Lucesc epoletii generalului

Dupa decizia de reluare a lucrarilor la Canal (1973), prin decretul Consiliului de Stat nr. 109/1975, s-a infiintat Centrala Canalului Dunare - Marea Neagra. In proiectul reluat de Ceausescu, Centrala era constructorul, IPTANA - proiectantul, iar beneficiarul, Administratia Canalului.

De la momentul reluarii efective a lucrarilor (1976) pana in 1980, la conducerea Centralei s-a aflat inginerul Ion Baicu. Nemultumita de ritmul muncii de pe santier, conducerea superioara de partid si de stat a decis in sedinta fulger de Guvern din 14 iunie 1980 numirea prin decret prezidential a generalului colonel Vasile Ionel in functia de adjunct al ministrului Transporturilor si Telecomunicatiilor si director al Centralei Canalului Dunare-Marea Neagra (CCDMN).

LA FATA LOCULUI. Desi de-a lungul carierei sale a mai coordonat lucrarile de pe alte santiere (Tulcea si 2 Mai, jud. Constanta), generalul recunoaste ca nu stia mare lucru despre noul obiectiv incredintat: "Nu cunosteam Canalul, nu cunosteam documentatia si nici perspectiva executiei. Stiam bine, insa, ca termenul stabilit de presedintele tarii de dare in functiune era anul 1982, termen pe care nu aveam cum sa-l comentez."

Marele sau noroc a fost ca vechiul director, inginerul Baicu, l-a luat in primire din prima zi de pe santier si i-a explicat ce era deja facut si ce mai ramasese: "Inginerul Baicu mi-a fost profesor. In fiecare zi, intre orele 8:00 si 14:00, am parcurs impreuna tot traseul Canalului, oprindu-ne in diferite puncte pentru a ma documenta, pe planse si pe teren, cu ceea ce va trebui realizat si prin ce procedee, cu ce forte si cu ce mijloace va trebui lucrat."

SOCOTEALA DIN TARG... Desi termenul de dare in functiune al Canalului era anul 1982, planurile si obiectivele stabilite de catre conducerea de partid nu se potriveau intotdeauna cu realitatea din teren. La doua decenii dupa inaugurarea "magistralei albastre", fostul comandant al Centralei isi permite sa aminteasca faptul ca de la intentie la fapta era un drum greu de parcurs. "Am luat in calcul si eventualele neajunsuri. Acestea au constat in lipsa documentatiei tehnice, angajamentele neonorate ale unor intreprinderi, echipamente si utilaje diferite, natura dificila a solului, conditiile meteo, lipsa de pregatire a oamenilor."

Cu toate acestea, termenele de executie trebuiau indeplinite. In consecinta, "ritmurile de lucru au crescut de la an la an. De-a lungul Canalului, erau zone in care activitatea se desfasura intr-un asa zis flux continuu, ca de exemplu la excavatii, la dragaje, la consolidari si amenajari. Imi amintesc de nenumarate momente in care oamenii se dovedeau adevarati eroi." Iarna daca se lucra la inaltime oamenii lucrau in reprize de 15 - 20 de minute, coborau pentru a se incalzi la un ceai fierbinte sau pentru a-si incalzi mainile la focul unei anvelope uzate. Si militarii isi riscau uneori viata. In anumite zone, "soldatii aveau obligatia sa supravegheze permanent malurile si sa alarmeze, in caz de nevoie, pentru ca aceia care lucrau la turnarea betoanelor in zidurile de sprijin sa se retraga urgent, sa nu fie ingropati de vii," mai spune gen. Ionel.

PE ULTIMA SUTA. Deoarece cu totii erau in intarzire cu doi ani de la data decisa de "Tovarasu’", inaintea inaugurarii atmosfera s-a incins atat de tare, incat ordinele date de cei dornici sa-l multumeasca pe Ceausescu erau contradictorii: "A urmat apoi o perioada de vizite si analize pe Canal, a unor persoane din conducerea partidului si a guvernului, finalizate cu indicatii, dispozitii si ordine; unele dintre ele anulandu-se pe altele si in mare parte neacoperite material (aproape nici un utilaj nu mai lucra la Canal, din lipsa de motorina), precipitandu-se deschiderea oficiala a navigatiei pe Canal."

FARA ONOR LA GENERAL. Dupa patru ani din viata pe santierul Canalului, generalul Vasile Ionel a participat si la inaugurare. Fara a savura, insa, realizarea: "26 mai 1984. Ora 8:47, rememoreaza el. Imbarcat pe salupa "Lancea", Nicolae Ceausescu taie panglica intinsa pe latimea albiei Canalului, la Cernavoda, inaugurand in acordurile imnului de stat si in sunetul a 21 de salve de tun, deschiderea navigatiei pe Canalul Dunare-Marea Neagra. Am prezentat Portul nou Cernavoda, dar pe traseul pana la Marea Neagra nu am mai avut posibilitatea sa prezint si alte obiective sau lucrari, nefiind acceptat pe nava "Mihai Viteazu".

