x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inchisoarea ministrilor

0
Autor: Cristina Diac 21 Aug 2006 - 00:00
Inchisoarea ministrilor


SIGHET
Pe harta locurilor de detentie, Sighetul este locul in care au fost inchisi fostii ministri.

Situata in nordul extrem al tarii, la acea vreme foarte aproape de granita cu Uniunea Sovietica, inchisoarea de la Sighetul Marmatiei fusese construita de regimul austro-ungar la sfarsitul veacului al XIX-lea, ca si cele de la Aiud, Gherla, Oradea, Cluj sau Satu Mare.

IDENTITATI SECRETE. Majoritatea fostilor demnitari fusesera arestati in noaptea de 5 spre 6 mai 1950. De la Ministerul de Interne au fost transportati cu mai multe dube spre Sighetul Marmatiei. Din relatarile celor care au supravietuit reiese ca nu stiau incotro se indreapta. Nici chiar directorul Vasile Ciolpan nu cunostea prea bine identitatea "oaspetilor". De la Directia Generala a Penitenciarelor din Bucuresti, o data cu detinutii sosisera si tabele, continand doua coloane de cifre: pe prima se regasea numarul repartizat fiecarui detinut care urma sa-i tina loc de identitate pe toata perioada incarcerarii, pe a doua, numarul celulei in care urma sa fie repartizat. Operatiunea fusese facuta de la Bucuresti, iar listele au plecat spre capitala o data ce repartizarea s-a incheiat.

"BANDITUL UNU, BANDITUL DOI". In amintirile sale, Constantin C. Giurescu, istoric si fost ministru in guvernul lui Carol al II-lea, a povestit cum erau apelati de personalul inchisorii: banditul Unu, banditul Doi, banditul Trei si asa mai departe. Cand a incercat sa replice, unul dintre "banditi" a fost admonestat prompt: "Si ce daca ai fost general? Aici nu mai esti nimic!", scria profesorul care a stat la Sighet cinci ani si doua luni si le era cunoscut gardienilor ca "banditul sapte". Personalul inchisorii nu stia astfel pe cine are in paza.

Detinutii nu aveau dreptul sa scrie sau sa primeasca scrisori. Chiar si administratia comunica cu Directia Generala a Penitenciarelor de la Bucuresti in limbaj cifrat. Intr-un interviu acordat dupa 1990, Vasile Ciolpan relateaza: "La Securitate, la Interne, ei aveau lista cu numele si numarul celulei respective. In prima noapte a murit Bratianu. Dimineata eu am raportat cifrat: «La camera cu numarul... s-a stins becul azi noapte spre ziua». Asta insemna ca a murit. Sau: «La numarul ... becul arde din ce in ce mai slab». Asta insemna ca e pe moarte (...). Mi s-a interzis sa scriu, sa tin o cat de mica evidenta. Mi s-a interzis sa facem acte de deces asa cum cereau legile tarii! N-am facut certificate de deces". Directorul sustine ca la inchisoarea de la Sighet nu a existat nici o arhiva si nici o evidenta a detinutilor, toate actele fiind tinute de Bucuresti.

MEDICUL IMPOSTOR. Regimul penitenciar de la Sighet a fost unul foarte dur, ca in toate inchisorile comuniste. In plus, majoritatea detinutilor erau oameni foarte in varsta. In 1948, Iuliu Maniu avea 75 de ani. Cu toate acestea, fostii demnitari, ajunsi multi la varsta senectutii, au indurat aceleasi chinuri ca si cand ar fi fost la prima tinerete. Bataile, foamea, incarcerarea in celula de pedeapsa de la "neagra" pentru vini imaginare, lipsa asistentei medicale sunt constante ale tuturor inchisorilor. "Daca cineva incerca sa priveasca prin vreo gaura de usa sau sa vorbeasca unui vecin de celula, era batut", scria preotul Alexandru Ratiu in volumul memorialistic "Biserica furata. Martiriu in Romania comunista".

Referitor la regimul alimentar, Constantin C. Giurescu scria: "Masa de pranz este arpacas fiert; seara tot arpacas, dar mai subtire - «supa de arpacas» - in realitate un fel de spalatura de vase... O foame aproape perpetua... senzatia crestea treptat si atingea maximul pe la cinci si jumatate seara". La o verificare facuta in 1956, s-a constatat ca medicul de la Sighet era un impostor care furase documentele de identitate de la un medic mort in Crimeea.

Celularul de la Sighet avea in componenta atat celule individuale, cat si pentru mai multi detinuti. In inchisori, poate mai greu de suportat decat bataile crunte a fost regimul de izolare. Unul dintre detinuti a relatat ce presupunea izolarea, prin spusele unui gardian: "Bandit! Tu aici n-ai voie sa vorbesti nimic, n-ai voie sa strigi, n-ai voie sa fluieri, n-ai voie sa canti, n-ai voie sa te rogi, n-ai voie sa murmuri, n-ai voie sa bati in usa, n-ai voie sa bati in perete, n-ai voie sa te cateri la fereastra, n-ai voie sa... n-ai voie nimic! N-ai voie!" Inchisoarea de la Sighet a fost dezafectata in 1955. Calvarul detinutilor supravietuitori nu se incheiase. Au fost mutati in alte locuri de detentie din tara.

"Spunea ca: «Medicamentele sunt inutile, sa lasam natura sa lucreze». Uneori ii dadea unui asistent sa ne imparta medicamente, dar acesta, fost taietor de lemne, era mai rau ca el. Cand era cineva bolnav, il batea ca sa-l faca sa moara cat mai repede". - Alexandru Ratiu, preot, despre medicul de la Sighet

"Cel mai mare chin al temnitei de la Sighet a fost foamea. Regimul alimentar la aceasta inchisoare era calculat cu mare grija, atat cat detinutul sa nu moara imediat, ci sa fie slabit treptat prin infometare" - Ioan Ploscaru, preot greco-catolic

MARTORUL UNIC
Profesorul Nutu Rosca, autor al unui compendiu dedicat demnitarilor care au trecut prin inchisoarea de la Sighet, a descoperit in arhiva Oficiului de Stare Civila de la Primaria Municipiului Sighetul Marmatiei doua registre cu actele de moarte ale celor decedati in inchisoare. Cercetatorului i-a atras atentia faptul ca toate actele de deces cuprinse in primul registru au fost intocmite intr-o singura zi - 20 iulie 1957, la multi ani dupa ce decesele avusesera loc. La fel si in cazul actelor din cel de-al doilea, toate intocmite la 13 august 1957. In respectivele formulare exista o rubrica in care era trecut numele persoanei care a aflat decesul. Din cate rezulta din documentele amintite, toate decesele fusesera constatate de o singura persoana, un oarecare Vasile Nica, domiciliat la o adresa din Sighetul Marmatiei. Cautand persoana la adresa indicata, Nutu Rosca a constatat ca acea adresa nu exista. Vasile Nica s-a dovedit un personaj fictiv. Din cercetarile ulterioare, s-a constatat ca aceeasi persoana mai declarase si alte decese, in alte inchisori.
Citeşte mai multe despre:   voie,   sighet,   editie de colectie,   n-ai

Serviciul de email marketing furnizat de