x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Cetele ingeresti

Cetele ingeresti

de Daniela Cârlea Şontică    |    18 Dec 2006   •   00:00
Cetele ingeresti

Cum vad Sfintii Parinti ai Bisericii ierarhizarea ingerilor. Ingerii se aseamana unul cu altul prin faptul ca sunt fiinte spirituale, fara corp, inzestrate doar cu ratiune.

Ierarhii

Cum vad Sfintii Parinti ai Bisericii ierarhizarea ingerilor. Ingerii se aseamana unul cu altul prin faptul ca sunt fiinte spirituale, fara corp, inzestrate doar cu ratiune. Exista insa o clasificare a lor, pentru ca, desi sunt la fel ca natura, au roluri diferite.

NUMIRI. Sfintii Parinti vad ingerii impartiti in mai multe cete. La Dionisie Areopagitul acestea sunt noua, asezate in cate trei suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Marele nostru teolog Dumitru Staniloae talmaceste scrierile despre ingeri si explica mai pe inteles ierarhizarile care s-au facut in acest sens. Sintetizand, el afirma ca "toate sunt in miscare, trecand prin: purificare, iluminare, desavarsire. Cand ceata de jos din fiecare grup e in faza purificarii, ceata de mijloc e in faza iluminarii, iar cea de sus, in faza desavarsirii. Dupa aceea, cetele de sus trec iarasi la o purificare mai inalta. Dar cetele de mai jos sunt ajutate in acest urcus de cele mai de sus".

Ierarhizarea lui Dionisie Areopagitul este considerata de teologul grec Trembelas doar o opinie personala a acestuia, deoarece alti Parinti au numit mai putine cete de ingeri, ierarhizate in alt mod. Au mai existat insa si alte ierarhii asemanatoare cu ale Areopagitului inaintea sa. La fel au gandit Hermas, in "Pastorul", si Sfantul Chiril al Ierusalimului. Sfantul Vasile cel Mare considera ca Serafimii au pozitia cea mai apropiata de Dumnezeu si ca ingerii sunt ordonati in legiuni. Sfantul Ioan Damaschin isi insuseste ierarhia lui Dionisie, la fel si Sfintii de dupa el. Biserica a consimtit sa se picteze ingerii dupa aceasta clasificare.

Parintele Staniloae intareste teoria ierarhizarii lui Dionisie Areopagitul, argumentand ca cele trei triade care urca in desavarsirea lor infinita "nu sunt decat expresia simbolica a unei plinatati a numarului lor de trei, reprezentand perfectiunea Treimii, si a unei inaltari solidare dupa ordinea complexa a vietii spirituale. Crestinismul patristic se serveste de simboluri pentru exprimarea inaintarii in infinitati a ordinii spirituale".

Slujitorii. Serafimii stau inaintea Ziditorului, sunt inzestrati cu cate sase aripi si aprind in oameni focul dumnezeiestii iubiri ("serafim" ebr.: "cel ce aprinde sau incalzeste"). Heruvimii au ochi multi care stralucesc cu lumina intelegerii si a cunostintei de Dumnezeu ("heruvim" ebr.: "revarsare de intelepciune"). Pe Scaune, ca pe niste scaune intelegatoare, se odihneste Dumnezeu ganditor. Ei slujesc judecatii lui Dumnezeu celei drepte. Domniile domnesc peste ceilalti ingeri de sub ei, care, fiind slobozi, slujesc de bunavoie Domnului. Revarsa duhul dreptatii oamenilor.

Puterile slujesc voii celei puternice a Domnului. Fac minuni, revarsa acest dar peste placutii lui Dumnezeu si intaresc omul in necazuri. Stapaniile au putere asupra diavolului si lupta neincetat sa-i fereasca pe oameni de ispitele lui. Incepatoriile sunt mai mari peste ingerii cei mai de jos, randuindu-i pe ei spre implinirea dumnezeiestilor porunci. Arhanghelii se numesc "cei mari si vestitori de bine", pentru ca vestesc tainele cele mari si descopera profetiile. Ingerii sunt mai jos decat toti ceilalti slujitori ceresti, dar cel mai aproape de oameni. Vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu si voile Lui cele mai mici. Ei sunt pazitorii fiecarui om in parte si ii ajuta la parasirea pacatelor.
"Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc"...
  • Psalmul 103 al lui David
  • ×
    Subiecte în articol: editie de colectie ingerii