Marele Spatar

Contemporan cu Miron Costin si cu Dosoftei, Nicolae Milescu este una din personalitatile de seama ale secolului al XVII-lea.

Carturar, diplomat, teolog, istoric, geograf, etnograf, filolog, scriitor, memorialist de circulatie mondiala. O figura deosebit de interesanta si un amestec bizar intre cultura orientala si ideile Renasterii… Aventurierul Nicolae Milescu s-a nascut in iunie 1636 la mosia parinteasca din regiunea Vasluiului. Tatal sau, grec din Peloponez, care, prin insuratoarea cu o romanca, primise rangul de boier moldovean, l-a trimis la "scoala cea mare" din Constantinopol, unde Milescu l-a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios. Fiind "prea invatat si carturariu", caci stia, pe langa romana si greaca, si latina, italiana, slavona si turca, el a devenit, dupa intoarcerea in tara, "gramatic", iar apoi "spatar". Influenta lui Milescu a crescut in special in timpul domniei lui Stefanita (1659-1661), fiul lui Vasile Lupu, care fusese si el elev la "scoala cea mare" din Constantinopol, si care, dupa marturia lui Neculce, "giuca chiar carti cu dansul". Trecand cu Grigore Ghica in Muntenia, i se incredinteaza insemnatul post de agent diplomatic pe langa Poarta.

ACTIVITATE. In anii tineretii, petrecuti in tara, el a vizitat manastirile si s-a documentat pentru micul tratat "Istoria despre sfanta icoana a preasfintei noastre stapane Nascatoare de Dumnezeu", scris in 1655 la Manastirea Neamtu. Lucrarea cea mai insemanta pe care Milescu a dat-o in romaneste si care este in acelasi timp o dovada despre activitatea sa neobosita de scriitor este insa traducerea Bibliei din greceste. Se pare ca aceasta prima traducere completa a Cartii Sfinte a servit de temelie Bibliei lui Serban Voda.

Milescu a plecat din tara la Berlin, la curtea marelui elector Friedrich Wilhelm. Apoi s-a indreptat spre Stettin, in Pomerania. Aici l-a intalnit pe fostul sau domn Gheorghe Stefan, care l-a trimis in 1666 la Stockholm. In anul urmator merge la Paris sa solicite ajutorul lui Ludovic al XIV-lea. Invitat sa ia parte la discutiile asupra "transsubstantiatiei", ce-i pasionau pe teologii timpului, el scrie in greaca si latina opusculul "Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens".

Nu se cunosc exact cauzele care au dus la dizgratierea tanarului boier, ajuns atat de repede la un rang inalt si la atata bogatie, incat era cunoscut de toti pentru luxul in care traia. Dupa pedeapsa primita - taierea zgarciului care desparte narile nasului - Nicolae Milescu a fost supranumit Carnul. Se pare ca Spatarul conspirase impotriva Domnului de a carui protectie se bucurase.

APARATORUL CULTURILOR. In 1671, Milescu pleaca in Rusia, unde a stat pana la moartea sa (1708). La inceput era traducatorul oficial al tarului Alexei Mihailovici. Reprezentant al curentului grec la curtea tarilor, el compune in ruseste un faimos pamflet in care se straduia sa dovedeasca superioritatea culturii si a limbii grecesti asupra celei latine. In 1675, Mihailovici il insarcina sa plece cu o misiune in China, spre a culege informatii asupra acestei tari si asupra drumurilor ce duc la ea. Descrierea calatoriei sale prin Siberia si jurnalul sau de calatorie, precum si scrisorile trimise tarului au o valoare mai mare decat insasi "Descrierea Chinei", care e mai mult o prelucrare a operei iezuitului Martini, la care Spatarul a adaugat capitole noi. Scrierile lui treceau drept izvor principal pentru cunoasterea Asiei. Contemporanii il considerau o autoritate in chestiunile referitoare la Extremul Orient.

IORGA VERSUS XENOPOL Despre Milescu-Spatarul se spune ca a fost profesor al lui Petru cel Mare. Afirmatia aceasta se bazeaza pe ceea ce a scris marele istoric Nicolae Iorga. A.D. Xenopol si Iorga spuneau ca Milescu a fost un om foarte invatat, ca a fost poliglot, teolog, istoriograf si filozof. De aici insa se despart in afirmatiile lor: Iorga era convins ca Milescu a fost profesor al lui Petru cel Mare, iar A.D. Xenopol se ferea sa faca aceasta afirmatie care, de altfel, ulterior s-a dovedit a fi falsa.

DRUMURI NECUNOSCUTE. Opera lui nu este numai jurnalul plin de peripetii al unei ambasade trimise in misiune diplomatica in China, ci este in acelasi timp o carte moderna de explorare stiintifica a unor tinuturi pana atunci mai putin cunoscute europenilor. Calatorind pe drumuri necunoscute, printre popoare si rase diferite, vaslind pe rauri pe care nu mai vaslise nici un european pana la el, curiozitatea vesnic treaza a acestui moldovean din sec. al XVIII-lea se opreste asupra configuratiei solului descris in amanuntime, raurilor pe care le strabate; noteaza aspectul particular al muntilor, face masuratori topografice. Privirea lui iscoditoare a prins si viata specific omeneasca pe care o traiesc popoarele asa de diferite ca infatisare: ocupatia, armele, manifestarile religioase, superstitiile.

