x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

In pustietatea Baraganului

0
Autor: Cristina Diac 29 Aug 2005 - 00:00
In pustietatea Baraganului


FUNDATA
Prin voia soartei si a lor, o parte din basarabenii si bucovinenii care au fugit in Romania de frica rusilor in 1940 isi traiesc astazi batranetea la Fundata, un sat din mijlocul Baraganului. Populatia satelor si-a dat seama ca nu mai apartine de Romania cand a vazut primariile pustii.

Cu 15 kilometri inainte de Slobozia, parasim drumul national ce leaga Bucurestiul de Constanta. Urmam indicatorul si o luam spre stanga. Drumul spre Fundata e un fel de carare aproximativ pietruita, plina de hartoape. Le ocolim cum putem si inchidem rapid geamurile: probabil ca de la sosea deja nu se mai distinge masina din norul gros de praf.

IN FINE, AJUNGEM. Ce cautam noi in mijlocul Baraganului, la Fundata - un sat uitat de lume, fara primarie, fara scoala, fara post de politie, ce probabil ca nu se gaseste pe nici o harta!? Dintre cei mai varstnici locuitori ai sai, multi sunt romani din Basarabia care au trait evenimentele din vara lui 1940 si au primit apoi colonizare in Banat.

"DIN LAC IN PUT". Batranii de la Fundata erau in 1940 copii sau adolescenti. O parte din ei a plecat in Romania cu parintii si cu fratii sau numai cu unul din parinti, o parte a familiei ramanand pe loc. In noaptea de Rusalii a anului 1951, in contextul divergentelor dintre Stalin si Tito, conducatorul Iugoslaviei comuniste, locuitorii din satele aflate pe o raza de 50 de kilometri de la granita cu tara vecina de peste Dunare au fost deportati in Baragan. Asa au ajuns la Fundata, care atunci nu era nici macar satul fara primarie si fara scoala care este astazi. Atunci era doar camp deschis. Printre ei se aflau multi basarabeni si bucovineni, care isi luau astfel viata de la zero, pentru a treia oara in zece ani.

Dincolo de cabinetele oamenilor politici, in afara Palatului Regal sau a Consiliului de Ministri, incepe tara adevarata, cu oameni reali, cu bucuriile si dramele lor. Astazi stim mai multe referitor la ce a crezut Regele Carol al II-lea despre notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 sau ce si cat au stiut factorii de decizie de la Bucuresti despre ce avea sa se intample peste cateva zile. Cunoastem ce au spus si cum au votat membrii Consiliului de Coroana tinut in doua randuri noaptea tarziu sau dimineata devreme - depinde cum privesti. Dar ce stiau oamenii, cetatenii romani din Basarabia si nordul Bucovinei cedate in vara lui 1940?

La intoarcerea de la camp, locuitorii satelor din Basarabia au gasit primariile pustii. Ion Ciomartan (foto) a inteles astfel ca "se intamplase ceva"

"GRIJA" AUTORITATILOR. "Noi eram la camp, cand am venit seara am vazut ca nu mai era primar, nu mai era jandarm, nu mai era sef de post, nu mai era nimic. A plecat primarul, au plecat si invatatorii. Oamenii obisnuiti nici n-au stiut, erau la camp, de unde sa stie ce se intamplase? Probabil ca autoritatile au primit un telefon, un ordin sau altceva si cum l-au primit au si plecat. Cand am ajund seara de la camp si am vazut ca au disparut acestia, ne-am dat seama ca se intamplase ceva. Si cum au plecat ei, a doua zi au si intrat rusii. Au pus granita pe Prut si asta a fost", isi aminteste astfel acea zi Ion Ciomartan, nascut in 1912 in judetul Tighina. Locuitorii oraselor au fost ceva mai bine informati. Unii dintre ei aveau radio, de unde au aflat despre decizia Bucurestiului de a ceda teritoriile cerute de sovietici. De asemenea, au ascultat stirea conform careia populatia civila care doreste sa plece din teritoriile cedate are la dispozitie trei zile sa o faca. Mai mult decat atat, se pare ca in mediul urban au circulat cu cateva zile inainte tot felul de zvonuri, alarmiste si contradictorii ca mai toate zvonurile, cum ca "urmeaza sa se intample ceva".

