Coada de crocodil, viata

Acum cateva zile, intr-un Bucuresti ruginiu l-am intalnit pe fotograful scriitorilor in mijlocul unei… "Calatorii" - 550 de fotografii de format mare, portrete de scriitori si scene din viata literara, surprinse… intr-o viata de om.

Acum cateva zile, intr-un Bucuresti ruginiu l-am intalnit pe fotograful scriitorilor in mijlocul unei… "Calatorii" - 550 de fotografii de format mare, portrete de scriitori si scene din viata literara, surprinse… intr-o viata de om. Expozitia i-a devenit de ceva vreme si birou artistului. "Vin dimineata si cand vad toate chipurile astea familiare, prieteni care sunt sau care au plecat prea devreme, ma simt mandru. Mandru ca am putut opri clipa in loc…"

Medicina si cinematografie. Pe la inceputul anilor ’50, Ion Cucu se pregatea sa devina medic. Pentru ca tatal sau fusese inchis la Canal s-a trezit dat afara din facultate. Nu s-a lasat si a incercat la Cinematografie. Dar nici acolo nu a "stat" prea mult… din acelasi motiv. "Am ajuns la concluzia ca viata e ca o coada de crocodil. Cand crezi ca apele s-au linistit, te loveste ceva, precum coada de crocodil." Fotoreporter a ajuns… "datorita fotbalului". Ce legatura este intre fotbal si fotografie avea sa ma lamureasca chiar artistul. "Pai, are, fiindca la Casa Scinteii era pe atunci un lot-scoala de fotbalisti. Dupa liceu am fost repartizat la sectia unde se tipareau carti postale. Si prin ’60 m-au angajat cei de la «Scinteia tineretului»."

Goana dupa "facatorii de carti" a inceput cu Nichita. Au urmat apoi mesele rotunde organizate de gazeta, unde avea sa-i intalneasca pe Marin Preda, Nina Cassian, Stefan Banulescu, Geo Dumitrescu, apoi pe tinerii care tocmai debutasera Gabriela Melinescu, Ana Blandiana, Adrian Paunescu, Sanziana Pop, Nicolae Breban, Ioan Alexandru, Constanta Buzea, Marin Sorescu, Nicolae Manolescu si altii. "Am inceput sa colectionez chipuri si clipe din lumea literara, pe care timpul le leaga, apoi le transforma in destine si in istorie... Am acum zeci de mii de clipe."

Cea mai expresiva fotografie este cea care-l infatiseaza pe Ioan Alexandru bucurandu-se copilareste de ninsoare... "Era la Nasaud, in 1983, cred ca pe la sfarsitul lui noiembrie. Dupa ce am tras cateva imagini la liceul unde se tinea intalnirea, am plecat sa vad orasul. Si cum ma plimbam asa, m-am intalnit cu Ioan Alexandru. Am mers impreuna si, deodata, a inceput sa ninga cu fulgi mari, prima ninsoare a acelei ierni. Eram la cativa pasi mai in fata, cu aparatul de gat, si cand m-am intors spre el, mi-a strigat fericit: «Ninge, frate Ioane!», in timp ce eu apasam reflex pe declansator. O singura declansare", marturiseste artistul.

Mi-au trebuit multi ani ca sa capat statutul de fotograf, dar eu ma consider prieten al scriitorilor care, spre deosebire de ei, are intotdeauna un aparat de fotografiat cu sine, mic, pentru ca fotografia se elaboreaza in suflet.