"Recunosc ca primul contact cu santierul, cu oamenii pe care i-am vazut la lucru, cu problemele care se discutau, cu masurile si sarcinile care se trasau, a constituit un moment hotarator: imi va fi greu, chiar foarte greu, dar nu trebuie sa dezarmez. Voi reusi!" - Gen. Vasile Ionel

"Intrebat fiind de catre premier daca am ceva de spus, o intrebare pe care am considerat-o formala, am raspuns: «Cand trebuie sa fiu acolo?». La precizarea «in 5 - 7 zile», m-am ridicat si singurele mele cuvinte au fost: «Am inteles. Voi fi la canal peste cinci zile.»" - Gen. Vasile Ionel

PARALIZANTA VIZITA DE LUCRU, ADUCATOARE DE MOARTE

Sarbatoarea inaugurarii "Magistralei albastre" s-a organizat dupa reteta spectacolelor grandioase specifice "epocii de aur" Inginerul Ion Baicu a predat in 1980 stafeta noului director al Centralei Canalului Dunare-Marea Neagra - generalul Vasile Ionel. I-a fost mentor si prieten, experienta sa de santierist fiind vitala pentru reluarea in bune conditii a lucrarilor si finalizarea lor. La 17 iulie 1980, a avut loc vizita de lucru a cuplului prezidential Elena si Nicolae Ceausescu la Canal. Din "suita" lor mai faceau parte primul ministru Constantin Dascalescu si ministrii de resort in a caror sarcina cadea finalizarea la timp a constructiei "magistralei albastre". Inginerul Baicu se vede dat la o parte de responsabilii cu protocolul, onoarea de a face prezentarea lucrarilor revenindu-i generalului Ionel. Din cauza emotiilor, a caldurii si a efortului acumulat, Baicu sufera o comotie, urmata de paralizie si apoi de moarte. Iata care i-au fost cuvintele din scrisoarea pe care a compus-o de pe patul spitalului: "Nu mi-am inchipuit niciodata ca voi fi imbarcat de cativa oameni imbracati in alb intr-o Salvare si transportat dintre voi, intr-o camera de spital, unde, atat ziua, cat si noaptea, m-am framantat sa depun cat mai multa perseverenta pentru a ma reface si a reveni cat mai repede in mijlocul vostru."

AMANATI DE "PRINTISOR" A existat un moment in care, desi constructorul si-a dus munca la bun sfarsit, cultul personalitatii familiei Ceausescu l-a impiedicat sa-si realizeze obiectivul la timp. "In luna martie 1984, rememoreaza gen. Ionel, eram pregatiti pentru introducerea apei pe Canal. Desi pregatirile pentru introducerea apei erau terminate, operatiunea putand incepe la 15 martie, ea nu a avut loc decat in luna aprilie, ca urmare a dispozitiei date de Nicu Ceausescu, aflat la Viena, si transmisa de Nicolae Ivanov, comandantul Santierului National al Tineretului: "Apa se va introduce cand va veni el din Austria si va ajunge la canal." Cu toate ca am atras atentia ca durata inundarii, potrivit proiectului va fi de minimum 17 zile, declansarea inundarii a avut loc abia la 14 aprilie, in prezenta lui Nicu Ceausescu." "HEI-RUP-UL!" NATIONAL DE PE SANTIERUL CANALULUI Subordonatii generalului la canal erau 141 de specialisti si opt unitati de executie, dintre care patru grupuri de santiere, Intreprinderea de Constructii Hidrotehnice Constanta, Santierul nr. 44 Agigea, Intreprinderea de Utilaje Grele pentru Constructii Basarabi si Baza de aprovizionare si intendenta Medgidia. Munca efectiva din teren a fost in 1980 efectuata de 22.000 de lucratori, plus doua unitati militare de genisti. Peste doar patru ani, numarul muncitorilor a crescut la peste 32.000. Un oras intreg. Intreaga tara a contribuit la constructia Canalului: intreprinderile isi trimiteau muncitorii, uzinele si fabricile de utilaje asigurau tehnica, echipamentele, instalatiile, iar CFR-ul asigura transportul zilnic al materialelor de constructie cu 18 - 20 de garnituri de tren si un dispecerat deschis 24 de ore la CCDMN. UN MILITAR DE CARIERA General Vasile Ionel a absolvit Scoala Militara de Ofiteri de Artilerie (Pitesti) si Academia de Artilerie si Rachete (Moscova). Cariera in Armata Romana a inceput-o ca si comandant de sectie, ajungand pana la a fi numit Comandant de Artilerie de Regiune Militara. Din 1962, a fost adjunctul ministrului apararii si seful Directiei generale a inzestrarii Armatei. Dupa decembrie 1989, a ocupat functia de sef al Statului Major General pana in mai 1991, cand a fost numit consilier prezidential, functie pe care a detinut-o pana in 1996.