x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

O biruinta

13 Mar 2005   •   00:00

CU DRAGOSTE
Parintele Nicolae Bordasiu a slujit alaturi de regretatul Constantin Galeriu si este paroh la Biserica "Sfantul Silvestru" din Bucuresti.
CATALIN PRUTEANU

Parintele Nicolae de la Biserica "Sfantul Silvestru"
Ce semnificatie are pentru crestini postul pastilor?
Pentru viata crestina, apropierea sarbatorilor Invierii Domnului, adica Sfintele Pasti, este un fapt deosebit, care are o semnificatie majora in viata. In fiecare an sarbatoarea Invierii este onorata de toata lumea crestina in mod deosebit si pentru aceasta si fiecare crestin in parte se pregateste in cadrul Bisericii in care traieste pentru acest eveniment epocal care a fost biruinta asupra pacatului, invierea din viata pierduta si ridicarea si posteritatea intrarii in imparatia lui Dumnezeu.

Care este vechimea postului Pastilor? Cand au inceput crestinii sa tina acest post?
Postul exista o data cu Biserica, fiindca Biserica noastra, de fapt, a mostenit si a preluat traditiile bune ale vietii poporului ales. Postul este dintru inceput, o data cu Mantuitorul Iisus Hristos, care le spune ucenicilor ca postul devine si o arma, cea mai puternica arma de aparare impotriva celui potrivnic. Mantuitorul, inainte de a incepe activitatea publica ca invatator si ca mantuitor, a tinut un post de 40 de zile si 40 de nopti.

Dar de ce abtinerea de la anumite alimente? Cum sunt alese aceste alimente? Multa lume se intreaba: de ce sa nu mananc carne?
Mantuitorul i-a aratat Sfantului Apostol Petru, atunci cand a refuzat sa manance anumite alimente interzise in consum la poporul iudeu, Mantuitorul i-a spus: "Nimic din ce a dat Dumnezeu nu este spurcat". Dar, fiindca trupul este disciplinat prin atitudinea postului, atunci sunt oprite de la consum in vremea postului aceste alimente, mai ales carnurile, bauturile si produsele de origine animala. Oricum, de obicei, produsele vegetale sunt cele care dintru inceput au fost daruite omului spre hrana, acestea sunt oarecum mai adecvate vietii din vremea postului.

Se intampla sa vina credinciosi la dvs si sa va spuna: "Eu nu pot sa tin post"? Ce sfaturi le dati?
In mod categoric vin tot felul de oameni cu o seama de deficiente fiziologice si pe care le invoca drept o scutire de la post. Nu totdeauna sunt reale. Uneori, numai faptul ca postesti, ca te abtii de la anumite alimente, pentru unii dintre oameni lasa impresia unei interdictii care le-ar calca libertatea lor.

Romanii postesc acum mai mult decat inainte de ’89?
N-as putea sa spun ca este o deosebire prea mare, fiindca cei cu care eu am avut de lucru inainte de ’89 si erau oameni credinciosi posteau si atunci cum posteau si acum. Dar pot sa spun ca acum preocuparea de a posti este mai prezenta in lume decat in vremea de atunci. In vremea de dinainte de revolutie, a posti insemna a te arata impotriva regimului. Era o forma de disidenta. Cei care se gandeau ca se expun ori nu posteau, ori, si daca posteau, nu se aratau. Astazi este mai prezenta in constiinta credinciosului dorinta de a implini randuiala postului, ca sa poata mantui, ca sa poata ajunge la vremea praznicului, ca sa poata impartasi cu vrednicie.

Ati fost detinut politic. Cum se tinea postul in inchisoare?
Au fost zile extrem de grele. In inchisoare n-aveai cum tine post, fiindca era toata vremea un post. Un post al lui "nu am". "Postul lui n-am", care este un post foarte riguros, fiindca valoarea nutritiva a hranei din puscarie era redusa la minimum. Si atunci, daca te lipseai de ea, te lipseai de minimum pentru a-ti mentine viata. Cu toate acestea, erau multi, foarte credinciosi, care, cu riscul vietii, isi indeplineau obligatiile de post. Eu nu m-as putea lauda ca am tinut foarte mult postul, dar am tinut toate miercurile si vinerile, m-am abtinut de la ceea ce stiam ca e mancare de dulce, atunci, in timpul cand ne hraneau. Insa, am avut toata admiratia fata de toti cei care puteau sa invinga aceste ispitiri pe care le aducea viata din inchisoare. Si, invocand neputintele, calcai randuiala postului. Dar Biserica nu-ti cere niciodata sa faci efortul de a posti in detrimentul vietii.

Postul este placut lui Dumnezeu atunci cand il faci cu sufletul deschis si constient ca ceea ce faci faci in mod voluntar si din dragoste fata de Dumnezeu. Postul il tii din dragoste si din respect fata de sarbatoarea spre care te indrepti si atunci ori il tii, ori nu-l tii. - Preot Nicolae Bordasiu

IN AMINTIREA LUI IISUS

Parintele Nicolae Bordasiu de le Biserica "Sfantul Silvestru" spune ca Postul Pastelui se tine si in amintirea postului de 40 de zile pe care l-a tinut Hristos: "Mantuitorul a tinut 40 de zile si Moise a tinut 40 de zile si lungimea aceasta de 40 de zile este o ilustrare istorica a ceea ce inseamna a jertfi in mod fiintial, ontologic, pentru a te putea incadra intr-un alt plan superior de viata. Si pentru aceasta, daca Moise a postit 40 de zile, daca Mantuitorul a postit 40 de zile, atunci si noi trebuie sa postim 40 de zile, ca sa ne invrednicim de a intra in marea sarbatoare a Invierii"

HRANA POATE FI COPIOASA

Mancarea de post, gatita cum trebuie, poate fi mai apetisanta decat mancarea de dulce, spune parintele Bordasiu: "Postul poate sa fie foarte copios cu produse de post daca ai preocupare. Atunci nu simti nici o lipsa a produselor de origine animala: carne, lapte, oua si celelalte. Daca te uiti bine la o bucatarie bine alcatuita, produsele de post gatite bine sunt de multe ori mai savuroase si mai bune decat orice mancare de dulce. Daca oamenii ar cauta anume, ar gasi placerea in acest fel de a manca, adica a manca de post bine gatit si placut gatit. Oamenii, insa, s-au obisnuit cu mancarurile acestea de carne, de produse animale".

BOLNAVII SUNT SCUTITI

Postul este o conditie pentru a putea fi impartasit. "Numai cei care sunt in neputinta sau in spitale sau in boala indelungata nu se pregatesc prin post. Altfel, fiecare crestin, in vederea sfintei impartasanii, trebuie sa se pregateasca cu post si cu rugaciune. Dar daca arati ca postul este o jertfa, ca postul este o actiune de biruinta asupra ta insuti, cei mai multi ajung sa inteleaga ca intr-adevar postul este o necesitate pentru firea omeneasca", spune parintele Nicolae Bordasiu.
×
Subiecte în articol: post postul postului editie de colectie