x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Marele Iosif Berman

0
Autor: Carmen Anghel 04 Dec 2006 - 00:00
Marele Iosif Berman


Iubea viata. Iubea animalele. Iubea zborul. Isi iubea familia. "Noi ne-am obisnuit de mici, de cand ne-am nascut, sa fim vesnic fotografiate. Tata ne mangaia cu obiectivul. Eu, cum vedeam aparatul de fotografiat, cum ii zambeam." Era un aventurier. Nu i-au stat picioarele. Fotografia orice. Nu ii placea fotografia de studio. Facea reportaje pe unde altii nici nu se gandisera sa calce. Nu se temea de nimic. Nici de boala. Nici de moarte. Fotografia a fost viata sa. Cel mai mare fotograf al romanilor.

Fenomen

"S-a terminat. Daca nu ma mai lasa sa fotografiez, nu mai am pentru ce sa traiesc." Fotografia a fost viata sa.Doamna Luiza Berman ne primeste in caminul ei in care traieste inconjurata de amintiri. "Tata..." si ne arata un tablou mare cu maestrul fotografiat smechereste cu tigara in coltul gurii. "Eu... sora mea..., noi la mare..., tata cu Regele Mihai..., mama..." Ce frumoasa era doamna Berman! Ce frumos era domnul Berman! Un brunet cu ochii verzi si cu tenul masliniu, iar mama era blonda natural si cu ochi albastri-mov..." Peretii camerei sunt tapetati cu lumea in care a crescut si a trait micuta Luiza. Lume vesela, la petreceri, in costume de epoca, lume fericita, la mare. La onomastici, la zile de nastere. Fotografiile sunt facute de "tata". Cand spune "tata", dna Berman reuseste sa adune in vocea sa toata dragostea si admiratia pe care le poate aduna un om pentru tatal sau. Doamna Raisa Berman, intr-o rochie superba, o fotografie colorata de "tata".

Are multe fotografii, si nu numai cele de pe pereti. Ni le arata. Din cutii de carton scoate "sticlele". Si noi, ca in fata unei minuni, le atingem sfiosi, cu lacrimi de emotie. "Stiu ce inseamna viata de reporter! Tata nu prea statea pe acasa. Se nimerea sa fie ziua mea: atunci ii spuneam: «Tata, vii dupa-amiaza cand ne vin prietenele sa ne faci o poza?» Facea ce facea, lua o masina de la Palat, pentru o jumatate de ora, fetele erau aranjate deja, ne fotografia, pleca. Tata a fost chiar exagerat. Nu si-a luat niciodata concediu. Nu s-a respectat. Asta i-a placut, asta a facut…"
Frumoasa doamna Berman, intr-o fotografie de exceptie realizata de sotul sau.

Plin de viata. Iosif Berman. Iubea viata. Iubea animalele. Iubea zborul. Isi iubea familia. "Noi ne-am obisnuit de mici, de cand ne-am nascut, sa fim vesnic fotografiate. Tata ne mangaia cu obiectivul. Eu, cum vedeam aparatul de fotografiat, cum ii zambeam." Era un aventurier. Nu i-au stat picioarele. Fotografia orice. Nu ii placea fotografia de studio. Facea reportaje pe unde altii nici nu se gandisera sa calce. Nu se temea de nimic. Nici de boala. Nici de moarte. A facut razboiul. 1914-1916. A facut fotografii pe front. S-a dus in Rusia sa fotografieze "revolutia". A fost prins de nenumarate ori, cand de unii, cand de altii, dar a scapat de moarte. Era pus la zid, sa fie executat. Cand auzea primul glont cadea. Apoi, peste el cadeau ceilalti. Morti. Si dupa ce pleca plutonul de executie se strecura de sub mormanul de cadavre si mergea mai departe. "Asta inseamna sa vrei sa traiesti", ne spune dna Berman. Nu a ramas nici o fotografie din Rusia. I-au fost confiscate.

