x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce timpuri, ce oameni...

0
10 Apr 2005 - 00:00

AMINTIRI GLUMETE
Intr-o cariera artistica indelungata, a jucat de toate, drama, revista, comedie, opereta, comedie muzicala, a aparut in filme, la televiziune si il ascultam destul de des la radio. Horia Serbanescu si-a pastrat intacte atat amintirile, cat mai ales spiritul.



  • de LORETA POPA

  • Ce mai faceti?
    Ce am facut o viata intreaga. Incerc sa inveselesc lumea. Sunt, cum s-ar spune in zilele noastre, producator.

    De ce?
    De veselie. De tragedie consider ca nu avem nevoie. Avem nevoie imensa de comedie si poate si mai multa de un pic de poezie.

    De ce v-ati ales cariera de actor comic?
    Am ales comedia la gandul ca in lume exista multi actori si politicieni care fac lumea sa planga, cei care o fac sa rada sunt incomparabil mai putini. Socotesc ca a fi comic nu este o meserie, ci o chemare. Teatrul nu este o arta, este un secret.

    Cu sanatatea cum stati?
    Intrebati-ma peste vreo 20 de ani.

    Spuneti-ne cum era si cum se distra lumea de altadata?
    Prin 1930, cand eram copilas in pantaloni scurti, locuiam in cartierul Filantropia. Straduta mea era una linistita, patriarhala. Eram vecin cu venerabilul, bine cunoscutul Gala Galaction. Oamenii traiau aici fara griji prea mari. Aveau o viata modesta, dar vesela si frumoasa. Pe straduta mea nu era nici o casa cu etaj. Vara se dormea cu ferestrele larg deschise ca sa intre aerul. Daca plecai de acasa, lasai cheia sub presul de la usa. Nu tin minte sa se fi furat vreodata ceva. Fiecare casa avea in mod obligatoriu in fata un petic de gradina si astfel se asternea un covor de flori. Dimineata de tot, prima care iti venea la usa era laptareasa. Pasea incet, ca sa nu te trezeasca, lasa laptele la usa si tragea cu creta cate o liniuta pentru fiecare litru de lapte livrat. Plata o faceai la sfarsit de saptamana. Dupa laptareasa, te trezea, fiindca tipa cat il tinea gura, "Olteanul!". Aducea pe alese un adevarat supermarket numai in doua cosuri atarnate pe o cobilita. Legume, branzeturi, pasari, miere de albine, oua proaspete, fructe si, impachetat cu grija intr-o carpa uda, peste de toate felurile. Totul se vindea pe incredere si mai ales pe tocmeala. Olteanul nostru era la mare concurenta cu un zdrahon pe care il auzeai de departe din capatul strazii: "Hai la raci cu nadragi si salau de la Jirlau!". De dimineata si pana seara te imbiau fel de fel de negustori si mestesugari care isi anuntau prezenta aproape la ore fixe. Tin minte "iaurt Caimacelul", "Chiob Chiob carbunarul", "fiare vechi, fiare vechi", "geamul", "braga rece, domnul", "rahat cu apa rece, domnul". Zgomotul cel mai mare il facea unul cu rotila care ascutea cutite si foarfece sau cate un pusti care tipa ca din gura de sarpe: "Ia Universul. Ia Viitorul. Ia Editie Speciala!". Duminica mergeai la Mosi sa te dai in calusei, sa mananci turta dulce si sa-i vezi la circ pe clovnii Caramela si Ceacanica.

    Cinematografe

    In cartierul meu care se invecina cu Calea Grivitei era o multime de cinematografe, unde ii puteai vedea pe Stan si Bran, Pat si Patachon, pe nemaipomenitul caine Rin Tin-Tin. Filmul era surdo-mut, in schimb in pauza aveai artisti. Din aia la care radeai de te durea burta. Titi Mihailescu, Tanti Grigoriu, Bejan, Bizone, Iordanescu Bruno. Traian Florescu, Titu Protopopescu si multi altii. Cred ca niciodata pana acum nu s-a scris vreo vorba despre acesti actori, cativa dintre ei foarte buni, care au facut cariera mai tarziu. Au trebuit sa treaca ani buni ca Jurnalul National sa fie cel care sa le scrie macar numele pentru cunostinta celor tineri care nu i-au apucat si nu s-au amuzat la glumele lor. Titlurile revistelor erau care mai de care mai atragatoare. La Cinema Omnia - "Caltabosul vesel", la Marconi - "Se simte", la Marna - "Adios, muchachos", la Volta Buzesti - "S-o vezi pe a noastra". Cinema Model, din Piata Matache Macelaru, raspundea provocarii cu urmatorul titlu, "A noastra e mai mare". La Terra se juca "Insoara-te, ca te tai", la Aida, pe Calea Rahovei, maestrul Dan Demetrescu Carabus lansa cu deosebit antren revista pentru domni si doamne Urlati 20 de minute.

