x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Noua China din Bistrita Nasaud

0
Autor: Ana Dragu 25 Sep 2006 - 00:00
Noua China din Bistrita Nasaud


REGINA NATALITATII
In comuna lui Rebreanu, mamele eroine sunt la ele acasa.

Satenii din Maieru, judetul Bistrita-Nasaud, spun ca: "Suntem asa numerosi ca sa ni se vesniceasca neamul si ca sa fim multi sara la cina". Si, trebuie sa recunoastem, au dreptate.

Situata in partea superioara a vaii Somesului Mare, comuna de suflet a prozatorului Liviu Rebreanu, ce gazduieste si un muzeu dedicat marelui scriitor, este una dintre cele mai cunoscute localitati din judetul Bistrita-Nasaud, in primul rand datorita coeficientului demografic crescut, care i-a atras denumirea de Noua China. Sub bolta cerului de un albastru sidefat, dealurile ce strajuiesc comuna isi inalta verdele, inca aprins, spre soare. Razele sale stralucitoare poleiesc poienile sau se sparg in mii de culori pe turlele bisericilor ce tasnesc din pamantul acoperit de mantaua frunzelor uscate. Peisaj de poveste, ce l-a facut pe Rebreanu sa marturiseasca ca in Maieru si-a petrecut cele mai frumoase clipe din viata sa.

GLORIE SI MATERNITATE. Intre 1974 si 1984, un deceniu de glorie pentru comunitate, circa 30 de femei din Maieru - din peste 100 de mame eroine - au primit de la regimul de atunci distinctiile "Medalia Maternitatii" si "Ordinul Gloria Materna". "Premiantele" aveau peste zece copii. Si azi, numarul femeilor din comuna, din pantecele carora au vazut lumina zilei opt-zece copii, depaseste 50. Cu 1.800 de copii din 7.700 de locuitori, comuna are o coloana sonora aparte, tesuta din chiote, tipete, rasete si plansete. Scoala generala din Maieru este a treia ca efectiv din judet, depasita fiind numeric doar de doua unitati scolare din municipiul Bistrita.

Intr-o epoca in care satele din intreaga Romanie sunt imbatranite, media de varsta a locuitorilor din aceasta comuna bistriteana este de 35-40 de ani. La fiecare casa gasesti in medie patru copii. Insa nu sunt putine curtile in care la cina se aduna in jurul mesei, cu mic, cu mare, 15-16 persoane. Tainica cina este cea mai importanta masa din zi aici. Nici un membru al familiei nu are voie sa lipseasca. "Cultul familiei este mai sfant la Maieru decat in oricare alt loc din tara", povesteste cu mandrie primarul Vasile Bors, cel care, in buna traditie comunala, are la randul sau nu mai putin de 153 de verisori primari si secundari. Primarul vorbeste cu drag despre localitatea atestata documentar inca din 1440, ca domeniu al cetatii Rodna. Cu un bogat si stravechi buchet de traditii, maierenii au fost din tata in fiu mari stapani de oi, de unde si etimologia denumirii comunei (maierii = proprietari de turme de oi - n.r.). In ciuda exodului in strainatate, specific acestor vremuri, Maieru nu este un sat imbatranit. Si cei care pleaca la munca in strainatate se intorc aici, isi construiesc locuinte frumoase si la vremea potrivita se asaza la casele lor. "Nici nu avem foarte multi tineri plecati la munca in strainatate, doar vreo 600. Localnicii de aici s-au reprofilat, ca sa fie aproape de vatra, iar cei care aduc cei mai multi bani in comuna sunt cei care lucreaza in constructii, prin orasele mari din tara", explica primarul. Asa se face ca in zi de sarbatoare, pe ulitele cuibului visurilor lui Rebreanu, se regasesc intr-o continua efervescenta copii si tineri alaturi de inteleptii satului.

