x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Maretie si decadere

Maretie si decadere

de Cristina Vohn    |    12 Iun 2006   •   00:00
Maretie si decadere
MAGNATII ROMANIEI: MALAXA SI AUSCHNITT
Cei mai mari industriasi ai Romaniei in perioada razboiului au fost Nicolae Malaxa si Max Auschnitt.

Nicolae Malaxa si Max Auschnitt, proprietari ai numeroase banci, fabrici si intreprinderi importante ale economiei romanesti, au ramas cunoscuti in istorie mai cu seama ca apropiati ai Regelui Carol al II-lea. Erau doua personaje de baza ale Camarilei regale. Venirea la putere a comunistilor i-a facut sa-si piarda toate proprietatile din tara. Apoi au emigrat pe pamant american. Daca nu o faceau, ar fi murit in inchisoare.

GRECUL INTREPRINZATOR. Nicolae Malaxa s-a nascut in 1884 intr-o familie de greci veniti in Moldova la inceputul secolului al XIX-lea. Beneficiind de sprijinul familiei, tanarul Nicolae isi face studiile complete la Iasi, iar apoi pleaca in Germania, de unde se intoarce cu diploma de inginer. Ambitios si cu vadite calitati de intreprinzator, Nicolae are curajul sa faca investitii mari in industria romaneasca. A speculat oportun si legile date in perioada guvernarilor liberale de sprijinire a dezvoltarii industriei nationale. Investeste in principal in industriile siderurgica si de constructii. Nu a fost implicat politic, dar mentinea legaturi stranse cu politicieni din tot spectrul politic. Contribuise, printre altele, la finantarea mai tuturor partidelor politice, de la legionari pana la comunisti. Cele mai cunoscute intreprinderi ale sale sunt actualele uzine Faur SA si Republica. In timpul razboiului pierde uzinele numite atunci Malaxa, iar la nationalizare pierde si restul proprietatilor. Regimul comunist l-a mentinut dupa 1947 ca specialist. Dar in 1950, cu prilejul unei vizite la Viena, ramane in exil. Pleaca apoi in Statele Unite ale Americii, unde se apuca din nou de afaceri. A incetat din viata pe pamant american in 1965.

Vechea Societate Uzine si Domenii Resita

PROPRIETARUL RESITEI. Max Auschnitt, de origine evreu, s-a nascut in anul 1888. Dupa finalizarea studiilor, incepe sa-si dezvolte propriile afaceri. Investeste mult in diverse sectoare economice: in Societatea de Telefoane Romane, in Banca Chrissoveloni. Este fondatorul societatilor Uzine si Domenii Resita (actualul Combinat Siderurgic Resita) si Titan-Nadrag-Calan. Ca si "rivalul" sau, Nicolae Malaxa, si Auschnit a finantat activitatea mai tuturor partidelor politice si s-a implicat in sprijinirea unor actiuni caritabile si de sustinere a culturii nationale. Ramas in strainatate din timpul razboiului, el va ajunge tot in Statele Unite, unde inceteaza din viata in 1959. Regimul comunist de la Bucuresti ii va retrage cetatenia romana in 1948, atunci cand ii sunt nationalizate si proprietatile.

O UZINA SIMBOL. Uzinele Malaxa, denumite de comunisti 23 August, iar de postdecembristi Faur SA, au fost un simbol pentru industria romaneasca interbelica. Mai tarziu, comunistii le-au transformat intr-un alt simbol: al luptei muncitorilor impotriva "exploatatorilor". Initial, Malaxa a construit in 1921 un atelier de reparat vagoane si locomotive de cale ferata. Afacerea prosperand, doi ani mai tarziu incepe sa ridice halele uzinei ce-i va purta numele. Beneficiind de legea din 1927 de sprijinire a dezvoltarii industriei romanesti, Malaxa incepe sa construiasca locomotive dupa proiecte romanesti. Dezvoltarea cea mai ampla o au uzinele Malaxa dupa venirea la putere a lui Carol al II-lea. Beneficiind de generoase fonduri din partea statului roman, Malaxa face numeroase investitii. El coopteaza si reputati specialisti romani, care construiesc primul motor diesel romanesc. Uzinele ajung sa fie recunoscute si pe piata europeana, produsele lor fiind exportate in mai multe tari.

