x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Numele tatalui si renegarea

0
Autor: Anca Scarlat 11 Sep 2006 - 00:00
Numele tatalui si renegarea


TATA SI FIU
Eugen Ionescu a cucerit lumea cu un nume pe care l-a renegat intreaga viata.

La numai 10 ani, traind intr-un spatiu rural francez, a fost socat de confuzia facuta de o femeie din popor. Fara cultura, taranca frantuzoaica i-a spus ca numele sau este de tigan. Asta pentru ca rromii erau mai cunoscuti pe plan mondial decat romanii, iar cuvantul "romanichel" ("rrom" in limba franceza) are o sonoritate asemanatoare cu "roumain". Eugen Ionescu mentioneaza acest incident intr-una dintre scrieri: "Batrana vagabonda e uimita de numele meu. I se spune ca sunt un copil roman. Ea replica: roman, roman, romanichel, e totuna. Ma supar. Ii spun prostii, o insult. Sunt certat. Am remuscari. Ii cer iertare". Se suparase, pentru ca, dupa nume, era confundat cu un rrom. Refuza stigmatizarea si atribuirea apartenentei la alta etnie.

Mai tarziu, chiar originea romana i-a fost, oarecum, un stigmat. Dupa razboi si-a pastrat numele, insa l-a francizat. S-a despartit astfel de tatal sau, al carui nume era identic si pe care il detesta.

CONFLICT IDENTITAR. Emil Cioran, fostul sau inamic ideologic, se intreba in 1956, pe vremea cand se apropiase de Garda de Fier "Comment peut-on Ãştre roumain?". Au devenit mai tarziu prieteni. Controversatul Emil Cioran afirma ca romanii au o "vocatie a ratarii" si ar trebui sa fie mandri de asta, pentru ca a esua sistematic nu-i chiar lucru usor, cere o intreaga traditie, o lunga ucenicie "à l’...cole des tribus qui sont ...cras...es".

SUNT GENIAL PENTRU CA SUNT ROMAN! Lui Eugen Ionescu i-a lipsit insa intotdeauna aceasta "vocatie". Mai tarziu, intr-o scrisoare catre Cioran din 28 aprilie 1954, Ionescu spunea "sunt genial pentru ca sunt roman". In stilul caracteristic, semnand cu numele romanesc, isi invita prietenul la spectacolul cu Am...d...e, interzicandu-i vreo eventuala parere critica: "Atat ar mai trebui… sa nu-ti placa piesa…, dar n-am nici o grija, pentru ca, roman fiind, sunt genial... Sunt genial pentru ca sunt roman, sunt genial pentru ca am o instructie franceza; si mai sunt genial… pentru ca oricine poate fi genial, daca vrea".

Cu 20 de ani inainte, in 1934, tot el scria: "Daca eram francez, eram poate genial". Toate aceste replici aparent contradictorii trimit ironic la clisee, mai vechi sau mai noi, in special la Alecsandri sau Costin Deleanu. Cel din urma fusese un infocat legionar, unul dintre prietenii sai "rinocerizati" in anii ’30.

TATAL SI TARA. Eugen Ionescu isi detesta tatal. Si il adora, il cauta fara speranta si fara sa recunoasca vreodata acest lucru. La intrebarea "a suferit Eugen Ionescu din cauza unei crize identitare?", raspunsul nu poate fi decat afirmativ.

Tatal il parasise la Paris. Isi lasase sotia si cei doi copii mici. Aranjase la Bucuresti divortul, cu acte false. Era avocat. Se recasatorise imediat. Motivul: devenise antisemit si inventase o origine semita a sotiei. "Problema dualitatii identitare a lui Ionescu/Ionesco e mult mai complicata decat apare din histrionismul polemic aparent din Nu (sub care se ascunde o autentica angoasa existentiala). Motivatiile mitului identitar francez (format in Romania) si ale mitului identitar negativ roman sunt abundent ilustrate in jurnalele fragmentare (cu adevarat «in farame», dar acestea atent selectate) ale scriitorului", spune Matei Calinescu in "Conferintele Cuvantul" din aprilie 2004, text publicat in revista "Cuvantul" (martie-aprilie 2004). Dupa primul razboi mondial, avocatul Eugen Ionescu tatal stransese destula avere si era dispus sa-si intretina si sa-si educe copiii. Cei doi frati Ionescu s-au intors in Romania in 1922 impreuna cu mama lor. Mijloacele materiale ale acesteia au fost intotdeauna precare.

