x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Ceausescu e in alta tara...

Ceausescu e in alta tara...

de Cristian Petru    |    03 Oct 2005   •   00:00
Ceausescu e in  alta tara...
DILEME POSTDECEMBRISTE
Zvonuri, barfe sau simple presupuneri. Romanii cred si, chiar daca nu cred, oricum discuta. Nicolae Ceausescu a fost impuscat in urma cu aproape 16 ani. Dar toate miturile legate de el nu au incetat sa existe. Ca reusise sa fabrice arme nucleare sau ca in decembrie ’89 nu a fost impuscat si ca traieste in alta tara sau ca Revolutia a fost organizata dinainte de anumite forte sunt doar cateva dintre zvonurile romanilor. Locul in care este inmormantat nu il stie exact nici Zoe Ceausescu, fiica dictatorului.

Cat am fost mic, mi-am dorit tot timpul sa il vad pe Ceausescu in realitate. Atunci cand a fost in vizita in orasul meu mic de provincie, am iesit toti copiii in poarta gradinitei ca sa ii facem cu mana. Din pacate, nu a mai trecut pe acolo, eu nu l-am vazut si am plans toata ziua. Cativa ani mai tarziu, in 1990, imediat dupa Revolutie, am auzit o gramada de povesti despre Ceausescu, unele mai credibile, altele nu, astfel incat am ajuns sa ma bucur ca nu l-am vazut. Mi-a povestit cineva ce vorbeau sotii Ceausescu in timpul procesului (nu stiu de unde auzise persoana respectiva dialogul), ca in 1968 rusii au trimis tancuri in Romania, dar noi le-am dezintegrat cu armele laser pe care le aveam. Si cate si mai cate. Am auzit atunci mai multe zvonuri, care insa nu s-au risipit repede, cum s-a intamplat cu altele. Ele exista chiar si acum, chiar daca putini cred in veridicitatea lor.

ASCUNS. La intrebarea "Dumneavoastra credeti ca urmatorul zvon este adevarat sau nu: Ceausescu nu a fost impuscat la Revolutie si traieste in alta tara?", 83% dintre respondenti cred ca este fals, 6% cred ca este adevarat, iar 11% nu stiu sau nu raspund. Atat femeile, cat si barbatii cred in proportie de 6% ca Ceausescu traieste in alta tara. Persoanele cu varsta de peste 56 de ani sunt mai nehotarate decat restul. 15% dintre acestea nu stiu sau nu raspund la aceasta intrebare. 79% dintre ele cred ca zvonul este fals, in timp ce 6% cred ca este adevarat. Mai multe persoane dintre cele care au venitul peste medie (7%) decat cele cu venitul sub medie (5%) cred ca Ceausescu nu a fost impuscat la Revolutie si ca traieste in alta tara. Ca zvonul este adevarat cred si 7% dintre cei care locuiesc in mediul urban si 5% dintre cei care locuiesc in mediul rural.

CONSPIRATIE. Un alt zvon auzit imediat dupa Revolutie si care a creat si creeaza in continuare polemici nenumarate este acela ca "Evenimentele din decembrie 1989 au fost organizate dinainte de anumite forte". Aceasta barfa este considerata reala de 48% dintre romani, in timp ce 28% cred ca este falsa, iar 24% nu stiu sau nu raspund. Barbatii cred mai mult decat femeile intr-o "teorie a conspiratiei" in cazul Revolutiei din decembrie 1989. Astfel, 53% dintre reprezentantii sexului tare cred ca acest zvon este adevarat, in timp ce doar 45% dintre doamne cred acest lucru. 55% dintre cei care au varsta cuprinsa intre 31 si 55 de ani cred ca evenimentele din 1989 au fost organizate de anumite forte, la fel ca si 45% dintre cei peste 56 de ani. Ardelenii cred in numar cel mai mare (57%) ca Revolutia a fost organizata dinainte de anumite forte.

ARME. Alt zvon care i-a macinat pe romani dupa, dar si inainte de Revolutie a fost daca "Ceausescu a reusit sa fabrice arma nucleara". 50% dintre respondenti cred ca acest zvon este fals, 10% ca este adevarat, in timp ce 40% nu stiu sau nu raspund. 42% cred ca zvonul este fals, 10% cred ca este adevarat, iar 47% nu stiu sau nu raspund. Barbatii cred ca barfa este falsa in proportie de 60%, 10% cred ca este real si 31% nu au stiut ce sa raspunda. Tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani, care la Revolutie nu prea aveau nici buletin, cred in numar cel mai mare ca Ceausescu reusise sa fabrice arma nucleara. Astfel, 15% dintre acestia cred ca zvonul este real, la fel ca si 11% dintre cei care au intre 31 si 55 de ani.

