In Hordou

Am ajuns in satul lui Cosbuc intr-o zi ploioasa; nici urma de bucuria senina a verii din poezie.

Satul tacea linistit, ascuns in stropii ce cadeau desi din cer. Nu-i ameninta stabilitatea decat Salauta vijelioasa, care crestea cu centimetri buni la fiecare ora, amenintand sa inunde casele de pe mal. La o poarta, cateva biciclete, semn ca asezarea nu e pustie. Dar chiar de ar fi o zi insorita, ulitele n-ar fi pline. Cativa dintre ultimii tarani si-ar pune coasa in spate si s-ar duce sus, "la deal", unde-si au o bucatica de pamant. Daca ar fi zi de sarbatoare, cateva batrane si-ar cauta prin lazi prafuite o ie si o fusta si s-ar indrepta spre biserica. Tineri ai vedea rar si intr-o zi fierbinte; peste jumatate dintre localnici au plecat in pribegie, spre Apusul bogat. Se intorc la cativa ani o data, pentru a-si darama casele vechi, case inca bune de locuit, si a ridica altele cu etaj, termopane si apa curenta, care sa le intreaca pe cele ale vecinilor. Cand cineva isi ridica o casa, tot satul vine la claca, sa-l ajute. Faramitat de imprastierea locuitorilor prin lume, satul nou pastreaza totusi solidaritatea celui de altadata. La nunti, inmormantari si botezuri se aduna la Caminul Cultural pentru a praznui toti cei 700 de oameni ramasi. La Festivalul "Nunta Zamfirei" mai poti sa participi doar cu imaginatia, uitandu-te intr-un album. "Am infiintat in 2000 «Zamfira». Aveam ansamblu de dansuri, dar pentru ca au plecat toti prin Spania, Germania si Australia, din 2004 n-am mai avut cu cine face festivalul", spune cu regret primarul Nicolae Anghel. Urma poetului totusi e puternica, in trasaturile stranepotilor sai, Maria si George, in leganutul si banca din casa memoriala, in dragostea pentru ogorul lucrat ca-n vremuri de demult, cu plugul tras de cal.

GEORGE COSBUC A FOST ACAR. "De fapt, sunt singurul din familie care ma scriu Gheorghe", spune barbatul cu ochi albastri, care aduce la profil cu poetul. "Ceva trasaturi comune avem, dar eu fiind fara invatatura - am numai doua clase." "Daca avea noua clase, era poet", rade de el sora-sa, Maria. In Ardeal e mai des intalnita varianta "George"; asa-l cheama pe fiu, asa pe nepot. Mai aflam de la stranepotul poetului ca si el, si Maria au fost greco-catolici, traditie veche in familie (tatal poetului era preot greco-catolic), dar ca au fost nevoiti sa devina ortodocsi in timpul comunistilor. Nu s-au intors la vechea confesiune, pentru ca, in fond, ritualul este acelasi. "Betivii din sat, aia de nu se pot lasa altfel de bautura, trec la penticostali. Apoi fac o droaie de copii; unul are 16, si toti baieti", povesteste femeia, mai vorbareata.

"Am infiintat in anul 2000 Festivalul «Nunta Zamfirei». Aveam ansamblu de dansuri, dar pentru ca au plecat toti prin Spania, Germania si Australia, din 2004 n-am mai avut cu cine face festivalul" - Nicolae Anghel, primar

PEISAJ DORIT DE TURISTI

Satul Cosbuc, fost Hordou, se intinde pe 4.838 de hectare. Principala ocupatie a locuitorilor e cresterea animalelor. Primarul, inspirat de peisaj, ar dori sa infiinteze cateva pensiuni, dar pentru obtinerea avizelor de pensiune ar fi necesar sa existe apa curenta si canalizare. "Apa avem, dar de la izvoarele captate din munte, si aproape fiecare gospodarie are fosa septica." Pentru ca omenii de afaceri sa se simta bine in vacanta, la Cosbuc, ei ar trebui sa gaseasca aici si internet prin fibra optica, si semnal GSM, ceea ce deocamdata e doar un vis.

NEPOTII LUI COSBUC, CANTAREA ROMANIEI SI TARAF TV

Bunicul Mariei si-al lui George Cosbuc a fost fratele poetului. Maria apucase sa faca doar patru clase cand au venit rusii. Parintilor li s-a pus eticheta "chiaburi" si in ’49 familia a fost scoasa din casa care e acum muzeu. Nepoata lui Cosbuc a fost remarcata de oficialitatile comuniste si a ajuns la "Cantarea Romaniei". Mentinute intr-un mod artificial de "Cantare", obiceiurile s-au pierdut acum. "Nu se mai face sezatoare. Ne mai strangem vreo trei din astea mai batrane si taiem un miel, il frigem, bem tuica. Tarafuri nu-s, batranii or murit si n-or avut urmas", zice Maria. Acum, in mai toate casele din Cosbuc se aude "Taraf TV". Kitsch-ul n-a venit doar pe calea undelor. Tarancile obisnuite cu vizite de turisti straini si-au sufocat peretii cu stergare si icoane la duzina. La Elisabeta Cirea i-a cazat primarul pe multi francezi. "Au vrut sa locuiasca intr-o camera specifica zonei." Numai ca in aceasta casa nu gasesti nimic din simplitatea casei traditionale. Un covor persan cat un perete, avand drept tema "Cina cea de taina", o face pe gospodina sa se faleasca: "Da’ uitati-va, dom’ primar, ce grozav e!".

MESTESUGARUL CEL IUBIT

Mos Valeriu, la cei 90 de ani ai sai, inca lucreaza fierul, in atelierul de pe malul Salautei. O femeie de vreo 50 de ani da sa-i intre in curte, dar cand ne vede, se retrage sfioasa. "E draguta lui; in tinerete se bateau femeile de la el", imi face primarul cu ochiul. Mos Valeriu il aude si-i da replica imediat: "Lasa, ca nu te-am intrecut". L-am gasit mesterind un plug: "Eu le fac sistem nou, il pune omul in brazda si merge singur. Numai sa pot birui, atatia clienti am". Ginerele, care-l ajuta uneori, ofteaza: "De-ai muri, nu le mai face nimeni!".