IDENTITATE SI ORIGINE. Copiii s-au mutat in casa tatalui, iar mama lor, Tereza Ipcar, s-a stabilit si ea la Bucuresti, pentru a le fi aproape. A locuit intr-un mic apartament si a lucrat ca functionara la Telefoane. A murit in octombrie 1936, in urma unei congestii cerebrale, la doar cateva luni dupa casatoria lui Eugen Ionescu cu Rodica Burileanu. Romania i-a aparut scriitorului intr-o lumina negativa inca de la inceput. Bucurestiul i se parea un oras urat, cu strazi stramte si case ponosite, cu oameni urati pe strazi, cu mirosuri de mititei si de carnati prajiti emanand din gradinile de vara. Presat si de amintirea copilariei in Franta, mentioneaza in "Un homme en question": "Si tiganii, prea numerosi - eram rasist? - toate acestea imi faceau oroare. Mai tarziu, cand a trebuit sa locuiesc la tatal meu, in aceeasi casa cu sotia si cumnatii lui, o casa in care am fost nefericit, traind o copilarie persecutata; si mai tarziu, cand am cunoscut antisemitismul si ascensiunea nazismului, am avut si alte motive de a vrea sa parasesc Romania cu orice pret". Roumain/romanichel era o confuzie care il supara inca. Toate acestea si gravele conflicte cu tatal sau l-au determinat sa se desparta de acesta si sa aleaga familia mamei. Tatal ii reprosase la un moment dat ca "si-a murdarit sangele", sustinand ca mama copiilor lui era evreica.

MAMA SI FRANTA. Cautarea identitatii pe linie materna se regaseste in centrul piesei "L’homme aux valises". Despre aceasta, Ionesco ii spune lui Claude Bonnefoy: "Cautarea care anima piesa este aceea a identitatii mamei mele si a bunicilor mei - cautarea propriei mele identitati." (Entre la vie et le rÃşve). Scriitorul cauta radacini genealogice pentru identitatea franceza, pentru a intari un mit personal.

Tereza Ipcar avea o ascendenta evreiasca indepartata, printr-o bunica din partea tatalui, pe care scriitorul a incercat sa o identifice, dar nu a reusit. "Era destul de indepartata pentru ca autoritatile romane din epoca lui Antonescu sa-i elibereze lui Eug"ne Ionesco un certificat de etnie romana", scrie Marie-France Ionesco. Iar Romania era pentru el tara in care "totul se putea dovedi, chiar si mai ales ceea ce era fals".

Eugen Ionescu nu a fost niciodata sigur de ascendenta evreiasca. A incercat indelung sa afle numele de fata al strabunicii sale materne, probabil evreica, intrata intr-o familie crestina prin casatorie. Dar nu a reusit. Desi Eugen Ionescu era roman crestin, si-a asumat identitatea evreiasca in plin val de antisemitism, marturisind-o prietenilor. Radacinile franceze ale mamei erau mult mai importante.

"Eugen Ionescu n-avea insa deloc «vocatia ratarii». Glumele lui despre «romanitate» luau, desigur tot in cheie ironica, o forma diferita. Identitatea lui romaneasca, «nefericita» cum era, dobandise dupa primele succese pariziene modulatii care lipseau in textul lui Cioran"
Matei Calinescu
"Am adesea in somn cosmarul ca ma reintorc in acea tara pe care o parasisem - din care evadasem - din motive politice. Dar plecasem de acolo si din cauza tatalui meu si a familiei sale"
Eugen Ionescu
"Problema dualitatii identitare a lui Ionescu/Ionesco e mult mai complicata decat apare din histrionismul polemic aparent din Nu. Motivatiile mitului identitar francez si ale mitului identitar negativ roman sunt abundent ilustrate in jurnalele fragmentare ale scriitorului"
Matei Calinescu
"Eug"ne Ionesco va asuma fantasma tatalui - la un mod la fel de fantasmatic - , nerevendicand drept familie decat pe aceea a mamei. Va fi de-al lor indiferent cine sunt ei si dinspre partea lor isi va cauta ascendenta"
Marie-France Ionesco

