x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Jocul de-a vacanta in Crimeea

Jocul de-a vacanta in Crimeea

de Roxana Roseti    |    23 Ian 2006   •   00:00
Jocul de-a vacanta in Crimeea
PARADISUL ASCUNS
Nordul Marii Negre. Locul preferat de odihna al liderului sovietic Leonid Ilici Brejnev. Aici ii primea, potrivit traditiei, pe liderii tarilor socialiste sau ai partidelor comuniste din tarile occidentale.

Crimeea. Oficial Republica Autonoma Crimeea - in ucraineana si rusa Avtonomna Respublica Crim. Scaldata la nord, la sud si la vest de apele Marii Negre, iar la est - de cele ale Marii Azov, Peninsula Crimeea este preferata turistilor ucraineni si rusi.

Alt reper: Palatul Livadia, de langa Ialta, in Crimeea. Resedinta de vara a tarului Nicolae al II-lea, ultimul tar al Rusiei. Palatul este cunoscut pentru faptul ca aici a avut loc Conferinta de la Ialta, in 1945, ce i-a reunit pe Roosevelt, Churchill si Stalin. Atunci cei "trei mari" au impartit lumea, Romania revenind rusilor.

NU INTAMPLATOR. Potrivit unor zvonuri ucrainene, presedintele rus Vladimir Putin ar fi primit un "cadou electoral" din partea fostului presedinte al Ucrainei, Leonid Kucima, pentru sprijinul oferit candidatului Viktor Ianukovici pe parcursul alegerilor prezidentiale. "Cadoul" ar fi o foarte frumoasa si scumpa vila de vacanta in Crimeea, vila in care si-au petrecut vacanta toti secretarii generali sovietici din 1956 pana in 1989 - Hrusciov, Andropov, Brejnev si Gorbaciov...

In mai 1976 se raspandea la Bucuresti zvonul unei confruntari armate sovietico-romane. Nu intamplator, Ceausescu va vizita RSS Moldoveneasca la 2 august 1976, chiar cu ocazia serbarii zilei formarii acesteia, afirmand ca Romania "nu are probleme teritoriale cu URSS".

Iarasi nu intamplator, la 5 august 1976, tovarasul Nicolae Ceausescu, secretar general al Partidului Comunist Roman, presedintele Republicii Socialiste Romania, va efectua o vizita in URSS, la invitatia tovarasului Leonid Brejnev, secretar general al CC al PCUS, presedintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS. Cu acest prilej, in Crimeea a avut loc intalnirea prieteneasca dintre tovarasii Nicolae Ceausescu si Leonid Brejnev.

DEGAJATI SI ZBURDALNICI. La un moment dat, toti demnitarii comunisti mergeau vara in Crimeea, locul preferat de odihna al lui Brejnev. "Ursul" sovietic ii primea aici pe liderii tarilor socialiste sau ai partidelor comuniste din tarile occidentale. Ii lasa sa zburde la mare si la soare, dar scopul era clar: rapoarte, tot ce misca, tot ce nu misca. Ceausescu nu putea lipsi din iscusitul joc de-a vacanta.

Vizitele-odihna nu erau reusite daca nu se ajungea la niste intelegeri economice sau de alta natura. In august 1976, dupa epuizantele tratative moldave si la fel de epuizantele discutii explicative cu Brejnev, Ceausescu a inhalat usurat briza marii impreuna cu Elena. Fotografiile de la acea vreme sunt incredibile: degajati amandoi, in costume de baie, zambitori, complet dezinteresati de aparatul de fotografiat... Par chiar putin indragostiti! Si o Elena Ceausescu cu aerul exagerat al unei starlete, de parca ar fi fost imaginea turbulentilor ani ’70, cand in Occident feministele isi dadeau foc la sutiene in fata magazinelor.

Cine a dat "sah" si cine, "mat"? Poate ea, poate el...

