x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie La radacinile satului

La radacinile satului

15 Mai 2006   •   00:00

70 DE ANI
Din luna octombrie 2005, patronul spiritual al Muzeului Satului este Sfantul Dimitrie. L-am ales pe sfantul Dimitrie in semn de omagiu fata de cel care l-a visat
70 DE ANI

Din luna octombrie 2005, patronul spiritual al Muzeului Satului este Sfantul Dimitrie. L-am ales pe sfantul Dimitrie in semn de omagiu fata de cel care l-a visat si l-a intemeiat cu multa dragoste - profesorul Dimitrie Gusti.

Muzeul Satului face parte din sufletul bucurestenilor care isi regasesc aici radacinile si, uneori, pierduta puritate a lumii de miracol care a fost satul romanesc. Odata intrat in Muzeul Satului, lumea se schimba, iar timpul are alt inteles. Traiesti in acel "illo tempore" in care nu exista aparate de masura a curgerii orelor si in care intelegi, iluminat, ca vesnicia "s-a nascut la sat". Iar Muzeul Satului o conserva si o face cadou generatiilor ce vor urma si vor dori sa stie din ce stirpe se trag. Ideea organizarii acestui muzeu a apartinut marelui carturar, sociolog si filozof Dimitrie Gusti, initiator si conducator al "Scoalii sociologice de la Bucuresti". In cadrul Catedrei de sociologie a Universitatii Bucuresti el a organizat, intre anii 1925-1935, o serie de cercetari interdisciplinare in 60 de sate din diferite regiuni ale Romaniei.

Primele cercetari etnografice sunt legate de insasi etapa constituirii Muzeului Satului. Pentru realizarea si deschiderea expozitiei permanente in aer liber, Gusti si colaboratorii sai, intre care nume care astazi au intrat in istoria etnologiei si sociologiei europene - H. H. Stahl, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu, M. Pop, Gh. Focsa , T. Herseni, organizeaza campanii de cercetari monografice cu caracter interdisciplinar, in diferite sate din tara: Goicea Mare - Gorj (1925); Rusetu - Buzau (1926); Nereju - Vrancea (1927); Fundu Moldovei - Suceava (1928); Dragus - Brasov (in doua etape: 1929 si 1932 ); Runcu - Gorj (1930); Cornova, Basarabia(1931). Cercetarile au vizat cunoasterea complexa a vietii rurale, identificarea si achizitionarea monumentelor de arhitectura populara si a inventarelor de obiecte care au facut posibila realizarea, in 1936, a unui muzeu reprezentativ pentru cultura si civilizatia satului romanesc.

STARTUL. Lucrarile pentru amenjarea muzeului au inceput in martie 1936. A fost o munca titanica, de amenajare a unui teren in suprafata de 4.500 mp. Proiectul a fost sustinut moral si material de Fundatia culturala regala "Principele Carol". Sarcina constructiei lui a fost incredintata lui H.H. Stahl si lui Victor Ion Popa, ultimului revenindu-i partea cea mai dificila, aceea a proiectarii acestui ansamblu. Trebuia sa se tina seama si de dezideratul ca muzeul sa fie un "sat-muzeu, adica prezentarea unui sat ca atare, sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie... deci sa reprezinte, in unic, un sat real, cu ulitele, plantatiile, fantanile, pietele lui".

EFORTUL. Monumentele selectionate in teren au fost transportate la Bucuresti in 56 de vagoane. O data cu ele au venit si 130 de mesteri care urmau sa refaca monumentele dupa tehnicile traditionale. Gusti ne-a lasat o marturie scrisa (discursul la deschiderea muzeului, in mai 1936), despre extraordinara daruire si formidabilul efort cu care s-a construit "muzeul de la Sosea" in numai doua luni: "Casele ne-au venit in 56 de vagoane care au transportat o cantitate totala de 470.564 kg. Nu erau simple barne care puteau fi aruncate de ici-colo, ci fiecare parte era un obiect de pret care urma sa fie manuit cu grija. Majoritatea lor erau barne sculptate, ba chiar, cum a fost cazul cu Biserica de lemn din Maramures, barne cu pretioasa pictura pe ele. Noroc ca cei care au desfacut casele si cei care le-au construit la Bucuresti au fost insisi mesterii satelor. Din fiecare sat au sosit satenii cei mai priceputi la asemenea treburi. Numarul lor a fost de 130. Si, cum lucrarile erau urgente, le-am adaugat mana de lucru din Bucuresti, zidari, vopsitori, dulgheri, ridicatori de schele si salahori. Pana la sfarsit, se perindasera prin santierul nostru 1.046 lucratori numai pentru ridicarea gospodariilor taranesti, fara sa socotim pe aceia intrebuintati in constructia unei sali centrale de Muzeu, in forma de clopotnita, cu arhondaric, si nici lucratorii municipiului care au organizat drumurile, lumina etc. Socotiti pe zile de lucru acesti muncitori au lucrat 5.729 zile, iar, adaugand si cele 3.900 zile ale satenilor mesteri, totalul s-ar ridica la 9.629 de zile de lucru, adica la vreo 25 de ani si 250 de zile. Numai datorita unei pregatiri de peste zece ani am putut construi in mai putin de doua luni Muzeul Satului Romanesc, pentru care altfel ar fi fost nevoie de multi ani".

