x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cuibul lui Rebreanu

0
Autor: Irina Munteanu 26 Iun 2006 - 00:00
Cuibul lui Rebreanu


MAIERU
In Maieru si-a petrecut Rebreanu cele mai frumoase si fericite clipe ale vietii.

Satul parca e mort. Asa e descris Pripasul satul imaginar unde se misca manate de iubire si ura personajele din "Ion". Oamenii din acest sat, care l-a vazut pe Rebreanu copil, l-au inspirat pe scriitorul de mai tarziu, atunci cand si-a inceput lucrul la romanul "Ion". "Si totusi, petrecerea de la hora, desi plasata in Pripas, in sufletul meu are loc in satul copilariei." In Maieru a locuit de la 2 la 11 ani, revenind in acest "cuib al visurilor" dintre cele trei maguri a lui Ion, a lui Apostol si a lui Petre Petre, aproape in fiecare vara. "La marginea satului - in stanga - o cruce stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalacita de ploi." Venind dinspre Nasaud, la intrarea in Maieru, pe dreapta, ne intampina o reclama la pizza. In mijlocul drumului, copiii joaca sotron; dintr-o carciuma se aud manele, iar de undeva de departe, un joagar. Satul e viu; viu de sunete, de culorile caselor vopsite in roz, verde praz si galben pai, viu de barbati, femei si copii care merg la munca sau ies de la scoala.

HORELE. Ajungem la casa memoriala, loc in care romancierul n-a calcat niciodata. In 1927, autoritatile satului ii daruisera lui Rebreanu un loc pentru o vila, pe care n-a mai apucat niciodata sa o construiasca. In vitrinele muzeului, pe langa obiecte ale familiei Rebreanu, ramasite ale trecutului stravechi al asezarii. Pipe, oase, blide. "Hora pipelor, hora oaselor, hora blidelor, asa au denumit copiii din sat aranjamentele", ne spune Sever Ursa, muzeograful. Acestea sunt singurele hore ce se mai pot privi in Maieru. "Discoteca a sufocat ultima hora, pe la inceputul anilor ’80. O pastram inregistrata pe banda." La o hora transilvaneana era neaparat nevoie de trei muzicanti. Nici urma prin sat de Holbea, Gavan si Briceag, lautarii indemnati de Ion sa cante pana la epuizare. Primarul Vasile Bors, absolvent de Teologie care asculta in masina muzica populara cu versuri religioase, propovaduieste: "Discotecile strica de doua ori: prin fumul de tigara, sanatatea, iar prin atmosfera sordida, moralul. Cred ca rolul discotecii este de a distruge sistemul nervos. Pacatele oraselor s-au napustit asupra satelor".

Plugul din lemn mai poate fi vazut doar la muzeu; in schimb, alte exponate, ca scafele pentru vanturat cerealele sau tiocurile de coasa, unde se tinea piatra pentru ascutit, sunt comparabile cu cele folosite si azi. Maierenii sunt oameni harnici si, daca ar fi avut un pamant la fel de generos cu cel al banatenilor, nu i-ar fi intrecut nimeni in bogatie, se lauda primarul. Patima lui Ion pentru pamant e mai greu de inteles azi, in acest sat din care peste jumatate dintre barbati migreaza saptamanal la Cluj, unde lucreaza in constructii. Unii castiga mai bine decat cei dusi la munca in Vest. "Tarani mai sunt foarte putini la Maieru; peste 600 de tineri au plecat in Italia si Spania", aflam de la edilul-sef. Pamantul e insa la fel de scump si de putin ca la inceputul secolului al XX-lea. Casele stau ticsite una intr-alta; se construiesc mereu locuinte noi, din ce in ce mai sus, pe dealurile din jurul vetrei satului. Un ar in zona construibila ajunge la 130 milioane lei vechi, iar pentru o casa ai nevoie de cel putin cinci ari.

"Numai femeile lotre (mandre) umbla cu traiste din astea", spune Matroana, care si acum, la 75 de ani, manuieste acul cu pricepere

