Ciubucool

A fost odata ca niciodata un pusti. Si intr-o zi i-au picat in mana cateva albume ale unor trupe cu nume ciudate...

Deep Purple, Cream, Led Zeppelin, Yearbirds... Sunau straniu urechii formate intr-o limba de lemn... Pana atunci, prin ’68-’69, pustiul nici n-auzise de ele. Le-a ascultat si, usor-usor, au inceput sa-i placa, sa inteleaga. "Erau discuri destul de greu de procurat pe atunci. Dar aveam un vecin innebunit dupa asa ceva si probabil ca, fiind si mai mare decat mine, avea mai multe relatii", glumeste Dorian Ciubuc. Un pusti la curtea regelui Rock.

"Apoi, cand tatal meu a cumparat un casetofon la mana a doua, intrau in pret si cateva casete cu tot felul de piese ale lui Hendrix, Janis Joplin, Creedance. Totul de aici a pornit." "Un vecin si-un casetofon de ocazie." Parca-i un titlu de piesa absurda. Sau poate asa parea atunci - un regizor batran imi spunea odata ca un text absurd trebuie jucat logic. Acum, nimic mai logic. Iar alaturi, pe un perete, cateva discuri de platina. E un drum.

INCEPUT. Prin 1975 a fost pentru prima data la un concert. "Mai fusesem, dar asta era cel mai mare, la Casa de cultura de pe Mihai Eminescu, la «Clubul de la ora 7», al lui Aurel Gherghel. Canta Phoenix. Acolo am vazut ce inseamna cu adevarat un concert." Si i-a placut atat de mult, incat si-a dorit imediat sa devina membrul acelui club. Si a devenit. Ce-i drept, doar pentru cateva saptamani, pana in seara unui anume concert pe care clubul il organiza...

"De la Medias trebuia sa vina sa cante Magic, iar in deschidere, o gasca tanara pe nume Iris. Din nu stiu ce motive, cei din Medias n-au mai venit, asa ca, in fata a vreo 100 de spectatori, s-a desfasurat un concert Iris. Aveau deja destul de multe piese proprii."

Acum nu mai canta nimic din repertoriul de atunci. Dar prin ’76, "Tara adevarului" si "Noaptea" au fost primele piese imprimate de trupa Iris la radio. "Au fost difuzate in emisiunea «Meloritm», daca nu ma insel", scormoneste prin amintiri Dorian Ciubuc.

Dorian Ciubuc, alaturi de Dio, dupa concertul de la Bucuresti

LA CURTEA REGELUI ROCK. "Practic, m-am imprietenit pe loc cu trupa si am ramas alaturi de ei ca, sa nu zic sunetist, mai curand om bun la toate. In timp am inceput sa organizam spectacole ici-colo, sa ne incropim o instalatie de sunet, una de lumini. Mai multa munca cu reparatia lor decat altceva, dar era o atmosfera formidabila. Le-am ramas alaturi pana in primavara lui ’80, cand am plecat la Rosu si Negru." Trupa exista de ani buni, cam in aceeasi formula, cu Liviu Tudan, Dorel Vintila Zaharia, Florin Ochescu, inlocuit de Dan Badulescu, apoi de Nutu Olteanu. Acolo a invatat ce inseamna sonorizarea unei trupe rock. "Dupa cativa ani am inceput sa ma ocup si de contractele trupei, de organizarea spectacolelor. Dar deciziile in ceea ce privea formula trupei ii apartineau lui Liviu. Iar schimbarile au fost numeroase, incepand cu venirea lui Adi Ordean si sfarsind cu reintegrarea in trupa a lui Zaharia." Vremuri...

SCOALA

"Pot sa spun ca am si contribuit intr-un fel la formula Iris. Cand Mile se pregatea sa plece din tara, l-am convins pe Sorin Chifiriuc sa vina ca basist in trupa. Apoi dupa ce el si Marti Popescu s-au separat de restul trupei, i-am propus lui Anton Hasias de la Harap-Alb postul de basist. El mi-a conditionat venirea la Iris. Trebuia sa iau vocal un baiat tanar, un anume Cristi Minculescu. Am fost de acord. Pana sa vin eu din armata, aparitiile cu Cristi deja se inmultisera. Suna extraordinar! Cine ar fi crezut ca intr-un baietel atat de subti-rel zace atata energie! In primavara lui ’80 am plecat cu Nutu Olteanu la Rosu si Negru si-am devenit sunetistul lor. Acolo a fost pentru mine adevarata scoala in muzica rock."