Basarabia a fost intotdeauna cea mai inapoiata zona a tarii, cu cel mai scazut grad de urbanizare si cu o populatie locuind in majoritate la sat. Autoritatile au plecat in graba, preocupate mai mult sa-si asigure propria retragere in bune conditii decat sa informeze cetatenii despre schimbarile petrecute. In aceste conditii, se naste intrebarea cati dintre locuitorii celor doua provincii au aflat in timp util despre cedare si mai ales despre posibilitatea de a se retrage in Romania intr-un interval si asa extrem de scurt?

FARA TINTA. In vara lui 1940, o parte a populatiei a venit in Romania. "Unii au plecat cu carutele, altii pe jos, cu ce aveau pe ei, care cum a apucat", relateaza Victor Frunza, nascut la Cernauti in 1932. "Fuga a fost noaptea, se fixase granita si se fugea noaptea, cu ce puteai sa iei." Din cate se pare, multi dintre cei care au ales sa vina in Romania nu au avut nici o tinta precisa, nu au primit nici un fel de indicatie unde anume sa mearga, in ce orase se primesc refugiatii. Fiecare a apelat la rude, cunoscuti sau au venit pur si simplu, lasandu-se in voia sortii. "Am venit la Bucuresti, la niste rude ale noastre", spune Victor Frunza. "Parintii mei s-au stabilit in Ramnicu Sarat, povesteste si Sergiu Gramovici. In Basarabia, tata fusese macelar si avea relatii cu niste comercianti din Romania, de la Ramnicu Sarat, de unde cumpara porci." In general, au plecat regatenii veniti ca sa-si indeplineasca serviciul. Din sate, dar si din orase, au plecat notabilitatile - preotul, invatatorul, functionarii de stat. Au mai plecat si cei care facusera politica de dreapta, cuzistii, legionarii, care banuiau ce-i asteapta sub regimul sovietic. Evident, majoritatea populatiei a ramas pe loc. Oamenii nu aveau unde sa se duca ori nu cutezau sa-si paraseasca gospodariile. In general, au ramas locuitorii satelor, dar si oraseni. In schimb, plecarea elitelor spre Romania a constituit prilej pentru promovari rapide si neasteptate.

In 22 de ani de administratie romaneasca, regimurile de la Bucuresti n-au putut sau nu au vrut sa le insufle basarabenilor sentimentul apartenentei la Romania. Tamarei Lututovici (foto) ii era indiferent in 1940, daca traieste in URSS sau in Romania

DEPORTATI. Cei ramasi au avut parte de un tratament mai bun sau mai rau din partea ocupantilor sovietici. O buna parte din populatie si-a continuat existenta obisnuita.

Nu s-a refugiat in Romania, nici nu a fost deportata in Basarabia. A avut parte de neplacerile antrenate de orice schimbare de regim. Chiar daca nu toti au avut de indurat suferinte fizice, aproape ca nu exista familie din care sa nu fi fost deportat cineva.

Treptat, au vazut cum unele rude sau prieteni incep sa dispara, fara sa stie precis unde, desi mai toata lumea banuia: in Siberia. Au fost ridicate rudele celor care plecasera in Romania. Au mai luat calea Siberiei cei care facusera politica. "Mama avea un var care fusese 10 ani primar liberal", isi aminteste Tamara Lututovici. "L-au ridicat intr-o noapte, cu familia, ca si pe vecinul care era taranist. Au fost deportati in Siberia." "Au deportat pe un var al meu, cand au intrat la trei zile l-au si luat, spune Ion Ciomartan. El avea patru clase rusesti si cand le-a terminat au venit romanii si a facut patru clase romanesti. Era presedintele bancii si controla toate bancile populare din judet. L-a luat pe el primul si apoi pe un unchi al meu in septembrie. Si apoi l-a luat pe un cumatru al tatei."

"Nasul meu, daca a apucat sa treaca in Romania a scapat, dar soacra, sotia si fiul sau au fost surprinsi de rusi si dusi in Siberia", adauga Radu Vlad.

AMENINTATI. Cei care nu aveau rude plecate in Romania si nici nu facusera politica au fost sicanati de rusi zi de zi. De exemplu, functionarii sovietici au impartit taranii in functie de avere in trei categorii: A, B si C.

"Eu eram in categoria A", relateaza Ion Ciomartan experienta din primele luni de administratie sovietica in anul 1940. "Seara te chema la primarie la ora 9, dar nu te intreba nimeni nimic pana la ora 12. La 12 te lua la intrebari primul functionar: «Cata corvoada ai facut azi?

