x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dantuitorii

0
Autor: Carmen Dragomir 30 Ian 2006 - 00:00
Dantuitorii


ADUNARI PETRECARETE
"Nu este desfatare in lume care sa treaca asa de degraba la barbati si asa de tarziu la femei", descria Mihail Kogalniceanu balurile de altadata.

In "Adunari dantuitoare", schitele de moravuri din 1839 ale lui Kogalniceanu, cronicarul zugraveste savuros acele soir...es "biurgheresti" de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Ele nu mai semanau cu cele date cu un veac in urma, in vremea lui Muruz si a lui Calimah, cand "toate stralucea, toate era indestule. Gazda ce da balul nu se injosea la cele mai mici amarunturi ale unei contredanse (n.r. - dans vioi, asemanator cu cadrilul); nu o vedeai alergand in dreapta si in stanga spre a scoate la iveala un vis-Ã -vis la joc, care se ascundea sub perdelele unei feresti". Reteta unui bal pe vremea sciitorului devenise simpla. Boieri, dieci sau negustori dadeau "suarele dansante gatite in doua ceasuri". Pentru asta nu le trebuia decat "o scripca, o cobza, cateodata si un nai sau o daiere si vro cateva lavite, patru poponete intr-o odaie marisoara". Petrecaretii nu mai plecau acasa, incantati de miile de lumanari si "desfatacioase mese", ci "cu gura plina de posmagi si de pudinci facute in casa de un bucatar tigan". La meniul suarelei mai gaseai "dulceti cu apa, niste posmagi, apa zaharita si sarata, impodobita cu numele de limonada", "zama de ciorba numita bulion sau ceai cu franzela prajita".

Prescriptii pentru cavaleri. Pentru a fi placuti cucoanelor, domnii trebuia sa joace deopotriva cu cele frumoase si cu cele urate, sa faca "filantropie la mazurca spre slujba fetelor celor batrane", sa faca curte mamelor pentru "a avea dritul de a face si fetelor", sa aiba intotdeauna "drosca la dispozitia damelor care n-au nici trasura, nici barbat", sa stranga "manusile, aparatorile si basmalele acestor dame", sa le trimita "lojii la teatrul francez". Apoi trebuia sa miroasa a "apa de minta", sa aiba "buzunarul plin de confeturi si capul de cimilituri, calamburguri si sarade". Toate acestea il faceau un "dobitoc pretios pentru educatia tinerelor demoazele".

"Cavalerul numai sa aiba picioare, maini, o parere sau o mahala de trup, cu grosi posteriori, si sa fie inzestrat cu o pereche de pinteni lungi ca sulita uriesului Goliat, este placut si poftit la toate balurile; si damele, care obicinuit sed pe scaun, primesc poftirea lui la un joc cu bucurie si, spre multumire, ii arunca cateodata o cautatura dulce prin niste gene afumate de patruzeci de ani" - Mihail Kogalniceanu, "Soirees dansantes"
Citeşte mai multe despre:   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de