Cel mai bun. A fotografiat coloniile de leprosi. A fost fotograful oficial al Casei Regale. "Era foarte bun. Era prezent la toate evenimentele din tara. A fost si la Alba-Iulia, la 1 decembrie. S-a remarcat si de aceea a ajuns sa fotografieze la Palat." Cautam si gasim mai multe clisee cu principele Mihai. Copilul Mihai, in masinuta, langa bicicleta, pe o terasa. A fotografiat meseriasii din orase, a fotografiat lumea... fara importanta. Accidente, catastrofe. A fost martorul celei mai importante cercetari sociologice realizate vreodata in Romania, aceea a profesorului Dimitrie Gusti. "Profesorul Gusti ii spunea tatei: «Stiu cat tii la familia ta. Vino si cu fetele»." Si asa, cele trei fete ale lui Berman, Raisa, sotia, Luiza si Matilda, au fost si ele martore ale cercetarilor facute in lumea satului romanesc. "Profesorul Gusti cununa si boteza in fiecare duminica. Si noi, bineinteles, eram oaspeti de onoare." Berman a lasat cele mai frumoase si oneste marturii despre lumea satului. "Tatei nu ii placea sa puna oamenii sa stea ca la fotograf. Ii placea sa-i fotografieze cand vorbeau sau cantau, sau munceau." In lumea lor. Nu ii decupa. A avut o putere de munca extraordinara. Lucra pentru Adevarul, Dimineata, Realitatea Ilustrata, Ilustratiunea Romana, L’Independance Roumaine, pentru o Agentie Internationala de Presa cu sediul la Paris, cu New York Times, cu alte cateva publicatii din Londra. "Cu ultimul cec de la New York Times l-am si inmormantat." Viata unui om, asa cum a fost Iosif Berman, nu poate fi spusa in cateva randuri.

A murit. "A murit pentru ca au venit legionarii si i-au interzis sa mai fotografieze. Regele abdicase si tata s-a dus la Palat sa vada ce se intampla. Nu l-au mai lasat sa intre. A incercat sa fotografieze de dupa gard, dar i-au luat aparatul. A venit acasa, s-a trantit pe divan, a inceput sa planga si a spus: S-a terminat! Daca nu mai am voie sa fotografiez, nu mai am pentru ce sa traiesc…!". Apoi i-au luat studioul, aparatura. Putin cate putin a ramas fara obiectul muncii sale. Se intampla in 1940, in toamna. "Am mai facut un singur Revelion cu el. Apoi a murit..." Libertatea de a fotografia fusese viata sa. Viata ii fusese luata cu mult inainte de a muri.
Am ascultat povestea si o fotografiem cu sufletul pe doamna Luiza Berman: sta pe pat, iar langa ea, geanta de fotograf a "tatei" si un pisic. Mostenire de familie. Iubirea pentru fotografie, iubirea pentru animale, respectul pentru un mare om.
Viata lui Iosif Berman pe scurt
Marele fotograf s-a nascut in nordul Moldovei, la Burdujeni, la 17 ianuarie 1892. Tatal sau participase ca voluntar in razboiul de Independenta. Iosif face liceul la Suceava, acolo cunoaste primii fotografi ambulanti. La 18 ani vine in Bucuresti, participa la un concurs de fotografie si va fi angajat la ziarele Dimineata si Adevarul. A revolutionat ideea de fotografie de presa. A murit la 17 septembrie 1941.
Aventura, durerea, marea iubire
Nu se satura de viata, de fotografie, de aventura. Aventura din Rusia avea sa-i aduca si cea mai frumoasa intamplare din viata sa: intalnirea cu Raisa. Sleit de foame, de oboseala, ajunge undeva intr-o localitate din Caucaz. Intra intr-o cafenea si acolo cunoaste un tanar care il va lua la el acasa. Un student la Arte. Acasa, la Novorosisk: "Mama, cand l-a vazut, era sa scape ceasca cu ceai din mana!". A fost dragoste la prima vedere, care avea sa duca la o logodna dupa numai cateva zile. Berman pleaca din nou pe front si este dat disparut. Intre timp, "mama mea este vizitata de bunica mea, care a fost foarte bine primita. Bunica plecase de acasa, din Burdujeni, sa vada pe cine a gasit Iosif in Rusia! I-a spus ca a placut-o foarte mult, dar ca ii pare rau si ii recomanda ca, daca are ocazia sa se marite, sa o faca. Bunica a plecat, apoi s-a intors tata. S-au casatorit. Apoi am venit eu pe lume". Cand toata lumea era fericita, a venit o dispozitie: cetatenii straini sa-si reglementeze cetatenia sau sa plece. "Noi eram romani. Si am plecat. Am ajuns la Constantinopol dupa multe aventuri, iar tata a fost corespondent al ziarelor romanesti. A iubit-o foarte mult pe mama", ne spune dna Luiza Berman.
Berman si tineretea lui Ceausescu
Legionarii nu fusesera de ajuns. Moartea marelui fotograf nici ea nu ajunsese. "Au venit la mine intr-o zi, demult, si mi-au spus ca nu mai am voie sa tin fotografiile tatei. Au venit apoi cu masina, au ales, le-au luat. Pe atunci se cautau poze cu tineretea lui Ceausescu. La tata nu le-au gasit." Cliseele lui Iosif Berman au ajuns, in timp, sa fie aruncate prin cine stie ce cotloane. Astazi, unele au fost recuperate de Muzeul Taranului Roman, altele sunt in proces de reconditionare la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti".
Citeşte mai multe despre:   viata,   iosif,   tata,   berman,   editie de colectie,   fotografie,   iosif berman

Serviciul de email marketing furnizat de