x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Hoinar prin Martisor

0
27 Feb 2005 - 00:00

MOSTENIREA LUI ARGHEZI
E o strada intr-un cartier bucurestean. E o casa privita de doua morminte. E o livada cu ciresi, e o alee cu lilieci, e o istorie scrisa pe rafturi cu carti, pe obiecte vechi si sacre.

CATALIN PRUTEANU

Tudor Arghezi si sotia sa, Paraschiva, sunt inmormantati chiar in curtea casei de la Martisor, pe care au cladit-o cu mainile lor
Martisorul isi traieste viata cu bune si rele de peste 70 de ani. Este casa in care Tudor Arghezi si familia au cunoscut fericirea si durerea, in care marele scriitor a creat unele dintre cele mai mari opere ale literaturii romane din secolul trecut. In 1926, poetul a cumparat de la stat un teren de 17.250 de metri patrati. "In zona erau case modeste cand s-a stabilit Arghezi aici. Tramvaiul nu ajungea decat pana la vechiul abator", ne-a spus profesorul Aurel Ciulei, unul dintre custozii casei de la Martisor. Si fiica scriitorului, Mitzura Arghezi, spune ca locul nu prea era locuit: "Tata cand a cumparat, era o groapa. Erau visini, din care o parte a pastrat. Primaria de sector a vandut terenul foarte ieftin." Arghezi era un om gospodar si s-a apucat de treaba. Voia sa ridice o casa si sa ingrijeasca o gradina. Amenajarea a durat insa vreo 10 ani, din 1930, cand Arghezi s-a mutat cu intreaga familie: sotia, Paraschiva, si copiii, Mitzura-Domnica si Iosif-Barnutiu. Casa si anexele au fost concepute chiar de Tudor Arghezi impreuna cu Paraschiva.

MARTISOARE PE RAMURI. Strada, sau mai bine spus mahalaua, nu avea un nume. Mitzura Arghezi ne-a povestit ca tatal sau a observat cum locuitorii legau de ramurile copacilor, primavara, de 1 Martie, snururi albe si rosii. "Tata a rugat primaria de sector ca, atunci cand vor face strada, sa-i puna numele «Martisor»", povesteste fiica. Rugamintea poetului a fost ascultata si strada a fost botezata dupa numele simbolului romanesc al primaverii.

Inconjurat de cei dragi, Arghezi a avut toate conditiile pentru a scrie. "Martisorul este patria literaturii mele. De acolo au iesit «Cuvintele Potrivite» si toate scrierile adunate acuma intr-o multime de volume, gandite la o masa dintr-o camera mica pe care mi-o rezervasem pentru reverie... Pentru mine, Martisorul e un lucru de neuitat. Cred ca acolo mi s-a plamadit cerneala si mi-a inviat oarecum condeiul", consemneaza poetul. Camera de lucru a lui Tudor Arghezi este pastrata acum intacta la Martisor.

TESTAMENT. In curte sunt trei morminte: cel al faimosului caine Zdreanta, langa cusca inscriptionata cu numele sau, cel al Paraschivei, trecuta la cele vesnice in 1966, si cel al lui Arghezi insusi, mort la mai putin de un an dupa ea, pe 14 iulie 1967. "Tata mi-a spus ca nu va trece anul de la moartea mamei si se va duce si el. Si asa a fost", isi aminteste Mitzura Arghezi. In 1959, Arghezi primise o locuinta de la stat si se mutase impreuna cu intreaga familie intr-un apartament de pe Bulevardul Aviatorilor, apoi pe Strada Arhitect Cerchez. "Casa este facuta din bambus, prefabricate italiene si barne. Era greu de intretinut", spune Mitzura Arghezi. Scriitorul fuma mult si avea probleme de sanatate. Martisorul era greu de incalzit iarna, asa ca familia Arghezi s-a mutat bucuroasa intr-o locuinta cu calorifere. Inainte de moarte, poetul a donat locuinta statului, cu intentia de a se organiza aici un muzeu. Formalitatile au durat insa sapte ani. De abia in 1974, Martisorul a devenit, prin hotararea Guvernului de atunci, Casa Memoriala "Tudor Arghezi", "obiectiv cultural-national, coordonat si administrat de Muzeul National al Literaturii Romane".

Martisorul este opera Paraschivei... ea a gandit casa si gradina noastra. Ea era pe schele dirijand dulgherii, ea - facand bucatele de pranz si de seara, ea - prezenta in toate lucrurile mici si mari, cu un spirit si cu un optimism gospodaresc remarcabil... In toate imprejurarile vietii, Paraschiva era prezenta cu inima si cu bratele - Tudor Arghezi

MARTISORUL L-A SALVAT PE ARGHEZI IN ANII PRIGOANEI
Tudor Arghezi si-a incheiat viata in 1967, inconjurat de familia pe care a iubit-o mereu
Familia Arghezi a trait 30 de ani la Martisor. "Au fost si clipe bune, si clipe rele. Pe 15 aprilie 1943 a fost prima oara cand ne-au bombardat avioanele americane. In jurul casei au cazut cinci bombe. A fost bombardat tot cartierul. Ce de maini si picioare am adunat in zilele acelea! Nici nu mai puteam sa mancam de scarba", isi aminteste Mitzura Arghezi. Cei mai grei ani au fost insa dupa razboi, cand poetul a fost interzis. "In acea perioada a tradus fabulele lui Kralov si romanul lui Gogol, «Suflete moarte»", spune Mitzura. Traducerile au fost multa vreme singura sursa de venit a lui Arghezi, pentru ca poetul "s-a incapatanat sa traiasca numai din scris". Incepand cu 1947, in presa socialistas-a inceput o campanie de denigrare a omului Arghezi si a operei sale. "Martisorul l-a salvat", afirma profesorul Aurel Ciulei. Uitat de prieteni, poetul a reusit sa-si construiasca la Martisor un paradis numai pentru el, familie si putinii prieteni apropiati.

