Epoca teatrului pentru mase

Noul "regim democratic" a luat toate masurile necesare pentru a-si subordona intreaga societate. Inclusiv domeniul teatrelor, nationalizat cu un an inainte de 1948.

In februarie 1947, dramaturgul Alexandru Kiritescu, presedintele Societatii autorilor dramatici romani, anunta in ziarul Contemporanul ca la Ministerul Artelor s-a infiintat o comisie al carei scop era elaborarea unui proiect de lege pentru organizarea teatrelor din Romania.

"NASUL" "TEATRULUI PENTRU MASE". Urmand lozinca "reconstructiei spirituale a maselor", Marea Adunare Nationala a votat in iunie 1947 Legea nr. 256 "privind organizarea Teatrelor, Operelor si Filarmonicelor de Stat". Asadar, cu un an inaintea Legii etatizarii economiei incepea nationalizarea domeniului artistic. Prin lege, asezamintele de cultura deveneau institutii de stat cu "menirea si datoria de a propaga arta in masele largi". Zaharia Stancu, directorul de atunci al Teatrului National si presedintele Uniunii Scriitorilor, a pledat pentru infiintarea "teatrului pentru mase", dupa cum scria Contemporanul in martie 1948: "Subiectul e vast si aproape virgin. Ce s-a facut, s-a facut dupa 6 Martie (1945 - n.n.): echipe care au colindat targurile si satele, echipe care au intrat in fabrici si intreprinderi si au jucat pentru muncitori. Trebuia facut in asa fel incat participarea oamenilor cei mai simpli din tinuturile cele mai departate sa fie cat mai mare". Scriitorul se arata entuziasmat de numarul foarte mare de "oameni simpli" care au raspuns chemarii Teatrului National si de "cumintenia" cu care au privit spectacolele, uneori stand doi pe un loc.

UN "NU!" HOTARAT CAPRICIULUI. Tinta prima a legii teatrelor au fost companiile particulare. In noile conditii, cateva teatre de renume din Bucuresti au fost nevoite sa-si lase cortina definitiv peste scenele lor. Primul teatru care a intrat in proprietatea statului, dupa Opera si National, a fost Teatrul Municipal. Infiintat in 1940, Municipalul intrase in noua era sub conducerea actritei Lucia Sturdza Bulandra (1947-1961), al carei nume a urcat si ramas pe firmamentul teatrului pana in prezent. Teatrul "Maria Filotti" (sau Teatrul din Sarindar), infiintat in 1939, s-a inchis in 1949. Actrita Maria Filotti, cea care timp de un deceniu a condus destinele teatrului, nu a scris insa in memoriile sale - "Am ales teatrul" (1961) - despre motivele care au determinat-o sa renunte la trupa si la spectacole. Alta actrita, Dina Cocea - fiica gazetarului de stanga N.D. Cocea si protectoare a comunistilor din ilegalitate - a ridicat incepand cu 1941 "Teatrul Nostru". Amenajata la subsolul "Teatrului Comedia" (actuala sala "Majestic" a Teatrului Odeon), si aceasta companie s-a desfiintat in 1948. Cu toate acestea, Dina Cocea a ramas o figura foarte onorata si respectata in cercurile puterii comuniste. In ceea ce priveste teatrul de revista, existenta acestuia era legata de legendara Companie "Carabus" (1919-1939) si de personalitatea actorului Constantin Tanase. Dupa moartea actorului (1945), Teatrul de revista a functionat sub denumirile de Ansamblul de Estrada, apoi Teatrul de Stat de Estrada, iar din 1962 Teatrul satiric-muzical "C. Tanase".

Marea actrita Lucia Sturdza Bulandra a fost tratata cu respect de catre comunisti

"MUNCITORII STRUNGULUI SUBTIRE". Conform legii, toti actorii, pentru a putea fi angajati, aveau obligatia sa se inscrie intr-un sindicat pentru a intra astfel in cercul lumii muncitorilor. Curand au aparut trupele de amatori, care jucau pe scene improvizate in camine culturale, sali de festivitati si chiar pentru brigadierii de pe santierele nationale. Din dragoste pentru "tovarasii actori", un anume Ghervanuta de la fabrica de cauciucuri Banloc din Ploiesti i-a numit cu "dragoste frateasca" "muncitorii strungului subtire".