Au fost transportate si remontate in actualul teritoriu al muzeului 29 de case, o biserica de lemn din Maramures, cinci mori de vant, o moara de apa, un teasc de ulei, o povarna, o cherhana si alte anexe care insumau cam tot ce cuprindea un sat obisnuit. Muzeul a fost deschis in ziua de 9 mai 1936, sub numele de Muzeul Satului Romanesc; au participat regele Carol al II-lea, precum si membri ai guvernului, iar locul a fost binecuvantat de patriarhul de atunci al Romaniei.

Din pacate, vremurile au marcat Muzeul Satului. Cu prilejul construirii Palatului Elisabeta au fost demolate constructiile aduse din Basarabia care, din pacate, s-au pierdut. Dupa ocuparea Basarabiei si Tinutului Herta de catre rusi, refugiatii din aceste teritorii au fost gazduiti in Muzeu. Fara personal de specialitate, locuit de diverse persoane, Muzeul se degrada fara sa se ia vreo masura de refacere.

FOCSA. In acest context a fost numit director al muzeului, in anul 1948, profesorul Gheorghe Focsa, a doua mare personalitate intemeietoare a muzeului, participant la cercetarile monografice si apropiat al lui Gusti. Acesta a continuat linia trasata de Gusti transformand Muzeul, dintr-unul sociologic intr-un muzeu etnografic, idee salvatoare in acel moment in care comunismul, proaspat instaurat, considera sociologia o stiinta corupta, burgheza. Noua conducere a muzeului a reluat cercetarile de teren, care vizau constituirea colectiilor de obiecte care sa faca posibila refacerea interioarelor distruse, dar si reorganizarea muzeului dupa principiul reprezentarii tuturor regiunilor tarii.

Au fost aduse acum in muzeu monumente de mare originalitate si unicitate: doua bordeie din Olt si Dolj, sec. al XIX-lea, gospodariile Dumitra, Alba (sec. al XIX-lea), Campul lui Neag, Hunedoara (sec.al XIX-lea), Surdesti, Maramures (sec. al XVIII-lea), Jurilovca, Tulcea (1898), Ostrov, Constanta (sec. al XIX-lea), Curteni, Vaslui (1844), Zapodeni, Vaslui (sec. al XVII-lea), Straja, Suceava (sec. al XVIII-lea), Bancu, Harghita (1862), Berbesti, Maramures (1775), Cherchelus, Arad (sec. al XVIII-lea), biserica Rapciuni, Neamt (1773) si o constructie monocelulara din aceeasi localitate (sec. al XIX-lea), Voitinel, Suceava (sec. al XVIII-lea).

Incepand cu anii ’60, in Romania a fost creata o importanta retea de muzee in aer liber, activitatea sa inscriindu-se dezideratelor europene de salvare a patrimoniului traditional construit. Desi se prefera (ca si acum), conservarea in situ a monumentului, pentru a nu impieta asupra ambientului natural din care a crescut "initial", totusi conditiilor impuse de legislatie, ca si de dificultatea prezentarii in situ a unui asemenea tip de constructie, s-a adoptat, ca principala metoda de salvare, transferarea in muzee in aer liber.

ORIGINAL. Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" este astazi un muzeu deosebit si prin pastrarea, in structura sa, a gandirii inaintasilor. Monumentele, in totalitate originale, sunt marturii de viata traditionala romaneasca, dar constituie si ilustrarea unei anume conceptii muzeologice si de prezervare a patrimoniului construit; ele ilustreaza un drum parcurs de la primele cercetari coordonate de Gusti pana in prezent, drum presarat cu inca 18 muzee, care l-au luat ca punct de reper. Colectivizarea fortata a agriculturii si apoi haotica "sistematizare" a satelor, careia i-au cazut victima multe monumente de arhitectura vernaculara si multe segmente ale unui mod specific de viata rurala, au facut ca astazi Muzeul Satului, ca si salba celorlalte 18 muzee in aer liber, sa fie deosebit de pretioase chiar daca unele voci spun ca ele nu sunt importante, deoarece au scos monumentul din ambientul de origine.

Sute de case, constructii economice, zeci de mii de obiecte specifice gospodariei taranesti au fost salvate prin aducerea lor in muzeu si au devenit astazi dovezi ale unei civilizatii de exceptie, cum este cea rurala romaneasca .

Agresiunea directa asupra satelor s-a concretizat in anii comunismului si prin agresiunea directa asupra Muzeului. Dupa 1970 s-au exercitat imense presiuni pentru desfiintarea acestuia, considerandu-se ca el ilustreaza inapoierea poporului roman - idee ciocoiasca a celor care proveneau ei insisi din spatiul rural, fara sa sesizeze nobletea originii. Numerosi oameni de cultura s-au opus acestei idei si au reusit sa mentina muzeul pe locul in care il vedem astazi. Numele lui Gheorghe Focsa este la loc de cinste.

In prezent, muzeul, numit din 2003 dupa numele fondatorului sau, Dimitrie Gusti, a parcurs drumul unei vieti complexe - de 70 de ani - asemenea vietii unei fiinte marcate de dureri si bucurii. De la 29 de gospodarii s-a ajuns astazi la 346 de monumente si 51.450 de obiecte organizate in depozite de patrimoniu construite dupa principiile muzeologiei moderne. Muzeul Satului a devenit o scoala in care un numar mare de copii invata cu placere istoria "pe viu"; a devenit, de asemenea, o scoala de muzeologie recunoscuta si in tara dar si in strainatate, a devenit un centru de cercetare si de documentare despre viata traditionala a satului, dar si a segmentelor marginase ale urbanului adoptand cele mai noi metode de cercetare.

Conf. univ. dr. Paula POPOIU
director general Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"
×