IDENTITATE FRANCEZA

In Franta, Eugen Ionescu a fost un exponent al mentalitatii romanesti si est-europene. Este recunoscut ca adversar al intelectualilor francezi "progresisti". Pastrandu-si identitatea franceza si reputatia de mare scriitor francez, "Eug"ne Ionesco a devenit treptat, fara s-o declare ca atare, mult mai «roman» decat fusese inainte. In polemicile lui contra intelectualitatii de stanga franceze (care influenta masiv intreaga viata intelectuala a tarii, care exercita un soi de «cenzura» neoficiala, dar cu atat mai eficace, introducand o versiune timpurie a ceea ce avea sa se numeasca mai tarziu «political correctness»), el evoca, in deplina cunostinta de cauza, sistemele totalitare de autopersuasiune si de control al gandirii", arata Matei Calinescu in cadrul "Conferintei Cuvantul" din 2004. Evreul neevreu, tiganul netigan, cel mai tanar membru al Academiei Franceze, la numai 40 de ani, de alta origine decat franceza, el a stiut mereu ca este roman. Numele sau: Eugen Ionescu. Nevoia de identitate franceza l-a determinat sa-si numeasca fiica dupa numele celor trei mame care l-au sustinut de-a lungul vietii: Fecioara Maria, mama si Franta. In lipsa tatalui fugitiv: Marie-France Ionesco, oglindirea cea mai fireasca a intregii lui existente.

APARTENENTA SI PROBLEME ETNICE

In Romania au existat de-a lungul timpului numeroase situatii in care numele de persoane au fost schimbate. Motivele acestor modificari sunt diverse. Exista cazuri izolate si fenomene de masa. Unele persoane au optat pentru alt nume, in virtutea unei tendinte generale la nivel mondial. Acest fenomen s-a produs spre secolul al XX-lea. Mai importante pentru istoria onomasticii romanesti sunt insa fenomenele de masa, produse independent de vointa purtatorilor, pana la 1900. Exista cateva situatii extreme, semnificative.

NUME ANTICE IN LOCUL CELOR MAGHIARE

Transilvania a trecut printr-o perioada de maghiarizare fortata a numelor in perioada ocupatiei austro-ungare. Dupa prima etapa a acestor schimbari, romanii au inceput sa caute nume antice, in special latine, care sa nu aiba corespondent in limba maghiara. "De la inceputul secolului al XVIII-lea, maghiarii au inceput sa traduca numele romanilor. De aceea, romanii au inceput sa-si ia masuri de siguranta cam de la jumatatea secolului al XIX-lea, punandu-si nume latine vechi sau biblice antice, ca Aavram sau Ovidius, care nu se pot traduce", explica istoricul Radu Coroama.

COPIII SARBI AI BUCOVINEI DALMATE

Pe teritoriul Romaniei au existat perioade istorice in care numele au fost schimbate, in functie de diverse interese. Astazi este foarte greu de identificat, in functie de nume, etnia careia ii apartin conationalii nostri.
Sunt multi romani care au primit nume ca Petrovici sau Marcovici in nordul tarii.
"In Bucovina a avut loc un proces de sarbizare a numelor de familie. Acesta a inceput dupa 1830-1833. Procesul este explicabil prin existenta unei singure Mitropolii in acea perioada, a Dalmatiei si Bucovinei.
Mitropolitul era sarb. In Bucovina, sau Tara de Sus, cum a fost numita pana la inventarea, in 1775 a numelui actual, se folosea doar numele de botez. Dupa unificarea Mitropoliilor, botezul copiilor a fost insotit si de adaugarea unui al doilea nume, actualul nume de familie. Asa se face ca daca Gheorghe isi ducea fiul la botez, i se spunea si Gheorghevici, pe sistem sarb, insemnand «fiul lui Gheorghe». De aceea avem astazi in aceasta zona nume de familie ca Petrovici, Marcovici si altele asemenea", spune Radu Coroama, director al Muzeului National de Istorie a Romaniei.
Citeşte mai multe despre:   roman,   eugen,   nume,   tatăl,   numele,   tatălui,   franceza,   editie de colectie,   genial

Serviciul de email marketing furnizat de