la Moscova, la 26 mai 1799. Indeosebi dinspre tata, neamul Puskinilor daduse istoriei luptatori viteji impotriva cotropitorilor tatari, teutoni, suedezi, diplomati iscusiti, acreditati pe langa diferite curti straine. Nu mai putin cunoscuta era familia din care se tragea mama poetului, Nadeja Osipovna Hanibal. Bunicul Nadejei Osipovna fusese celebrul "arap al lui Petru cel Mare", Ibrahim Hanibal, infatisat de stranepotul sau in bine cunoscutul roman cu acest titlu. Scriitor al secolului al XIX-lea, Aleksandr Puskin a fost una dintre cele mai importante personalitati literare din Rusia. Un scriitor mereu dispus sa accepte noi provocari. A scris poezie, scurte istorisiri, romane si piese de teatru. Cea mai cunoscuta lucrare a sa include drama "Boris Godunov" (1825) si poemul epic "Evgheni Oneghin" (1823-1831). Puskin a contribuit la crearea unei traditii literare in Rusia, iar lucrarile lui i-au influentat pe multi dintre scriitorii care i-au urmat.

LERMONTOV, UCIS DE CARICATURI

Un alt nepretuit poet rus ucis intr-un duel prostesc este Mihail Lermontov. In 1840, duel cu tanarul de Barante, fiul ambasadorului francez la Petersburg. Dupa duel este exilat in Caucaz. Aici intamplarea face sa-l intalneasca pe camaradul sau de scoala Martinov, si el militar. Acesta ajunge obiectul glumelor rautacioase si al caricaturilor lui Lermontov. De aici, provocarea la duel din partea lui Martinov, satul de batjocura. Martinov ocheste si-l tinteste drept in inima pe Lermontov, omorandu-l pe loc.
Citeşte mai multe despre:   puşkin,   editie de colectie,   poetul,   poet,   duel

Serviciul de email marketing furnizat de