x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Fenomen inepuizabil

Fenomen inepuizabil

de Anca Stanescu    |    29 Ian 2007   •   00:00
Fenomen inepuizabil
Nepretuitele amintiri

Florin si-a uimit deopotriva spectatorii, telespectatorii si colegii. Am pasit in lumea fascinanta a trecutului, langa cei care i-au fost alaturi pe scena sau pe platourile de filmare. Pentru toti absolut, Florin este un profesionist desavarsit si mai mult decat un coleg.

PRINTUL MASKIN... PENTRU TOATA VIATA. "Ce-as putea sa spun despre Florin Piersic? Nu-mi ajung cuvintele. Este legat de toata adolescenta si maturitatea mea, in special din punct de vedere artistic", spune Ileana Stana Ionescu. "In 1965 am venit din Piatra-Neamt, la Teatrul National Bucuresti, iar prima piesa pe care am jucat-o a fost «Idiotul» dupa Dostoiewski. El l-a interpretat pe printul Maskin si, intr-un anume fel, a ramas pentru mine printul Maskin pentru toata viata. A fost primul partener de scena pentru mine aici, in Bucuresti, insa a insemnat mult mai mult decat un coleg. In afara de faptul ca este un barbat frumos, cu pres-tanta, este si un profesionist excelent. Cele mai importante spectacole si filme in care am jucat impreuna au fost: «Eu, tu si Ovidiu» «Gaitele», «Logodnicele aterizeaza la Paris» si, bineinteles, «Idiotul». Il pretuiesc enorm, am avut atatea de invatat de la el, si profesional, si uman, incat pur si simplu cuvintele imi par insuficiente, conteaza ce simti, ce iti creeaza cineva in suflet. Cel mai mare vis al meu, legat de Piersic, este ca, inainte de incheierea vietii noastre artistice, sa mai apucam sa jucam o data impreuna pe scena."

FLORIN? UN FENOMEN. Pe Iurie Darie, Florin nu inceteaza sa-l uimeasca. "Este pur si simplu un fenomen", ne-a spus acesta, "iar fenomenele nu se studiaza, nu se baga sub lupa in laborator, ele au un statut aparte: ori te culca la pamant ori te inalta la cer. Nu faci nimic daca le iei si le analizezi detaliat. L-am cunoscut o viata intreaga, dar ce folos, ca tot ma uimeste continuu. Are nenumarate resurse si potentialitati, este pur si simplu inepuizabil. Rolurile pe care le-a interpretat in teatru si filme ating toate fatetele umane, sunt extrem de complexe si i-au pus in evidenta in mod desavarsit resursele. Cred ca este ca un imens tezaur care are de toate: bucurie, lacrimi, intelepciune, dor, o multime de povesti cu noi toti. Sa ne traiasca si sa traiasca si doamnelor!"

ACTOR DE DRAGOSTE SI FRUMUSETE. Colegul Ion Besoiu il apreciaza mai ales pentru capacitatea inegalabila de a aduce buna-dispozitie, de a fi o sursa nesecata de optimism. "In opinia catorva colegi mai hazosi, Piersic este un actor «de dragoste si frumusete». Constantin Rautchi a spus la un moment dat ca «nu este bine sa joci cu el pe scena, pentru ca se uita toata lumea (doar) la el si rade». Eu, dimpotriva, spun ca ar fi chiar foarte bine sa se joace cu Piersic pe scena, pentru ca este capabil sa aduca in sufletul fiecaruia buna dispozitie, un tonus deosebit, este plin de energie, pe care bineinteles o transmite si celor care il urmaresc. Nu cred ca poate exista un al doilea ca el, adica o imbinare perfecta intre talent si profesionalism. Sa ne traiasca si sa ne bucure cat mai mult cu sufletul lui, cu talentul si umorul pe care le are din belsug!"

NEPRETUIT. Pentru Jean Constantin, Florin Piersic "este un coleg minunat, extraordinar, un partener deosebit atat pe scena cat si in afara ei, poti sa lucrezi mult cu el, pentru ca mereu te sprijina si simti ca ai pe cine sa te bizui. E un actor complet, carismatic, extrem de talentat, foarte bun profesionist, dar in acelasi timp inzestrat cu un respect urias pentru oameni, caldura sufleteasca si mult bun-simt. Am jucat intr-o multime de filme impreuna, de la prima serie a aventurosului «Haiducii lui Saptecai» la «Eu, tu si Ovidiu» si cate si mai cate.... O intamplare haioasa din timpul filmarilor a fost in «Explozia», asta pentru ca Piersic e perfectionist si tine ca totul sa se desfasoare cat mai bine. Asa ca, intr-un exces de zel, s-a dedicat asa bine rolului (eram pe un vas) incat mi-a dat un branci adevarat si am cazut de-a binelea in hambar, peste sacii de acolo, dar, din fericire, nu am patit nimic. Anul asta m-a invitat si pe mine sa merg la ziua lui de nastere, la Cluj, sa mai punem tara la cale si a zis ca se supara daca nu ajung. Asa ca fac tot posibilul sa fiu acolo, ca altfel m-a amenintat ca nu-mi mai vorbeste toata viata!"