Tigani romani, Siberia cu voi». Din tigani romani nu ne scotea. Dupa aia treceai in alta camera: «Cata cota de cereale ai dat azi? Cate impozite ai platit?». Si tot asa, si pana treceai pe la toti era 3 noaptea. Toti cei din categoria A. A durat vreo 3 luni, in fiecare noapte. Nu ne bateau, numai ne intrebau si ne amenintau cu Siberia."

O parte s-a intors, pentru a se refugia din nou in 1944. Mereu urmariti si amenintati cu repatrierea in URSS, au ajuns in Banat pentru a fi deportati si de acolo in 1950.

Plecarea din Basarabia si Bucovina i-a urmarit ca un blestem. Daca istoria ar fi un tribunal, probabil ca suferintele acestor oameni ar figura printre acuzele grave ce s-ar putea aduce clasei politice care a primit pe mana Romania Mare si n-a stiut sa o pastreze.

"Acasa am fi vrut sa ne intoarcem, aveam gospodarii, aveam rude. Nu de casa fugeam, ci de Siberia. Stiam ce ne asteapta daca ne intoarcem. Am fugit de Siberia si tot in Siberia asta am ajuns" - Tamara Lututovici, refugiata din Basarabia

"Eu am avut un unchi si o matusa, foarte bogati. Au fost deportati in Siberia si au trait acolo multi, multi ani, chiar si dupa ce au fost eliberati. Cand au venit inapoi nu le-au mai inapoiat nimic din ce le confiscasera, au trebuit sa o ia de la zero" - Elisabeta Costea, refugiata din Basarabia

Cei veniti si-au cautat rudele sau cunoscutii, o parte a mai aflat cate ceva din buletinele de stiri ale radioului. De acolo urmau sa fie repartizati in alte localitati. De exemplu, cadrele didactice refugiate au aflat pe calea undelor ca trebuie sa se prezinte la Piatra-Neamt, unde fusese organizat un centru. De acolo urmau sa fie indrumate spre alte localitati din tara. - Pribegi in Romania

LE ERA TOT UNA
Despre soarta celor deportati, locuitorii din Basarabia au aflat putine lucruri de la cei care s-au mai intors. Din valul de "politici" deportati in 1940 din satele judetului Tighina s-a mai intors acasa un preot. "N-a trait nici unul dintre deportati mai mult de trei zile", a povestit Ion Ciomartan. "Mie mi-a spus popa din sat, singurul care a scapat. Si el facuse politica si a fost deportat in Siberia. A stat cinci ani. Cand a scapat, a inceput sa intrebe in stanga si-n dreapta, sa dea de urma preotesei. A aflat ca fusese deportata la granita cu Mongolia. Cu mare greutate a gasit-o, din gara in care coborase nu se vedea nici urma de casa. I-au spus oamenii ca sunt totusi niste locuinte, la multi kilometri de calea ferata, si de aceea nu se pot vedea."

Celor ramasi acasa in Basarabia si Bucovina devenite intr-o noapte sovietice nu le-a fost tocmai usor. In vara lui 1940, s-au rupt numeroase familii. Unii membri apucasera sa plece spre Romania. Noii stapani au inceput sa le deporteze in Siberia rudele ramase acasa.

"Eu am fugit cu tata, iar mama a ramas, spune bucovineanul Victor Frunza. Pe mama a deportat-o in Siberia, sapte ani, pentru ca tata cu mine plecaseram. S-a socotit ca daca ramane, va veni tata sa o ia si pe ea. Pe toti cei care aveau rude fugite in Romania i-au deportat." Alte categorii de deportati au fost cei care facusera politica sau aveau ceva avere, prin urmare «exploatasera» pe alti semeni ai lor, conform viziunii comuniste.

Daca pentru unii a trai sub administratie sovietica a fost o drama, pentru altii era o bucurie. Acestea erau insa extremele, care mai mereu au avut putini reprezentanti. Multora dintre basarabeni le era probabil indiferent daca traiesc in Romania sau in URSS.

Cei 22 de ani de administratie romaneasca nu reusisera sa stimuleze sentimentul apartenentei la Romania. In general, in Basarabia erau trimisi functionarii dovediti ca incompetenti sau care ispaseau pedepse disciplinare. "Noi am vorbit ruseste si pe de o parte ne-am bucurat ca vin rusii, ne era totuna, relateaza Tamara Lututovici. Am ramas pe loc. Tata a spus ca unde sa mergem. Chiar el povestea ce bine a fost pe timpul tarului Nicolae."

