x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Nu ma mai gandesc la mine"

0
Autor: Dana Andronie 06 Noi 2006 - 00:00
"Nu ma mai  gandesc la mine"


METAMORFOZA
A avut o copilarie trista. Se vede pe sine in lacrimile altor copii.

METAMORFOZA
A avut o copilarie trista. Se vede pe sine in lacrimile altor copii.

O zgribulita zi de toamna in Parcul Herastrau. O banca, un batran pierdut in lectura "Adevarului", Margareta si eu. Am stat de vorba cu ea aproape doua ore, pentru ca acum sa va pot prezenta stirile cele mai importante care au tinut prima pagina a vietii Paslaritei. Ce-i cu batranul? Banca pe care acesta si-o adjudecase era cea mai fericita de pe toata aleea. Razele soarelui, probabil si ele obosite, au ales sa se odihneasca pe ea. Asadar, nu intamplator Margareta a fost atrasa si ea de acea banca.

"Dumnezeu mi-a dat forta si inspiratia de a ma prezenta la nivelul cerintelor si a exigentei profesionale. Competitia a fost cu mine insami, nu cu ceilalti oameni", isi incepe povestea Paslarita. Ca o dulce diversiune, o albina isi face imediat aparitia. O fi fost informata ca este o Margareta prin preajma… A gasit-o fara mare greutate si s-a asezat pe ea. Amuzata de perspicacitatea insectei, Margareta a zambit si a invitat-o delicat cu mana sa caute o alta floare. Ea era "rezervata". Docila, albina a ascultat-o si a plecat. Ceva mai tarziu a aparut si un paianjen. Venise probabil sa-i stearga lacrimile de pe obraz. Margareta tocmai incepuse sa planga, atunci cand am intrebat-o de sot... "A fost un om extraordinar. Mi-e greu sa vorbesc despre pierderea lui, dupa 38 de ani pe care i-am trait impreuna..."

Jurnalul National: V-a fost teama vreodata ca o sa platiti pentru toate darurile pe care le-ati primit de la Dumnezeu?
Margareta Paslaru: Nu. Am daruit, la randul meu, tot ceea ce am primit. Atata vreme cat pot sa impartasesc altora darul care dainuieste, mi-am facut datoria fata de semeni. Cred ca Cel de Sus nu poate sa fie decat multumit pentru ca si altii s-au bucurat de pe urma darurilor mele.

Zoom in sufletul oamenilor

Cand l-ati descoperit pe Dumnezeu?
De mic copil. Bunicii mei se inchinau seara. Bunica m-a invatat "Tatal nostru" si "Inger, ingerasul meu". "Tatal nostru" m-a urmarit toata viata. Am inregistrat aceasta rugaciune acum doi ani. M-am asezat la pian si, pur si simplu, s-a revarsat peste mine inspiratia. Radu Goldis a facut aranjamentul la chitara si a reusit o performanta uluitoare.

Ati ajuns sa o cunoasteti pe Margareta Paslaru pana in cele mai ascunse unghere ale sufletului si ale puterilor sale?
Cu smerenie o spun ca nu. Mi-am descoperit valente, calitati pe care nici nu stiam ca le posed. Din momentul in care am trecut de partea cealalta a aparatului de filmat, am invatat montajul digital, ceea ce nu le venea a crede nici prietenilor. Am reusit sa fac un zoom in sufletul oamenilor. Prim-planul si gros-planul m-au ajutat sa patrund adanc in sufletul lor. Incet-incet am inceput sa descopar actiunile umanitare, sa invat ce-i voluntariatul... Am fost intr-un oras sa filmez o doamna care avea o banca de alimente (food-bank). In urma cu 25 de ani, si-a invitat o prietena la cafea si i-a cerut sa vina cu o conserva. Motivul? La biserica erau foarte multi oameni neajutorati. Si uite asa a inceput sa-si umple portbagajul cu alimente. Apoi le-a depozitat in garaj. Cand si acesta s-a umplut, s-a dus la guvernator si i-a cerut un spatiu de depozitare. In ziua de azi, aceasta doamna are tone de alimente. Va spun si cum a reusit sa faca acest food-bank. A mers la toate supermarketurile si i-a rugat pe manageri sa-i dea ei toate conservele care fie sunt fara eticheta, fie sunt putin lovite si nu se mai pot vinde. Sa stiti ca aceasta banca de alimente reprezinta un mare ajutor in cazul unui posibil dezastru. As vrea sa ajut sa se faca o banca de alimente si in Romania.

"Eram baietoi si jucam football cu baietii"

Ce mai are artista Margareta de dat romanilor?
Sunt artist si apartin publicului. Aici e casa mea parinteasca. Aici am crescut. Ma bucur ca sunt libera sa vin, sa plec de cate ori vreau. Un artist se afla intr-o continua devenire. Are de parcurs mai multe capitole. Si are mereu de scris cate o pagina...

