Doua Doamne

Dintr-o vreme in care poezia si inspiratia isi aveau locul lor pe lume, muzicologul Viorel Cosma ne-a impartasit amintiri despre doua mari doamne ale cantecului romanesc: Maria Tanase si Ioana Radu.

Prima amintire ne-o readuce in memorie pe Maria Tanase. "Am fost colegi in tinerete, prin anii ’53-’54. Aveam clasele alaturate, la capatul unui culoar lung de peste 100 de metri, ceea ce ne obliga sa ne petrecem fiecare recreatie a orelor de curs impreuna, fara sa ne mai deplasam pana la cancelaria profesorilor. Erau clipe de incantare pentru mine, fiindca Maria depana cu atata haz si farmec intamplarile din saptamani de turneu sau de concerte, incat numai clopotelul de intrare in clasa ma obliga sa intrerup discutiile. Uneori, la sfarsitul zilei, venea lautarul Faramita Lambru cu masina ei, sa o ia pe «Doamna» spre a pleca impreuna la o sindrofie, receptie, inregistrare de la Radio. Protocolul ramanea invariabil. Langa sofer, in fata, statea «Doamna», iar pe bancheta din spate, Faramita si acordeonul. La orice ora muzicantul era gata de drum. Nu stia niciodata nici incotro merge, nici ce va canta. Se intelegea cu Maria din ochi."

"CAINELE". "Faramita avea o spontaneitate unica. Era mic, mereu palid, cu ochii carpiti de somn, uscat si tacut. Retinut la vorba, modest, ultrarespectuos, Faramita era «cainele» credincios al Mariei Tanase. Avea un acordeon mic, rapciugos, spart si cu o gaura ascunsa in burduf. Acompania insa impecabil orice cantec. «Faramita, da-te, mama, mai departe, ca-mi faci curent cu acordeonul», i-a soptit la un spectacol, in pragul mortii, cand era slabita de boala. A doua zi, Maria i-a cumparat un acordeon mare, marca Honner, cu 120 de basi. Cu el i-a cantat si pe drumul spre cimitir, in 1963. Plangea cu lacrimi amare si zicea cantecul de taina al «Doamnei», «Jalea tiganului». Cred ca un sfert din populatia Capitalei a urmat-o la Teatrul Tanase sa o conduca pe ultimul drum. Circulatia pe Calea Victoriei s-a intrerupt timp de cateva ore. Nu cred ca a existat un alt muzician roman capabil sa atraga atata omenire cata a fost la ceremonia de adio. Maria Tanase, in ciuda faptului ca a devenit o legenda, ramane totusi o cantareata vie, singulara, unica. Ea nu s-a lasat nici imitata, nici copiata. Glasul ei particular, timbrul ei inconfundabil, stilul ei autentic, natural i-au pastrat pana astazi nealterata prospetimea."

"Am fost a doua femeie motociclista din Romania. M-am plimbat cu motocicleta toata tara. Pe care o cunosc poteca cu poteca"

ROMANTA. "Cand am rasfoit documentele adunate de-o viata despre Ioana Radu, am dat peste patru pagini de hartie liniata cu albastru scrise de mana cu creionul in urma cu vreo patru decenii de neintrecuta can-tareata de romante. Autobiografia Ioanei mi-a rascolit anii tineretii, cand am cunoscut-o pentru prima oara in Strada Timpului nr. 13. Parca vad si aud si acum discutia amuzanta a scenei noastre de debut. Cand am scos din servieta formularul tiparit de lexicon si i l-am inmanat cu acea viteza de surprindere a specialistului in materie de captare imediata a interpretilor de muzica populara, am crezut ca o fac praf. Ma aflam in perioada anilor ’50 cand strangeam materialul documentar pentru cartea "Figuri de lautari", fiind respins din capul locului de acesti muzicanti certati cu scrisul. Ioana a luat formularul, s-a uitat la rubrici si a zambit cu subinteles: «Ce sa completez eu, maica, la studii? Ce academie imi ceri mie peste hotare, unde eu am urmat. Astea sa le scrie soru-mea, Mia (era vorba de Mia Braia), ca aia e intelectuala familiei. Mie da-mi, draga, niste foi albe sa-mi brodez viata. O vrei si pe aia sentimentala? Aaa. Pai, aici sa stii ca am ce scrie! Doar am fost casatorita de cinci ori cu acte in regula. De doua ori m-am casatorit cu acelasi barbat. Nu mi-a placut niciodata dragostea fara acte.»"

