O, tempora!

O soba, un pian, un birou, un fotoliu, multe carti. O camaruta curata ca lacrima. Acest mic univers este decorul in care marele compozitor Temistocle Popa s-a invoit sa ne vorbeasca despre Gica Petrescu.

O sa gasesc, probabil, pe aici niste raspunsuri la intrebarile pe care mi le veti adresa", spune Temistocle Popa, rasfoind niste hartii, pregatite special pentru intalnirea noastra. "Imi aduc aminte cand calatoream cu o salupa pe raul Volga. Jucam table cu Mircea Crisan, care a fost un mare comic al tarii. Iar Gica Petrescu se uita la noi… Era vara si toti eram dezbracati, nu la chilotei, dar pe aproape… Imi pare rau ca nu gasesc poza, sa ne fi vazut ce frumosi eram!", zice compozitorul.

DAR DIN DAR. L-am lasat pe Temistocle Popa sa citeasca in continuare trecutul. "Gica Petrescu a fost un mare prieten al compozitorilor. A fost un dar pentru noi, compozitorii"… Face o pauza si mi se adreseaza: "Vreau sa va ofer ciocolata… Si eu le-am capatat si dar din dar se face...". Iau cu incredere o bomboana, in timp ce soba duduia o data cu povestirile lui Temistocle Popa… "Ani si ani am mers impreuna cu Gica in caruta muzicii usoare… Eram angajat ca instrumentist la Teatrul «Tanase», unde Gica era demult interpretul numarul unu. Si acum ocupa aceasta pozitie… M-am incumetat sa vorbesc cu el... I-a fost predestinat sa fie mare. Avea o caldura in glas, stia sa cante, ii placea… Am facut multe turnee impreuna cu el si in tara, si in strainatate, eu ca instrumentist (la flaut si saxofon) in orchestra lui Sergiu Malagamba… Ne-am imprietenit imediat! Primul meu cantec cu el a fost «Ma mandresc ca sunt roman», cu care a avut un succes incredibil"… Maestrul face o pauza mai lunga, apoi revine cu voce joasa, mai trista: "Gica n-a refuzat pe nimeni. Nu avea darul sa refuze. Era cantaretul tarii si mereu primul… Nu mai tin minte prin ce an era… Si nu vreau sa va mint, ca se minte, doamna, ca-n filmele cu banditi… Au urmat piesele «Cat oi mai trai pe lume», «Cine stie a iubi frumos» si multe altele…".

Tanarul Temistocle Popa (primul din stanga), alaturi de colegii sai, George Grigoriu, Vasile Veselovschi si Radu Serban

AU CAM MURIT. Se opreste si ii zambeste frumos colegei mele, responsabila cu trasul in poza. "Hai sa facem ceva sa iasa poza bine! Nu mai arat cum aratam! Am fost si eu frumusel", spune compozitorul, aratandu-ne o poza din tinerete. "Au trecut peste mine anii, asa cum au trecut si peste Gica, asa cum o sa treaca si peste dumneavoastra... Au cam murit cei care puteau sa va povesteasca mai multe despre Gica Petrescu. Henry Malineanu. George Sbarcea…"

A TINUT STACHETA SUS "Compozitorii fara interpreti sunt nimeni. Ei scot la lumina creatiile noastre, asa cum spunea marele Ion Vasilescu, de la care am imprumutat diferite nuante pentru meseria in care intram… Cantaretul poarta steagul succesului sau insuccesului unui cantec. Cantaretul poate ridica sau omori melodia… Gica a tinut stacheta sus ridicata, ani si ani. Altii s-au mai imbolnavit, au mai fugit, n-au rezistat in fata succesului sau insuccesului. Doar Gica nu a lasat garda jos. A cantat si in teatru, si in afara teatrului. A fost o mare vedeta a tarii", spune Temistocle Popa. NU S-A LASAT CLINTIT DIN MODESTIA ARTISTULUI Temistocle Popa a scris o carte despre viata sa. Printre filele acestei opere se afla si Gica Petrescu. Iata ce scrie compozitorul despre maestrul Gica: "Intreaga cariera artistica a lui Gica Petrescu este un admirabil exemplu pentru tinerii cantareti. Si nu numai pentru cei de romante, de cuplete teatrale si de muzica usoara. El a stiut sa-si alieze tot ce este frumos, nobil si demn in profesiune, ducand o viata de o disciplina pilduitoare; a fost dintotdeauna sever cu sine si, in pofida succeselor repurtate, nu s-a lasat clintit din modestia proprie artistului autentic. Prin felul cum si-a reinnoit mijloacele de expresie, Gica Petrescu si-a creat un gen al lui. El insusiu in tot ce face, cu o independenta artistica perfect stapanita, imi pare ca un Maurice Chevalier al Romaniei. Sa nu ne surprinda, deci, ca exista chiar un «mit» Gica Petrescu, ce se confunda pentru multi cu bucuriile muzicii!". SALVAT DE FANFARA Temistocle Popa s-a nascut in 1921, intr-o familie de oameni saraci. Primii pasi in muzica i-a facut in curtea Regimentului 21 Infanterie. "Am fost alungat de soarta in razboi, dar s-a intamplat o minune. Am fost trimis pe front si n-am ajuns din cauza unei fanfare militare din Craiova, unde am fost oprit. Pe vremea aceea eram elev la Conservator… Am scapat de razboi, am renuntat la Conservator, am intrat la Opereta, apoi la Teatrul «Tanase»", isi aminteste compozitorul. Prima sa melodie, "Vantule din zarea-albastra", s-a cantat cu succes pe scena Teatrului "Tanase", intr-un concert de muzica usoara, dirijiat de maestrul Henry Malineanu.