Pentru ca tabloul nationalizarii artei teatrale sa fie complet, dupa 1947 si repertoriul national a suferit modificari substantiale. Scena "teatrului ideologic" trebuia sa fie "curatata" de piesele "burgheze" ale autorilor "imperialisti", de aceea s-a introdus obligativitatea ca repertoriul propus sa obtina aprobare de la stat. Initial, aprobare au primit piesele de teatru sovietice. Prin Legea nr. 256, dramaturgilor li s-au acordat facilitati, precum scutirea cu pana la 75% din impozitele datorate statului, cu conditia ca "lucrarea dramatica originala sa fie de o exceptionala valoare".

EPILOG. La finele unui an de "probe", prin Decretul nr. 62 din iunie 1948, Ministerul Artelor s-a contopit cu cel al Informatiilor, rezultand o institutie cu rol in educarea si raspandirea artei si culturii "in mijlocul poporului". Sub obladuirea noului minister intrau asezamintele si caminele culturale, teatrele, cinematografia, radiodifuziunea, presa, muzica, literatura, artele plastice, invatamantul, expozitiile si muzeele.

„Marxismul este o arma de lupta si cunoastere, care permite sa patrunzi realitatea n tot cuprinsul transformarilor si interactiunilor. (…) Un scriitor care si-a nsusit marxismul n ntregime nu mai poate confunda legatura cu actualitatea cu un refren, o aluzie sau o simpla lozinca" Silvian Iosifescu

„Era si timpul! In opera de reconstructie spirituala a noului Stat romAn democratic, un sector de prima importanta pentru culturalizarea maselor, cum e acela al teatrelor, nu putea ramAne n haosul de pAna acum" Alexandru Kiritescu

Elena, sotia liderului comunist Lucretiu Patrascanu, a fost prima proprietara a Teatrului de papusi si marionete "Tandarica" CONDEIUL PROLETARIATULUI Imediat dupa 1947, n lipsa pieselor romAnesti, s-au „regAndit" piesele unor dramaturgi celebri. De pilda, „Othello" trebuia sa redea publicului ideea egalitatii ntre oameni. Regizorul Sica Alexandrescu promitea ca „«O scrisoare pierduta» va fi prezentata publicului n adevarata sa lumina". Ce presupunea aceasta ne explica tot Alexandrescu: „Modificarile esentiale ivite n mentalitate oamenilor fac astazi posibila ntelegerea lui Caragiale si repunerea lui n drepturi (…) ca scriitor neaservit clasei exploatatoare". „VEDETELE", PUSE IN SLUJBA PROGRESULUI In locul „decadentelor" companii particulare, statul a finantat aparitia teatrelor muncitoresti. Inca din 1945 a fost nfiintat Teatrul Poporului, cu filiale n orasele mari. Propagandistii din lumea presei culturale ne explica superioritatea lor prin aceea ca „joaca cel mai autentic teatru. Spectatorii sunt nepervertiti si nsetati de arta, aplaudAnd si sfArsitul pieselor. (…) Repertoriul pe cAt de larg, pe atAt de diferit: coarda sufletelor muncitorilor nefiind specializata n flora «ismelor» si a «rafinamentelor» permite frumosul sanatos sa duca viata pe drumul celui mai nalt progres. (…) (In ciuda greutatilor - n.n.) actorii s-au grimat (machiat - n.n.) ntotdeauna corect, tinAndu-si uneori oglinda unul altuia, batAndu-si fiecare n perete cuiul adus de acasa, ca sa-si atArne hainele. Lefurile sunt si ele mici". Maria Filotti si-a pierdut compania la nationalizare, dar a continuat sa joace Tot n 1945 a luat fiinta si Teatrul Confederatiei Generale a Muncii. I-au urmat Teatrul Muncitoresc CFR Giulesti (1946), Teatrul Armatei (1947), viitorul Teatru Nottara (1960) si Teatrul de Stat de papusi „Tandarica" (1949). PENTRU „TOVARÃ...SII NOSTRI" Atmosfera hei-rupista care a cuprins lumea artistilor amatori, ale caror trupe au jucat pe scenele din uzine, fabrici, licee sau scoli, a descris-o Savel Grunea - responsabil cu problemele de tineret al Uniunii Sindicatelor Artistilor, Scriitorilor si Ziaristilor (USASZ): „Vom juca pentru tovarasii nostri (brigadierii - n.n.) si le vom aduce entuziasmul nostru n dar. Si din cAnd n cAnd vom pune mAna si pe cazma - a propus altul. Nici unul dintre noi nu stim sa interpretam un rol de muncitor. Nu stim sa-i dam masivitatea, duritatea, taria caracterului".