"Il pretuiesc enorm, am avut atatea de invatat de la el, si profesional, si uman, incat pur si simplu cuvintele par insuficiente, conteaza ce iti creeaza cineva in suflet. Visez ca, inainte de incheierea vietii noastre artistice, sa mai apucam sa jucam cel putin o data impreuna pe scena"
  • Ileana Stana Ionescu

    "Este o persoana extrem de speciala atat pentru noi, colegii lui, cat si pentru cei care i-au stat aproape intr-o ipostaza sau alta. L-am cunoscut o viata intreaga, dar ce folos, ma uimeste continuu "
  • Iurie Darie

    "O intamplare haioasa din timpul filmarilor a fost in «Explozia», asta pentru ca Piersic e perfectionist si tine ca totul sa se desfasoare cat mai bine. Asa ca, intr-un exces de zel, s-a dedicat asa bine rolului (eram pe un vas) incat mi-a dat un branci de am cazut de-a binelea in hambar, peste sacii de acolo"
  • Jean Constantin

    Anul asta m-a invitat si pe mine sa merg la ziua lui de nastere, la Cluj, sa mai punem tara la cale si a zis ca se supara daca nu ajung. Asa ca fac tot posibilul sa fiu acolo, ca altfel nu-mi mai vorbeste toata viata"
  • Jean Constantin

    "Florin este un actor care iti descreteste fruntea si iti patrunde undeva adanc in suflet. Nu cred ca mai poate exista un al doilea actor ca el, o imbinare perfecta intre talent si profesionalism"
  • Ion Besoiu
  • Tatal lui Margelatu
    Scenarist, prozator, epigramist, Nicolae Paul Mihail este cel care, alaturi de Eugen Barbu, a dat viata personajului Margelatu din serialul legendar al Epocii de Aur. Dintre operele cele mai vrednice de mentionat fac parte coscenariile pentru serialul "Haiducii", in colaborare cu Mihai Opris. "Pe atunci Corifeu era Eugen Barbu. O parte din serialul «Haiducii» s-a turnat in Sinaia. O intamplare amuzanta a fost aceea in care actorul Giugaru, prins de nevasta lui, Marghioala, in timp ce o incomoda pe Marga Barbu (Anita), era nevoit sa coboare pe niste cearceafuri innodate ca sa nu fie prins la prezumptiva amanta. Bineinteles ca Jugaru, care era mai marisor, nu putea cobori pe franghie si atunci s-a recurs la o dublura in persoana unui tigan destul de pricopsit, cu 20 de ani mai tanar, care a fost filmat de la spate", zambeste domnul Mihail in amintirea acestei patanii. "Margelatu", 8 filme de lungmetraj, nu e putin. Un scenariu de film are, de obicei, 60 de pagini si nu e usor de scris. "O perioada de ciuguleli, de informatii, de documentare. Pe urma, o perioada de discutii cu injuraturi, cu bautura, cu "nu-i asa?", "da’ cutare?", un fel de "hardaul lui Satan", pana cand se pritoceste toata zgura si ramane un esafodaj de idei pe care, dupa aceea, trebuie sa-l imbogatesti, sa-l faci literatura, arta", prezinta Nicolae Mihail modul cum a luat nastere serialul "Margelatu". A participat si la filmari, desi scenaristii nu au ce cauta in treaba asta. "Adevaratul autor al unui film este regizorul, sa fie clar. Noi suntem copii de mingii, dar niste copii de mingii foarte aplicati", spune raspicat coscenaristul. "Nimeni nu e in totalitate extraordinar, dar fiecare atinge cateodata cerul, erupe asemeni unui vulcan dintr-un ocean de banalitate, fiind singura lui justificare de a fi", conchide metaforic Nicolae Paul Mihail, unul dintre cei doi tati ai lui "Margelatu". (Raluca Grintescu)
    ×
    Subiecte în articol: scenă viata florin piersic editie de colectie