x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Era romantică

0
Autor: Costin Anghel 16 Ian 2005 - 00:00
Era romantică


Spectacolul total l-a ţinut pe Mircea Vintilă la Cenaclul Flacăra. Când a dispărut acesta, a plecat şi Vintilă.



În perioada 1973-1975, Cenaclul Flacăra era la început. Cei ce apăreau în el erau deja iniţiaţi în ale cântatului cu public. În perioada aceea, tinerii interpreţi nu cântau decât în mici cluburi studenţeşti, la Casa Studenţilor, la "Grigore Preoteasa". "Eu am debutat într-o duminică dimineaţă, în anul 1968, la Cenaclul Atlantida, care era condus de Radu Anton Roman", povesteşte Mircea Vintilă. La Flacăra a debutat la 17 septembrie 1973, la Casa de Cultură "Slătineanu", o sală mică.

FLĂCĂRILE TINEREŢII. "Erau vremuri frumoase, eram jenant de tineri. Când mă uit acum la poze îmi vin în cap mii şi mii de amintiri", spune Mircea Vintilă. Perioada '73-'75 este pentru el "perioada romantică a Cenaclului", când nu erau onorarii, nu era nimic, doar ambiţia unor tineri cuprinşi de flăcările tinereţii. La prima ediţie a fost invitat Tudor Gheorghe. De la a doua ediţie a fost invitat şi Doru Stănculescu. Majoritatea celor ce au venit pe parcurs au fost invitaţi la Cenaclu de către George Stanca. A fost invitat şi Mircea Vintilă să cânte, într-o seară frumoasă, la "Slătineanu". "N-am fost eu superîncântat. Nu mi s-a părut o chestie aşa de mare. Cineva m-a confundat cu Sergio Endrigo, un cântăreţ italian de muzică uşoară. Îţi dai seama cât m-am enervat, eu, cântăreţ de folk, să fiu confundat cu unul de muzică uşoară? Chiar nici nu am mai vrut să vin", îşi aminteşte Mircea.

CREAŢIE MAXIMĂ. Cenaclul Flacăra a funcţionat la început ca un cenaclu literar, în care erau invitaţi scriitori, pictori, oameni de teatru. Veneau oameni care-şi recitau poeziile, veneau şi actori, erau şi poeţii care îşi recitau poeziile, începuse deja să fie o mişcare artistică, nu mai era un simplu cenaclu literar o dată cu venirea cântăreţilor. "Era o perioadă de creaţie extraordinară, cântăreţii erau foarte buni profesionişti, şi Doru Stănculescu, şi Vali Sterian, şi Marcela Saftiuc, nu vorbesc de Florian Pittiş sau ceilalţi, actorii care aveau fiecare un recital al lor. Îţi dai seama, când erau pe scenă toţi, combinata aceasta dintre recitaluri ieşea absolut senzaţională", afirmă Vintilă. Fiecare încerca să dea ce are mai bun în el. Un spectacol de la Cenaclu era de fiecare dată o surpriză. Tot ceea ce se făcea se făcea cu dragoste, nu le păsa şi nu le era frică de nimeni, aveau o lume a lor în care trăiau. "Ne întâlneam între noi, ne arătam ce compuneam, cântam, petreceam, erau nişte beţii nucleare pe vremea aia, se şi bea, se şi cânta, totul era de mare creaţie", povesteşte Vintilă.

"DOR DE SINGURĂTATE". "Eram la Sibiu, unde Adrian Păunescu are şi nişte rude. Eram eu, Florian Pittiş şi el. A chemat pe cineva să-l tundă şi să-l aranjeze. Fii atent cum s-a făcut piesa!!! Frizerul îl aranja, Florian Pittiş era la maşina de scris şi eu eram cu chitara în mână. Florian Pittiş scria ce-i spunea Adrian, iar eu cântam la chitară. Când a terminat frizerul treaba era terminată şi piesa", îşi aminteşte Mircea.

SPECTACOLE. Unul din lucrurile minunate pe care le-a oferit Cenaclul Flacăra a fost că "la spectacole era mişto faptul că noi am reuşit să rupem barierele, să ieşim din tiparele unui spectacol «clasic». Publicul nu mai era un simplu receptor, el cânta cu noi. Odată, la «Pământul deocamdată», a cântat toată sala. Sala Polivalentă era o forţă imensă, erau momente unice, irepetabile, mereu erau spectacole-surpriză", povesteşte Mircea. Înainte de 1979 s-au dat recitaluri la Teatrul "Ion Creangă". Fiecare dintre cei care puteau susţine recitaluri aveau câte o seară a lor cu nişte invitaţi. Pentru Mircea Vintilă, aceea a fost perioada maximă a Cenaclului, din punct de vedere sentimental. Din '79, Cenaclul a ieşit pe stadioane, şi acestea se umpleau. În anul 1982, Mircea a plecat din Cenaclu. "Nu mai erau spectacolele alea care-mi plăceau mie, încet, încet începuseră să-mi plece şi prietenii", motivează el.
Citeşte mai multe despre:   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de