x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Destine de santieristi

0
Autor: Paula Mihailov 26 Sep 2005 - 00:00
Destine de santieristi


La Canal, impresioneaza nu doar cifra de 30.000 de lucratori anual, ci si modul de viata care le-a fost impus ori pe care si l-au ales. In 1984, santieristii se declarau fericiti - asa cereau directivele de partid. In 2005, fostii lucratori au alte pareri.

In 1984, anul inaugurarii Canalului, grandioasei constructii i s-a dedicat o publicatie: "Magistrala albastra - File de epopee". Plina de cifre, machete, poze de pe santier, lucrarea e propaganda pura. Ea prezenta fetele fericite ale celor care lucrau pe cel mai mare santier al tarii.

OSPITALITATEA CANALULUI. Daca ar fi sa ne luam dupa cifrele date de fostul director adjunct al CCDNM, ing. Ionel Nan, trebuie sa recunoastem imensitatea intreprinderii: "S-au asigurat, declara Nan in 1984, pe intregul traseu al canalului 25.265 de locuri de cazare in blocuri sau tabere, pentru familisti si nefamilisti veniti din alte zone ale tarii; s-au construit 15 cantine cu o capacitate de 22.000 locuri, 10 cluburi, gradinite, dispensare, spatii comerciale, bufete. Spalatoria mecanica pe care am construit-o la Medgidia ofera servicii pentru 40.000 de oameni". Daca aceasta era realitate, credem ca oamenilor le convenea sa-si intemeieze chiar si o familie pe santier. E cazul ing. Ionita Sebastian (30 de ani pe atunci) care povestea cu mandrie: "Aici, la Cernavoda, mi-am facut stagiatura si am invatat ceea ce nici o facultate nu te poate invata, scoala dura a santierului. Tot aici, la Cernavoda, m-am insurat. Cu o fata cu ochi albastri. Si Andreea, fetita mea, tot ochi albastri are, ca Dunarea".

A fost diriginte de santier si dupa trei ani a plecat de la Canal pentru ca "simtea" ca se destrama. Azi, la interviu, Gheorghe Chioaru a preferat sa ocoleasca subiectul

DIRIGINTELE DE SANTIER. Pe Gheorghe Chioaru (74 de ani) l-am intalnit la Constanta si la rugamintea noastra si-a inceput povestea: "Am fost diriginte pe santierul tineretului. Cel mai greu de suportat era viata de pe santier, caci lucrai numai in apa, prin noroaie. Am lucrat cu oameni din toata tara. Singurul motiv pentru care cereau sa fie detasati la Canal era plata foarte buna. Dar si munceau mult. La inaugurarea Canalului, toti din oras am fost obligati sa mergem. Eu zic ca acest Canal este un lucru bun, mai ales ca si acum este in folosinta".

SOLDATUL LA DATORIE. Nicolae Mocanu, 49 de ani, a lucrat la Canalul Dunare-Marea Neagra ca militar in termen: "Pe vremea aceea, 1977, se mergea pe principiul ca Armata trebuie sa si produca. Pentru ca eram necalificati, prestam munca cea grea: caram dalele pentru pavat, le intepeneam, tasam pamantul. Am lucrat un an si doua luni. Eram cazati in niste baraci in care incapeau 300 de insi, cu baie comuna, unde aveam acces doar sambata. Eu unul am lucrat cu placere, simteam ca trebuie sa las ceva in urma mea si sper ca am lasat".

S-au cunoscut pe santier, care le-a fost si spatiul nuntii si locul nasterii primului copil

Pentru ca soferii erau platiti la tona transportata, munceau pana la extenuare, iar cei mai multi dintre muncitori isi gaseau refugiul in alcool. Si din cauza ca normele de protectie a muncii nu se respectau, au fost multe accidente, au murit oameni, dar se musamaliza. Propaganda isi facea datoria - Gheorghe Chioaru, fost diriginte de santier

Totul era bine programat si mergea ca ceasul. Acolo nu trebuia sa simti foame, trebuia sa muncesti. Dar si beneficiile erau mari: aveam solda mai mare decat ceilalti soldati. Eu am iesit din armata cu 6.000 de lei in buzunar. La sfarsit de saptamana, puteam sa iesim in oras. - Nicolae Mocanu, fost militar la Canal

Brosura Magistrala albastra scria in 1984: "Pentru copiii de la gradinita taberei Anghel Saligny, Canalul este o poveste in plus: Canalul pentru ei este un obiect de studiu, este subiectul ce-i reuneste pe membrii familiei in jurul mesei".

EXPERIMENTELE DE PE ALTE SANTIERE
Unul dintre fostii demnitari de prim rang ai epocii Ceausescu - Dumitru Popescu - isi amintea ca santierele patriotice pentru tineret (Slava-Viseu, Bumbesti-Livezeni) erau locurile in care experimentul lui Makarenko de "formare a omului nou" era pus in practica, fara a se urmari vreun scop economic. "A fost primul contact socant de proportii cu lumea noua, lumea noua constand dintr-o masa de tineri, majoritatea din medii muncitoresti, unii de la periferia societatii. O lume bine organizata, disciplinata dar brutala in acceptiunea extrema. Incepuse deja sa elimine din viata ei categorii ca mila, intelegerea, grija prieteneasca. Tinerii mai putin dotati, mai neindemanatici, mai stangaci erau pur si simplu supusi unei represiuni crunte. (…) Era o competitie distrugatoare; daca nu faceai fata erai calcat in picioare."

CASTIG SAU PIERDERE?
Una dintre consecintele reluarii lucrarilor la Canalul Dunare-Marea Neagra a fost stramutarea moscheiei din Basarabi. Credinciosilor musulmani li s-a promis ca nu vor ramane fara un loc de rugaciune. Moscheea a fost facuta de constructorii de la Canal. Intai a fost ridicata cea noua si abia apoi a fost demolata cea veche. Paradoxal, amplasarea comunei si a localnicilor a impus ca moscheea sa ramana pe partea locuita de ortodocsi, iar biserica romaneasca s-a nimerit pe partea locuita de musulmani. Constructia proaspat ridicata era copie fidela a primeia. "Noi de fapt ne-am bucurat, si-a amintit Abdula Neigiat, un enorias musulman care are grija astazi de locasul de cult. Cealalta era oricum veche. Cum sa nu fim multumiti, noua ni s-a ridicat alta moschee in loc?! Cate biserici ortodoxe nu au fost demolate in Bucuresti, fara sa se mai reconstruiasca altele?" Credinciosii din Basarabi au inaugurat moscheea de Pastile musulman din 1981. (Cristina Diac)
Citeşte mai multe despre:   editie de colectie,   santier

Serviciul de email marketing furnizat de