x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Cu masura...

de Loreta Popa    |    18 Sep 2006   •   00:00
Cu masura...
FARA GUST
Cunoscuta si iubita actrita Draga Olteanu ne-a atras atentia "Cucoana Chirita nu era toapa"...

Iata exemplele de toape oferite de actrita care a dat viata pe ecran celebrei Chirita: "Atunci cand cineva are o problema si vrea sa si-o rezolve nu tine cont de ce se intampla in jur si face in continuare ceea ce i se pare normal sa faca. Din categoria toapa mai fac parte oameni care vor cu orice chip sa iasa in fata, netinand cont de calitatile reale pe care le au. Chiar in profesia noastra sunt actori, un actor are nevoie de incredere in el insusi, altfel nu poate merge mai departe, dar foarte multi nu au masura. Oamenii vor multe, nu se gandesc ca poate nu au gust si atunci se imbraca asa cum nu trebuie. Toapa nu isi asorteaza imbracamintea, are o fusta verde, bluza rosie, cercei lungi, o centura cu pafta, margele, isi pune palarie si atunci cand trebuie si atunci cand nu trebuie. Vrea sa epateze prin viata luxoasa pe care o duce. Oameni ajunsi la bani multi, care vor sa ia ochii celorlalti prin ceea ce au".

PROGRESISTA. "Pe Chirita am intalnit-o prima data in facultate, pentru ca acolo studiam cu foarte mare atentie ceea ce aveam de facut, si de atunci stiu despre Chirita ca era o boieroaica de tara care, ca tot omul marunt, dorea sa ajunga mai sus. Ea adopta obiceiurile marilor boieri, era o fiinta progresista, spre deosebire de alte toape. Chirita nazuia sa ajunga ceva mai mult decat era, nu voia sa etaleze cu orice pret. Avea un cheag de bani, de avere, si prin aceasta avere dorea sa fie asemenea boierilor de rang inalt. Acei boieri care ajunsesera in Franta, Germania, care s-au intors cu alte obiceiuri pe care Chirita voia sa le adopte. Undeva, Alecsandri spune ca el de fapt s-a gandit la bunica lui, care era puternica si care conducea ca un barbat mosia, cu mana de fier, dar era gata sa adopte orice lucru nou care venea din afara si care batjocorea pe cei care de fapt imitau. Chirita nu voia sa imite, voia sa adopte ceea ce era nou. Aici este diferenta dintre o toapa oarecare si cucoana Chirita".

CUIBUL CU... "Toape erau Dudulenii, din cuibul viespilor lui Musatescu. Baietii Dudulenilor aveau carte, un trai bun si stiau ce inseamna relatiile din societate, desi ramasesera lipiti de radacina lor taraneasca. Aneta Duduleanu era fata unui amarat de bacan din provincie, ale carui fete abia daca stiau sa se iscaleasca. Ea a avut noroc sa ia un vechil care era la randul lui un parvenit. Atunci, dupa casatoria cu el, ajungand in fruntea bucatelor si surorile ei ramanand mai in urma, sigur ca Aneta isi dadea aere si vorbea despre bogatia ei cu nerusinare, cum fac si astazi unii chiar in nasul nostru. Spre necazul lor pe noi nu ne intereseaza... Parvenitii sunt toape. Sau cei care in ciuda saraciei spun tot timpul: "Tu stii cine sunt eu?". Mai intalnim toape in familia Necsulescu, din Titanic Vals, in... Escu, care este de o actualitate extraordinara. Cuscrele, sitcomul in care am jucat de curand, are si el destule toape. Oameni fara mijloace, porniti de jos, care isi dau aere de superioritate. Cuscra pe care o joc eu este si ea toapa, face pe femeia capabila si desteapta. Taranca asa cum e, mai are totusi un strop de bun simt, de asta ii critica pe toti si mai ciupeste. Dar si ea vrea sa para cucoana mare desi nu este".

"Chirita nazuia sa ajunga ceva mai mult decat era, nu voia sa iasa in fata cu orice pret. Avea un cheag de bani, de avere, si prin aceasta avere dorea sa fie asemenea boierilor de rang inalt. Acei boieri care ajunsesera in Franta, Germania, care s-au intors cu alte obiceiuri pe care si Chirita voia sa le adopte. Undeva, Alecsandri spune ca el de fapt s-a gandit la bunica lui, cand a scris Cucuoana Chirita. Bunica lui era puternica si conducea ca un barbat mosia, cu mana de fier, dar era gata sa adopte orice lucru nou care venea din afara si care batjocorea pe cei care de fapt imitau. Asa si Chirita, nu voia sa imite, voia sa adopte ceea ce era nou. Aici este diferenta dintre o toapa oarecare si cucoana Chirita" - Draga Olteanu despre Chirita

ROL DE NEUITAT
Draga Olteanu a scris scenariul la adaptarea cinematografica a Cucoanei Chirita. A facut un slalom intre farsa si vodevil, comedie de moravuri si satira social lingvistica, mizand mereu pe efectul ridicol exterior, fara vreo aluzie la noua rasa de ciocoi semidocti din epoca realizarii filmului. Ea a pigmentat cu ironie si umor tendintele ridicole ale acelor vremuri si i-a iesit bine.
Draga Olteanu da o definitie: "Toapa vrea sa epateze prin viata luxoasa pe care o duce"
×
Subiecte în articol: voia chirita editie de colectie toapa