A avut o copilarie trista. Se vede pe sine in lacrimile altor copii. A avut o copilarie trista. Se vede pe sine in lacrimile altor copii.

O zgribulita zi de toamna in Parcul Herastrau. O banca, un batran pierdut in lectura "Adevarului", Margareta si eu. Am stat de vorba cu ea aproape doua ore, pentru ca acum sa va pot prezenta stirile cele mai importante care au tinut prima pagina a vietii Paslaritei. Ce-i cu batranul? Banca pe care acesta si-o adjudecase era cea mai fericita de pe toata aleea. Razele soarelui, probabil si ele obosite, au ales sa se odihneasca pe ea. Asadar, nu intamplator Margareta a fost atrasa si ea de acea banca.

"Dumnezeu mi-a dat forta si inspiratia de a ma prezenta la nivelul cerintelor si a exigentei profesionale. Competitia a fost cu mine insami, nu cu ceilalti oameni", isi incepe povestea Paslarita. Ca o dulce diversiune, o albina isi face imediat aparitia. O fi fost informata ca este o Margareta prin preajma… A gasit-o fara mare greutate si s-a asezat pe ea. Amuzata de perspicacitatea insectei, Margareta a zambit si a invitat-o delicat cu mana sa caute o alta floare. Ea era "rezervata". Docila, albina a ascultat-o si a plecat. Ceva mai tarziu a aparut si un paianjen. Venise probabil sa-i stearga lacrimile de pe obraz. Margareta tocmai incepuse sa planga, atunci cand am intrebat-o de sot... "A fost un om extraordinar. Mi-e greu sa vorbesc despre pierderea lui, dupa 38 de ani pe care i-am trait impreuna..."