FARMEC. "Reusisem sa o fac sa se destainuie fara rezerve. Avea un farmec si un haz lautaresc unic. Vai, ce limbaj pitoresc, inedit, cuceritor, greu de exprimat in cuvinte! Atunci am aflat ca era o pasionata sportiva. «Am fost a doua femeie motociclista din Romania. M-am plimbat cu motocicleta toata tara. Pe care o cunosc poteca cu poteca.» Cand a implinit 70 de ani si m-am dus sa-i iau un interviu pentru un articol la o revista bucuresteana, Ioana umbla in baston. Suferise un grav accident langa Caransebes, autobuzul ce transporta artistii aflati in turneu facandu-se praf. A scapat ca prin minune. Acum fuma tigara de la tigara, bea cafele si reflecta la tinerete. «Daca nu era cantatul, as fi fost sigur sofer, ca tare mi-au placut masinile astea cu roti ucigatoare.»"

RAPIDISTA INFOCATA Am aflat dintr-un interviu publicat in Flacara ca Ioanei ii placeau boxul si fotbalul. Fusese o infocata rapidista. A crezut in viitorul echipei din Giulesti pana la moarte, avand chiar premonitia ascensiunii acestui indragit club. "Lumea o sa rada de mine, spunea ea in 1987, cand implinise 70 de ani, pentru ca sustin o echipa mica. Nu-i nimica. Si eu am fost mica si m-am facut mare. Toata lumea creste." Ioana a avut dreptate, ca in 1999 Rapid a devenit campioana tarii. PAINE, CANTEC SI BATAIE IN CARTIERUL LAUTARILOR Lumea a socotit-o olteanca. Ioana Radu s-a nascut intamplator la Bucuresti, unde a stat doar trei zile. A crescut in cartierul lautarilor si birjarilor din Craiova, Sineasca, intr-un regim aspru, fiindca tatal, oltean din Gorj, ajuns plutonier major, si-a crescut cei patru copii ca la armata. "Nu lipsea nici bataia. Ne batea si-n contul zilei de maine, fiindca zicea: Poate plec maine mai devreme si asa, ca sa fie." Mama, croitoreasa, si-a crescut cele trei fete cu acul. Le-a invatat sa brodeze, dar Mia si Ioana au ajuns cantarete de local. Leaganul meseriei a fost Restaurantul Minerva din Craiova. Momentul care i-a marcat ultimele clipe am inteles ca a fost concertul aniversar din Sala Radiodifuziunii Romane, organizat in colaborare cu Televiziunea. MULTUMITA SI IMPACATA Cu umorul ei innascut, Ioana imi povestea acel neuitat spectacol. "Ei, cum a fost. Cum sa fie?! Parca eram madam Bulandra. Sala, scena, balcon, artisti, discurile mele in hol, am primit 16 cosuri, nene, cu flori. Acum o sa vada toata tara spectacolul pe televizor. Daca nu e spatiu, o sa ma dea in serial, ca filmul «Rebecca». Era sa mor de bucurie si de emotie a doua zi. Uite, colo-n colt, tubul de oxigen. Am primit ajutoare, medicamente, saru’ mana cui m-a ocrotit. Mi-au stat la cap un doctor si o sora. Zi si noapte. Luam la doua ore un polonic de medicamente, dar eram multumita si impacata." Asa a murit Ioana Radu, multumita si impacata, cu discurile ei la capatai.