Nod in calea nemuririi

Daca ar mai fi stat putin, daca ar fi ajuns mai devreme... Atunci, soarta li s-ar fi asternut cuminte inainte...

"Pasarea cu clont de rubin/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat..." O noapte de decembrie acum o jumatate de veac... O noapte fatidica. In statia de langa Spitalul Coltea un tanar asteapta tramvaiul cu numarul 13 sa-l duca spre casa iubitei. Petrecuse, alaturi de prieteni la Capsa. In intuneric, pe liniile inghetate, vagoanele scartaie funest. Cineva il imbranceste, poate doar destinul. El se prinde de gratarul dintre vagoane, cade cu capul pe caldaram. Maduva spinarii ii este sectionata, trupul paralizat. Tarziu in noapte, pe roti ce huruie metalic mai circula atunci doar Moartea.

Medicii pun diagnosticul: "traumatism cranian si al coloanei vertebrale; paraplegie". Inca in viata, nenorocitul este mutat spre dimineata la Spitalul de Urgenta. Urmeaza zile si nopti de agonie. Pe patul de moarte, ultimele soapte ii sunt versuri. Epitaf si mantuire. Il chema Nicolae Labis, de-abia implinise 21 de ani. "Iar maine/ Puii pasarii cu clont de rubin,/ Ciugulind prin tarana,/ Vor gasi poate/ Urmele poetului Nicolae Labis/ Care va ramane o amintire frumoasa..."

Casa Capsa i-a fost lui Labis loc de ultim taifas. Iar moartea sa a ramas o enigma inca nedezlegata. Parerile sunt impartite. Unii spun ca a fost un accident stupid, altii ca a fost o crima premeditata. La 24 decembrie 1956, poetul este inmormantat la cimitirul Bellu, dupa ce cortegiul face un ocol simbolic prin fata mormantului lui Eminescu. Au trait mai departe poeziile lui si mitul poetului calcat de tramvai.

URSITA. Intr-o zi, o tiganca i-a ghicit ca o sa moara "de prabusire". De atunci n-a mai vrut in ruptul capului sa mearga cu avionul. Dar destinul nu l-a iertat. Si el parca stia...

Cofetaria

Cu patru zile inainte de clipa profetica, Toma Caragiu ii daruia prietenului Ion Caramitru o poza cu dedicatie: "Pino, cand nu voi mai fi, abia atunci ai sa stii sau ai sa afli cat am tinut la tine". 4 martie 1977. Sorocul. Mendrele pamantului si ale cosmosului isi fac hatarul. Au mai ramas 57 de minute... La ora 20:25, Sergiu Verona il suna pe actor si il invita sa ia masa impreuna la Capsa. Cinci minute mai tarziu, Alexandru Bocanet vine sa il viziteze. Peste un sfert de ora, Verona suna din nou. Il anunta ca el a ajuns si il asteapta la Capsa. Caragiu si Bocanet sarbatoresc inca acasa. Iesise din laborator "Gloria nu canta". La 21:22 Bucurestiul se cutremura. Blocurile se clatina precum copacii pe furtuna, un vuiet biblic inabusa orasul, stihiile vartejesc dezlantuit pamantul, cladirile trosnesc ca niste oase fracturate. Luminile se sting... O liniste funebra strapunge apoi zidurile cazute.

Blocul in care locuia Toma Caragiu s-a prabusit numai pana la etajul trei. Apartamentul in care locuia, la etajul doi, a ramas aproape intact. Dupa zile de sapaturi prin moloz, Ion Caramitru a fost chemat sa-si recunoasca prietenul: "El statea pe spate, iar peste el, perfect recognoscibil, imbratisat cu Toma, Alexandru Bocanet".

EMINESCU, LA CAPSA. 28 iunie 1883. "Nicicand o zi mai incarcata de evenimente: Austro-Ungaria recurge la retorsiunea relatiilor sale diplomatice cu Romania, Germania ameninta cu razboiul, autoritatile scoteau in afara legii «Societatea Carpati», dand satisfactie baronului Von Mayr, consulul Austro-Ungariei in Bucuresti, iar vocea lui Mihai Eminescu este redusa la tacere. P. P. Carp, prezent la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale tratatului secret cu Austro-Ungaria, il implora pe Titu Maiorescu, de fapt ii comunica un imperativ politic: anihilarea incomodului ziarist de la Timpul («Mai potoliti-l pe Eminescu»). El nu putea fi expulzat, nici arestat, invocandu-se ratiuni politice.