STRAITELE. Pe ulitele Maierului n-ai sa vezi femeie purtand in mana punga de plastic sau sacosa de rafie. Sticla de ulei de la magazin sau lucrul de mana pe care si-l iau la vecina, toate obiectele se transporta in straite. Mici sau imense, negre si simple sau impodobite cu flori colorate, straitele nu lipsesc niciodata. Acum, numai putine dintre femei mai stiu sa le croiasca. Razboaiele de tesut nu lipseau din nici o gospodarie; totul era facut manual, de la asternuturi pana la hainele de sarbatoare. "O fata trebuia sa faca dantela, sa croseteze, sa teasa cearsaf, sa impleteasca ciorapi pentru sot si copii. Acum e foarte mare usurinta. Adica gasesti toate pe piata, barbatul i-aduce bani la printesa, iar ea sta si bea cafele", ne povesteste o femeie de 75 de ani pe nume Matroana. Nu-i o porecla, e chiar numele batranei fara dinti, dar cu limba ascutita. Am gasit-o venita in vizita la neamuri, la familia Andronesi. "Dumnezeu m-o-ndreptat sa vin acum cu lucru’ la Floarea", spune Matroana fericita ca e pozata si pusa sa-si depene amintirile. "Daca te duci la magazin cu punga, zice lumea de tine ca n-ai lucrat nimic toata viata", ii spune serioasa viceprimarului, care denumeste straita "diplomat de Bistrita Nasaud". Matroana l-ar fi putut inspira pe Rebreanu in nascocirea personajului Florica. "Eu am fost usurica, toti feciorii din sat ma jucau la hora; faceam cate 12 giocuri, pana se rupeau opincile. Am avut patru draguti, c-asa o fost draculetii in mine. Unul a fost cu mosia, a vrut zestre. Handicapatul cela voia pamant, nu pe fata. La 25 de ani m-am maritat foarte bine, am sase copii. Ala cu mosia si-a gasit saracia pe cap, iar eu am unul frumos, bun, cuminte, cel mai gazdnic din Maieru", povesteste batrana, de parca toate s-ar fi intam-plat ieri. Isi aminteste si cum a venit actualul sot sa o peteasca, cu "ta-su si cu masa". "Am pregatit mancaruri. Mamaliga cu carnati, ce sa pregatim?" Paraschiva Hancea, fiica familiei Andronesi, a trait si ea o poveste romantica de iubire; a renuntat la facultate pentru a se marita. "Parintii n-au fost de acord, sotul fiind mai mare cu opt ani. Atunci era o mare rusine sa faci un copil din flori; urma sa fugim daca nu ne lasau sa ne luam."

"Am avut patru draguti, c-asa o fost draculetii in mine. Unul a fost cu mosia, a vrut zestre. Handicapatul cela voia pamant, nu pe fata" - Matroana, taranca din Maieru

"Discotecile strica de doua ori: prin fumul de tigara, sanatatea, iar prin atmosfera sordida, moralul. Rolul discotecii este de a distruge sistemul nervos" - Vasile Bors, primar si teolog

CARTOFI PE GRAU BANATEAN

"Noi, cei care faceam liceul, mergeam la discoteca si dansam pe muzica de Elvis Presley", spune invatatoarea Maria Flamand. Altadata, feciorii si fetele se adunau in suri si dansau somesana, sarba, invartita, in serile lungi de iarna. A disparut si obiceiul clacilor. Oamenii se mai ajuta cand unul dintre ei isi construieste o casa. E adevarat ca si obiectul clacilor a disparut din peisaj. Daca inainte de ’90 se cultiva porumb, acum exista posibilitatea trocului si maierenii schimba cartofii pe graul si pe porumbul aduse din Banat si Baragan.

TINERII ISI FAC LUNA DE MIERE LA MUNCA IN SPANIA

Toader Avram, care il cunoscuse pe Rebreanu, povestea: "Sa mai plimba cu Dumitru dascalu’, cu Dariu Pop si cu Vichente notarasu’, ortaci de-ai lui, ca s-aveu bine"
In vederea nuntii, mamele pregatesc si azi zestrea fiicelor: straita, procut (cearsaf), mobila uneori sau chiar o vaca. Cearsafurile aspre de canepa si covoarele tesute manual ajung de cele mai multe ori pe dulapuri, pastrate ca amintire. Materialele turcesti si chinezesti au umplut Romania si ele se gasesc si in micul bazar din Maieru. Primarul regreta ca nu mai sunt nunti taranesti; mirii nu mai poarta straie traditionale. Poate doar vreo nasa sa-si coasa o rochie inspirata de portul popular, dorind sa iasa in evidenta, atunci cand paietele si voalurile demonetizate n-o mai pot ajuta. Casatoriile se incheie de cele mai multe ori doar la primarie, iar tinerii insuratei, in loc de luna de miere, se grabesc sa plece la munca in Spania. Timp de peste 20 ani, Maieru a detinut recordul de natalitate, cu 180-200 de nasteri anual. Asa se explica de ce sunt atatea scoli aici, la care predau peste o suta de invatatori si profesori. Ca in Pripasul lui Rebreanu, in Maieru exista o intelectualitate sateasca, care in timpul liber citeste ziarul, dar merge si la camp.

PRIMA REVISTA SCOLARA

Sever Ursa, custodele muzeului din Maieru, a avut ocazia sa cunoasca pe unii dintre fostii "ortaci de joaca si abecedar" ai lui Liviu Rebreanu. Cu ajutorul lor, zestrea muzeului a crescut de la an la an. Acum exista aici peste 3.000 de exponate, in sase sectii: istorie si arheologie, ocupatii vechi, ocupatii noi, sala de etnografie "Cuibul cuiburilor", "Scoala si copilaria" si sala "Rebreanu, creatorul". In 1966 am infiintat prima revista dintr-o scoala generala din tara, "Cuibul Visurilor". Cuvantul inaugural era semnat de sotia scriitorului, Fanny Rebreanu.
Citeşte mai multe despre:   rebreanu,   editie de colectie,   hora,   maieru

Serviciul de email marketing furnizat de