In mai 1941, Malaxa isi pierde uzinele. Acuzat de colaborare cu legionarii, acestea ii sunt confiscate. La nationalizare intra in proprietatea definitiva a statului si sunt redenumite 23 August.

In perioada postdecembrista, nepotii lui Malaxa, Georgia Palade Van Dusen, Philip Palade si Loreen Ellen Malaxa, au solicitat statului roman titluri la Fondul Proprietatea in valoare de peste 310 milioane de dolari. Si unul dintre fiii lui Max Auschnit, Steven, a cerut si el titluri la acelasi Fond, in valoare de 82 de milioane de dolari.

"Mai rar am vazut o intuitie mai sigura si o previziune mai exacta asupra unei cariere ca aceea care se facea in acest cerc al afectiunii familiare (familia Malaxa, n.n.) asupra tanarului inchis si mandru, la care nimic n-ar fi facut pe altii sa ghiceasca un destin incununat de mari izbanzi. Nicolae Malaxa si-a vazut realizate in plin vastele lui viziuni si conceptii in domeniul pe care si-l alesese... el a ramas cel care s-a «realizat» mai mult si - poate - a fost cel mai fericit"
Mihail Manoilescu - Memorii

Angajatii lui Nicolae Malaxa, in toiul muncii
Actualul sediu al Institutului Cultural Roman a fost, inainte de 1948, proprietatea lui Malaxa

POVESTI... PICANTE DIn EPOCA


Nicolae Malaxa a avut o fiica, Irina, frumoasa, cultivata si de varsta apropiata fiului lui Carol al II-lea, viitorul Rege Mihai. Intre cei doi se pare ca a existat o relatie intima. Barfele vremii spun ca ea ar fi fost prima cucerire a tanarului Mihai. Cert este ca tinerii au fost vazuti impreuna in diverse locuri. Si, mai spun aceleasi "guri rele", insusi Nicolae Malaxa a fost cel care a impins-o pe fiica sa in bratele lui Mihai. Motivul: o astfel de relatie ii sporea influenta pe care o avea la Palatul Regal si, desigur, afacerile lui ar fi prosperat si mai mult.

GINERELE LUI MALAXA - LAUREAT AL PREMIULUI NOBEL


George Emil Palade (foto) este singurul roman care a primit Premiul Nobel, pentru Fiziologie si Medicina, in anul 1974. Putina lume stie faptul ca el este ginerele lui Nicolae Malaxa. In 1946 s-a casatorit cu Irina, fiica marelui industrias, impreuna cu care a plecat, in acelasi an, in Statele Unite ale Americii. Motivul de atunci al plecarii a fost continuarea studiilor. Dar viitorul laureat al Premiului Nobel a decis sa ramana pe pamant american, unde avea conditii favorabile studiului si cercetarii. Cei doi au avut impreuna doi copii, o fata, Georgia, si un baiat, Philip.

CADOURI PENTRU CAROL AL II-LEA


Cei doi mari industriasi au fost apropiati ai Camarilei regale din timpul lui Carol al II-lea. Intre ei era o adevarata concurenta pentru a satisface placerile regale. Asa, de pilda, era cunoscuta pasiunea lui Carol pentru cai si pentru cursele hipice. De aceea, Max Auschnitt s-a gandit sa-i ofere un armasar pursange arabesc. Pretul era unul modic pentru pretentiile regale: numai 3 milioane de lei. Auzind de cadoul facut de Auschnitt, Malaxa nu putea nici el sa se lase mai prejos. Si a facut cadou regelui un grajd de curse cu utilarile cele mai moderne la acea vreme.
×