    Tunarul

    La tramvaiul cu cai, mai toti copiii cum eram eu aveau abonament la atarnament. Taxatorul ne invata ca "nu e frumos", dar ne lasa sa mergem agatati care pe unde puteam pana in centru la Sfantul Ionica. Mergeam la stadion sa vedem meciul dintre Venus si Ripensia. Cu David, cu Humis, cu Bindea, cu Bodola, Cotormanis, Sfera si mai tarziu cu Bazil Marian, tunarul care a rupt plasa sutand mingea de la o distanta de 40 de metri. Domnul Becali nu se nascuse inca, asa ca dupa meci proprietarul Clubului Venus, domnul prefect Gavrila Malinescu, le facea cinste baietilor cu cate o bere sau o placinta cu branza sau cu carne la Patiseria Tic-Tac, fosta Folas.

    Cum era cand erati copil odata?
    Radioul era inca in leagan, abia facuse primii pasi. Ma mandresc ca eram in eter in prima transmisie teatrala prin cablu de la Teatrul National, la 13 septembrie 1929, cu feeria Rodia de aur, de Adrian Maniu. Piesa teribil de frumoasa, din distributia careia faceau parte Puia Ionescu Mihailide, Baltateanu, tanarul Fintesteanu in travesti, si eu, cu doua roluri de pitici, Statu Palma si Barba Cot. In 1930, stralucitul actor si umorist Ion Manu inaugura la microfon Unda Vesela. Mai tarziu au aparut Stroe si Vasilache. Cu ei am incercat sa semanam si noi, regretatul meu coleg si prieten Radu Zaharescu si subsemnatul. Daca am izbutit sau nu sa semanam cat de cat cu acestia, numai publicul spectator sau mai bine zis ascultator stie.

    Caraghiosii

    Ce personaje traiau prin Bucuresti?
    Bucurestii aveau teatre cu actori mari, desavarsiti. Restaurante cu orchestre si dizezi. Subliniez dizezi. Carciumioare de cartier cu gratar special si cateva personaje pitoresti care starneau amuzament, dar si un pic de compasiune. De pilda, Stan Palanca. Atunci cand isi facea aparitia la bodega, poetul Stan Palanca nu se aseza la masa nimanui. Doar striga: "Voi, astia, literatii, stiti cine sunt eu? Eu sunt Stan Palanca, regele spritului si cel mai mare latifundiar de regrete. Va bonsoar si n-am cuvinte". Trantea usa si pleca. Putini stiu ca Stan Palanca este autorul versurilor romantei "Smaranda", de Mihailescu Toscan. Si mai putini stiu ca Smaranda era fiica renumitului regizor artistic de la Radio, Ion Vova. Tot un tip teribil de caraghios, celebru in Bucuresti, a fost si Nicu Met. El isi scrisese singur cartile de vizita si le impartea tuturor pe strada. Pe ele scria: "Nicu Met doarme noaptea in cotet, calare pe-un magaret". Izbutise sa publice si niste carticele pe care le vindea singur prin localuri, prin Cismigiu sau Parcul Carol: "Cum a invatat Dracu’ abecedarul", "Dragostea lui Costica cu Mita in dulap", "O gurita de scandal".

    Malagamba

    A fost si epoca renumitului Malagamba. S-au spus despre el multe, s-a speculat la fel de mult. Eu am sa va spun adevarul adevarat, asa cum il stiu si l-am trait. Sergiu Malagamba a fost un instrumentist absolut desavarsit, socotit de cunoscatori ca fiind cel mai bun baterist din cati au existat. El nu batea tobele, el canta la ele. Lucrul acesta il deosebea de ceilalti. Era un mare virtuoz al ritmului, membru al Uniunii Compozitorilor, dirijor la Teatrul Tanase. Era un compozitor prolific. Se poate spune ca el a introdus jazzul in Romania.Toate aceste calitati deosebite nu l-au scutit sa fie eroul unui scandal enorm. Cred ca prin 1942, eram in plin razboi, i-a venit ideea sa-si imbrace orchestra in camasi de aceeasi culoare. Cu cravate subtirele, cu pantofi cu talpa de crep, in ciorapi albi. Tineretul care mai ramasese prin Capitala a prins ideea si a adoptat-o imediat. Asa a aparut moda malagambistului. In lipsa de subiecte, un ziarist de la gazeta Rapid a criticat vehement fenomenul, pe care l-a numit omul malagambic, pe considerentul ca, in timp ce floarea tineretului se jertfea pe campul de lupta, malagambistii sfideaza lumea la Bucuresti. Cei de la alte gazetute au prins ideea din zbor, au dus-o mai departe si au inceput sa il infiereze. Pana si Constantin Tanase a aparut pe scena imbracat exagerat, facand publicul sa delireze. Povestea a luat proportii exagerate si a ajuns acolo unde guvernantii au decretat ca bietul Malagamba si adeptii lui sa fie internati in lagar. El s-a stins din viata absolut nevinovat, in 1978, cand avea 60 de ani.