LUCRURI SERIOASE. La 8 august 1976 avea loc sedinta Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, in cadrul careia a fost examinat si aprobat raportul privind indeplinirea Planului national unic de dezvoltare economico-sociala in perioada 1 ianuarie-31 iulie 1977. La aceasta sedinta, Ceausescu a prezentat o informare cu privire la intalnirea prieteneasca avuta cu Brejnev si convorbirile purtate in Crimeea. Soarele, briza marii si privirile usor indragostite ramasesera doar acolo, in fotografii, favorizate fiind lucrurile serioase.

In 1979 iar Ceausescu la Brejnev, in Crimeea. Jocul de-a vacanta era insotit de data aceasta de un gest nobil. Conducatorului Romaniei i se va inmana ordinul "Lenin", conferit cu prilejul celei de-a 60-a sarbatori a zilei sale de nastere. Multumind pentru distinctie, Ceausescu a spus: "Vad in aceasta... o apreciere a contributiei mele... la intarirea prieteniei si colaborarii dintre comunistii romani si comunistii sovietici, dintre popoarele roman si sovietic". Aproape fara cuvinte.

EXCURSIE VESTIMENTARA

O camera plina cu dulapuri bagate in perete, si pe dreapta, si pe stanga, si erau si la mijloc… Aceasta era garderoba comuna a sotilor Ceausescu. Asa declara Suzana Andreias, femeia care a stat in preajma familiei Ceausescu aproape trei decenii, in volumul "La curtea lui Ceausescu", aparut in 2004 sub semnatura Mariei Dobrescu. Suzana Andreias preciza ca exista un atelier, la Dimitriade, care lucra numai pentru ei. Zina Dumitrescu ne povestea deunazi ca Elena a avut o croitoreasa cunoscuta in epoca sub numele Piti, o femeie care traise o buna bucata de timp la Paris, iar el, pe un anume Swartz. Cei doi croitori confectionau modele de imbracaminte, la comanda, dupa cataloage aduse din strainatate, in functie de ocazie.

OBLIGATA SA POARTE UN TAIOR DOUA ZILE LA RAND

Inainte de a intreprinde o vizita, familia Ceausescu cerea date despre traditiile tarii respective, despre moda tarii respective si dadea comanda croitorilor de haine. Cei doi soti nu purtau niciodata un set de haine de doua ori, pentru ca, spunea doamna Ceausescu "nu da bine". Elena purta foarte multe taioare cu bluze, dar niciodata o bluza la doua taioare… Suzana Andreias povesteste: "Trebuia sa plece in strainatate. Am pus la un taior o bluza de la alt costum care a ramas acasa. La una din intalnirile lor, nu s-a mai imbracat cu acel costum furioasa ca nu are bluza de la el… Atunci a fost obligata sa poarte un taior doua zile la rand (…)". De asemenea, coafura era modificata dupa vestimentatie. Zina Dumitrescu isi aminteste ca prima doamna isi aranja parul o data pe saptamana la Paris la celebrul coafor "Alexander", unde i se dadea linia si in Romania doar i se intretinea coafura; cand pleca in strainatate isi lua coafeza cu ea. Trebuia sa fie impecabila. Bijuterii nu prea purta… avea totusi o bratara si un lant cu medalion pe care le purta mereu. Ocazional, purta perle.

ROCHIILE?… LUCRU MIGALOS

"Elena Ceausescu era o femeie foarte cocheta", spune Zina Dumitrescu - responsabila de casele de moda din Sectorul 3 al Capitalei in timpul regimului ceausist. "De ziua ei, la 7 ianuarie, toate casele de moda din Capitala desemnau un croitor pentru a-i darui o rochie… se lucra foarte mult pentru aceste haine, in medie doua saptamani… zi lumina." (Oana Vataselu)

Sugubeti, intr-o mare speriata parca de veghea "baietilor"
Una mie, una tie, una...
×