"S-AU DUS SI AU UMPLUT LUMEA!" Reghina si Avram Hadarau au opt copii si o gospodarie de toata frumusetea. Ar fi fost zece urmasi daca soarta nu ar fi fost potrivnica pentru doi dintre ei, care nu au mai apucat sa vada lumina zilei. Pe femeie, in varsta de doar 50 de ani, am gasit-o facand placinte. "Nu ca altadata… ", povesteste, cand nu prididea sa coaca pentru cei mici. "Cum o scoteam din tigaie, cum disparea. Nu prea era faina, faceam si rar placinte, asa ca nu apucam sa le vad pe masa, ca «baietii» (copii, reg.) le infulecau." Zambeste cand ii enumera. "Pai, sa vedem. Lucretia are 30 de ani, Rodica - 29, Avram Dan - 27, Reghina Leontina - 25, Monica - 23, Ana Maria - 19, Renata Estera - 9 si Cristina Denisa - 6. S-au dus si au umplut lumea!", ofteaza femeia dupa cinci dintre copii, azi mari, plecati sa-si caute soarta in Italia, Irlanda, Australia. S-a maritat la 18 ani, iar vartejul casniciei si munca campului nu au mai slabit-o de atunci. Mereu cu cate doi prunci in brate, fara o clipa de ragaz. "Nu era ca acum. Spalam in fiecare zi. Nu aveam nici masina de spalat. Mergeam la camp si copiii ii inchideam in casa. Al mic in leganut, il ingrijeau cei mai mari. Nu mi-o fost usor, dar astia vin... Dar acum parca tot trebuie sa muncesti mai mult. Muncesti si nu te ajungi. Cat o fost de greu pe vremea lui Ceausescu, dar noi atunci ne-am facut casa", spune usor stanjenita. Nu a primit nici diploma si nici medalie. Avea doar opt copii in viata, nefiind deci suficient de eroina pentru regimul comunist.

"MI-AM ALAPTAT DOUA NEPOATE!"… Se lauda vaduva Lucretia Nascut. Are cinci fete si cinci feciori cu varste cuprinse intre 30 si 54 de ani. Acestia i-au daruit batranei 28 de nepoti intre 1 si 30 de ani... si al douazeci si noualea e pe drum. O stiu de strabunica alti sapte copii. "Am fost oameni mai necajiti. Nu cu stare. Am stat pe la oi pana m-am maritat. Patru ani n-am avut copii. Dupa aceea tot la doi ani ne-o venit altul. Am umblat si prin padure cu sotul, la lemne. El o mai fost si pe la oi baci…", ne arata o poza cu defunctul sau sot, facuta la inmormantare, si continua sa depene amintiri, lacrimand: "Fost-am pe la secerat, cum era mai demult. Nu era ca amu’ paine. Daca mereai pe din jos, pe la sasi, aveai paine de grau, daca nu, nu. Apoi meream si seceram pentru pita la copii. Tineam galiti si lucram cu ziua ca sa-i putem creste. Ii caram dupa noi, le faceam locas sub clai si ne vedeam de lucru. Cel mai mare nepot e deodata cu cea mai mica fata. Ca am facut si cu ea deodata. Doara le-am dat tata la doua nepoate. Ca am nascut deodata cu mama lor si pe ea o luat-o cu rau si o fost prin spital, asa ca le-am dat io tata." A primit si diploma, si medalie, dar le-a donat muzeului. "Amu’, io stiu ce-o facut cu ele... pe mine m-o cautat acasa de la Bucuresti si mi-o dat hartia, da bani n-am primit nimic. Nimeni, nimic absolut nu mi-o dat ca amu’, cum nasc astea amu’."