PROZATOR, POET, TIPOGRAF
Cu toate ca principala sursa de venit a fost pentru Arghezi scrisul, poetul a incercat si alte investitii. Intre 1933 si 1935 construieste o cladire pentru o tipografie, iar in 1941 devine posesorul cartii de mester tipograf-culegator si al unui brevet. In 1936 amenajeaza o ghetarie. Cultiva vita-de-vie si ciresi. "Tata se ocupa de vin. Facea vin din via proprie. Prin 1950-1951 s-au introdus cartelele pentru alimente si tata trebuia sa dea la stat cota din vin. El nu voia si, dupa ce cu greu a obtinut aprobarea, a scos via", spune fiica. Nici tipografia nu a scapat de mania proletara a comunistilor. "In 1948 au venit niste insi si au luat utilajele", isi aminteste Mitzura Arghezi.

CRESA-MUZEU. Martisorul a trecut prin multe. Cele doua cutremure mari la care a rezistat, cel din 1940 si cel din 1977, arata ca materialele din care a fost plamadita - bambus si prefabricate italiene - au fost alese inspirat de catre Arghezi. Dupa cutremurul din 1977, autoritatile au vrut sa termine cu muzeul. Mai-marii zilei planuiau atunci sa faca acolo o cresa. Mitzura Arghezi este cea care a luptat din rasputeri sa nu fie distrusa o mare parte din istoria literaturii romanesti. Asa se face ca acum Martisorul este inca imbibat de spiritul marelui poet. Pe masa de lucru a scriitorului sunt pastrate lucrurile personale ale acestuia: ultima pereche de ochelari pe care a purtat-o, instrumentele de scris.

6.000 DE VIZITATORI ANUAL. Casa, foarte spatioasa si bine gandita, este plina cu cartile si tablourile lui Tudor Arghezi, tablouri daruite de prietenii artisti. Singura problema a reprezentat-o fundatia, care incepuse sa se afunde in pamant. Anul trecut s-au reusit consolidarea acesteia si repararea peretilor exteriori, ne-a spus profesorul Ciulei. "Nu ne putem plange de vizitatori", mai spun profesorul Ciulei si muzeograful Eugenia Oprescu. Biletul costa doar 15.300 de lei, iar anul trecut au fost la Martisor peste 6.000 de persoane. Cei mai multi sunt copii, incantati sa vada cusca lui Zdreanta si mormantul in care faimosul catel se odihneste acum, dupa o viata lunga de 16 ani.

In Martisor am trait vreme indelungata in tovarasia nevesti-mii si a cainilor nostri care au disparut unul cate unul. In Martisor, copiii nostri au devenit oameni mari, mari in sensul maturitatii. Pentru mine, Martisorul e un lucru de neuitat - Tudor Arghezi

Au fost si clipe bune, si clipe rele. Pe 15 aprilie 1943 a fost prima oara cand ne-au bombardat avioanele americane. In jurul casei au cazut cinci bombe. A fost bombardat tot cartierul. Ce de maini si picioare am adunat in zilele acelea! - Mitzura Arghezi

SE TREZEA MEREU BINE DISPUS
Mitzura Arghezi (foto) este cea care s-a luptat de-a lungul anilor pentru pastrarea casei de la Martisor asa cum a lasat-o scriitorul. Poetul scria numai noaptea, pana spre dimineata. Scria in fiecare zi in camera de lucru, unde avea si un pat, care este pastrat si acum in casa memoriala. "Tata se trezea intotdeauna bine dispus", spune Mitzura Arghezi. Fiica povesteste ca pamfletele usturatoare ale tatalui sau ii facea pe cei care nu-l cunosteau personal sa se intrebe daca Tudor Arghezi era aspru si cu familia. Arghezi era un familist si un om de o sensibilitate extraordinara. Era un iubitor de animale, iar aceasta trasatura este mostenire de familie. La Martisor vietuiesc acum, liberi sa alerge printre ciresii din livada, nu mai putin de sapte caini. Zdreanta, prietenul pentru care Arghezi a scris faimoasa poezie, zace inmormantat in pamantul Martisorului. Cainele a trait 16 ani, fiind nascut in 25 mai 1942 si inchizand pentru totdeauna ochii "de faianta" la 18 iunie 1958.
Citeşte mai multe despre:   casa,   tudor,   editie de colectie,   arghezi,   martisor,   mitzura,   martisorul,   poetul,   mitzura arghezi

Serviciul de email marketing furnizat de