Click pentru a mari imaginea
Dvs. credeti ca urmatorul zvon este adevarat sau nu: Ceausescu nu a fost ingropat in Cimitirul Ghencea, ci in alt loc?
  • 52% dintre respondenti cred ca Nicolae Ceausescu este inmormantat in Cimitirul Ghencea Civil
  • 13% dintre romani cred ca dictatorul comunist este inmormantat in alt loc decat Cimitirul Ghencea
  • UNDE ESTE INMORMANTAT DICTATORUL?


    In urma cu cateva luni, Zoe Ceausescu a dat in judecata Ministerul Apararii Nationale si Administratia Cimitirelor Urbane, incercand sa afle unde sunt locurile de veci ale parintilor ei. La prima infatisare din proces, avocatul Administratiei Cimitirelor a declarat ca nu stie unde este inmormantat cuplul Ceausescu. "Institutia nu dispune de nici un fel de date din care sa reiasa ca sotii Elena si Nicolae Ceausescu ar fi ingropati in Cimitirul Ghencea Civil, singura dovada fiind doar notorietatea acestui fapt si localizarea in teren a locurilor cu cruci", se arata in documentul Administratiei Cimitirelor. La intrebarea: "Dvs. credeti ca urmatorul zvon este adevarat sau nu: Ceausescu nu a fost ingropat in Cimitirul Ghencea, ci in alt loc?", 52% dintre respondenti cred ca zvonul este fals, 13% cred ca este adevarat, iar 35% nu stiu sau nu raspund.

    "Administratia Cimitirelor nu dispune de nici un fel de date din care sa reiasa ca sotii Ceausescu ar fi ingropati in Cimitirul Ghencea Civil, singura dovada fiind doar notorietatea acestui fapt si localizarea in teren a locurilor cu cruci"

    CIMITIRUL GHENCEA


    16% dintre respondentii care au varsta cuprinsa intre 31 si 55 de ani cred ca Ceausescu nu a fost inmormantat in Cimitirul Ghencea. La fel cred si 12% dintre romanii care au intre 18 si 30 de ani si 9% dintre cei care au peste 56 de ani. 59% dintre persoanele care au nivelul de instruire peste liceu nu cred acest zvon, la fel ca si 52% dintre cei care au liceul. Dobrogenii si bucurestenii cred in numar cel mai mare (26%) ca Ceausescu nu e inmormantat in Cimitirul Ghencea, in timp ce moldovenii cred in proportia cea mai mare (68%) ca acest zvon este fals.

    Tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani, care la Revolutie nu prea aveau nici buletin, cred, in proportie de 15%, ca Ceausescu reusise sa fabrice arma nucleara. La fel cred si 11% dintre cei care au intre 31 si 55 de ani

    Click pentru a mari imaginea
    Dvs.credeti ca urmatorul zvon este adevarat sau nu: Ceausescu nu a fost impuscat la Revolutie si traieste in alta tara?
  • 83% dintre romani nu cred ca Ceausescu traieste in alta tara
  • 6% dintre respondenti cred ca fostul dictator comunist nu a fost impuscat in 1989
  • 11% dintre cei care au participat la sondajul CURS-SA nu stiu ce sa creada despre acest zvon
  • Click pentru a mari imaginea
    Urmatorul zvon este adevarat sau nu: Evenimentele din decembrie 1989 au fost organizate dinainte de anumite forte?
  • 48% dintre romani cred ca evenimentele din decembrie 1989 nu au fost de fapt spontane
  • 28% dintre respondenti nu cred ca Revolutia din 1989 a fost organizata dinainte
  • 24% dintre cei care au participat la sondajul CURS nu au dat nici un raspuns.
  • Click pentru a mari imaginea
    Urmatorul zvon este adevarat sau nu: Ceausescu a reusit sa fabrice arma nucleara?
  • 50% dintre persoanele care au participat la sondajul CURS-SA nu cred ca Ceausescu reusise sa fabrice arma nucleara
  • 10% dintre romani cred ca fostul lider comunist fabricase arma nucleara.
  • 40% respondenti nu au stiut sau nu au raspuns la aceasta intrebare
  • ×