x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Nea Ilie Tudor

Nea Ilie Tudor

de Dana Andronie    |    29 Mai 2006   •   00:00

CELULA VIETII
A facut sapte ani de facultate neagra. A "invatat" in aceeasi celula cu parintele Staniloaie, Nechifor Crainic, Radu Gyr si Petre Tutea.
CELULA VIETII
Cei doi Tudor, stAnd pe banca pe Strada FAntAna Mireselor

A facut sapte ani de facultate neagra. A "invatat" in aceeasi celula cu parintele Staniloaie, Nechifor Crainic, Radu Gyr si Petre Tutea. Lumea ii spune nea Ilie Tudor. Are multi ani (fiul lui zice ca-s 84 la numar), dar sufletul ii este foarte tanar. Greu de crezut ca un asemenea om a stat inchis sapte ani la Aiud.

"Am fost unul din cei 70 de olteni angajati de Codreanu la o pravalie legionara. L-am cunoscut bine pe comandant, am dormit si cu el in pat… Am fost acuzat ca am facut o miscare sa rastorn guvernul prin violenta armata. Pedeapsa: 29 de ani de puscarie. Eram directorul caminului cultural, conduceam corul UTC-ului si mergeam la biserica. De aici mi s-a tras…"

PORCUL. La 35 de ani, Ilie Tudor a fost fortat sa-si paraseasca sotia si cei trei copii pentru a-si face "studiile" la Aiud. "Cate am sa va povestesc de la facultatea neagra, pe care am facut-o cu parintele Staniloaie, Nechifor Crainic, Radu Gyr, Petre Tutea… Eu eram cel mai tanar. Tutea l-a intrebat odata pe Craciun: «Ati crescut la tara sau la oras?». «La tara, ba», ii raspunse el. «Ati avut porci?», continua Tutea. «Dar care gospodar n-a avut?», nu se lasa Craciun. «Si ati vazut vreodata un porc sa se uite in sus?», a incheiat Tutea, care era slab, tare prapadit. Pe Radu Gyr l-am carat in spate, pentru a-l duce la dispensar. N-avea nici 50 de kilograme. I s-a zis «Hai, mosule!», iar el a raspuns: «Ce mos? Cocos in fata inamicului ros!»… M-au prins batand la morse poezia «Cu Iisus in celula!». Am stat 40 de zile la izolare, fara pat, doar pe ciment…"

Ilie Tudor are o "mirare" care ne aduce aminte de Petre Tutea

DASCALUL DIN PODARI. "Studentii" din celula jucau si sah! Tabla era o batista scrisa cu carbune, iar pionii erau dumicatii de paine si tutunul. "Nici nu stiti cat face un prosop pe genunchi si o batista pe spate! Era un ger cumplit. Ne-au luat zeghea si ne-au lasat doar o camasa. Pe mine m-au salvat tineretea, educatia legionara si compania. Oricat ai fi de redus, cand stai langa un pom verde, inverzesti si tu. Am povestit tot ce-am trait in celula. Am scris sase carti. Cineva chiar mi-a zis: «Daca Moldova l-a dat pe Creanga, Oltenia l-a dat pe Tudor». S-ar putea sa am ceva in comun cu Creanga. Dar eu sunt mult prea mic. Sunt dascal la Podari." Dascalul Ilie Tudor din Podari are cea mai mare decoratie a Bisericii Ortodoxe Romane: crucea patriarhala!

"Greul nu l-am dus eu, 100 de grame de paine le aveam asigurate in fiecare zi. Greul l-au dus nevasta-mea si copiii. Saraca, a albit de la Tribunalul din Craiova pana acasa. Era frumusica si a trecut prin multe greutati. Dar am iertat totul! Cand am venit acasa, in 1964, nu l-am mai cunoscut pe Gheorghe. Era inalt, slab si negru. Lui Gheorghe nu-i place sa vorbeasca deloc despre acea perioada. Eu mi-am pastrat tineretea sufleteasca, iar cand viata m-a izbit din plin, am ras." Ultima incercare prin care nea Ilie trebuie sa treaca este singuratatea. De sapte ani traieste fara femeia lui. "Singuratatea este ca un plumb pe aripile pasarii", imi spune cu lacrimi in ochi tata lui Tudor Gheorghe.
×
Subiecte în articol: tudor ilie editie de colectie ilie tudor