DIN JURNAL… "Am calatorit mai departe, in liniste, trecand peste o colina, calauzindu-ma dupa urmele si dupa semnele acelora pe care ii trimisesem inainte. Am asezat tabara la departare de saptesprezece verste, langa niste izvoare, sub un deal. Toate inaltimile de pe acolo sunt bogat acoperite cu plopi negri (…) Am luat un batran drept calauza si am trecut peste dealuri si prin stepe pana la raul Kailar. Kailarul este mic, totusi navigabil. El curge dinspre miazazi spre miazanoapte si se varsa in Argun departe, cale lunga. Oamenii spun ca acolo devine rau mare", scria Nicolae Milescu in "Jurnal de calatorie in China". Tot aici apar si scrisorile sale catre Tarul Mihailovici: "5 iunie 1675. Am calatorit pe raul Ob. De la gura Biei si a Katuniei pana in China este o cale de stepa care tine timp de doua luni. Mai jos de acestea, Obul se uneste cu marele rau Tom. Aproape de mare, la gurile raului Ob locuiesc samoiezii. Pe Ob mai sus, pana la Narim si mai departe, traiesc numerosi ostiaci, apoi tatari si dincolo de Tom calmucii. In apropierea Brezovului se gaseste un templu pagan al ostiacilor. Geografii spun ca acolo s-ar afla un idol de aur".

"Raportul soliei in China" si "Descrierea Chinei" au atras atentia nu numai autoritatilor, savantilor si literatilor rusi, ci si lumii stiintifice. Aceste lucrari il asaza pe Nicolae Milescu intre marii etnografi ai lumii si intre pionierii sinologiei. In 1708 , Nicolae Milescu Spatarul moare, in varsta de 72 de ani, lasand posteritatii multiple dovezi ale prodigioasei sale personalitati.

PORTRET. Cronicarul Ion Neculce il prezinta pe Milescu conferindu-i structuri morale in relatari nude, posibile nuclee pentru un roman modern al maririi si al decaderii, inlaturand cu desavarsire descriptivul care nu-i slujeste in sustinerea epicului. General umanul existent la clasicii contemporani francezi devine specific umanul lui Neculce, fiindca portretul lui Milescu este o biografie puternic individualizata, spectaculoasa in evolutie. Transformarile fizionomice ale personajului sunt urmarile firesti ale faptelor necugetate - taierea nasului - sau ale reabilitarii - imparatul de la Moscu ii rade barba si-l reasaza in randul celor mai de seama sfetnici ai sai. Spatarul este, cu siguranta, victima propriului intelectualism care il mana in traiectorii divergente, intre eruditie si tradare.

CETATEA BOGDIHANULUI "De la poarta mare a orasului Pejin am mers vreo trei verste si ceva pana la casa unde ne-au gazduit; dar despre orasul Pejin, despre marimea si frumusetea lui, precum si despre cetatea rosie a bogdihanului, despre toate acestea vom scrie pe larg in cartea despre imparatia Chinei. Pe ambadasor l-au dus intr-o casa nu departe de zidurile orasului, intr-o ograda in care au fost gazduiti si alti soli. Primii au fost olandezii, care se aflau acolo in acelasi timp cu Baikov, precum si altii, acum vreo zece ani. Tot aici au fost gazduiti portughezii si altii. Curtea era incapatoare, dar casa e veche si naruita in marea parte", se arata in "Jurnal de calatorie in China".

ERA UN BOIER. Tot prin intermediul lui Neculce, Ion Creanga il va readuce pe Nicolae Milescu in prim-planul literaturii noastre, imbogatindu-l cu o noua expresivitate: "Era un boier, anume Nicolae Milescu Spatarul, de la Vaslui de mosia lui, prea invatat si carturar, si stia multe limbi: elineste, greceste si turceste. Si lui Stefanita Voda ii era prea drag, si-l tinea prea bine, si la masa il punea, si se juca in carti cu dansul, si la masa il punea. Dar el a scris niste carti viclene si le-a pus intr-un bat sfredelit si le-a trimis la Constantin-Voda cel batran Basarab, ca sa se ridice de acolo cu osti, sa vina sa scoata pe Stefanita-Voda din domnie. Stefanita-Voda, cum au vazut batul cu cartile, s-au prea maniat si l-au si adus pe acel Nicolae Milescul inaintea lui, in casa cea mica, si au pus pe calau de i-a taiat nasul. Scotand Stefanita-Voda in graba hamgerul lui din brau, au dat de i-a taiat calaul nasul. Si n-au vrut sa-l lase pe calau sa-i taie nasul cu cututul lui de calau, ci cu hamgerul lui Stefanita-Voda i-a taiat nasul. Nicolae Carnul a fugit in Tara Nemteasca si a gasit acolo un doftor, de-i slobozea sangele din obraz si-l botea la nas, si asa, din zi in zi, sangele se inchega, de i-a crescut nasul la loc, de s-a tamaduit".

SPATARUL, IN DICTIONARUL TEOLOGILOR ROMANI Intre 1661 si 1664, pe cand se gasea la Istanbul, Nicolae Milescu-Spatarul a tradus in romaneste Vechiul Testament, dupa versiunea "Septuagintei" tiparita de protestanti la Frankfurt, in 1597. Traducerea lui a fost revizuita si indreptata de viitorul mitropolit Dosoftei al Moldovei, pe cand era episcop la Roman. Din Moldova, manuscrisul a ajuns la Bucuresti (dus probabil de fostul episcop de Husi, Mitrofan, si prezentat lui Serban Cantacuzino in vederea tiparirii). Inainte de a fi data la tipar, traducerea a fost revazuta si de fratii Radu si Serban Greceanu. Intregul text tradus de Milescu a intrat in Biblia de la Bucuresti din 1688 (reeditata in 1988). Alaturi de cartile necanonice ale Vechiului Testament, Biblia din 1688 cuprinde si lucrarea apocrifa a lui losip la Macavei, tradusa tot de Milescu. Dupa ce s-a stabilit in Rusia a compilat si a tradus in ruseste cateva lucrari care tratau si probleme teologice.