Trebuia «izolat» intr-un spital de boli nervoase; era plauzibil si mult mai eficient. Atunci, in acea decisiva zi de 28 iunie 1883 se petrece o seama de evenimente minutios regizate, avand ca scop acreditarea ideii ca dementa de care suferea Eminescu este motivul scoaterii din viata publica a celui mai periculos exponent al liniei politice ostile aliantei cu Puterile Centrale.

Intrarea din Edgard Quinet

SCANDAL. In dimineata acelei zile, Eminescu ii face o vizita lui Maiorescu. Stabilesc sa se intalneasca mai tarziu la «Societatea Carpati», urmand sa analizeze situatia creata. Banuind ca nu e in regula, Eminescu nu s-a dus la «Carpati» direct. A tras la Capsa, unde spera sa intalneasca alti confrati carora sa le aduca la cunostinta cele ce faceau in acea zi guvernul si curtea regala. (Theodor Codreanu «Dubla sacrificare a lui Eminescu» Ed. Serafimus, Brasov, 1999, p.125). La Capsa, Eminescu se intalneste cu Grigore Ventura, impreuna cu care are o discutie aprinsa. Se creeaza o agitatie de nedescris. Momentul culminant este atins prin exclamatia, atribuita de Ventura protestatarului: «Si la toate acestea nu este decat un leac: sa impusc pe rege». Apoi, Gr. Ventura ii propune sa mearga la Cotroceni, dar, ajungand acolo, nu este primit de Rege, astfel incat, acelasi Grigore Ventura ii sugereaza lui Eminescu sa faca o escala la baia Mitrashewski. Apoi, Ventura il paraseste. Anunta imediat Politia ca trebuie sa ridice un «nebun»". (Dan Toma Dulciu, director de marketing la Casa Capsa). Poetul va fi internat in casa de sanatate a doctorului Sutu. Din acest moment, anii pana la moarte ii vor fi o agonie prelunga.

"Ca sa devii scriitor cel putin in aparenta, trebuia sa primesti mai intai botezul Capsei, care, fara nici o firma literara, era totusi redactia redactiilor, nodul gordian al trecerii prin nemurire" Virgil Carianopol

"Capsistul e un individ inteligent si primejdios si critica reala se face la Capsa, nu in presa literara. Daca esti prost la Capsa, este imposibil - zice capsistul - sa fii inteligent altundeva, macar in scris..." Tudor Arghezi

HAZARD. ASA A FOST SA FIE! E poate banal sa crezi in destin. La fel de banal si stupid cateodata, el curma asteptari grandioase. Ii ia pe oameni de guler: "Nu va iert!". Nicolae Labis avea 21 de ani si era in plina ascensiune. Marii poeti ai vremii ii prevesteau elogii. Daca in noaptea fatidica ar mai fi ramas la Capsa, ar mai fi trait. A murit stupid, calcat de tramvai. Toma Caragiu trebuia sa ajunga la Capsa in seara apocaliptica. Si el si Alexandru Bocanet au ramas acasa si zidurile prabusite le-au acoperit pentru totdeauna destinele. Soarta lui Eminescu a cotit brusc dupa valva pe care poetul a starnit-o la Capsa, protestand in fata diplomatilor straini aflati la hotel. Daca... Dar, asa a fost sa fie! IN CARTEA DE OASPETI. INTAMPLARI, CANCANURI Anecdotica tesuta in jurul Casei Capsa este foarte bogata, ea isi asteapta colectionarul si poate ca se vor gasi vechi si autentici "capsisti", care - in cuprinsul unor interesante volume vor strange intamplarile, incidentele, cancanurile, cuvintele de spirit legate de viata acestei "intreprinderi". O istorie spune ca un prefect de politie a sugerat chiar Regelui Carol I sa inchida Capsa, capul tuturor rautatilor, dar bunul-simt al marelui rege a ras de asemenea propunere, rezistand argumentelor care voiau sa fie serios prezentate de pastratorul ordinii publice. Ba, se spune ca, de atunci, Regele, nelipsit de ironie, avea obiceiul sa spuna in anumite prilejuri: "Ei, acum o sa spuneti ca tot Capsa e de vina?". (Dan Toma Dulciu) MOMENTUL FATAL O carte de joc aruncata de o adiere din careul de asi al prezentului. Un cuvant scris cu litere nevazute pe fruntile noastre. O mana care dirijeaza pionii pe tabla cu patrate, hotarand dinainte momentul sah-mat. O linie rosie trasata prin timp ca o dunga continua pe autostrada. Nu ai voie sa depasesti si nici sa te intorci inapoi. Se scurge lin, deodata cu tine, pana ajungi la stop - punct final si dinainte construit al cursei prin viata. O intersectie de drumuri in care esti impins fara voie pe unul oarecare. Iar final de destinatie, pe o pancarta scrie: "Asa a fost sa fie!".