Cum arata filele copilariei?
Oh, eram baietoi! Jucam fotbal cu baietii. Apoi am trecut la volei. Puneam o plasa de-a latul strazii... In fiecare primavara ma apuca un dor de duca si plecam cu bicicleta. Pentru ca nu aveam loc unde sa o las la iernat, dadeam bicicleta unui alt copil care-si dorea una. Cand venea primavara, imi cumparam alta si tot asa... Mergeam la strand la Floreasca. Imi placea atat de mult sa cant, incat nici nu ma gandeam la baieti. Am facut sapte ani de pian clasic cu profesoara Romascu... Mai multe veti afla din cartea pe care o scriu. Nu vreau sa va spun prea multe. Cine o sa-mi mai cumpere cartea? Nu vreau sa-mi rapiti bucatele din ea.

Evocati-i, va rog, pe parinti!
Din pacate, am avut o familie dezbinata. Divortul parintilor m-a afectat foarte mult. Muzica era singura scapare, singura alinare. Restul orizontului a fost foarte trist. Au fost ani de lipsuri. M-am nascut totusi in 1943... Tata a murit cand aveam 18 ani. Ma opresc totusi aici...

Nu o mai satisface nici un cantecel

Ati fost model pentru bunicul dumneavoastra, sculptorul Ion Dimitriu?
Da. Atat pot sa va spun...

Mai doriti sa jucati intr-o piesa?
Ar fi interesant, desi sunt atatea actrite extraodinare care asteapta un rol bun si cred ca lor le apartine.

Margareta mai poate sa cante?
Nu trebuie sa demonstrez nimic. Am lipsit mult de pe scena, dar, intre timp, s-a petrecut o metamorfoza. Ca un cocon de matase din care a iesit un fluture. Am crescut intr-un anumit fel, acumuland atatea experiente de viata... Nu cred ca acum m-ar mai satisface un cantecel. As dori foarte mult sa filmez in continuare, sa-i ajut pe artisti. Inainte de a intra in televiziune, am lucrat zece ani in galeriile de arta din New Jersey si am aflat cat de vitregiti de soarta sunt pictorii. Prima mea emisiune a fost intr-o galerie de arta. Am prins un culoar liber si am alergat pe el. Asa am reusit sa schimb viata multor oameni! N-am spun NU muzicii, dar am evoluat intr-o alta directie, care este mult mai folositoare pentru oameni. Nu ma mai gandesc la mine...

Copilul din Margareta

La cati ani ati devenit mamica?
La 30 de ani. Mariuca a fost un copil dorit. Cand eram la Cugir, am anuntat in timpul spectacolului ca sunt gravida in trei luni si jumatate. Era bine sa se stie ca dispaream o perioada de pe scena. Aveam greturi si toata lumea mi-a adus borcane cu castraveciori...

Copilul din dumneavoastra mai are un cuvant de spus? Mai exista?
Da. Copilul din mine, care a suferit odata, vrea sa aduca o mica bucurie celor ca el. Ma vad pe mine in lacrimile altor copii.

IN STUDIO, LA RADIO

"Radioul mi-a vrajit copilaria. Ii ascultam pe Beligan, Birlic, Vraca, Giugaru, ghemuita, alaturi de bunicul meu. Trageam scaunelul mai aproape cand se anunta «Teatru la Microfon». Fascinati ne imaginam scena actiunii; mister, suspans, aventura. Forta imaginatiei este imbatabila, asa se explica probabil dezamagirea in fata ecranizarilor dupa un roman cunoscut. Este foarte greu sa sincretizezi intr-un timp limitat actiunea propriu-zisa si mai ales trairile personajelor (care de fapt sunt dinamica care genereaza «teatrul total» - cum se numea atunci imbinarea prozei cu muzica si dansul) cu trairea la voltaj maxim. Plurivalenta mi-a deschis drumuri noi si aici, unde explorez si alte mijloace de comunicare artistica. De pilda, am ales muzica preclasica si clasica pentru fundalul sonor al emisiunilor mele. Dragostea pentru acest gen muzical mi-a ramas in sange de pe vremea lectiilor de harpa si pian, din copilarie. Destinul a vrut ca ani mai tarziu sa fiu invita-ta chiar in studioul teatrului la microfon, ca actrita, ju-cand in piesele «Soseaua Nordului» si «Nu sunt turnul Eiffel». De altfel, au aparut si pe disc la Electrecord."
  • Margareta Paslaru
  • Citeşte mai multe despre:   margareta,   editie de colectie

    Serviciul de email marketing furnizat de