BLESTEMUL PERMANENTULUI REFUGIU
Dintre cei care au venit in Romania in vara lui 1940, o parte s-a intors la casele din Basarabia si Bucovina de Nord, dupa iunie 1941, adica dupa ce Romania intrata in razboi de partea Germaniei si impotriva Uniunii Sovietice a reocupat teritoriile cedate cu un an inainte. Au fost din nou evacuati prin ordinul autoritatilor in martie 1944, ca masura de protectie in fata avansului Armatei sovietice. Dupa 23 august 1944, sovieticii i-au cerut inapoi, considerandu-i cetateni ai URSS. S-au ascuns care pe unde a putut, pentru a nu fi trimisi inapoi in Basarabia. Unii au fost colonizati in Banat. Au ramas pana in 1950, cand viata lor a luat o noua intorsatura. Din nou - din motive independente de vointa lor: in urma disputelor dintre Stalin si Tito, liderul Iugoslaviei comuniste, locuitorii satelor din jurul granitei cu Iugoslavia au fost deportati in Baragan. Locuitorilor din satele apropiate li se spusese ca oamenii aparuti peste noapte in pustiul Baraganului sunt persoane periculoase, de origine uzbeca. Multa vreme, taranii i-au privit cu suspiciune pe noii veniti. Intre 1951 si 1955 au avut domiciliu obligatoriu, adica nu aveau voie sa plece din aria marcata de autoritatile regimului comunist. Dupa ce s-a ridicat domiciliul obligatoriu, nemtii si sarbii s-au intors la casele lor din Banat. Basarabenii si bucovinenii au ramas pe loc. Ei nu aveau unde sa se duca. Dupa 15 ani, in care multi nici nu mai tin minte de cate ori si-au schimbat domiciliul, casa lor era la Fundata.

SPRE NECUNOSCUT

Indiferent ca a ramas in provinciile cedate sau ca a optat pentru refugiul in Romania, soarta populatiei civile din cele doua provincii nu a fost usoara. Multe dintre familiile care s-au refugiat in Romania nu aveau nici cea mai vaga idee despre ce vor face dupa trecerea granitei. "Oamenii plecau pur si simplu fara sa stie unde o sa se duca si ce o sa faca, relateaza Radu Vlad, refugiat din Bucovina in vara lui 1940. Am plecat cu parintii si cu cei doi frati ai mei. N-am luat decat o traista, eu eram in pantaloni scurti. Ne-am oprit la Vatra Dornei."

CHISINAU- IASi-CLUJ NAPOCA-BUCURESTI-CHISINAU

Elisabeta Costea avea in 1940 15 ani. S-a refugiat impreuna cu mama si cu surorile in Romania. Tatal a ramas in Basarabia pentru ca nu a vrut sa-si paraseasca locul de munca. Lucra la calea ferata. "In Romania am ajuns la Iasi si am tras la un coleg al tatalui meu. De acolo am plecat la Cluj, unde am ramas pana a fost ocupat de unguri. Si de acolo am venit la Bucuresti, unde am ramas pana in 1942, cand ne-am intors in Basarabia, unde am stat pana la sfarsitul razboiului. In ’44 ne-am refugiat din nou in Romania", a povestit Elisabeta Costea despre traseul complicat pe care a calatorit intre anii 1940-1944.

CU RISCUL VIETII

Multi n-au apucat sa plece in termenul foarte scurt de numai trei zile oferit de sovietici. Soarta multora dintre cei care nu au putut sa plece in cele trei zile a fost dramatica. Au mai incercat sa treaca granita dupa expirarea termenului. Unii au reusit, altii nu. "Au fost si incercari de a trece clandestin, daca se mai gasea cineva care sa ii treaca, spune Elisabeta Costea, refugiata din Basarabia. Timpul a fost foarte scurt, de aceea unii si-au riscat viata incercand sa vina in Romania. Cei care au fost prinsi au fost dusi in Siberia."
Citeşte mai multe despre:   plecat,   romania,   venit,   rămas,   basarabia,   fundata,   deportati,   editie de colectie,   siberia,   locuitorii

Serviciul de email marketing furnizat de