Patuturile din Maieru ar trebui sa primeasca si ele macar o diploma la cati copii au crescut in ele

VIATA GREA. "Si greu o fost doamna, nu ca amu’ cu pempare de astea (scutece de unica folosinta - n.r.). Sfartecam izmene de-i infasam pana la brau. Si n-aveau baietii papuci pana sa se marite. Ba mai beleam cate un cal si le faceam opinci. Chiar io m-am maritat cu papuci carpiti. Ca o fo’ razboiu. Am apucat si razboiu, de-am stat prin paduri ascunsi cu copiii, ca ne cata’ rusii si ne temem sa nu ni-i ieie, sa nu ni-i puste. Hainute? Ce hainute? Daca aveu o camesuta de la ai mai mari era bine. Meream la capaluit. Unu’ il puneam in straista dupa cap si unu’ in brata. Leganut de lemn avem la cela mai mic. Puneam rachita si le faceam umbra. Asa lucram. Eram chinuite nevestele mai demult. Amu’ tate nevestele stau la cafei si caofate si festite si puse la rand, nu le mai scoti din «doamne», no, sa ma scuzati. Io si acum as face tot atatia copii, ca nu am vrut sa-mi fac pacat", lacrimeaza batrana. Sustine ca a fost un adevarat politai pentru copiii de la care nu cere azi nimic. "Sa poata trai ei, nu sa ma ajute. Am vaca, ma chinuiesc sa traiesc numa sa nu ajung rugatoare la copii. Atata-i tat!", isi incheie lelea Lucretia induiosatoarea poveste. Ii tine isonul o vecina, Ilisca Rebrisorean, mama eroina si ea. Nu stie cati nepoti are si refuza sa faca calculul. "Da-i stii Dumnezeu! Socotiti dumneavoastra. Amu’ batranii nu le trebe la copii, ca se impiedeca de ei. I-am nascut pe toti acasa pana s-o facut dispensar. Si ne descurcam cu moasa. Era tare femeie cumsecade. Greu bugat o fost. Mergeam la zmeura, sa aiba bietele baiete sa-si ia o rochita."

GREU ERA, GREU. "Imi amintesc cum zicea baietu al mai mare: «Mama, cand vad pe tata ca ascute securea mi se lasa rau», ca ii ducea la lemne, le scoteau in spinare din padure. Apoi, pe mine m-o mancat multe. Odata, cu foamea aia mare, stiu ca nu mai aveam decat un pumn de faina si noi eram zece oameni. Si ma duc la o femeie pe Cormaia sa-mi dea o banita de malai. Mi-o dat intr-un badoc de asta de un kilogram. Pai, ce sa fac io cu atat. Am venit acasa si am facut o ingrosala. Dimineata o venit un om si i-am dat niste trunchisori din gard pentru o litra de malai. Cand o zis ca-mi da atata malai, am gandit ca-s in rai. No, asa am trait. Pentru atatia copii, mi-o dat odata statu’ 100 de lei de mi-am luat un purcel. No atata, de cand is io. Atata am primit!"

NATALITATEA SI TRENUL DE 5 DIMINEATA. Mai in gluma, mai in serios, printre sateni circula un mit pe care il repeta fiecare zambind cu subinteles. Se spune ca in deceniul de glorie al comunei, in care natalitatea a atins cote maxime, in gara din Maieru oprea in fiecare dimineata un tren care, prin suierul locomotivei, trezea localnicii. Inainte de a se crapa de ziua si pana la ora la care incepeau lucrul in gospodarie, acestia puteau, asadar, sa se indeletniceasca cu "vesnicirea neamului". Mai aproape de realitate insa este credinta in Dumnezeu. Intr-un sat aproape in totalitate ortodox, asa cum povestesc mamele eroine ajunse azi la varsta senectutii, cei care se tem de Dumnezeu aduc pe lume cat mai multi prunci, care la randul lor le fac nepoti, de li se pierde sirul.

