x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Gioconda numita Darclee

0
Autor: Loreta Popa 02 Oct 2006 - 00:00
Gioconda numita Darclee


SILVIA POPOVICI
Darclee rula pe ecranele romanesti... Intrai de dimineata in sala de cinematograf si puteai sta cat te lasa inima...

Cel mai ieftin bilet era 1,50... Tata muncise serios ca sa isi ia bilete la Darclee, cred ca a vazut filmul de peste 30 de ori. Era indragostit de Silvia Popovici. Il induiosa prin felul in care interpreta, stia filmul cadru cu cadru. Nu era de meserie, dar era fascinat de talent. Mi-a marturisit de curand ca il incearca un oarecare regret pentru ca nu se mai poate lasa vrajit de magia ecranului, nu se mai poate abandona cu atata speranta precum o facea in tinerete.

RABDARE. Inainte de a opta pentru studii de actorie, Silvia Popovici visa sa urmeze psihologia, pedagogia sau chiar sa devina cantareata. Juca intr-o echipa de amatori si la sfatul cuiva a decis ca ar fi bine sa se consacre studiilor de actorie. Primul examen public a fost "La mere", in regia lui Iulian Mihu si Manole Marcus. A dat dovada unei sensibilitati lirice de mare profunzime, expresivitate filmica inzestrata cu distinctie si finete, accesibila doar zonelor de mare puritate sufleteasca. Regizorii o solicita in cateva roluri stereotipe, dar va reusi sa se impuna cu un rol de compozitie in care se regasesc sensibilitatea si lirismul primei sale aparitii, intarite de o maturitate expresiva, de o forta dramatica de mare adancime psihologica, intruchipand o mare artista, Hariclea Darclee.

DESTIN. Exigenta cu sine insasi, va arbora aceeasi seriozitate profesionala cu toate rolurile ce i s-au incredintat, preocupata de destinul personajelor sale. Intalnirea ce a marcat-o profesional a fost cea cu Malvina Ursianu, la "Gioconda fara suras", unde il avea partener pe Ion Marinescu. Dupa acest rol, actrita va da viata unei galerii de personaje complexe, inzestrate cu duiosie si daruire, cu credinta in filmele "Serata", "Trecatoarele iubiri", "Intoarcerea lui Voda Lapusneanu", "Trepte spre cer", "Mania". Fatete deosebite ale unui prototip feminin care se confrunta cu mari drame personale. Seria marilor roluri a fost intrerupta la momentul cand, dusa de urgenta la spital, medicii constata lipsa unui tub de oxigen care i-ar fi putut salva viata actritei. Clipe pretioase, o gura de oxigen, pe care l-a daruit atator generatii prin bucuria cu care a dat viata personajelor sale.

"Prieteniile din tinerete sunt si raman cele mai statornice, chiar daca ne-am intalnit ulterior foarte rar, intrucat viata ne-a inghitit cu lacomie timpul destinat trairii. Undeva in suflet exista splendida noastra candoare tinereasca si acea curatenie si camaraderie cinstita care ne-au pastrat uniti. Eram mandri de tot ceea ce infaptuia fiecare." - Alta Victoria Dobre despre Promotia de Aur
CURAJUL MARTURISIRII EMOTIILOR
"Hotarasem, declara Silvia Popovici, ca, daca nu reusesc sa ma afirm in primii doi ani dupa absolvire, renunt la actorie si fac alta meserie, oricare alta." Consacrarea ei a venit o data cu debutul regizoarei Malvina Ursianu, care in 1968 a ales-o pe Silvia Popovici sa interpreteze rolul principal din filmul "Gioconda fara suras". In viata din spatele camerelor de filmat, Silvia Popovici a fost o buna colega pentru cei din Promotia de aur, iar simpatia pe care Amza Pellea i-a aratat-o in acea perioada a tineretii tumultuoase s-a oprit atunci cand un om de bine l-a informat ca actrita sufera de TBC, asa ca a renuntat sa o ia in casatorie. De profesie tehnician gaz metan, Maxim Berghianu nu s-a temut. A luat-o de sotie si au fost impreuna mult timp, acesta avand mai multe functii importante, printre care si cea de ministru. Regizorul care i-a cultivat talentul Silviei, Malvina Ursianu, spunea despre actrita: "Stilul interpretativ al Silviei Popovici este un dar facut celor care au curajul emotiei deschise. Il daruieste insa in egala masura si celor care nu au curajul marturisirii acestei emotii. Este paradoxul fatal si nobil al oricarui act de creatie". Actrita care a intruchipat-o pe Darclee si care a intunecat mintile atator barbati de-a lungul vremii s-a nascut la 7 mai 1933, la Fundata, Brasov, si a pasit prea devreme in cealalta lume, la 16 septembrie 1993, Bucuresti. (Documentare "Almanahul Cinema" si "Almanahul revistei Teatrul" 1989)
Citeşte mai multe despre:   popovici,   editie de colectie,   silvia popovici

Serviciul de email marketing furnizat de