    Ma gandesc uneori cu nostalgie la acele timpuri. Era o viata plina de farmec, in orice caz mai putin agitata decat cea de azi. Aveai timp sa citesti o carte buna, sa asculti o opera la Teatrul Liric, un concert simfonic la Ateneul Roman, sa te lasi incantat de frumusetea operetelor la Teatrul Alhambra sau sa faci seara o plimbare la sosea. Eram saraci, dar aveam de toate. Ce n-aveam... Ce nu aveam? Nu aveam fotomodele, de cules culegeam capsunile noastre, iar la Herdan mancam cu 7 lei. Pe atunci eram in Europa si leul nostru era greu de tot.

    Ce mesaj aveti pentru cititorii nostri?
    In incheiere, tin sa transmit cititorilor dvs. nespus de mult respect si un salut plin de voiosie de la Horia Serbanescu.

    Visez sa traim intr-o lume in care sa domneasca inteligenta, simplitatea, bunatatea, cinstea si dreptatea. Si mai visez ca fiica mea, Ilincuta, sa traiasca mai bine si mai imbelsugat ca mine. Sa traim impreuna multe primaveri pline de zarzari, ciresi si salcami infloriti. Ii doresc sa spuna si ea cu duiosie: «Cand eram copil odata» ... Am in casa o multime de jucarii. Pana cand s-o marita sunt ale ei, dupa aceea sunt ale mele. Daca dau in mintea copiilor... - Horia Serbanescu, actor

    "Umorul este infrangerea tristetii. Meseria de comediant e foarte frumoasa, dar parsiva. Pierzi intr-o seara ce ai arat intr-o vara. Ajunge sa dezamagesti publicul o singura data ca nu te iarta. Daca ai izbutit sa-ti faci cat de cat un nume, la mentinerea lui se munceste mai rau ca la galere. In lumea comediei, pe scena, cand ai publicul in fata nu rade nimeni numai ca tu ai o reputatie de comic. Conteaza cum si daca faci lumea sa rada. Eu rad din orice." - Horia Serbanescu, actor

    A DEBUTAT LA REVISTA

    "In 1929, aveam exact 5 ani. La Muzeul Constantin Tanase din Vaslui se gaseste un program de sala al Teatrului Carabus pentru spectacolul de mare montare Miss Revista. Programul este ingalbenit de timp. Alaturi de marele Tanase apareau printre altii Marilena Bodescu, Lizica Petrescu, Natalita Pavelescu, Milica Milian, Constantin Codrut, Dan Demetrescu etc. Afisul se incheia cu Alexandru Giugaru Sandihusi si micul artist Horia Serbanescu. Momentul de varf al revistei il constituia baletul Soldatilor de plumb".

    INDICATIA REGIZORALA

    Pe scena aparea o cutie imensa din care ieseau 18 soldati. Era un dar simbolic oferit micului rege Mihai. "Majestatea Sa a fost impiedicata sa vina pe scena sa-si primeasca darul, povesteste Horia Serbanescu, intrucat s-a constatat ca soldatii nu aveau in dotare decat slipuri si sutiene. Ca sa iasa pasienta maestrului de balet, tanarul Simion Siomin, s-a cautat un copil de varsta regelui Mihai, care sa ii semene cat de cat. Sau macar sa poarte plete cum purta pe atunci micul rege. S-a facut o selectie si dintre cei cativa presupusi monarhi am fost ales eu. La premiera, nea Sandi, cum il rasfatam toti pe maestrul Giugaru, mi-a dat urmatoarea indicatie regizorala: «Ai grija sire sa nu faci pipi pe matale ca aluneca soldatii si se supara domn director Tanase»".

    TANASE, PARINTELE REVISTEI

    Cea mai mare atractie pentru bucurestenii anilor ’30 era Tanase, afirma Horia Serbanescu. "La el, la Gradina Carabus, vedeai cele mai grandioase spectacole. S-au scris carti intregi despre cine a fost si ce a reprezentat Constantin Tanase pentru teatrul de revista romanesc. El este parintele revistei romanesti. Profit de ocazie si doresc prin ziarul dvs. sa fac o propunere viitorului primar. Constantin Tanase a trait intr-o casa batraneasca, pe o straduta modesta, langa Cismigiu, Putul cu Plopi. Bucurestenii ar saluta cu bucurie ca aceasta strada sa poarte numele marelui artist, cum de altfel merita cu prisosinta".
    Citeşte mai multe despre:   tănase,   editie de colectie,   horia serbanescu

    Serviciul de email marketing furnizat de