PE-NSERAT. Viorile greierilor scot sunete monotone. La ceas de inserare, fluieratul unei pasari necunoscute profanilor, ornic al bunicilor care isi potolesc nepotii neastamparati - potrivind dupa el orele de odihna - rasuna peste sat. In jurul meselor mai imbelsugate azi decat odinioara se strang multi si putenici maierenii. Muntele raspandeste o suflare calduta, batranii copaci, cu frunzele cazute motaie in lenea lor somnoroasa. Peste sat se as-terne tacerea. Somesul Mare murmura un cantec de leagan. "In Maieru am trait cele mai frumoase si mai fericite zile ale vietii mele", marturisea Liviu Rebreanu.

Cuibul Visurilor

In 1927, satenii din Maieru i-au daruit lui Liviu Rebreanu, cel care a elogiat aceste meleaguri pe care a copilarit, un loc pentru constructia unei vile in care sa se retraga la batranete. Pe acelasi loc pe care Rebreanu nu a apucat sa locuiasca niciodata, se ridica azi Muzeul "Cuibul visurilor", dedicat marelui prozator. Locasul de cult al scriitorului a fost edificat in 1595 de un grup de tineri invatacei inspirati si carmuiti de profesorul de limba romana Sever Ursa, omul care si-a dedicat cariera vietii si operei lui Rebreanu. Muzeul s-a dezvoltat in timp. Aici au venit sa se inchine spiritului prozatorului Ioan Alexandru, Sanziana Pop, Grigore Vieru, Adrian Paunescu, Sergiu Nicolaescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Victor Rebenciuc, alti scriitori si presedinti de tara. Spre deosebire de alte muzee, "Cuibul Visurilor" prezinta exponatele dupa principiul obiectului-metafora, explica profesorul Sever Ursa, care deapana cu glas sigur povestea pe care a mai spus-o de o mie si o suta de ori: "Liviu nu s-a nascut aici, s-a nascut in Tarlisua, de unde parintii lui s-au mutat aici cand el avea doar 2 ani si jumatate. Mama lui, Ludovica Rebreanu, a avut treisprezece copii, baieti si fete, dintre care Liviu era cel mai mare. Si la propriu, si la figurat. Ludovica Rebreanu era mereu gratulata si complimentata de societatea de atunci pentru faptul ca tinea o casa de copii cuminti, destepti, frumosi".

Credinta in familie a maierenilor a stat la baza amenajarii unui colt dedicat mamelor eroine, in incinta muzeului. "Obiectele-metafora ale comunei sunt leaganul si biberonul", zambeste pazitorul muzeului, depanand numele familiilor falnice si viguroase ce faceau cinste satului in perioada lui de glorie: Cretu, Partenie, Bontas, Vartic… 12-13 familii cu peste zece copii, la care se putea merge sigur pentru a-i numara. Lucru pe care autoritatile centrale nu scapau ocazia sa il faca, ori de cate ori mamele eroine erau premiate.

Datina botezului este inca speciala la Maieru, de o frumusete si o simplitate cutremuratoare fiind si atmosfera ce domneste in preajma nasterii unui nou fiu al satului. Asa cum spun localnicii, cea mai importanta institutie din sat era odinioara casa de nasteri. Pentru ca aici se perpetua vesnicia. Coltul mamelor eroine gazduieste spre pastrare fotografii vechi ale familiilor de vaza, obiecte metafora, cutii in care se pastrau odinioara stelele in cinci colturi cu care erau medaliate mamele eroine. Medaliile propriu-zise nu mai sunt expuse. De frica sa nu se piarda sau sa nu fie furate, acestea au fost puse la adapost de creatorul muzeului, septuagenarul Sever Ursa, care nu isi mai aminteste unde le-a dosit. "A ramas putin din ceea ce a fost odata, dar a ramas acest miez fierbinte al bucuriei la nasterea unui copil. Aici copilaria este la ea acasa. La noi casa de nastere era cea mai puternica institutie locala. Mereu se intampla ceva", isi aminteste cu drag septuagenarul.
Citeşte mai multe despre:   copii,   comună,   rebreanu,   editie de colectie,   maieru,   eroine,   amuâ,   amu

Serviciul de email marketing furnizat de